Măsuri capitaliste pentru creșterea directă și imediată a nivelului de trai

Adică ceva ca o oglindă la „pomenile electorale” ale stângii, cu care-și pavează drumul electoral la fiecare campanie. Ar putea exista ?

Așa cum se profilează acum, stânga va bate sistematic dreapta la toate alegerile, oferind măriri, indexări, creșteri … cu damf de mită electorală sub diferite forme, indiferent dacă are sau nu are de unde le onora.

Un politician de dreapta, onest, corect, care să NU mintă, nu ar putea face oferte de acest gen.
Iar dacă nu le face, nu obține voturi.
Cum se poate ieși din fundătura asta ?

Cum ziceam zilele trecute, mărirea salariului minim pe economie NU este o măsură care să scadă/elimine sărăcia, ci are efect exact contrar.
Și nu este o metodă care se practică doar în România.
De fapt să fim serioși, ce idei economice au văzut lumina zilei în România ?
Falansterul ?

E o practică destul de comună. Asta e în UK.
1412157790728_wps_31_Picture_Device_Independen

Dar mărirea salariului minim pe economie este primită cu plăcere de truditori.
Poți să-i condamni ?

Uite alta :
„Miercuri, la ședința de guvern, doamna ministru Rovana Plumb o să ne aducă o informare exact cu indemnizațiile actuale pe care le plătim pentru persoanele cu dizabilități. Pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități am rezolvat problemele la rectificarea de buget pe care am făcut-o recent, dar încercăm și pentru persoanele cu dizabilități să le oferim sprijin și sper să găsim împreună cu Parlamentul soluția să mai indexăm aceste indemnizații”, a declarat primul ministru.Să fie mărirea indemnizațiilor însoțitorilor dezabilizaților și a respectivilor ghinioniști o măsură care scade sărăcia ?

Nope !

O primă clarificare necesară cred că este ca în maniera de abordare să schimbăm o paradigmă.
Spunea anecdotica deunăzi că frigul nu există așa cum nici întunericul nu există. Frigul este doar absența căldurii precum întunericul e absența luminii. Absența energiei și a efectelor pe care ea le poate produce.
Dacă am privi așa, sărăcia nu este alt decât lipsa bogăției.
Lupta împotriva sărăciei are tot atâta sens cât lupta împotriva întunericului sau a frigului. Adică o ofensivă asupra a ceva inexistent.
Abordarea corectă a rezolvării problemei este canalizarea efortului nu „împotriva” a ceva ce nu există ci „pentru” ceva ce ne dorim. Cu alte cuvinte nu are sens să luptăm împotriva sărăciei ci are sens să ne opintim pentru realizarea bogăției. Sărăcia este îndepărtată de la sine prin obținerea bogăției așa cum întunericul pleacă în direcții ulterioare când aprindem lumina.

Dacă acceptăm raționamentul până aici și gândim cu capul, putem sesiza că lanțul al cărui capăt poate duce la bogăție și, prin asta, la eliminarea sărăciei, are drept origini acțiunile celor ce produc.
Și de aici e simplu.
Vrei să ridici capătul binelui, așează motivații importante în brațele celor ce produc.

Acum să verificăm.
Este salariul minim pe economie o motivație pentru ca muncitorul să muncească mai mult/mai bine/mai eficient ?
Să zicem că la bugetari știm, din anii ante ’90, că nu produce creștere de volum/calitate nici bătut cu parul, nici mângâiat sau pus pe muzică.

Dar la un business privat ?
Păi dacă mărirea de salariu a truditorului vine în urma activității sale observată de patron, este. Se creează/respectă relația cauză-efect: faci = ai, faci mai mult/mai bine = obții mai mult. Se obține selectiv de către cei ce fac mai mult/mai bine ceea ce fac.

Dar dacă mărirea de salariu vine prin lege, indiferent de ce vrea patronul, nu mai este. Pentru că relația cauză-efect de mai sus nu mai există. Toți obțin de-a valma, indiferent de rezultatele acțiunilor lor.

La nivelul celor care dețin afacerea impactul impunerii unei sume minime de plată indiferent de performanța angajatului este și mai nefastă.

Cum se reflectă fenomenul la nivelul persoanelor cu dizabilități ?
Păi fac parte din producători ?
Nu. Prin urmare ceea ce li se oferă nu duce la creșterea bogăției.
Aici intervine emoționalul. Naturelul simțitor.
Eset inuman să le privezi de cele necesare unui trai decent. Dar în contextul expus până aici, ele nu pot constitui o prioritate în atribuirea de bunuri/servicii din simplul motiv că aceasta ar săpa tocmai la temelia sursei de la care ȘI ei pot primi ceva. Prioritatea TREBUIE să rămână activii care fac societatea să evolueze.

Și acum mă întreb: care ar putea fi ACELE măsuri pe care guvernul ar putea să le ia și care să acționeze pozitiv asupra celor ce produc, direct, fără intermediari și fără a interveni în mecanismul de autoreglare al pieței libere ?

201009AMD001

Să aibă și efect imediat, astfel încât să poată fi folosite drept contraoferte la pomenile stângii în (pre)campaniile electorale !
Eu m-aș gândi la una !
Și pot să jur că nu sunt singurul ! 😉

Viq

Anunțuri

223 responses to “Măsuri capitaliste pentru creșterea directă și imediată a nivelului de trai

  1. ‘Neata

    Scaderea taxelor (eliminarea taxelor aberante + cumularea celorlalte intr-un numar cat mai redus) 🙄
    Transparenta folosirii banilor din taxe / Prioritizarea cheltuielilor. Adica, o corecta folosire a banului public 🙄

    • ‘Neata, Mih !

      Scaderea/eliminarea taxelor.
      Are toate atu-urile, fara nimic otravit si cu consecinte pozitive inclusiv pe termen lung.

      ma intreb si eu ca prostu’ : oare de ce nu se baga nimeni din frontul antiponta pe felia asta ?
      Sau poate au in programe dar nu se spun, nu se aud, nu se arata, nu se vad, … nu se stiu.

      Adica a avut Ponta initiativa scaderii CAS, iar astia „de dreapta” dorm in papuci !!!??

      • il vor in continuare pe mitoman, de Bleaga nu mä mir

      • Sau e (uneori) vorba exact de ce spui tu in articol: se critica numarul/nejustificarea taxelor in loc sa se mearga/insiste pe necesitatea scaderii lor si a efectului pozitiv al scaderii…

        • Nu stiu, poate e tot chestie de psihologie.

          „Voi creste salariul minim…” transmite mesajul „votati-ma pe mine !”

          „Ponta a pus taxe nejustificate/incorecte/mari/urate/imorale…” poarta mesajul „Nu-l vota pe Ponta !”

          dar nu mesajul „Voteaza-l pe X !”

          • Sigur e (si) problema de psihologie: „ponta zice ca-mi da, celalalt zice ca de ce-mi da / ca nu trebuie sa-mi dea / ca e rau ca-mi da => il votez pe ponta!” 🙄

          • Cum ar fi cu „(ponta zice ca-mi da), celalalt (zice ca ponta ma pacaleste si el) are alta oferta si imi explica pe intelesul meu de ce nu-i minciuna, de ce e mai buna si sigura => il votez p-asta” ?

          • cu argumente este orcine mai convingätor si nu cu sloganuri

  2. Despre taxe, minciuni si balbe guvernamentale. Si consecintele lor (previzibile)

    Cei patru eurocenți din „supracciza” de șapte eurocenți pe litrul de carburant, introdusă de la 1 aprilie, nu au fost restituiți transportatorilor așa cum a promis guvernul, pentru că procedura nu este funcțională. După aproape jumătate de an de la aprobarea mecanismului de rambursare, Ministerul de Finanțe vine cu un proiect de OUG pentru a “pune efectiv în aplicare” măsura. Operatorii spun că, deja, consumul s-a mutat în alte ţări europene.

    http://www.capital.ro/transportatorii-pacaliti-de-finante-rambursarea-accizelor-este-nefunctionala.html

    • ce era nu doar previzibil ci aproape sigur, se si intampla :
      „… surse oficiale din ANAF au declarat pentru Capital, înainte de aprobarea procedurii că mecanismul va fi suficient de complicat ca să îi facă pe transportatori să se lase păgubași.”
      😀 😀 😀

      Joci barbut cu Ponta cand el are dreptul sa dea prin lege ca 2:1 e cel mai mare zar.

      Incet-incet or sa se sparga baloanele mai repede decat reuseste el sa umfle altele.

