Strigatul mut dintre tacerea de aur si linistea de plumb !

Cum Elena Udrea nu a declarat public ca-l sustine pe Johannis sau nu a indemnat sustinatorii sai sa-i dea votul respectivului in turul II, scuipinii de serviciu au catalogat-o deja drept sustinatoarea lui Ponta.
Punte a blatului lui Basescu, no !

Personal cred ca realitatea este mult mai aproape de ceea ce remarca L.Ciocazanu :
„… lui Iohannis nu-i foloseşte câtuşi de puţin un mesaj de susţinere din partea lui Traian Băsescu!
Dimpotrivă, îi face rău …
Şi, oricum, băsiştii ştiu ei singuri cu cine să voteze, n-au nevoie de îndemnul primului băsist al ţării. Peste 90% dintre cei care au votat cu Udrea sau Macovei în turul unu îi vor da votul lui Klaus Iohannis fără să primească niciun sfat, nicio povaţă, fără să fie târâţi la urne ca remorcă bună de mutat voturile dintr-o parte în alta. Cu “băsiştii” la vedere, de mână cu ei, Iohannis pierde garantat!

Elena Udrea se pare ca a lasat adeptii sa decida singuri ce cred ca e mai bine pentru Romania in aceasta competitie. O fi observat si ea perspectiva din care priveste Ciocazanu ?
O fi fost sfatuita de pirat ?
Sau pur si simplu avea program de cumparat posete cu toarta si nu si-a mai pierdut timpul sa dea apa la morile de vant ale Don Qiloţilor.
Habar n-am !
Pana acum insa e clar ca votantii ei au liber la optiune. Ca-s maturi si vaccinati.

In schimb Monica Macovei a adoptat alta maniera pentru a gestiona momentul.
A cerut mutului vorbe pentru asigurarea obligatorie prin efectul faradelegii ca nu ne-ntoarce din drumul catre vest.
Ceea ce Mutul a si cuvantat cu riscul sa-l doara gura.
Ok.
Daca a spus e ca si facut !
„Mă bucur că domnul Iohannis a declarat că acceptă Acordul pentru salvarea statului de drept şi a democraţiei în România pe care i l-am propus ieri. Aştept cu interes şi semnătura domnului Iohannis pe cele 10 principii şi proiecte pe care oamenii, prin votul lor, mi le-au cerut să le promovez şi să le susţin.
..Eu îl voi vota pe domnul Iohannis. Marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta”.
WOW ! 🙄 🙄 🙄
Urmeaza cercul rotund si apa calda.

Deci adeptii MM se incoloneaza frumos si voteaza Johannis. Nu pentru ca ar crede in el, ca ramane cap-compas vest, ci pentru ca a raspuns pozitiv cererii Monicai.
Dreptu-i ca se evidentiaza din ce in ce mai pregnant ca macovistii sunt (sau sunt pe cale de devenire) antibasisti, ceea ce ar ricosa, conform rationamentului schemei lui Ciocazanu. Daca sunt antibasisti, sustinerea lor publica pentru Johannis nu risca sa-l erodeze, n’est-ce pas ?

In definitiv ce atata tam-tam pe pastrarea directiei vest, cand toata lumea stie ca suntem cu arme de lemn si bagaje de rafie in structurile vestice ?

Din pacate realitatea excede autolinistirea asta de submultipli de dupa virgula.
Ucraina, cu care Romania are contact consistent de frontiera pe sute de km, cu o populatie de peste doua ori mai mare decat a noastra si pana nu demult posesoare de armament nuclear, are botnita lui Putin pe nasuc. Si nu poate face mare lucru.
Bine-bine, ar putea zice cineva, dar panica asta n-are obiect pe subiect ca Ucraina nu e ca noi, membru NATO si in UE.
Bine-bine, dar Ungaria ?
Dar Bulgaria ?

Usor patetic, Turcescu sopteste antipanicarzilor :
„As vrea sa nu fiu patetic si nici sa va panichez. Dar va implor sa cititi textul de mai jos!” – si da drumul la text. Din care citez :

„…România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit….
… luați în considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, după SUA. Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un “model de idealuri democratice liberale”. În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat.”

Intr-un melanj savant de grave atentionari si incurajari motivationale, presedintele CEPA, Wess Mitchell transmite, in opinia lui Turcescu, unul din cele mai grave mesaje ale SUA catre cetatenii Romaniei de azi.

Textul este AICI !

Viq

Anunțuri

197 responses to “Strigatul mut dintre tacerea de aur si linistea de plumb !

  1. La rugamintea lui @depemures, re-postez comentul sau de pe pag. anterioara:

    depemures | noiembrie 7, 2014 la 05:54 | Răspunde | Editare
    O dimineata buna si o zi la fel 🙂

    http://www.revista22.ro/apel-catre-nehotarati-49765.html

  2. Salut, all!

    Probabil ca Ciocazanu are dreptate cand spune ca lui Johannis nu-i foloseste sustinerea lui Basescu. Despre asta s-ar mai putea discuta. Dupa turul doi, indiferent de rezultat. Ar avea importanta? Depinde. De relevanta… 🙄

  3. Mesajul transmis de Wess Mitchell merita citit. Cu conditia sa facem efortul de a ne concentra pe ce este grav, lasand culcatul pe urechea incurajarilor (cam naive???) – asta nu prea necesita efort si are tendinta sa fie „prima alegere”, in general, paguboasa – pentru…altadata.

  4. Buna dimineata,

    In opinia mea textul de mai sus este OBLIGATORIU sa fie insotit de textul din link-ul adus la Copac de @ depemures

    http://www.revista22.ro/apel-catre-nehotarati-49765.html

    Convingerea noastră este că episodul electoral prin care trecem acum este – după mineriadele din vara lui 1990 și după cutremurarea societății din vara lui 2012 – al treilea moment de alertă maximă din istoria noastră post-decembristă. Numai un orb nu vede la ce mijloace recurge un grup de oameni cinici în preajma alegerilor, pentru a pune definitiv mâna pe putere și a o utiliza doar în folosul lor. Nu contribuiți, cu dezgustul vostru pentru politică și politicieni – ajungând să credeți că „toți sunt la fel” –, la un deznodământ politic care, pentru o perioadă nedeterminată de timp, se poate dovedi catastrofal pentru viețile noastre.

    Nu toți candidații la prezidențiale „sunt la fel”. Nu toți, având pe mână bugetul țării, l-au folosit pentru campania lor electorală. Nu toți au făcut pomeni din banii noștri pentru a fi ei aleși. Nu toți și-au mituit electoratul. Nu toți l-au manipulat, exploatând ignoranța politică a oamenilor amărâți din țara noastră. Nu toți, având pe mână puterea și instituțiile statului, le-au refuzat cetățenilor români, acolo unde au socotit că pot s-o facă, dreptul de a vota. Nu toți au folosit minciuna ca supremă metodă electorală. Nu toți au recurs, în campanie, la cele mai mârșave lovituri, incompatibile cu jocul social al democrației. Nu toți și-au batjocorit contracandidatul pentru că nu are copii. Nu toți au folosit Poșta Română pentru a-i înspăimânta și a-i minți cu tăierea pensiilor pe bătrânii țării.
    ……
    Îi puteți sancționa, îi puteți opri, prin votul vostru, pe cei care le-au făcut. De voi depinde să împiedicați căderea colectivă într-o prăpastie a istoriei. N-are cum să nu vă pese de noi toți.
    ……
    Gândiți-vă la nenorocirea care se va abate peste țară, dacă vă veți folosi libertatea de a alege ca libertate de a alege să nu alegi.