  3. bunä,
    ce este uluitor, cum trec romanii peste rateurile acestui guvern
    si nemernicia,obräznicia unui plagiator mitoman.
    cand sunt zeci de motive sä il demitä-

  4. Buna dimineata!
    Vremurile bune ale socialistilor cam incep sa apuna.
    BCE deja a luat ceva masuri si treaba incepe sa se imputa pentru socialisti.
    http://blogs.wsj.com/moneybeat/2014/10/02/ecb-president-mario-draghis-october-press-conference-live/

  5. bulgarii sunt destul de trezi, au priceput cä socialistii sunt gunoi,
    sä vedem dacä KGB-istul LEANCÄ reuseste sä-i mintä pe moldoveni

  6. Cine a infrint?
    „Rafinaria Petrotel Lukoil anunta, marti, ca sechestrul instituit pe conturile bancare si stocurile comerciale de produse ale societatii, (…). Anuntul vine la mai putin de o zi dupa ce premierul Victor Ponta ii criticase voalat pe procurori pentru sechestrul instituit.”

    http://www.hotnews.ro/

    • Salutare tuturor,
      Pe fuga Victor, Lukoil a depus garantii bancare. Citeste ce spune in comunicatul Lukoil. Pe de alta parte Directorul General e pus sub control judiciar neavand voie sa paraseasca Judetele Prohova , Ilfov.
      Rezerva strategica de petrol a Rafinariei e in continuare sub sechestru. Foarte important de retinut. Lukoil nu a avut curajul sa conteste in instanta sechestrul. Avea 3 zile la dispozitie. De ce jurnalistii lu’ peste prajit prefera sa denigreze procurorul de caz e greu de inteles.

      • In presa, cel mai adesea, conteaza mai mult cea mai buna „samanta” de…scandal dintr-o stire, decat ceea ce ar putea fi cu adevarat important. Alte „ingrediente”: superficialitate, habarnism, „dat-ul cu parerea” (ca de ce sa lasam stirea, stire si sa nu vada lumea cat suntem de grozavi) interese ascunse (strict legat de asta, intentia de manipulare)…Si-or mai fi 🙄

        Mai pe scurt, multam Ion de precizari! 😀

        • Mih, uite linkul complet
          http://pcaploiesti.mpublic.ro/presa/2014/Comunicat_presa_07_10_2014.htm
          Daca jurnalistii lui peste cred ca prin astfel de manipulari ii fac un deserviciu lui Tonta, s-au inselat amarnic. Asa au facut si cu noile coduri. Uite ca noile coduri permit dosare spectaculoase bazate nu numai pe interceptari ci prin denunturi. Ultimul exemplu este dosarul Cancescu. In cazul lui Aristotel Căncescu mai mulți subordonați au turnat la DNA doar după ce au primit statutul de „martori cu identitate atribuită” si au fost protejati de procurori.

          • markwilliams

            Aristotel Cancescu a fost bine protejat de mafia institutionala judeteana..
            poate ar fi interesant sa auzim de un referat al Inspectiei Judiciare despre dosarele lui Cancescu solutionate cu NUP.

            Probabil si aici a intervenit DNA Bucuresti…ca in cazul lui Mazare si a lui Nicusor constantinescu…oricum BOMBA Cancescu este de-a dreptul una nucleara pentru caracatita mafiota din judetul Brasov si nu numai…

          • Mark, te inseli
            http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5334
            Fara denunturi cazul nu ar fi fost descoperit. Stenogramele interceptarilor par spectaculoase, dar sunt subtiri. E pacat ca se bate joc de munca procurorilor cinstiti din provincie,

          • markwilliams

            ioane
            este binevenit linkul!
            Dar tot nu reusesc sa inteleg UNDE SUNT dosarele anterioare???

      • ion,
        multumesc.

    • Petrotel si Portofel: tandem.

  7. este o mare rusine, clar este mana lui PONTA in sechestrul LUKOIL

    RUSINE PROCURATURII CÄ AU CEDAT ACESTUL NEMERNIC PONTA
    ACUM NICI NU SE MAI FERESTE

    –UNDE DRACU ESTE OPOZITZIA??????????????????

  8. Anunt,
    Special pentru cei doi agenti „macovisti””
    MM participa astazi la lansarea cartii lui Davis Grebu la ora 12 la beraria din Herastrau,pavilionul H.
    Din nefericire vor fi acolo mai multi udristi decit macovisti (pe multi ii cunosc oarecum si stiu ce le poae pielea) asa ca baieti faceti un efort sa echilibrati situatia.

    • @tucu2 Tu chiar esti inconstient. Nu intelegi ca Macovei este singura sansa curata pe care Romania o are. Nu partzurile de tip Ponta, Iohanis, Udrea.

      Buna rea cum este este singura persoana politica demna de epoca PostBasescu. Poate peste 1,2 ani poate apare altcineva.

      Poate vei intelege sa iesi un pic din noroiul vizual in care esti si sa privesti un pic in sus.

      Si daca cu o saptamana inainte de vot incepi sa tzopai ca Duffy Duck : Eu o votez pe Macovei ! Eu o votez pe macovei ! tot degeaba pentru ligheanul de 400 vizitatori de la Copac. Raul e deja facut.

      • @last,
        Eu inteleg cit ma duce mintea mai mult nu reusesc oricit ai incerca tu sa ma duci pe drumul cel bun.
        Si mie mintea imi spune ca cele doua au drumuri paralele adunind voturi din segmente complet diferite.Udrea este regina midinetelor care nu vor intelege in veci principiile lui Macovei iar aceasta din urma este raiul dezamagitilor cu staif.Sigur ca in ambele tabere se regasesc si oameni onorabili .Vorbeam de bazinul care ori nu voteaza ori voteaza cum le zice sentimentu si onoarea lovita de vitregiile sortii.
        De fapt nu stiu ce doresti de la mine.Ar fi trebuit sa mi multumesti pentru ca am facut o treaba pe care trebuia sa o faci tu.
        Se cheama PROMOVARE.

        • Stai micule ca aici nu e vorba de bazin , si de promovare, aici e vorba pe cine vom avea lider al dreptei in urmatorii ani.
          Aceste alegeri pot decela aceasta persoana care este Monica Macovei.
          Udrea e aruncata de Basescu pt ca Basescu sa isi conserve lidershipul dreptei. in anii care vin. Ori asta este utopic.

          Udrea este politic un gunoi.
          MMacovei poate deveni o mare ratare – dar in secunda asta are potential.

          Despre asta e vorba acum.

          • Atoatestiutorule,
            Si cum facem ca aceasta mare speranta sa devina realitate?
            Nu ai auzit pina acum ca pentru a transforma un candidat intr un ales trebue sa stii carui bazin electoral te adresezi , cum te adresezi, cum promovezi candidatul.
            BAZIN si PROMOVARE sunt notiuni de baza mult mai importante decit toata gargara ta.
            Cunoasterea si floosirea lor corecta sunt esentiale.
            Lozincile tale nu fac doua parale.Este o gargara de tip comunist-Tovarasul este cel mai ce,Partidul e in toate si alte sabloane care nu au nici o valoare electorala.
            Zau mai invata cite ceva ca esti tinar.

          • @Tucule2
            Inteleg acum ca mi-am pierdut vremea incercand sa explic cate ceva.
            Imi pare rau de timpul pierdut.
            Salutari

          • markwilliams

            Admin,Consemnez inadecvata exprimarea:
            „Udrea este politic un gunoi.”

          • Udrea NUUUUUU este politic un gunoi.
            Udrea este un BOU cu tzâtze.

  9. ideea este ca aproape nimeni nu realizeaza ca Ponta se poate tine de amagitoarele promisiuni.doar daca va fi in continuare prim ministru..adica sa nu fie ales Presedinte..

    Nu stiu cum i se permite sa isi continuie activitatea ,in situatia in care isi asigura discretionar avantaje categorice din postura de prim ministru,in raport cu ceilalti candidati..

    Are la dispoztie un aparat guvernamental si o intreaga administratie publica..sa nu mai spun de participarea ,pe la diverse manifestari culturale sau sociale,unde simpla sa aparitie inseamna propaganda electorala prin imagine..
    Deplasarile cu elicopterul sau masinile guvernului sunt de asemenea nebagate in seama ca ele sunt folosite fraudulos si discretionar…

    Se aude,domnilor candidati???Protestati ,semnalati,acuzat…aveti dreptul ..

    • @mark
      Le au pe toate, te-ai trezit acum ?
      De aia trebuiau combatuti foarte inteligent , unit si nu cu metodele tale rudimentare.