    Nu vă amăgiți că stând acasă nu veți vota. Stând acasă, veți vota un impostor periculos.

    http://www.revista22.ro/apel-catre-nehotarati-49765.html

    Bolduirile imi apartin.

    Din pacate, tot in opinia mea, unii inca NU realizeaza ca turul I al Alegerilori Prezidentiale cu disputele lui cu tot S-A INCHEIAT.
    Avem cu totii de raspuns la o intrebare, cred eu, onesta.
    Ramanem incremeniti la atmosfera din turului I, ori MERGEM MAI DEPARTE tinand cont de situatia data ? ? ?

    O zi buna !

    • Ca suntem in fata celui de-al 3-lea moment decisiv dupa cele enumerate de depemures( mineriadele din /90 si lovitura de stat din 2012), cred ca nu are nimeni nici un dubiu.

      Draga viq,nu contest analiza ta ,ma distantez de cateva opinii:
      -e perfect adevarat ca votantii uslasilor nu privesc cu incredere o sustinere din partea lui Base,( e reflexul negativ unor oameni care si-au exprimat deja optiunea contra piratului si nusi-ll mai pot reprima)cum ramane,insa, cu basistii dusmanii declarati ai plagiatorului mitoman si a cetei sale de corupti?Ei trebuie asimilati de prezidentiabilul Iohannis,pentru a-i creste sustinerea.
      -ca EU a lasat membri PMP sa decida cu cine vor vota este cat se poate de firesc.Dupa pozitionarea sa anti neamt si care intra in logica campaniei ,ce trebuia sa faca?Dupa mine a reactionat cat se poate de corect,acum,a gresit in primul tur cand i-a pus pe aceeasi balanta pe Iohannis si Ponta.
      -cu MM este alceva:inca n-am inteles atitudinea ei anti basist,se pare ca e vorba doar de o rivalitate absolut secundara cu EU Principiile ei sunt de atatea ori sustinute si de Base si de pmpisti incat nu am alta explicatie.Dincolo de aprecieri subiective care pt.mine n-au contat decisiv niciodata,eu votanta aMM,n-am ignorat-o nici pe EU si am aparat-o constant.Mi-ar fi facut mare placere sa le vad pe cele doamne curajoase sa mearga impreuna.
      -pozitia fata de orientarea vestica a fost clar si fara echivoc subliniata doar de Iohannis si nu trebuie sa avem nici un dubiu in sinceritatea declaratiilor sale,in timp ce slalomul ambiguu al mitomanului Ponta numai trebuie demonstrat.

    • Mihaela, 😆
      pornim acum de la 0 si asta trebuie sa ne motiveze.
      Turul II este altceva decat intaiul si acum trebuie sa ne lasam pe capacitatea de convingere al alesului nostru.

      • dora, mih si mihaela. AMBELE DOAMNE sumeaza nici 10%. Dupa care punditii [palavragii poitici mai pe romaneste] sustin ca votantul din RO n-ar fi misogin.
        A d’autres ar zice Baudelaire [confundat de aceeasi punditi cu un fotbalist francez]

  5. Mih,
    Buna dimineata,

    Gand la gand 🙂

  6. Si daca tot vorbeam de relevanta: comentariile unora despre Nutzi, acum, arata cel putin o inadecvare la realitatea momentului: oricum a-i da-o si suci-o, impactul unei declaratii de (ne)sustinere din partea ei e nul in comparatie cu procentul celor care trebuie mobilizati la vot – de departe asta ar trebui sa fie preocuparea celor ce vor si pot sa contribuie la cresterea sanselor lui Johannis. Iar mobilizarea e sarcina lui Johannis insusi, a echipei sale de campanie, a ACL in primul rand, a celor ce doresc sa-l sprijine activ, a societatii civile etc.
    In ce-o priveste pe Udrea, daca alege sa taca, treaba ei. Daca ar fi sa raspunda, potrivit mi s-ar parea sa fie ceva de genul: „las electoratul meu sa decida +/- dar sa nu voteze ponta /dar stiu ca oricum, n-ar vota ponta”.

  7. Nu uitati ca liberalii au o mare problema.Pina acum 6 luni urlau jos Basescu si se simteau bine linga PSD.
    Astazi batalia se da intre PSD si PNL cel putin aparent.Acum doua saptamini un segment important liberal s a facut ca face campanie electorala dovada fiind rezultatele foarte slabe in fiefuri liberale importante.
    Cred ca Basescu si Udrea i ar face cel mai mare rau lui Iohannis daca si ar declara sustinerea.Ura contra lui Basescu nu tine de partid ci de indivizi.
    In rest toata gargara asta Basescu-Udrea blat cu Ponta este intretinuta,cred eu, pe de o parte de Basescu insusi ca sa nu l dezavantajeze pe Iohannis si pe de alta parte de resentimentarii incurabili care profita pentru a se rafui cu Nuti.
    Ce o iesi om vedea dar eu sunt gata sa pariez ca daca Iohannis pierde se vor gasi destui ca sa dea vina pe Basescu.

  8. un fel de p.s. foarte trist

    In textul de mai sus
    Dreptu-i ca se evidentiaza din ce in ce mai pregnant ca macovistii sunt (sau sunt pe cale de devenire) antibasisti,…

    Rectificare dureroasa pentru mine.

    DA ! Am votat Monica Macovei.
    NU ! Voi deveni NICIODATA antibasist, NICIODATA.

    Aces OM Traian Basescu mi-a transpus in realitate mult, ce zic eu mult, aproape TOT din ce mi-am dorit de la mandatele domniei sale. De departe cele mai mari bucurii au fost promisele tepe din Piata Victoriei dar si turnesolul ce l-a turnat peste toti si toate.
    Astazi, la sfarsitul celor doua mandate tepele sunt acolo unde au fost promise si drumul clar spre valorile occidentale este langa tepe.

    Numai ca eu cred ca pentru a fi puse tepele acolo unde eu le vad, consider ca au mai contribuit multi romani cum ar fi: Monica Macovei, Daniel Morar, Codruta Kovesi, Lucia Stanciu, Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea (judecatorii care l-au condamnat pe Voiculescu) precum si anonime echipe de procurori si judecatori, cei mai multi ramasi necunoscuti marelui public, ca tot anonimul, deh..
    Ce vreau sa subliniez este ca NIMIC nu se face pe lumea asta mare fara oameni. Nimic. A nu se crede ca prin aceasta enumerare voi sa diminuez cumva meritele Presedintelui Traian Basescu. Nicidecum. Daca nu ar fi existat vointa de fier a acestui OM care este Traian Basescu n-am fi descoperit-o nici pe Monica Macovei, nici pe Livia Stanciu nici pe Kodruta Kovesi nici pe Camelia Bogdan, nici pe dna. Haineala de la CSM, mai sa fie, ce multe Doamne… ce multe Doamne…

    Am mai spus-o si o s-o spun mereu si mereu, daca ar fi fost posibil al treilea mandat l-as fi votat tot pe Traian Basescu. Poate i-as fi pus o conditie, daca ar fi sa se tina cont de conditiile mele, un cetatean obisnuit. Conditia ar fi fost s-o impuna Ministru de Justitie pe Monica Macovei, ori macar Procuror general :P.

    Eiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii dar daca ar fi fost sa aleg intre cei doi, Traian Basescu ori Monica Macovei, m-as fi incurcat rau de tot. Pentru ca eu una nu-i pot sepera pe acesti doi OAMENI in optiunile mele. Am incercat. M-am straduit din rasputeri. N-AM REUSIT.

    Tot o zi buna va doresc.

    • Mihaela

      De curiozitate numai si te rog mult ,dacă poti sincer ….dacă nu candida Macovei ,cu cine ai fi votat ???

      • Cu sinceritate iti raspund.
        Tinandu-ma rau de nas, asa cum o sa ma tin si pe 16, as fi votat cu Klaus Yohanis, ori cum s-o scrie. As fi votat pragmatic cum o sa fac si pe 16, fara pic de entuziam. As fi votat de frica de gasca asta de mafioti care este PSD-ul. Continui sa nu am incredere deloc in liberali. Continui sa cred ca mult mai bun decat Yohanis ar fi fost Predoiu. Dar din cauza liberalilor caine rios dar cu coada pe sus a fost impus Yohanis.

        Stiu ca n-o sa fii multumit de raspunsul meu, dar asta este. Ar fi fost un vot pragmatic. Daca de referi la cine stiu eu, (nu mai vreau sa nasc discutii) daca ar fi avut sanse reale as fi votat-o, dar tot tinandu-ma rau de nas. Dar cum sanse n-avea….optiunea mea ar fi fost Yohanis, (ori cum s-o scrie) daca nu candida Monica Macovei.

        • Nu ..nu …stai linistită ,nu mă derajează chiar deloc ….si o ultimă intrebare ,tot sincera ,dacă se poate

          Dintre Johannis si Cristian Diaconescu pe cine ai fi votat ???

          • Cristian Diaconescu !!!!!

          • Iti raspund si eu:pe Cristi Diaconescu.Am explicat la vremea respectiva si de ce.Acum suntem intr-o alta logica politica ce a ajuns la punctul extrem si trebuie sa avem capacitatea de a ne adapta.

        • Ca o completare la raspunsul pe care mi l-ai cerut, sper eu tot cu sinceritate si din partea-ti, asa cum a fost si raspunsul meu, desi nu m-ai intrebat despre asa ceva, cred despre mine ca NU sunt adepta fanatismului de orice sorginte ar fi el, fanatismul.
          Mai cred ca cele mai nefaste perioade din istoria omenirii au fost din cauza de FANATISM. Mai cred ca poti respecta mult un OM si fara a-i urma orbeste propunerile.
          Ceea ce NU doar cred ci cu multa siguranta iti spun, daca Monica Macovei spunea „stati acasa, nu va duceti la vot in turul II”, cu siguranta n-as fi ascultat-o. M-AS FI DUS LA VOT in turul II.

          • Intervin putin in discutie, pe subiectul asta: una dintre cele mai lipsite de onestitate acuzatii (si unul dintre cele mai toxice si murdare atacuri) aduse Copacului si noua, a fost cea de „fanatism” (in ce forme, in ce limbaj, nu mai insist). A fost o parte din ceea ce a depasit cu mult limita acceptabilitatii (ca intelegere si toleranta).

          • felicitari, Mihaela !

          • Mih,
            Sper din tot sufletul sa ma intelegi corect. Cand am vorbit despre FANATISM nu m-am gandit la ce au spus cei la care probabil te referi tu. Si un secret sa nu mai stie nimeni. Acum aflu de la tine ca probabil si ei au spus ceva despre fana…
            Secretul. Eu nu-mi mai pierd timpul demult citindu-i pe respectivii. Sunt prea previzibili si mult prea fanatici cu orice fel de gandire a lor pentru gustul meu, eu care fug de FANATISM ca dracu de tamaie.
            Eiiiiii, fug eu de el, ma bat eu cu pumnul in piept ca nu ma atinge, dar nu stiu sigur, sigur ca si reusesc 🙂

            Intotdeauna un gand bun si astept clipa, pentru ca stiu ca va veni, cand va veti impaca tu si Luminita 🙂 asta tocmai ca nu va consider pe niciuna atinse de vreun fanatism de orice sorginte ar fi el, ci pur si simplu ca in anumite perioade pe anumite teme gandim diferit.
            Ce poate fi rau in asta ? Nimic.
            Nu stiu sa existe uniforme pentru creiere, pam, pam 😛

          • Mihaela

            Unde vezi tu fanatism in întrebările mele ???…dacă nu poti să răspunzi la a doua intrebare ,nu-i nici un bai ….asta e …
            ==================
            Night, de acord?
            Mih

          • Scuze …mii de scuze ,n-am vazut că ai răspuns ….da ,Cristian Diaconescu …ok ,multumesc mult .

            Cred ,că acum te-ai convins ,că Mămuca Moni ,a fost aruncată in față de Bleaga ,pentru ca Diaconescu ,să nu ajungă in turul 2 …iar ei PNL-ul mare ,luau o țeapa cit ei de mare cu Johannis …așa basistii sunt nevoiți să se țină de nas si să-l voteze pe Joiannis

            Te-ai lamurit ,poate ….nu sunt sigur.,că Joiannis n-ar fi avut niciodată voturile basistilor ,iar Diaconescu lua voturi si de la PSD ….ori Bleaga vrea izolarea lui TB

          • Mihaela,

            Fii si sigura si linistita, am inteles corect ce ai spus (pai mai comentai tu la Copac daca era altfel? 🙂 ) Doar am folosit referirea din comentariul tau pentru a povesti despre…o intamplare cu „fanatici” si etichetatorii lor 😀
            Iti spun si eu un secret: de onestitate si buna ta credinta m-au convins toate comentariile tale, iar diferentele de opinie (pe care, in general, le consider un lucru firesc) nu influenteaza / schimba cu nimic aceasta stare de fapt.

            In cealalta privinta, nu comentez. Timpul limpezeste si rezolva multe. In ce fel, o sa VDM.

    • Mihaela
      Este vorba de o parte din liderii macovisti nu de alegator.Așlegatorii in majoritate sunt basisti care au considerat pur si simplu ca Macovei este mai buna decit Udrea deci nu trebue sa te justifici.Si eu ,daca nu erau tutarii din jurul lui Macovei as fi votat Macovei.Era clar ca nici una nu avea nici o sansa dar era interesant de promovat Macovei in politica de virf.Din nefericire , cind am vazut pe cine aduce alaturi de ea si nu vorbesc de suporterii de marca ci de trepadusii din linia 2 a am renuntat.