      Lasa-i pe domnii candidati,. Fa tu un gest. Da-ti foc in PV, poate domnii candidati vor reflecta 5 minute la doleantele tale. Sau arunca-te in fata Metroului. Lasa un text pe FB. Asa vei retine atentia Romaniei pentru 5 minute. A Rrrromaniei pe care o iubesti

  10. Mark (13:40)

    O sa-mi tin promisiunea pe care i-am facut-o lui Tucu2. E mai bine asa 😉

    PS
    Observi cum apar „plusarile” si „intaririle” celor debitate? Auto-„portretul” e cea mai…corecta cale spre adevar: depaseste „intentia”, apropiindu-se cel mai mult de…realitate. Lasa-i sa „confirme” 😀

  11. „fini | octombrie 7, 2014 la 13:58 |

    Udrea NUUUUUU este politic un gunoi.
    Udrea este un BOU cu tzâtze.”
    Daca tu esti @ fini, nu esti in toate mintile 😉

  12. Cea ai buna solutie pentru ca Ponta sa cistige alegerile este simpla: sa se sfirtece sustinatorii unei vestale cu sustinatorii celeilalte (da, stiu, una e sfinta, cealalta e in amantlic cu dictatoru`).
    Cel de Sus a spus clar: eu ti-am dat-o ca s-o dai, nu sa-mi vii cu ea in Rai (daca tot o ai).
    In felul subtilei afirmatii facute de @ fini (octombrie 7, 2014 la 13:58),
    Doamne, cite nu se pot replica celeilalte vestale, spre bucuria plagiatorului

  13. SRS condamnat definitiv la 2.4 ani de inchisoare cu executare. Felicitari judecatoarelor.

    • Cum-cum? Sorinel la pirnaie? a dreaqului Basescu.
      Deh, titeiul miroase urit uneori 😉

      • Ia sa vedem lista:Sorin Ovidiu Vintu,Dan Voiculescu,George Copos,clanul Becali,Adrian Nastase…cu complici cu tot..acum Sorin Rosca Stanescu..

        Recunosc:DE VINA ESTE PIRATUL!
        Ai naibii detinuti politici…..

  14. Chireac a ramas perplex la Latrina 3. Simte intarirea statului. SRS nu stie nimic. Si inca nu a inceput eclipsa totala de Luna.

  15. Se recupereaza prejudiciul de 85 de milioane de dolari. Din acestia bani 50 de milioane va plati Rompetrol, Grama, si Bucsa, restul se imparte la ceilalti condamnati. Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu.

  16. Imi e usor sa observ [stiu ca asta nu-i o garantie ca trag si concluziile cele mai bune] ca „dreptelor” actuale le lipsesc niste analize sincere ale ultimei perioade.

    Desi poate parea desuet [pentru niste partide care isi schimba doctrinele peste noapte] le este necesara o clarificare doctrinara.

    In dreapta „basista” cultul personalitatii a inghetat orice initiativa. Toata lumea a asteptat pana azi [unii inca asteapta in continuare] o miscare spectaculoasa a dragului de pirat.

    Mai curios pentru mine este ca si PNL-ul a cazut in cursa alaturi de PDL. Cel mai probabil „scorul” lor nu va fi o suma a procentelor anterioare (probat la europarlamentare de pilda) ci mai degraba impreuna vor lua putin mai mult decat media celor doua.

    De PMP nu am ce spune fiindca imi da senzatia ca nu exista decat pe hartie si pentru … „hartie”.

    In timp ce … „dreaptele” sunt mai interesate de conflictele fratricide sau … matricide, Ponta isi aduna argumente dupa argumente. Inclusiv, cele catalogate drept mita electorala. Dar, dupa cum bine remarca toata lumea nu are nicio greata in a utiliza si argumente traditionale dreptei (reduceri si comasari de taxe, neimpozitarea veniturilor reinvestite).

    In felul asta vor trece si alegerile din toamna asta, fara ca … „dreptele”, macar sa inteleaga ce li se intampla.

    • da, tare teoria.
      Intotdeauna filozifii lui „sa ni se dea” sint mai uniti decit a celor „la munca, nu la intins mina”.
      Munca strica tenul 😛

  17. Mai, mai, ce de mai poleieli poleit-a(i)urite s-astern pe mantia galacticului! Lacrimez!

  18. Auzi vorba, nu are atributii ministrul; e nevoie de voturi? si atunci?
    „Premierul Victor Ponta a facut marti o solicitare stranie catre ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu. I-a cerut sa ajute Primaria Capitalei „sa fie la zi cu banii” catre Distrigaz pentru ca bucurestenii sa nu mai ramana fara apa calda. Problema este ca ministrul nu are nicio atributie in privinta modului in care isi gestioneaza primaria banii.”

    Si cind auzi asemenea reflectii „In dreapta “basista” cultul personalitatii a inghetat orice initiativa”, chiar ca ramii cu gura cascata la „oamenii cu carte”.

    • VictoreL,

      E simplu. Elcen, producator de en. electrica si termica, fiind „de stat” adica in ograda guvernului, are datorii catre Distrigaz.

      Distrigazul i-a oprit livrarea de gaz, Elcenul nu a mai dat apa calda prin RADET – care e in subordinea Primariei generale, catre populatie.

      Asa ca interventia lui Ponta nu e chiar atat deplasata. Ma bucur daca te-am lamurit, macar intrucatva 😉

  19. Din acest motiv e priveghi la Latrina.

  20. Pora sluta si urata in rev 22:
    Altfel spus, prin Elena Udrea, soția lui Cocoș în perioada în care acesta „re­par­tiza“ milioanele de dolari din șpagă, prin doam­na aflată de 10 ani sub înalta pro­tecție prezidențială, ajunsă de la șefa can­celariei prezidențiale la postura de can­di­dat, mafia a cuibărit chiar la Palatul Co­troceni. Care e diferența dintre „mafia lui Năstase“, reprezentată de Bittner-Pe­tra­che, și cea a lui Băsescu, reprezentată de Co­coș? Cam niciuna, după cum se vede din dosarul Microsoft. E pe cale deci să se năruie un mit: autenticitatea luptei an­ti­corupție, pentru integritate și reformă a lui Băsescu însuși, concomitent cu pers­pec­tiva terifiantă că, prin Ponta, sistemul nu doar că se va perpetua, dar va căpăta noi dimensiuni.

    Personal eu tds cred ca Basescu a avut mana proasta cu Udrea,,,

    • Vise erotice Last.

      • Daca tu vezi doar vise erotice , e nasol. Imi pare un cerc care se strange pe toata clasa politica, inclusiv pe ai nostri,
        Nu cred ca partzul Elenei va mirosi mai frumos decat al celorlalti implicati. Cand o fatuca de la Buzau ajunge multimilionara in euro, si candidata la presedentie sigur mai apar si pete cenusii . Articolulele trebuie studiate si combatute, nu aruncate. Cu capul in nisip nu iese nimic. Ia de aici Ioane cu paine http://www.revista22.ro/articol-48373_3.html Vise erotice ? E cosmar

        • Last, Pora va fi credibila, cel putin pentru mine, atunci cand isi va cere scuze fata de Pirat, Kovesi si Motoc Iulia pentru cele declarate anul trecut pe toate posturile de televiziune.

          • Nu stiu mai, ce zici
            Eu stiu ca credibilitatea celor 15 % ai lui Basescu nu stiu unde se vor duce. Vor sta oamenii ori acasa, ori vor vota cu Iohanis la greu si cativa pe Macovei. Dar sutul in koorul dreptei e masiv.

            Tu ma iei cu scuzele lui Pora…. 🙂 🙂 🙂 Mare destept mai esti si tu dom cercetator chimist.

  21. Uf

    ce-mi place poza asta 😉

  22. D La fel ca Pora, si la Ghita la portita scrie „sacii cu bani de la Bercea au ajuns la Basescu”.
    Deci Basescu in timp ce urla contra coruptiei era cel mai corupt om alaturi de amanta lui.
    Bravo baieti, Macovei are inca niste voturi 😛

  23. Ce poti ca sa zici? Dumnezeu l-a salvat de umilinta:
    „In cazul lui Dinu Patriciu, instanta a constatat incetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au lasat nesolutionata partea civila legata de Patriciu, potrivit agentiei Mediafax.”

  24. Citind pasajul scris de Pora imi dau seama , cu spaima , cit de multi adepti a putut face Latrina 3.
    Cind A3 l a tavalit prin noroi pe Plesu toata intelighentia s a simtit datoare sa
    faca zid impotriva acestei mirsavii.
    Cind Pora sau altcineva o tavaleste in noroi pe Nuti avind aceleasi dovezi sau argumente ca A3 vad ca unii „democrati” mari luptatori pentru dreptate,sunt de acord.
    Concluzia este simpla si cutremuratoare in tabara Macovei.
    „Noi macovistii vrem justitie si adevar dar vrem justitia noastra si adevarul nostru.Cine nu intelege acest lucru este astazi idiot dar miine daca luam puterea cine stie ce va fi”

    REGRET DAR EU NU VREAU O ASEMENEA JUSTITIE.
    Nu vreau ca Pora,@last sau Tapalaga sa stabileasca daca eu sunt vinovat sau nu.
    NU VREAU CA PRINCIPIUL CINE NU ESTE CU NOI ESTE IMPOTRIVA NOASTRA sa devina lege in Romania.
    Nu vreau sa ajung sa fiu pus la zid pentru ca am indraznit sa spun ceva rau de Macovei

    • Citeste tot articolul http://www.revista22.ro/articol-48373_3.html
      Nu vrei tu asa justitie ? Da ce e dupa tine ? DNA stabileste
      Pora doar anticipeaza. Daca un sfert din anticiparile ei se dovedesc atunci am bulitooooo noi dreapta pentru 10 ani.

    • Tucu, relax
      Vremea Iacobinilor a trecut. Ca unii mai au vise erotice, este acceptabil atat timp cat ramane la stadiul de vis.