      • @ tucu2

        Fiecare cu gandirea lui. In general respect gandirea altora mai ales atunci cand nu jignesc ori insulta. Eu socot ca aceste discutii oricum trebuiesc cam incheiate, macar in aceasta perioada.
        Recunosc ca am fost putin contrariata de acea fraza din textul din capul blogului pe care am realuat-o cu ghilimele.. Nu am fost deranjata neaparat de continut ci de faptul ca nu reliefa o stare de fapt. Mai pe sleau, in opinia mea, ideea din acea fraza era total gresita. Macar pe gandirea mea ma socot stapana absoluta, macar pe gandirea mea (buna, rea) am dreptul sa fiu stapana absoluta, nu ? Or, cand mi s-a parut ca cineva incearca sa-mi rastoarne gandirea cu idei pe care le socoate general valabile mi s-a parut a fi ceva eronat. Am incercat cum am putut eu sa indrept ceea ce mie mi s-a parut a fi o gandire incorecta in acel text. Atat.

    • Absolut de acord cu tine,Mihaela
      Am perceput si eu in acesti termeni realitatea romaneasca.
      A existat un vizionar si un om politic de exceptie si o echipa valoroasa(poate minuscula) care l-a secondat in mod meritoriu.

  9. sal`tare tutulor.
    ” Numai un orb nu vede la ce mijloace recurge un grup de oameni cinici în preajma alegerilor, pentru a pune definitiv mâna pe putere și a o utiliza doar în folosul lor”.
    Bine-bine, dar cei care nu sint orbi si totusi nu vad!? cei care continua zizania de dragul discursului logoreic? cei care nu inteleg ce inseamna pragmatismul in desfasurarea politica si continua sa-si debiteze teoriile seci?
    Sint multi ori putini nu stiu, dar fluturindu-si diplomele ori „meritul” de formator de opinie pe sticla ori in scris, luind in deridere ce nu le place LOR, si trecind ei mai usor dintr-o tabara in alta decit migreaza unii dintre alesi, nu fac acelasi rau ca „acel orb care nu vede”?
    Ei bine, pentru mine, care am urmarit pe viul vietii mele traseul unor intelectuali de prin 1950 „pina in zilele noastre”, inca ii cataloghez ca versatili, nu „inocenti versatili”.
    Versatili.
    O duc bine sub orice „regim”.
    NB,
    m-am hotarit, votez Klaus (cu batista ori fara, nu are importanta), dar voi raspunde la orice atac pe partea dreapta.
    Unire pina dupa turul doi, asta vreau.

  10. – Hrebenciuc si fiul;
    – Pendiuc si „fetita”;
    – Voiculescu si fata/fetele;
    – Mazare si fratele;
    – Nicusor Constantinescu arestat, dar dus la Constanta pentru alt dosar;
    Sile Camataru elibberat din inchisoare pentru a fi judecat in arest la domiciliu sau sub control judiciar, dar arestat cu mascatii iarasi:
    http://www.mediafax.ro/social/sile-camataru-ridicat-de-politisti-pentru-ca-ar-fi-plasat-zeci-de-prostituate-in-hoteluri-de-lux-13505309

    NB,
    si doctoranzii isi scriu tezele beton, pardon, pe marele corupt Anton 😛

    • Imi aduc aminte cum spunea cineva ca odrasle cam de felul, originea (si beneficiari ai „agoniselilor parintesti”) celor de mai sus, sunt „viitorul” bunastarii romanesti. Evident, un viitor „capitalist”, de „””dreapta”””.

      • Regret ca o efuziune de-a mea la topicul de ieri n-a suscitat interes…or,poate din simpatie pentru mine n-ati vrut sa ma contraziceti si sa dati un like pentru o copaceanca get-beget care a avut o pozitie mai concilianta fata de Loda,straina.Tare mi-ar fi prins bine o apreciere fie si in stilul absolut negativist ce caracterizeaza unanimitatea copacenilor.Ce sa fac,nu suntem perfecti,unii dintre noi mai citesc printre randuri,mai poarta in sinea lor un crampei de toleranta si prezuntima iertare.

        • Servus, Dora 🙂

          ? – nu inteleg legatura dintre comentariul meu si cel pe care l-ai postat ca raspuns.
          __________
          Ti-am trimis un e-mail (de dimineata). L-ai gasit?

          • Scuza-ma,Mih nu are nicio legatura.
            Eu am prostul obicei de a ma strecura unde e loc liber.asa s-a intamplat si acum….cu exceptia dorintei mele din subconstient de a avea un verdict din partea prietenilor.Ma ierti?

      • Nu, Dora, nu te iert, pentru ca nu ai facut nimic care sa ma fi suparat/deranjat in vreun fel 😛 😀
        Dar iti multumesc pentru lamurire! 🙂

  11. Viq

    Aici nu pot fi decît 2 situații

    1. Basescu -Udrea declară susținerea lui Johannis

    2. Băsescu -Udrea nu declară nimic si fiecare votează cum il duce mintea sau stă acasă

    Ca basistii să voteze Ponta este exclus ….si această situație există doar in mintea unor imbecili patentati …si nu mă miră deloc apariția unei noi specii, ‘telectualii idioti,fiindcă semnale erau demult …dacă mai durează mult alegerile astea vor apare mai multe specii de genul ăsta

    I

    • Ieri ,idiotul ala de medic se bucura ca un imbecil ,că procurorii nu o să mai aibă voie să ii controleze ,cu noua OUG dată de Ponta …mă gindesc că ‘telectualul ăla si restul ca el nu o vota cu Johannis ..

      Nici nu stiu cum il cheamă ,l-a găsit ANI incompatibil ,rector parcă la facultatea de medicina din Iași ,Neculai si mai nu stiu cum

    • Totusi night 🙂 ,scuza-mi indrazneala,dar cand casa dusmanului vecin e cuprinsa de valvataie poti sta impasibil ,te retragi in camaruta sta si astepti ca focul sa mistuie totul?

  12. Hannibal ante portas si „dreptacii” + tapalagistii au aceleasi preocupari infantile: Basescu si Udrea. Pai Udrea nu mai participa acum la nimic, deci „nu fura” voturi, Basescu iar nu candideaza. Oricum, la toti dreptacii se adevereste proverbul „nemultumitului i se ia darul”.
    Toti dreptacii racneau pe toate blogurile: Boc demisia, Udrea demisia din guvern. Au primit in loc pe Tonta si pe ala reponsabil cu proiectele galactice, Sova. Pot fi multumiti, le-a da Tonta si jumatea de guvern PNL la masuri de dreapta de nu s-au vazut.
    Dupa aia aceeasi dreptaci au latrat si la presedintia PDL: jos Boc ca nu reformeaza PDL. Au obtinut si asta. A venit reformatorul Blaga care a pierdut (intentionat zic eu) alegerile locale si parlamentare de zici ca avea de raportat la cincinalul congresului ratatilor in politica. Dupa aceasta performanta, Blaga a continuat priminerea PDL pina a disparut cu totul in PNL, ca doar nu era sa ramiie reformatii fara colegul Frunzaverde, coleg Frunzaverde care a pus umarul serios la darimarea guvernului
    Daca au scapat de Boc aceeasi dreptaci, mai abitir decit antena 3, au racnit jos Basescu care a vindut justitia si „coabiteaza” cu Ponta. No, amu pot fi multamiti. Basescu se duce in treburile lui, si cu Ponta la cirma vor recupera vinzarea justitiei ca PSD-ul le va da niste procurori mai dihai ca incoruptibilli Kevin Costner si Sean Connery in filmul cu acelasi nume.
    Se anunta Tariceanu prim ministru. Ca un bun „liberal” ne anunta deja ca taxa de 16% e cam rinceda si trebuie instalata una mai proaspata si mai grasa. Semnale ca urmeaza mariri consistente de taxe (ca cineva trebuie sa plateasca cadourile electorale ale Tontacului) vin din toate partile: comitia europeana, specialisti in economie, banci.
    Da’ „dreptacii” sa continue sa oracaie cu e clar Basescu si Udrea se ocupa acum de marit taxele si dat pomeni electorale, nu Tonta.
    Noapte buna.

  13. Opinie: 60 de motive pentru care nu votez cu Victor Ponta
    (Iulia Marin / Adevarul)
    https://adevarul.ro/news/politica/60-motive-nu-votez-victor-ponta-1_545b53450d133766a8973e5a/index.html#

  14. Rabdatoare Iulia; mie imi ajunge doar prima parte a primului punct”
    „1 – Pentru că face parte din PSD, partid ai cărui membri au grave probleme cu legea.”
    😛

  15. Nici nu stiu ce sa mai scriu,nu imi pot aduna gindurile,incerc sa gasesc o logica in tot ceea ce se intimpla. Am senzatia ca cineva sau ceva a dorit a scoate la lumina adevarata fata a unei parti a socetatii romanesti.Politiceni care isi schimba crezurile de la o zi la alta,jurnalisti care trec de la o stare de spirit la o ura nemarginita,care isi fac un fost dusman un aliat.Este usor sa-mi fi prieten cind imi este bine,mai greu cind imi este rau. Tot respectul penreu MM dar nu ii inteleg jocul,daca este un joc.De ce ar dori un om sa-si faca dusmani din fosti aliati,sa auda toate acuzatiile si jignirile care i se aduc.Aici ma refer la Presedinte.imi amintesc atacurile dintre PDL,Vasile Blaga si EU,atunci cind ea a hotarit plecarea din partid si linistea care s-a asternut la plecarea MM.Scrisoarea MMcatre KJ contine toate dar absolut toate vorbele si crezul Presedintelui. Oare MMse dezice de EL DAR nu si de priciipile lui. Incerc sa gasesc o logica dar nu pot.

    • salut all 🙂 servus @adriana 🙂 absolut de bun simt observatiile tale..in legatura cu MM multi basisti si-au pus intrebarile pe care ti le pui si la fel ca tine nu gasesc logica actiunilor ei atat in tara pdl cat si in exterior ca europarlamentar ppe/pe…felul absolut ciudat in care s-a miscat in 2013-2014 ma fac sa ma gandesc ca are si ea niste ,,butoane,, pe care piratul i le-a descoperit cumva si de asemenea a aflat despre ele si blonda in perioada cand a fost sefa cancelariei la cotroceni altfel nu se explica ura irationala a lui moni pt.blonda si pirat…butonatii neamului ii poti intui dupa…tata/mama in general…moni are si ea un tata de profil;;;cine stie…iulia motoc cred ca stie

  16. Vadim Tudor : „nu am cerut posturi in Guvern pentru PRM ci am pus doar o conditie pentru voturile alor mei : sa se adopte legea amnistiei, SA IASA DIN PUSCARII PRIGONITII REGIMULUI BASESCU”

  17. Viq
    daca TB ar fi participat la alegeri lua peste iohannis in primul tur si castiga usor in al doilea. udrea a luat cat a luat …
    am mai spus ca nu exista udristi … ci doar cativa oameni ce nu pot trece peste indemnul lui TB
    bineinteles ca ar fi bine sa taca, udrea. sa nu cumva sa aiba efectul ce il are Vadim acum asupra lui Ponta

  18. Logica autohtona e sublima dar lipseste cu desavirsire.
    Carevaszica Agamita Tariceanu se hotaraste ca el nu poa sa ramiie fara coledzi, el care cu familia de la pasopt incoace da-i si lupta cu diktatorul, asa ca e trimes catindat de la centrul pesede sa adoarma niscai electori cu promisiunea ca ajunge prim-ministru in locul prim-sinistrului actual.
    Ca si un bun viitor prim-ministru Socialist, Agamita Tariceanu se da jos din trasura, si cum clopoteii inca fac zing-zing, ne anunta benefice mariri de taxe, de la unica 16 la ceva progresiva care sa corespunda pomenilor electorale.
    Alalant „destept”, Tonta, iese si declara senin ca „taxa unica nu se schimba dupa cum mint agentii lui Basescu”.
    Carevasazica Tariceanu e agentul lui Basescu? Poate domn Tapalaga sa scrie repede un articolas despre noul blat Basescu-Tariceanu in acest caz.

    • MANECHINUL DE PAIE TÄRICEANU, este un monument din gunoi,
      UN MARE PUTUROS, liberat cu numele, dar secu rosu
      cat a fost premier nu a fäcut decat sä arunce cu bani spre PSD, numai sä-l sustzinä la guvernare.
      TÄRICEANU ESTE UN GRÄJDAN , PT: MANIPULAREA TZÄRI
      NU ARE NICI UN MERIT:

  19. Cris …..ce sărăcie faceti cu blogul nasicului ???…ați închis comentariile de la articole ???…hahahahahahaha

    Măî ,sunteti de treabă ….si de rîs …

  20. Ete,că vorbi Diktatoru’ : Johannis nu poate cîștiga ,dacă nu-l sustine toată dreapta

  21. cum n-am un scanner, trebuie ceva lucru manual:
    (A4, lucios; plic de la reciclate) Deci
    „Dragi clujeni’
    Siguranta dv a fost una din preocuparile constante ale Guvernului Ponta.
    In ultimii ani am reintregit pensiile taiate abuziv de Guvernul Boc, am restituit in 16 transe, veniturile retinute ilegal din pensii de guvernarea Basescu-Udrea si am crescut pensia medie lunara, fiind pt prima data in ultimii ani cand pensiiile au fost indexate cu rata inflatiei.
    Va reamintim si alta masura adoptata de Guv. Romaniei, care se refera la un numar important de pensionari: pensia agricultorilor a crescut cu 5,6%
    Trebuie sa stiti ca pt PSD ati fost si sunteti o prioritate, o mandrie si o responsabilitate, alaturi de colegii nostri reusind in doi ani de guvernare sa suplimentam biletele de tratament balnear pt inca 9.000 pensionari, in total ajungindu-se la 59.000 bilete, si am acordat ajutoare pt plata facturii la energie pt pensionarii cu venituri mici.
    DV reprezentati experienta si maturitatea din societatea noastra iar noi cei care venim din urma trebuie sa va fim recunoscastori. De aceea, aceste cuvinte stau sub semnul atentiei, recunostintei si respectului pe care il meritati.
    va invitam sa sustineti un proiect solidar cu comuniunea si preocupat de siguranta pensiei dv!
    VP…. si Ioan Rus, evident.
    Asta a sosit azi in cutiile postale de Cj. Mai urmeaza sa o fac bucatele – potrivit de mari/mici – si ii dau drumul intr-un loc aglomerat. De pensionari (intr-ozona medicala. Or la intrarea intr-o piata)

    • Sotul meu obisnuieste sa ia toate pliantele venite cu posta si care-i fac publicitate mitomanului si le foloseste pentru a inveli verzele pentru iarna.Atat poate face si el;cu toata vanzoneala pesedista ,aici in Cluj ,Ponta nu este acceptat decat intr-un procent minim si acela apartinand politrucilor pesedisti.