      • @Ion
        Am facut exercitiul de indignare de mai sus doar or pricepe inteligentii astia cit de usor de demolat este Monica Macovei din cauza lor.Vorbesc de ziaristi .
        Daca oamenii lui Udrea nu ar fi primit consemnul sa stea cuminti si sa nu atace MM iti garantez eu ca textul pe care l ai citit mai sus ar fi fost recitat de Ruxandra Dragomir la Realitatrea TV la o ora de maxima audienta.
        Un asemenea text cuplat ci ideea MM procuror ceausist lansata de A3 ar fi avut efecte grave asupra alegatorului mediu, ala care ti poate da consistenta.
        Nu ma astept ca ziaristii sa priceapă cum nu ma astept ca @last sa priceapa.La ei ranchiuna este mai puternica decit ratiunea.

  25. Buna ziua, mie-mi pare ca toate dezbaterile voastre sunt lipsite de „plus-valoare” vorba lui Marx, daca nu se baga in discutie doamna cu mustacioara, Lo(a)da.

  26. Altul care se crede Mama Omida
    ”Putem acum verifica, cu foarte multe înregistrări și multe dovezi că toate răfuielile lui Traian Băsescu se transformă în condamnări, de data aceasta cu executare. Traian Băsescu i-a avut ca ținte în ultimii 10 ani pe Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu și Dan Voiculescu, iar cu asta cred că am spus tot”, a declarat Radu Tudor.

  27. Ce frumos spun judecatoarele de la CAB:
    ””Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice şi,în consecinţă, obligă pe inculpaţii Bucşă Alexandru şi Grama Petrică în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA la plata sumei de 58 521 056 USD în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii plus dobânda legală aferentă ,calculată de la data 05.01.2001 până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice….dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor Bucşă Alexandru şi Grama Petrică şi ale părţii responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA până la concurenţa pagubei produse prin infracţiune”

    Fa Ponta, acum ce te faci cu bietii angajati ai Rompetrolului. Isi mai iau salalriile daca s-a pus sechestrul.

  28. la Lukoil nu s-au plätit salariile, dar au sponsorizat intodeauna,
    raliurile lui Ponta si masinutzele fiului, desigur prin interpusi, dar se stie.

  29. cum rämane cu banii dela ROMPETROL;
    VOR LUA DELA INCULPATZII MILIOANELE??dela totzi ?

  30. SRS; un om färä caracter, färä moralä si decentzä,färä inimä.
    cand a murit bäiatul lui cel mare, el era cu nevasta si patrciu
    pe insula pastelui. cand a venit mult dupä, a musamalizat totul
    repede. catziva jurnalisti spuneau cä fiul lui avea aparaturä ultra modernä de ascultare,chiar si de la distantzä, totul adus de SRS
    pt. a avea la manä pe diversi. avea sute de casete deja.multzi
    spun , cä nu a putut suporta presiunile , ce se fäceau asupra lui.

  31. Am vazut mai sus diverse abordari ale filozofiei mâinii intinse dar si infierari ale sponsorizarilor facute de Lukoil.

    Cand colo ia uite ce vad, cica au fost si principalii sponsori ai piratului.

    Evazionisti rusi de la Lukoil Romania au fost cei mai importanti sponsori ai presedintelui Traian Basescu, inaintea campaniei prezidentiale din 2009. Atunci, Basescu candida la functia suprema din partea Partidului Democrat Liberal (PDL). Potrivit Monitorului Oficial al Romaniei, nr. 203 din 31 martie 2010, rusii au virat in conturile partidului suma de 143.250 de lei, in data de 19.11.2009. In aceeasi zi, Lukoil Romania a mai donat inca 286.500 de lei – See more at: http://www.mondonews.ro/cutremur-in-politica-s-a-aflat-cine-sunt-sponsorii-lui-traian-basescu/#sthash.bvVHueBe.dpuf

    • Moaama ce noutate!
      A fost adusa la aici inca de ieri; mai cititi commenturile; va rog nu va mai pravaliti cu „texte”. Multumesc anticipat.

    • totul a fost oficial, iar ioana Bäsescu si-a exercitat functzia,
      nimic gresit, dar panä la masini de raliu milioane pt. PSD,
      e cale lungä.

      tampenii , mai mult nu potzi

      • Eu pot veni cu dovada pentru cei 100000 Euro primiti de Basescu de la rusii de la Lukoil.

        Tu poti veni cu vreo dovada a sponsorizarilor cu „masini de raliu milioane pt. PSD” !?

        Pana o aduci eu am sa ma-ntreb:

        – oare cum se face ca cel mai mare sponsor al lui Basescu au fost tocmai rusii.
        – oare cum se face ca au disparut vrafuri de CDuri cu interceptarile de la Alro
        – oare cum se face ca au preferat rusii de la Gazprom sa faca afaceri cu un notar aflat la sute de Km de locurile unde isi au bazate afacerile.

        • – cei „100000 Euro primiti de Basescu” este o minciuna subliminala: Basescu nu a primit nimic, ci donatia a fost folosita in campania electorala. Nu e acelasi lucru „primiti de” sau „sponsorizat campania”.
          Si din moment ce sint evidentiati in MO de unde ilegalitatea?
          – cum demonstrezi ca Basescu a facut sa dispara „vrafuri de CDuri cu interceptarile de la Alro”?
          – ma scuzi ,dar minti: Ioana Basescu nu a avut nimic de-a face cu rusii de la Gazprom, ci a fost contactata de o casa de avocatura care voiau o legalizare notariala a relatiilor lor cu Gazprom (Sibiu, parca).
          Fugi, ca miroase a obiceiuri SRS-iste; si ai vazut ce a patit?

        • Pro Fun ai vreo proba la ceea ce spui in fraza
          ”oare cum se face ca au disparut vrafuri de CDuri cu interceptarile de la Alro”.
          La intrebarea cum ”face afaceri” Gazprom cu notarul Ioana Basescu raspunsul poate fi aflat cu usurinta.
          Gazprom este reprezentat local de firma de avocaturtă Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, care colaborează cu contract inregistrat cu notariatul Ioanei Băsescu.

          • ion,
            ti-o spun doar tie.
            Nu stiu ce sa cred: unii doar incearca sa ne jigneasca inteligenta sau chiar nu se ridica mai sus de nivlul latrinelor.

          • Victor, nici nu ma mir Acum se discuta la Latrina denuntul lui Bercea fata de ginerele Piratului. Ieri se discuta denuntul lui Bercea fata de Udrea.

        • Pro fun..astept dovada negru pe alb ca Traian Basescu a primit 100.000 de euro de la Lukoil

          De asta ce zici?
          Declaratia data de director fata de „dovada” ta??

          O publicatie centrala a stat de vorba cu directorul general al Lukoil Romania, Constantin Tampiza, care a explicat nu l-a sponsorizat direct pe Traian Basescu, ci a dat banii la PDL.

          “A venit un om de la ei, de la partid, la mine si mi-a spus ca au o actiune. Daca banii dati de compania noastra i-au folosit in campania electorala a lui Traian Basescu, atunci bravo lor”.

          – See more at: http://www.mondonews.ro/cutremur-in-politica-s-a-aflat-cine-sunt-sponsorii-lui-traian-basescu/#sthash.CpweRNN2.dpuf

          Au fost sute de sponsori si sponsorizari..inmultiti 82 de pagini cu 25 ….

          Ma adresez lui Pro fun ,ora 16,58 si ora 17,26

          • markwilliams

            Manipularea lui Pro fun
            Au fost publicate sponsorizarile prin donatii din anul 2009 in M.O 203 din 2010 catre PDL.
            Nicaieri nu apar ca fiind DATE PERSONAL lui Traian Basescu.
            88 de pagini cuprind numele spon sorilor si sumele donate.
            Suma toala : Venituri din donatii: 27.655.223 lei
            Deci,nu este o ilegalitate..aceste donatii se sprijina legal pe o lege .
            Nicaieri nu apare numele lui Traian Basescu.Si nici suma de 100 de mii de euro..

            Mai mult,declaratia directorului Lukoil intareste faptul ca sumele s-au donat PDL…

            Tot ce POVESTESTE stimatul Profun-d este manipulare si diversiune murdara…

            Gasiti toate informatiile AICI:
            http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/martie2010/mo2010_203.htm

        • Manipularea lui Pro fun
          Au fost publicate sponsorizarile prin donatii din anul 2009 in M.O 203 din 2010 catre PDL.
          Nicaieri nu apar ca fiind DATE PERSONAL lui Traian Basescu.
          88 de pagini cuprind numele spon sorilor si sumele donate.
          Suma toala : Venituri din donatii: 27.655.223 lei
          Deci,nu este o ilegalitate..aceste donatii se sprijina legal pe o lege .
          Nicaieri nu apare numele lui Traian Basescu.Si nici suma de 100 de mii de euro..

          Mai mult,declaratia directorului Lukoil intareste faptul ca sumele s-au donat PDL…

          Tot ce POVESTESTE stimatul Profun-d este manipulare si diversiune murdara…

          Gasiti toate informatiile AICI:
          http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/martie2010/mo2010_203.htm

    • @pro_fun
      Asa o fi dar daca nu au vrut sa bage mana in buzunar si pentru gaspadin Tonta acum sa sufere toti de acolo?

      • Nu inteleg despre ce vorbesti. Te rog fii mai explicit.

        Multumesc anticipat 😉

        • @pro_fun
          Ne spuneai aici ca Lukoil a sponsorizat campania lui Basescu si eu am complectat ca daca nu a bagat mana in buzunar sa sponsorizeze si PSD au intrat la apa.
          Nu stiu cat adevar este cu evaziunea fiscala dar o samanta de ceva tot exista ca nu se duceau procurorii fara rost la Lukoil.

          • dorian,

            Eu stiu ca tu nu iti inchipui ca justitia e controlata de Ponta (oricum, ar fi prima oara cand aud deci mi-ar prinde bine sa ma lamuresti).

            Tu ai mai spus ca Ponta prefera sa sufere „toti de acolo”. Eu stiu ca Ponta a avut ieri o interventie cu manusi (dupa mine) care totusi a fost taxata ca imixtiune in justitie – prin care sugera ca masurile luate de procurori ar fi bine sa nu duca la incetarea activitatii. http://www.gandul.info/stiri/declaratiile-lui-victor-ponta-in-dosarul-lukoil-analizate-de-csm-13369812

          • @pro_fun
            Scuze dar eu nu cred o vorbulita din ce spune miselul de Ponta.
            Ponta este omul care te mangaie pe cap cu stanga ca-sa te linisteasca si cu mana dreapta iti ia gatul zambind larg si satisfacut ca de-o treaba bine facuta.
            Aceasta este parerea mea despre Ponta.

          • dorian,

            Iti respect parerea si mi-as insusi-o la randu-mi fara rezerve daca ar fi documentata cu ceva exemple concrete

    • O publicatie centrala a stat de vorba cu directorul general al Lukoil Romania, Constantin Tampiza, care a explicat nu l-a sponsorizat direct pe Traian Basescu, ci a dat banii la PDL.
      “A venit un om de la ei, de la partid, la mine si mi-a spus ca au o actiune. Daca banii dati de compania noastra i-au folosit in campania electorala a lui Traian Basescu, atunci bravo lor”.
      – See more at: http://www.mondonews.ro/cutremur-in-politica-s-a-aflat-cine-sunt-sponsorii-lui-traian-basescu/#sthash.CpweRNN2.dpuf

      Au fost sute de sponsori si sponsorizari..inmultiti 82 de pagini cu 25 ….

  32. FELICITÄRI JUDECÄTOARELOR- JUDECÄTORILOR:

    asa vä vrem, nu vä läsatzi intimidatzi.

  33. Hai sa ma dau si eu cititor de 22 (am citit-o de la aparitie pina acum vreo 7 ani, saptamina de saptamina; acum doar pe net si pe sarite).
    Acolo nu scrie doar Pora.
    „Monica Macovei: susținută de o echipă de idea­liști și naivi, dar – mă tem – și de câțiva in­te­resați –, deșteaptă așteptări utopice bazându-se pe sondaje false și stimulează energii care se vor epuiza fără rost. Ea și grupul de susținători sunt împotriva tuturor: a lui Băsescu, a lui Pon­ta, a lui Udrea, a lui Iohannis, a sistemului; în fapt, și ei îl ajută numai pe Ponta. După o anu­mită vârstă, naivitatea nu mai e o scuză.”
    (Andrei Cornea)
    Nu cred ca dl Cornea ma citeste pe mine.

    • Ha,Ha,Ha,
      Deviationist Cornea.Crezi ca l putem infiera ca udrist?

      • Justitiari anti-Basescu: SRS, Pavel Abraham si alti trombonisti. Unii (cred ei) mai cu umor decat altii. Ce cauta Macovei in compania lor?

    • Eu cred ca Macovei si Udrea isi impart niste voturi netezindu-i lui Iohanis drumul inspre turul 2. Dar ambele activeaza si alte voturi care l-ar putea eventual ajuta pe oponentul lui Ponta in turul 2. Nici o candidatura nu e nociva, e un drept al unui cetatean. Ar fi interesant sa ne explice domnul Cornea cum s-ar putea epuiza energiile astea cu Rost daca ar fi puse in slujba unui alt candidat si care ar putea fi acela.

  34. E toamna. [Electorala]. Vremea conservelor…Atentie la cele contaminate / toxice – dauneaza sanatatii: a se evita! 🙄

  35. Salut prieteni! S. R. Stănescu este născut în ’49. Aşadar are 65 de ani, motiv pentru care v-a executa doar 1/3 din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni!?
    Si încă o observaţie: priviţi la emisarii fostului pdl (acum pnl – cu parafa TB) în emisiunile tv. Juri că sunt usl-işti de cànd lumea. Ieri, fostul ministru A. Nazare îi lua cu sàrg apărarea lui Căncescu (pnl original), astăzi Canacheu îl apăra pe SRS (pnl original)…! Semn că pdl-ul, ieşit de sub influenţa lui TB, a aderat rapid la năravurile GIO. New usl, ce mai!
    Poate, A. Pora mai reflectează înainte de a se lansa în afirmaţii

  36. Cind cauti se intimpla sa gasesti 😛
    „Sorin Rosca Stanescu s-a predat la politie: „Mi-am facut bagajele si ma pregatesc de drum””
    Si s-a predat la politie 😉

    • Mie mi se pare ca azi cel putin s-a comportat extrem de demn.

      „…

      Am fost intrebati daca dorim sa uzam de prescriptie. Toti, inclusiv eu, am declarat ca nu si ca dorim sa ne judecam pana la capat.

      In urma cu circa doi ani s-a dat o sentinta de achitare. Conform instantei, eram toti nevinovati. Motivarea a fost redactata abia dupa aproape un an.

      In acest an Procuratura a facut apel si am fost din nou judecati. In ceea ce ma priveste, nu am invocat, in niciun fel, prescriptia. Procurorul de instanta a facut-o insa. La termenul la care s-a judecat acest proces la Curtea de Apel, el a cerut instantei ca constate ca faptele s-au prescris. Eu, prin aparatorul meu, am solicitat ca procesul sa se judece, sa se constate ca sunt nevinovat, confirmandu-se astfel decizia primei instante.

      Astazi am aflat ca sunt condamnat, astfel incat ma pregatesc pentru a ma duce la penitenciar. Incepand de maine, voi fi dincolo. Si voi incerca sa ma adresez de acolo, cand si cum voi putea, opiniei publice.”

      http://www.sroscas.ro/site/2014/10/07/am-aflat-ca-sunt-condamnat-penal-la-inchisoare-fara-suspendare/

  37. cu cat sunt mai desgustzätori, mai mizerabili cu acuze la Presedinte
    su U., nu fac decat sä provoace scarbä, asa sustzinätori nu poate
    avea decat un om de nimic.

  38. Gata,
    Conform justitiarului anti Pirat, Ciuvica, avem dosrul Udrea-Microsoft. Ce se vorbeste in targ de Abramburica Sfanta Ecaterina, prea Ilustrul Atanasiu sunt intoxicari ale procurorilor basisti.

  39. Io zic ca judecatorii au fost rai de tot; fata asta voia uniforma si ei nu au vrut

  40. POORA; este o nerusinatä, ii pune in cap lui bäse, si de vinä pt. totzi borfasii
    PDL este Bäsescu, nerusinare- , spune dela nästase la bäsescu.
    in primul rand Bäsescu este presedinte nesimtzit-o, potzi compara
    cu Täriceanu,Boc, iar totzi aia nu ia crescut si pus sä fure Bäsescu:
    RUSINE D-NA POORA;
    ASA SUSTZINÄTORI, NU MÄ POT CONVINGE S-O VOTEZ PE MACOVEI: o adeväratä scarbä.

  41. HotNews:
    „FMI revizuieste in crestere, la 2,4%, previziunea pentru economia Romaniei in 2014.”
    Mediafax:
    „FMI a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2,4%”

  42. Ramine de discutat aspectul celalalt, anume folosirea salariului minim ca masura cu caracter social. Ca, de fapt, nu cred ca e cineva care sa nu priceapa impactul negativ economic al lui. TVA-ul are un impact similar pina la urma, doar ca banii de acolo se redistribuie prin buget si, ca multe alte asemenea masuri, nu poate nimeni urmari the money trail. Cel putin salariul minim e o forma de a pune niste bani in buzunarele unora care se agita sa faca ceva. Cum e sa-l compari cu atitea alte forme de ajutor social care pun bani in mina a multi ce nu vor nicicum sa munceasca?

  43. Femeia cu tigaia de la Latrina discuta despre articolul D-nei Pora. O completeaza Intelectualul Liviu Pop.
    Frumos spectacol.