      • Sarut mana,
        Sunteti norocoasa cu un asa sot pragmatic! Respect Domnului dvs.pentru initiativa! 😀
        Problema pe care o banuiesc este daca Dvs, aveti suficiente verze de protejat, ca la cat fura pesedeii au pliante pentru cat trei alegeri de-acum incolo!

  22. Cu Udrea/Basescu treaba e asa:
    Udrea nu zice nimic: e in blat cu Ponta
    Udrea zice votati johanis: il sapa pe Iohanis doar stie ca cui ii da ea sustinere lumea voteaza contra
    Udrea zice votati Ponta: v- am spus noi, e in blat cu Ponta. Asta vine tot de la cei care zic ca lumea va face exact pe dos.
    Cam orice zice sau face Udrea e la categoria nici azi nu are sapca.

  23. Lumea pare sa uite ca ultra-infractorii care detin azi fraiele politice ale Ro au o caracteristica unica in lume: sunt organizati. Iesirile publice pe tema taxelor ale lui Ponta (deplasat spre dreapta), Petrescu (doveditor de ignoranta, in cel mai optimist caz) si Tradiceanu (deplasat spre stanga) dovedesc ca USL este mecanismul prin care GIOP se debaraseaza de constrangerile politice si le inlocuieste cu arbitrarul (inteles ca lipsa arbitrului). Marea intrebare (…prin urmare) a acestor alegeri este: cum raspunde UE declaratiei lui Putin despre actualizarea cocteilului lu’ Ribbentrop? In conditiile astea, clasa politica din Ro ne propune – in proportie de 95%????!!!!! – dinamitarea celui mai solid pod catre civilizatie: Traian Basescu. Singurul proiectat sa reziste la cutremur. Suntem obligati, astfel, sa aplaudam pasii nesiguri ai sugarului din flori (de Crin) pe care l-am inscris la maraton, la schimb cu campionul national. Si ii sorbim si amplificam scancetele, sperand ca ele ne spun ceea ce ne-am dori sa auzim.
    P.S. Sper (nu pot fi sigur) ca nu revedem scenariul Ilici-Vadim, in care patrilicitul si-a turnat voturile in galeata tri(ne)bunului ca sa aneantizeze opozitia reala si sa porneasca piesa cu „democratia originala”. Neamtul si/sau neantul….?

  24. Sînt responsabilă faţă de ţara mea”
    Simona Halep
         „Foarte multă lume mă întreabă despre vot. Nu ţin partea niciunui politician, dar am votat duminică şi voi vota şi săptămâna viitoare, dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de ţara mea, pe care îl simt de fiecare dată când intru pe teren. 

    Cum să câştigi dacă nu te prezinţi la meci? Cum să câştige România dacă noi nu participăm la vot? Eu zic să mergem la vot şi să votăm după cum ne spune conştiinţa. Să câştige România!”

  25. Casa în care locuieşte Johannis:

  26. Actrița Natalie Este ii scrie Tontălăului pe pagina sa de FB 

    😆  😆  😆

    Natalie Ester
    18 ore · editat · 

    Ma infioara aceasta campanie electorala. Cand ajung acasa, navalesc informatiile socante. Ultima mi-l arata pe ponta citandu-l pe Ion Ratiu, laudandu-se cu votul dat acestui Sir al Romaniei si, cel mai grav, comparandu-se cu el. 

    Cata nerusinare, cat tupeu incap intr-o singura fiinta? Cat e de diliu plagiatorul asta? Bai, dilimache, mizerabile, tu nu ai dreptul sa te folosesti de emblemele pe care le avem noi gravate in inimi ca sa iti atragi muste in jur. Tu esti un rahat produs de FSN, citeaz-o pe ma’ta mare, bunicuta Iliescu, presedintele TAU de onoare, nu al meu, nu al nostru. 

    Cum indraznesti sa tarasti in mizeria ta numele celui care astazi mai moare o data vazand ce faci? 

    Aici vorbim despre cel care a infiintat Uniunea Mondiala a Romanilor LIBERI – nu a celor speriati ca isi pierd locul de munca daca indraznesc sa ti se impotriveasca!
    Omul asta s-a nascut in inima Transilvaniei, nu il confunda cu aplaudacii tai din Teleorman.

    Omul asta a avut norocul sa evite comunismul ucigas, si-a petrecut 50 de ani din viata la Londra, in exil, dar nu a uitat nicio zi ca e roman. Daca i-ar fi fost dat sa traiasca, probabil ca la alegerile de acum ar fi stat la coada la vot pana cand i s-ar fi trantit usa in nas, si ar fi fost gonit si umilit din fata sectiei, fara sa apuce sa atinga stampila. 

    Tu il citezi? Lasa-ma pe mine sa il citez: „calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab”. Asta spunea Ion Ratiu despre MINCINOSI. Cum crezi ca te-ar fi privit? Ca pe un om onest?

    Mai vrei citate? Hai, ponta, hai sa vorbim in citate din Ion Ratiu.
    „Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa.” Stii ce-ar fi presupus asta, nu? 

    Mai vrei citate din el? 
    „Toata viata care mi-a mai ramas am sa o petrec incercand sa pun in aplicare ceea ce am invatat despre democratie in anii petrecuti in exil.”
    Ce spui tu? Exact ce spunea Iliescu: numai cei care apartin sistemului il pot reforma, stiu ei mai bine din interior cum sa actioneze. Ii gonesti pe toti, occidentul e ingrozit de ce se intampla aici si tu te folosesti de imaginea unui gentleman veritabil, amagindu-te si amagindu-ne ca ii semeni? 

    Doamne Dumnezeule, drept cine ne iei, mascariciule?!?
    Pune-ti pe pagina FB-ului lozincile care te reprezinta!
    Ia de-aici:
    „Moarte intelectualilor ! ”
    „Nu ne vindem tara ! ”
    „PNL şi PNŢ, să ne pupe-n FSN !” 
    „Iliescu apare, soarele răsare ! ”
    „Iliescu te votăm, te votăm tot neamu’, ca să moară de necaz Raţiu şi Câmpeanu !”

    Din cauza acestor lozinci te detest azi pe tine si pe tot partidul tau vandut. Misel. Plin de puscariabili. Hai sictir de-aici inca o data. 
    Buna seara.