    • @Ion
      Se inchide cercul.Nu peste mult timp vom vedea o discutie amicala Pora -Dana Grecu.

      • Tucu2
        Stefan Daniel Gladin, pe FB despre SRS:
        Regizorul artistic Stefan Daniel Gladin, pe FB despre SRS ” Cand l-am cunoscut in 1990 la Soros condus, pe vremea aceea de „taranista” Sandra Pralong, consiliera privata a lui Constantinescu, era o „tanara speranta”! Era si „vajnica” luptatoare, Cristina Guseth, pe acolo! Eu nu m-am calificat, el, da! S-au adeverit sperantele in SRS, dupa „sejurul in Senat!”

  44. Tocmai mi s-a evaporat un comentariu
    Il cauta cineva??

  45. Manipularea lui Pro fun
    Au fost publicate sponsorizarile prin donatii din anul 2009 in M.O 203 din 2010 catre PDL.
    Nicaieri nu apar ca fiind DATE PERSONAL lui Traian Basescu.
    88 de pagini cuprind numele spon sorilor si sumele donate.
    Suma toala : Venituri din donatii: 27.655.223 lei
    Deci,nu este o ilegalitate..aceste donatii se sprijina legal pe o lege .
    Nicaieri nu apare numele lui Traian Basescu.Si nici suma de 100 de mii de euro..

    Mai mult,declaratia directorului Lukoil intareste faptul ca sumele s-au donat PDL…

    Tot ce POVESTESTE stimatul Profun-d este manipulare si diversiune murdara…

    Gasiti toate informatiile AICI:
    http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/martie2010/mo2010_203.htm

    Word press ma atentioneaza ca ma repet…pardon..recuperez ce a disparut…

  46. Manipularea lui Pro fun
    Au fost publicate sponsorizarile prin donatii din anul 2009 in M.O 203 din 2010 catre PDL.
    Nicaieri nu apar ca fiind DATE PERSONAL lui Traian Basescu.
    88 de pagini cuprind numele spon sorilor si sumele donate.
    Suma toala : Venituri din donatii: 27.655.223 lei
    Deci,nu este o ilegalitate..aceste donatii se sprijina legal pe o lege .
    Nicaieri nu apare numele lui Traian Basescu.Si nici suma de 100 de mii de euro..

    Mai mult,declaratia directorului Lukoil intareste faptul ca sumele s-au donat PDL…

    Tot ce POVESTESTE stimatul Profun-d este manipulare si diversiune murdara…

    Gasiti toate informatiile AICI:
    http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/martie2010/mo2010_203.htm

  47. Manipularea
    Au fost publicate sponsorizarile prin donatii din anul 2009 in M.O 203 din 2010 catre PDL.

    Nicaieri nu apar ca fiind DATE PERSONAL lui Traian Basescu.
    88 de pagini cuprind numele spon sorilor si sumele donate.

    Suma toala : Venituri din donatii: 27.655.223 lei
    Deci,nu este o ilegalitate..aceste donatii se sprijina legal pe o lege .
    Nicaieri nu apare numele lui Traian Basescu.Si nici suma de 100 de mii de euro..

    Mai mult,declaratia directorului Lukoil intareste faptul ca sumele s-au donat PDL…

    Tot ce POVESTESTE stimatul Profun-d este manipulare si diversiune murdara…

    Gasiti toate informatiile AICI:
    http://www.dsclex.ro/legislatie/2010/martie2010/mo2010_203.htm

  48. ce imi este dat sä väd, dihania asta de cocos bätran TÄRICEANU,
    il injrä si il spurcä pe Bäsescu; dar nu e de ajuns, MM,nu este bunä
    nici Johannis, nici……….TOTZI INEGRITZI DE MAFIOTUL SECURIST
    TÄRICEANU; CARE AR FI TREBUIT SÄ STEA LANGÄ SRS:
    TÄRICEANU A FÄCUT TOT LA FEL DE MULTE EXCROCHERII CU
    PATRICIU.

  49. acum este clar , dece s-a actzionat asa rapid cu lukoil.
    SILVIA NITZU- nevasta lui NITZU-NUP ,este sefä la curtea de apel
    Ploiesti.

    • @Theo
      O citi si pro_fun?
      Pro_fun!Unde esti?

    • D-na Theo nu mai luati de buna tot ce scrie prin presa. Tapalaga are tot interesul sa denigreze
      Procurorul a procedat legal, a ridicat sechestrul partial pe conturile bancare pentru ca Lukoil a adus alte garantii. Cititi va rog comunicatul parchetului.

      In alta ordine de idei asta este stirea zilei
      A dat-o Pavel Abraham, avocatul clanului Bercea la Ghita TV. El a spus ca la Obama au ajuns pe cai oficiale, casetele compromitatoare pentru Traian Basescu si fratele lui. I-a spus Izaura. Iar oameni seriosi, ca Tudor Octavian si Corina Dragotescu comentau…

  50. la Ponta se duc cu milioanele, peste 10 milioane a cheltuit PONTA
    panä acum: CE LASI SUNT ROMANII:

  51. ROMANI TREZITZI-VÄ!

  52. Sara buna,copaceni !!!!

    Măi fratilor ,a înnebunit lupu’???

    Vad ca Pora a luat-o de tot pe miriste ,se vede treaba ca-i dor de regimul Nastase,ca să mai simtă pe viu inca o dată ….SRS ls mititica,va scrie si el pe blog …mari bloggeri sunt puscariasii astia …nu credeam ca-l mai vad vreodată p-acolo …infractorul rom Bercea,vice PSD face reclamații la toată lumea ….pedelistii apară infractorii PNL …si in tot vacarmul asta tembel ,mai descoperi si cite un basist …. 😀

    • Salut,
      Pai maine avem eclipsa de Luna in Berbec. Semnificatia ezoterica: ”Spiridusi in vesminte stralucitoare dansand in lumina calda a apusului”,

      • Yep ….ai naibilor spiridusi !!!…parcă le-a intrat un morcov in fund …io ,parcă vad ,ca le trîntește iar Piratul o scatoalcă ,așa razant ….numai atunci fac așa galagie 😀

        Stii Ioane ???….Galaxie avea dreptate cu „USL trăiește ” ,numa ‘ n-a zis că la pușcărie ….refac acolo USL 😀

  53. si ca sa il complectez pe night..
    este incredibila prostia si incrincenarea unora asupra lui Traian Basescu..
    .parca tot mereu s-a spus ca actuala clasa politica este profund corupta si ar trebui sa fie eliminata in intregime..

    si cind vezi oameni cu pretentii de intelectuali care INCA sunt de partea PSD-ului,a mincinosului si iresponsabilului caruia nu ii ajunge ce este..se v rea si presedintele tarii,cind ii vezi declaraind ca au muncit cinstit si sunt pensionari..nu poti sa nu te intrebi CITA MINTE AU??

    Averi impresionante si un trai de lux raportate la o pensie ca vai de capul ei?? Si tu,sarantocul,prapaditul si chinuitul sorbi rahatul latrinelor unui puscarias??ii crezi minciunile lui gidea?? Il admiri si cazi in fund in fata dezmatului dezinformator al Antenelor??
    Poti sa mai admiti ca PSD-ul si Ponta,si Baronii sunt cei de urmat??Poti sa crezi ca Traian Basescu este de vina ,PENTRU CE???

    Ca functioneaza justitia ca la carte? Ca se destructureaza retele mafiote ale FOSTILOR??Ca sunt pedepsiti HOTII si TICALOSII???

    Mare tie-e gradina..ca multi prosti zac in ea..ingusti la minte si fara cap..

  54. victor, dorian, marcu and co.,

    Actele din jurul pirățelului vostru au obiceiul sa dispara. Nu de ieri, de azi dar, am inteles ca, indiferent ce i se intampla, voi nu va lasati dusi de nas precum … bizonii. 

    In schimb va mirati de ritmul in care „se indeparteaza” vechi … crucișătoare de presa. Iata ce stiu din presa despre Cd-urile lipsa

    „Dosarul ALRO, în care sunt cercetaţi “băieţii deştepţi din energie”, printre care sunt strecurate şi importante nume PDL, pare să fi fost „lucrat” de la nivel înalt. Conform informaţiilor publicate de realitatea.net, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) verifică, în present, lipsa CD-urilor cu convorbiri din dosarul ALRO. Înregistrările sunt cu foştii consilieri prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan. La începutul lunii noiembrie, la cererea Realitatea TV, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că nu există cele peste 60 de CD-uri cu interceptări din dosarul ALRO ce vizau importanţi oameni politici, pe care primul procuror al cazului, Doru Ioan Cristescu, a declarat că le-a predat cu proces verbal …”

    http://www.telegrafonline.ro/1289512800/articol/142671/csm_verifica_disparitia_probelor_din_dosarul_alro.html

    http://m.romanialibera.ro/politica/institutii/elena-udrea–trumpita–de-la-alro-202291

    • Băi ,chiar esti pe alocuri amuzant si permanent hilar ….ce-ar fi să ne răspunzi unde dispar dovezile de coruptie a lu’ Galaxie de prin dosare…. Poate esti mai informat ca noi … 😀

      • Băi pro’ fundule ,io zic să-l intrebi pe Nastasiu,chiar dacă e plecat din procuratură că l-a facut un pik scăpat pe Hayssam ..sigur stie unde sunt ,dacă au fost vreodată .. 😀

    • ProFun,
      Nu vreau sa te jignesc, dar daca mi-l dai ca sursa de incredere pe Procurorul Cristescu Ioan-Doru atunci inseamna ca esti nu numai naiv. Si asta ti-0 spune un fost student care in acele zile isi vedea colegul de camera impuscat.
      În decembrie 1989 la conducerea Procuraturii Generale se afla Popovici Nicolae, care l-a trimis, încă din dimineaţa de 17 decembrie, la Timişoara pe Diaconescu Gheorghe – procuror general-adjunct. Acesta a preluat şi coordonat activitatea procurorilor de la Procuratura Judeţeană Timiş şi de la Procuratura Locală Timişoara.
      Procurori implicaţi în activitatea de organizare şi cercetare a persoanelor reţinute şi în examinarea cadavrelor rezultate în urma represiunii demonstraţiilor din Timişoara: Ia vezi cine facea parte din partea procuraturii judetene.
      http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/procuratura-versus

    • @pro_fun
      Amice eu ma consider cinstit si lucrez la mii de Km de casa si in tara am familia. Acum pot sa te intreb ceva?
      -Crezi oare ca eu stiu ce face sotia mea in orice moment sau ea stie ce fac eu in orice moment?Pana la proba contrarie ea ma considera pe mine cinstit si eu pe ea la fel.
      Problema cu Basescu si oamenii lui mi se pare propaganda subtire. De ce zic asta?Am raspuns prin exemplu personal cu o fraza mai sus.
      Referitor la Ponta mie imi face impresia omul asta cand vorbeste ca ma considera prost si lipsit de ratiune si actiunile guvernului condus de el sfideaza orice rationament.
      Stiu ca politicienii mint de ingheata apele in toiul veri in Romania nu in Noua Zeelanda dar lasa-o dracului de treaba sa ma minta dar sa minta cu un pic de logica sau in asa fel inchat sa nu ma prind din prima ca l-am catalogat pe ala un idiot.

    • am cautat in arhiva RL si iata rezultatele:
      http://www.romanialibera.ro/cauta/elena%20udrea%20trumpita%20de%20la%20Allro
      cam pe aceeasi trucare se lucreaza la prezentarea „probelor” pentru privitorii Latrinei 3 care le iau drept bune..

  55. Profule
    Este din ce in ce mai clar ca nu intuiesti CUI TE ADRESEZI.
    Ai senzatia,ca si inca doi trei pe aici gasesti spalati pe creier care iti absorb dezinformarile ca fiind de bune..
    Vii cu articole din ziarul lui Mazare??? articol publicat acum patru ani si le prezinti ca fiind actuale?? si credibile.. Cel de al doilea link fandeaza pagina ca sa nu aflam data..sau parca ar arata ca o contrapunere..titlul de Romania libera (sau sigla) si povestea aia sub sigla..Nu data,nu autor…

  56. Da-ne linkul de la Romania Libera…Este o contrafacere se vede clar suprapunerea peste un site psedist care se inchide cu o reclama sa VOTATI PONTA…

    • marku,

      Ce-ai vrea sa faca omenirea cat timp tu nu gasesti ca pamantul se invarte in jurul soarelui!? Sa creada toti ca mătăluță ca e … invers O_o !?

      Eu nu imi fac fise. Cand am nevoie caut. Fara a spune ca eu nu gresesc niciodata, afirm ca macar nu o fac cu rea intentie. Linkul de mai sus, este real (varianta mobila – eram cu ipadul). Uite si varianta desktop pe care nu ai gasit-o tu:

      http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/elena-udrea–trumpita–de-la-alro-202291

      „…
      În spatele celor mai multe, cred anchetatorii, se ascundea Elena Udrea. Clopoţel, Trumpiţa, Cea de sub Trump sunt câteva dintre apelativele primite de fostul consilier prezidenţial, acum ministru al Turismului.
      Deducţia pare logică, de vreme ce porecla Trump îi era atribuită lui Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea.

      Cei anchetaţi au fost scoşi de sub urmărire penală, iar cei suspectaţi au fost anunţaţi că le-au fost interceptate convorbirile.

      Au rămas în urmă 40 de volume de urmarire penală, cu peste 10.000 de file şi 80 de CD-uri cu interceptări şi înregistrări.
      …”

      Desi parte din stenograme sunt in spatiul virtual, cele la care a apucat presa sa ajunga inainte de secretizare sau ce a fost, acum nu se mai gaseste nicio urma la … DNA, Procuratura.

      • profun
        vad ca nu ne intelegem
        Sau tu te faci ca nu intelegi..
        Asta este varianta ta.Linkul tau UNIC.Care se gaseste pe internet asa cum il prezinti.Dar.IN REALITATE el nu exista.

        In data de 7 octombrie 2014 acest articol datat astfel:
        Elena Udrea, „Trumpiţa” de la ALRO
        de Rl online , 12 octombrie 2010
        NU EXISTA.

        Nici dupa titlu ,nici dupa data.automat daca ceri acest titlu pe google NU ESTE DE GASIT.
        Decit pe linkul tau..care n u e confirmat de ziar.

        404
        Această pagină nu a fost găsită
        Această eroare poate apărea din cauza:
        Adresa URL nu a fost scrisă corect
        Pagina pe care o căutați a fost mutată sau ștearsă
        RomâniaLibera.ro

      • aici am un raspuns care s-a volatilizat..este curios ce mi se in timpla..

  57. Leitmotiv: MNLR.
    Marea unire: un pic de galben c-o mare de alb. Pe toti stalpii, cu sau fara taxa.

  58. Daca ne gindim un pik,,Elena Udrea ADUNA voturi pentru finalistul dreptei..Ca vor fi multe sau putine ,in mod cert votantii acesteia vor urma in turul II vocea Ei,fiind probabil sinceri,in alegere…
    in schimb exclusivistii,idolatrii si maniacii se dau de ceasul mortii sa isi impuna candidatul
    lovind cu sete in ceilalti,dorind unicitate si suprematie..

    daca unul dintre cei atacati va iesi finalist,unde se vor indrepta voturile electoratului idolatru??ei vor fi invatat ca Johannes face si drege,este cum este,nepotrivit si.a.m.d.,ca Udrea este o fufa si o neavenita,sustinuta de Base doar pentru ca ii este amanta…..cum va vota electoratul Dreptei in final..daca se urmeaza,in continuare aceeasi procedura??dupa ce distrugi imaginea si lovesti personalitatea ,ca sa lke ridici pe cele ale candidadtului tau..mai poti convinge pe alegatori ca trebuie votat adversarul de pina acum??
    In mod sigur NIMENI nu va cistiga din primul tur..iar in al doilea cei ce au votat candidadtii Dreptei trebuie adunati,condusi,si convinsi sa voteze finaliastul..indiferent cine este acesta,doar altul decit Ponta…

  59. ProFun daca mi-l dai ca sursa de incredere pe Procurorul Cristescu Ioan-Doru , atunci nu esti numai naiv.Si asta ti-o spune un fost student care in decembrie 1989 la Timisoara si-a vazut impuscati
    colegi de facultate,

    În decembrie 1989 la conducerea Procuraturii Generale se afla Popovici Nicolae, care l-a trimis, încă din dimineaţa de 17 decembrie, la Timişoara pe Diaconescu Gheorghe – procuror general-adjunct. Acesta a preluat şi coordonat activitatea procurorilor de la Procuratura Judeţeană Timiş şi de la Procuratura Locală Timişoara.
    Procurori implicaţi în activitatea de organizare şi cercetare a persoanelor reţinute şi în examinarea cadavrelor rezultate în urma represiunii demonstraţiilor din Timişoara:
    Il vei gasi pe acest ”procuror” pe lista din linkul afisat
    http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/procuratura-versus

  60. ProFun daca mi-l dai ca sursa de incredere pe Procurorul Cristescu Ioan-Doru , atunci nu esti numai naiv.
    În decembrie 1989 la conducerea Procuraturii Generale se afla Popovici Nicolae, care l-a trimis, încă din dimineaţa de 17 decembrie, la Timişoara pe Diaconescu Gheorghe – procuror general-adjunct. Acesta a preluat şi coordonat activitatea procurorilor de la Procuratura Judeţeană Timiş şi de la Procuratura Locală Timişoara.
    Procurori implicaţi în activitatea de organizare şi cercetare a persoanelor reţinute şi în examinarea cadavrelor rezultate în urma represiunii demonstraţiilor din Timişoara:
    Il vei gasi pe acest ”procuror” pe lista din linkul afisat
    http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/procuratura-versus

  61. Procurorul Cristescu a facut parte din echipa de procurori din Timis care sub conducerea lui Diaconescu Gheorghe – procuror general-adjunct al republici RSR, a fost implicat in activitatea de organizare şi cercetare a persoanelor reţinute şi în examinarea cadavrelor rezultate în urma represiunii demonstraţiilor din Timişoara din data de 17 decembrie.
    http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-9/procuratura-versus

    • start pierdut (al meu) 😀

    • ioane,

      Nu vreau eu sa fiu aparatorul procurorilor. Eu habar nu am avut pana acum de Cristescu. Din cautari, am vazut ca nu isi ascunde activitatea, ca referirile dupa 1990 sunt (imi par mie) corecte. Ca a fost indepartat de mai multe ori cand cerea extinderi de urmariri (inclusiv Rompetrolul care face azi cap de afis)

      http://www.realitatea.net/seful-statului-a-semnat-decretul-de-pensionare-a-procurorului-doru-cristescu_545572.html

      Cine mai vrea informatii despre cum a fost invetigatia Alro si cat de ciudata „inchiderea” de „atunci” si disparitia „azi” a materialului de urmarire, poate gasi aici un document uluitor al DIICOT. Ignorati complet gazda de acolo daca nu va place si daca aveti timp cititi rezolutia.