    • Dilema mea in raport cu Ponta si al sau „Mandru ca sunt roman!”: sa fi uitat….fiul Omului ca este roman, ori nu a uitat ca nu este roman? Faptul ca a amalgamat temele a doua steaguri pe totalitatea stalpilor (pe care colecteaza taxe) nu ma dumireste.

    • Cat de adevarat,cat de adevarat graieste
      Natalie Ester.
      Oamenii onesti pot uita greutatea semnificatiilor din aceast mesaj?

    • Doamna a mai uitat o lozinca, tot din acele timpuri :
      ,,Iliescu du-te-acasa.C-ai nevasta canceroasa”

      • dovada clara ca prostia nu este doar a alor tai 😛 v-a fost furata o doza.

      • JNu incetez sa ma minunez de atita fidelitate,atita slugarnicie si atita lipsa de ratiune la un cadru didactic.

        Replica ta este exact a unui fan Iliescu!

        Citi pesedisti ar trebui sa mai infunde inchisorile pentru hotii de milioane de euro ca sa realizezi de ce iti este tie azi atit de „bine”??De ce ai pensia aia de mizerie dupa o viata de munca??
        Cit ar mai trebui sa devalizeze,sa fraudeze,sa delapideze pesedistii ca sa iti vina mintea la Cap??

  27. Seara zilei de 16 nov 2014 (alegeri turul 2):
    Ora 18, discutie intre Victor Ponta si sotia lui, Daciana:
    – Daciana, dragostea mea, la noapte te vei culca cu viitorul presedinte al Romaniei!
    Ora 22, Daciana:- Victore, cum rezolvam? … ma duci tu la Sibiu sau vine Johannis aici?

    Primit, dat mai departe cu generozitate 😛

  28. Cu parere de rau constat ca actrita Natalie Ester nu observa ceea ce vad inocentii versatili: raul este Basescu si Udrea.
    Care Ponta?

  29. Traim vremuri in care ruidicolul este ridicat la rang de virtute iar moderatia criticata.
    Basescu si Udrea tac.Tac, au pierdut dar isi cunosc electoratul si stiu ca fiecare va vota dupa cum il taie capul indiferent de ce vor spune ei.Tac si pentru ca stiu ca lipindu se de Johannis ii vor face rau.
    De cealalta parte Macovei -conducatoarrea unei miscari autodeclarata pastratoarea valorilor moralei si a statului de drept a simtit nevoia sa si indemne electoratul sa l voteze pe neamt cu conditia ca si neamtul sa declare ca va apara valorile statului de drept.
    Frumos nu? Deci cuvintul sau semnatura actualului sef al pucistilor liberali este o garantie suficienta pentru Dna Macovei si pentru adeptii ei.
    Pina aici nimic rau.Raul de abea incepe.
    Gargaragii macovisti, oameni cu carte si blazon au inceput sa laude pragmatismul lui Iohannis.Ceva mai ridicol nu exista.
    Onorabililor ce vroiati sa declare Iohannis ca nu va apara statul de drept ,justitia, romania, sau ce mai vreti voi?
    Pai un asemenea pact puteati semna si cu Ponta si cu Vadim Tudor si cu Funar si cu Voiculescu.
    Chiar nu aveti simtul ridicolului?

  30. „Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet.”
    (Mark Twain)

    „Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stind intr-o galeata, incearca sa se ridice tragind de miner.”
    (Winston Churchill)

  31. Oleuuuu ….ce descriere ii face Sima ,Tontalaului ..de cine e in spatele lui ,ar trebui să ne ingrozim,dacă ce scrie e măcar pe sfert adevărat

    https://mareaspovedanie.wordpress.com/spovedanie-electorala-i/

  32. Dragilor ,vorba lui Emily….e un adevărat spectacol ,asta cu căderea măștilor ….si mai dovedește încă o data ce noroc a avut România cu Traian Basescu ,un om cu coloana verticală si un mare patriot ,cu ce s-a confruntat aproape singur si n-au reușit să-l învingă .

    acum cred că pedelistii in mare parte au vrut să acceadă doar la ciolan si că de fapt l-au sabotat intens pe Boc si apropiații președintelui din interior …de fapt ei voiau un mare USL si au fost invidiosi că prima dată nu i-au coptat si pe ei ….așa se explică blatul ARD de la parlamentare si alte blaturi si de prin ministere si contractele cu statul din guvernarea pdl

  33. Am citit ca aseara marele Calimente a fost dat afara din emisiunea lui Razvan Dumitrescu de pe A3.
    Efectiv stirea mi a facut o reala placere .Calimente merita mult mai mult decit atit dar faptul ca a fost dat afara de la tribuna la care si varsa ineptiile veninoase este minunat.

  34. 😛 [ promit ca pana la turul 2 nu mai fac 😳 ]

  35. „Mircea Cartarescu indeamna oamenii care au incredere in el sa-l voteze pe Klaus Iohannis, avertizand ca „nu mai e timp de nunantari sau de dubii”.”
    Cam asa e, dom` Mircea.
    „nu mai e timp de nuantari sau de dubii” este transpunerea literara a poporalului „sa nu ne inecam ca tiganul la mal” 😛

  36. Digi 24 anunta:
    – de la 22 Ponta;
    – de la 23,30 Iohannis.
    (Sper ca am retinut bine.)

  37. cu atatzea „vrednici” sub acoperire, o sä aleagä praful

    SÄ FIE RUSINE BISERICII ORTODOXE; FACE PROPAGANDÄ PE SECURISTI SI COMUNISTI: RUSINE!!!!!

  38. Sincer, nu stiu pe care sa-i cred; de fapt, nici nu m-ar interesa o confruntare directa, stiu cui dau votul.:
    „Echipele PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere privind dezbaterea prezidenţială între Ponta şi Iohannis. Dragnea: Iohannis fuge de dezbateri/Gorghiu: Dragnea minte şi e rigid”

    Cred ca ambele tabere se evita.

  39. Da` dece tace blonda?
    uite ca deschise gura:
    „Elena Udrea le-a cerut vineri celor care au votat cu ea in primul tur al alegerilor prezindentiale sa se prezinte la vot in 16 noiembrie si voteze „anti-PSD si anti-Ponta”.”
    Da` dece nu a spus sa voteze cu Iohannis?
    Simplu: pentru ca votind contra plagiatorului este la mintea cucosului ca votezi pentru fostul lui aliat, Iohannis 😛
    Nu a spus „votati raul cel mic”, ci nu votati raul cel Mare”.
    La urne, cetateni, din nou impreuna doar impotriva inamicului 😛

  40. Nu este legenda, am trait acele vremi; erau unii care chiar se uitau pe cer sa vada un stol de avioane americane din care sa vada plutind parasutisti 😉
    „Parasutistii Brigazii 173 Aeropurtate a Fortelor Terestre ale SUA au revenit in Romania pentru a se antrena alaturi de aliatii NATO ”
    Cu intirziere, dar au ajuns 😛