      Personal mi s-a parut ca nici nu s-au sinchist sa mai refaca documentul intocmit de niste procurori zelosi (care desconspira mecanismul grupului infractional). Iar, la sfarsit vine „unul” si zice ceva rapid cum Constitutia apara proprietatea, comertul liber bla bla, deci aveau rusii si acolitii lor tot dreptul din lume sa procedeze cum au procedat. Inca o data zic:

      ULUITOR

    • felixks…
      Da-i pace..
      Dosarul ALRO s-a inchis la DIICOT in anul 2010.Nu exista nici o readucere a acestui subiect in plan juridic.Omul asta reincalzeste un subiect ,desi el nu este oficializat si repus pe rol.Vine exact cu argumentele din 2010.
      Nimic nou sub soare.
      ULUITOR??
      Da,uluitoare manipulare ..si atunci si azi..
      Tipic…devierea acuzatiei si vinovatiei spre cel care acuza…
      Se ia un firicel de adevar ..in jurul caruia se tese dezinformarea..
      si se arunca pisica..
      Ramane in umbra doar cine si prin ce mijloace a ajutat rusii sa ia ALRO..la un pret de nimic..

    • Corect textul lui Cucerai proluat de Doru, absolvent de liceu din Arad luptator antifraking, pro palestina.
      Dorina Harangus Eu mi-am intors fata de la ea cand a declarat ca va continua slugarnicia la vest, asta insemnand gaze de sist, cianura si tot tacamul impus de capitalismul actual. Dar ce bine analizeaza nenea asta, Sorin Cucerai ! Am cazut in admiratie . E clar unde vrea sa ne duca Macovei: intr-o dictatura capitalista de stil american. Oricum e fana.

      • Nu asta este important. Te-ai uitat puțin pe argumentația lui Cucerai?

      • NU @fila
        Nu am ajuns oare in faza in care dupa prima propozitie, nu iti mai asculti interlocutorul ci ori ii pupi condurul ori il acoperi de laturi ?
        Esti atat de dragut sa explici un pic ?

        • Am vrut să ilustrez genul argumentelor cu care e combătută Macovei în textul de mai sus. Am așa un remember din ședințele de partid de pe vremuri în care toată lumea trebuia să ia cuvîntul și trebuia să spună ceva. Nu contează ce numai să fie pe linie și să arate ca o discuție.

    • Chestia asta cu renuntarea prevederii constitutionale ca orice propriete este considerata licita pina la proba contrarie este cu dus intors.
      Ca propunere suna foarte bine si probabil ca daca s ar gasi o modalitate care sa elimine excesele ar fi benefica.
      Din nefericire ,in Romania de astazi ,pentru orice om rational nu este decit o promisiune fara acoperire.
      Presedintele nu poate promova un proiect de constitutie.Acesta trebue sa primeasca votul parlamentului.Este foarte putin probabil ca in urmatoarea suta de ani sa avem suficienti parlamentari care sa voteze asa ceva.
      O sa sara exaltatii si vor spune ca valul de voturi ce o va propulsa pe Macovei va face posibil un referendum care sa certifice o asemenea masura.
      Ei si?Avem un precedent care demonstreaza ca din cauza ambiguitatii constitutiei rezultatul unui referendum poate fi ignorat.
      Asta i situatia ce sa i faci.Monica s a nascut prea devreme.

      • Eliminarea exceselor este treaba legii, a justiției. Faptul că cineva ridică problema și o pune în cuvinte nu poate să fie decît benefic pentru toată lumea. Ideea intră în discuție publică, se discută, se formează o opinie.
        Monica Macovei nu dă legi și nu judecă. Rostul ei este să formuleze, să clarifice, să dea direcție și cred că în acest caz a făcut exact ce trebuia să facă.

        • @Fila
          Am mai trait o data o aventura de genul asta si nu a fost bine.
          Nu cred ca justitia este inca capabila sa stopeze abuzurile.Cel mai bun exemplu este activitatea organelor de inspectie care isi fac de cap linistite.
          In ceea ce priveste propunerea lansata de Macovei eu ramin la parerea mea ca este populista.
          Mergind pe ideea ta orice presedinte poate declara ca scopul sau este ca fiecare roman sa cistige 10 mii de eur pe luna.
          Directia este corecta dar din nefericire irealizabila.

          • Argumentează-mi de ce trebuie să precizeze constituția o stare naturală de drept? De ce nici o altă constituție din lumea asta nu face așa ceva?
            Eu cred că ăsta este abuz și ar trebui eliminat.
            În rest sînt cum spuneam chestiuni tehnice instituționale pe care le rezolvă legea. Excesele de care vorbești vor exista oriunde și oricînd. Limitarea lor este o treabă instituțională și socială.

          • @Povestea este relativ simpla si are doua componebnte una care tine de epoca ceausescu si alta care tine de niste principii de drept.
            In epoca ceausescu stim ce minuni se faceau in baza legii ilicitului.
            Dupa revolutie introducerea acestui paragraf in constitutie a avut doua scopuri-cel populist de a inlatura abuzurile si cel ascuns de a proteja profitorii.
            Scoaterea lui , dupa cum am mai spus ar avea un efect benefic din nefericire tardiv pentru pedepsirea multor hoti deoarece nu poti da o lege cu efecte retroactive.
            Vad insa ca din nefericire se face o confuzie intre ce se intimpla in alte tari si aceasta prevedere ca si o confuzie voita zic eu intre prevederea din constitutie si activitatea fiscului.
            Daca in America locuiesti intr un palat mostenit de la parinti ,cumparat pe bani negri pe vremea prohibitiei nu te intreaba nimeni nimic.
            Daca in schimb tu cel ce ai palatul iti cumperi miine un Rols Royce risti sa vina fiscul care are o evidenta foarte buna a veniturilor si sa te intrebe de unde ai avut bani de masina daca tu cistigi 100 de dolari pe luna.
            Genul asta de activitate poate fi practicat si la noi deoarece fiscul verifica numai daca ai platit impozit pe suma cheltuita.Evident ca pentru a plati impozit trebue sa si evidentiezi provenienta sumei.
            Nici o prevedere din constitutie nu opreste fiscul sa verifice daca ai platit impozit pe sumele cheltuite.

  62. ‘Neata, Fil !

    Asta e o piatra de moara de gatul fragil al samuraiului.
    Eu nu ma bag (stii opinia mea pe subiect) pana nu se clarifica intrarea in turul II.

    • Da, e o piatră de moară dar eu cred că e asumată. Buba asta trebuie spartă, știm toți însă nimeni nu pornește procesul. Cine ridică piatra o face ca să i-o atîrne de gît MM. 🙂 Și nu spun asta ca s-o apăr pe Monica.

  63. sal`tare tutulor.
    pe fuga: cum vin stirile la Copac aduse in alergare de unii?
    Simplu, taica!
    Prin presa romaneasca circula vestea ca BCR vinde monede „KRUGERRAND (Africa de Sud) şi DUCAT (Austria
    Puritatea primelor ar fi de 916%.
    La fel ca binevoitorii care nu accepta dialogul: pierd esentialul; un zero micut „916‰.”

  64. Este o piatra de moara pe care MM si-a pus-o singur de gat iar politicienii nostri dreptaci se feresc ca de ciuma de ea de 20 ani.
    Monica Macovei este deja un cal pur sange de dreapta in cele de mai sus, Cei ce critica cele asumate de ea sunt tot aceia ce blameaza pe Margaret Thatcher, Ronald Reagan. Pentru ei sunt mai buni politicienii caldicei. Asta e tot.
    Nu mai am timp sa astept clarificarea lui Filadel…. 🙂 o iau din loc

  65. bunä,
    cum putetzi suporta ca oricand deschizi tv, sä vezi fatza de handicapat ranjind a lui Ponta, sincer este prea mult, gretzos,
    trebuie sä schimb urgent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s