  41. Dragilor ….PNL are in structura lui ,gena tradarii ….istoric ,ei tradeaza de cind se stiu ….ce tot o dăm la întors acum ….il vor trăda pe Joiannis urgent …cum au facut cu pdl ,cum au facut si cu USL si cum vor face cu toată lumea …penalii nu sunt de bază si nu vor fi niciodata

  42. Dezbaterea dintre cei doi este necesara si importanta. Dar e un mare semn de intrebare: va fi, sau nu? 🙄

  43. Buna seara! 🙂

    Probă de orbire din ură, fosta copăceancă @clemy în
    http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/prima-zi-de-campanie-adevarata/32760/
    despre stirea hotnews de puțin după ora 18.00
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18490224-elena-udrea-electoratul-elenei-udrea-cel-mai-anti-psd-anti-ponta-electorat.htm
    Concluzia: cei doi, TB și EU, sunt vinovați că există!!!
    …și le tulbură apa :mrgreen:

    Jalnic corul pe 35 de voci sau mai corect comentarii că vocile sunt mai puține…

    • dacä te uitzi pe bloguri, o sä nu mai potzi dormii la noapte
      de dezamägire, este f. dureros, sunt oameni minunatzi pe care
      ura ii desfigureazä sufleteste.
      de aia nu poate inainta Romania, de oameni slabi, lasi si
      monstrii care inprästie ura. atata räutate ,misoginism si bätut apa in piuä numai de räutate. comunism incremenire in urä care este destructivä.

      nici mäcar acum nu se potolesc, de aia nu are romania noroc,
      au suflete pline de räutate, de invidie, asta o sä-i distrugä candva.

    • Orbire, ura gen latrine, prostie cit cuprinde.
      Vorba unui amic hitru: mai, eu chiar ma bucur cind vad cit de multi sint mai prosti ca mine 😛

    • Salve Oldule,
      Tu de ce crezi ca a scris ce-am scris in postarea mea anterioara si i-am facut schizofrenici?

      • …ca „am” scris…
        Interesant cum si alti talibanuti anti Base canta aceeasi jalnica zdranganeala. Vai sloganeala lor… Penibile muzicute!:P

  44. CUMPÄNASU, este politic vandut, ce palavrageste el, este caca.

  45. o sä vä spun, am urmärit azi emisiunea lui Turcescu la Nasu
    f. bunä. plus a venit cu multe informatzii, f. arzätoare.

  46. Pentru ca nu li se confirma birfa blatului, pur si simplu au accese de turbare 😉
    Li se dezvaluie adevarata fata de inocenti versatili.
    Nu ajunge indemnul „veniti la vot si votati anti Ponta”, trebuia sa intrebe pe fiecare cum sa formuleze, ora cind s-o spuna, ce tonalitate sa foloseasca si chiar cum sa se imbrace.

  47. Mai țineți minte ce dată importantă a fost azi?!

    MRSO, dacă nu stiți ori ați uitat – startul comunismului în lume – Marea Revoluție Socialistă din Octombrie !
    …în liceu, era să «mi-o fur» când am avut îndrăzneala să-l întreb pe profu’ de istorie de ce Revoluția din 25 Octombrie se sărbătorea în 7 noembrie. Că tolomacu’ nu știa și a dat drumul unui tam-tam cum că fac mișto de cea mai scumpă sărbătoare a noii orânduiri.
    Noroc cu dirigu’ meu care ne-a lămurit, și pe el și pe mine, cum vine problema cu adoptarea noului calendar în Rusia și cu opțiunea conducerii comuniste de atunci de a sărbători evenimentul pe data recalculată, nu pe cea veche 🙂

    • Sincer, nici o clipa nu m-am gandit 😀
      Dupa invalmaseala din decembrie am uitat complet, multumesc lui D-zeu! 😛

      • Gândule,

        N-ar fi de mirare ca în listele electorale umflate să apară CNP-uri de tipul X1904ZZ40PQRS, unde ZZ să fie cuprins intre 01 și 13!
        Asta inseamnă că posesorii acestor coduri numerice personale să nu existe, căci în România Vechiului Regat, pentru alinierea cu noul calendar gregorian, luna aprilie 1919 a început cu data de 14 😀

  48. Ca sa visati frumos 🙂

    hotnews.ro/stiri-showbiz-18491878-video-mircea-badea-luat-bataie-motociclistul-care-provocat-prezentator-lupta-organizata.htm

  49. Unii o injura, altii n-o baga in seama:
    „TVR nu a difuzat in jurnalul de vineri seara nicio stire referitoare la indemnul Elenei Udrea ca publicul sau sa voteze anti-Ponta „

    • Salve Victore,
      E de mirare? Slava Domnului ca nu se mai uita nimeni la TVR 😀
      Nici macar pesedeii.
      Poate doar „Strainele” in pauzele de la AXN 😀

      • N-ai luat în seamă calificările CE de fotbal 2016! 😀

        • Corect, chiar daca la mine nu valabil. Am „satelit” 😀 Mi-aleg doar comentatorii meciului. Unii comentatori nu sunt „HD”, asa ca pac… trec pe altii care nu sunt imbecili… sau „chiori absurd nationalisti” 😛

  50. aoleuuuuuu dar ce are draga BASE SI CU UDREA au bube pe ei, au vre o boala contagioasa prin aerul care il expira, imi era simpatic ciocazanul , dar cica pierde neamtul cu mlinistea lui BASE, si multi cacati in ploaie se dau cu presupusul cind are si cind nu are voie BASE sa vorbeasca, jeguri de doi lei sa dea DUMNEZEU SA IESE PLAGI CA PREA SINT MULTI DESTEPTI IN tara romaneasca ASTIA AU MAI FOST LA UN CUR DE BABA, si daca mi se face observatie ca scriu urit , mi se taie , gata cu politica a terminat BASE mandatul au ramas inteligentii sa vegheze tara,

  51. Gibonul Tonta a cumparat si fostii detinuti politici. Unde a mers mia, merge si suta. Isi permite, mai sunt foarte putini, din pacate.

  52. Old

    Astia de pe Politeia ,bat recordul la mers pe cai morți ….niste penibili cu ifose de ‘telectuali …mai intru si eu citeodată ,foarte rar si atunci am accese de ris …sunt de comedia lumii ,cum se asigură ei intre ei cele afirmate in comenturi si se aprobă …oamenii se incurajeaza singuri de prostiile care le scriu

  53. Bună dimineața! 🙂

    La Mulți Ani tuturor celor care poartă numele de Mihai/Mihaela și Gabriel/Gabriela 😀
    …tuturor, fie că plac sau nu Copacul! 😉

    • Nu mai poate omu` sa fie primu … 😀
      La multi ani sarbatoritelor si sarbatoritilor ,dragi noua ,sau dragi si noua sau dragi lor !!! 😀
      LA MULTI ANI !

  54. sal`tare tutulor,
    si o urare de la multi ani cu sanatate sarbatoritilor de azi.
    …plac au ba Copacul! nu e problem, unora le plac bancurile cu soacre:
    „La tribunal:
    – Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sange rece. De ce ai facut-o?
    – Nevasta-mea mi-a zis…
    – Cum poti sa spui asa ceva, sotia ta isi iubea foarte mult mama!
    – Asa e, dar inainte de a pleca, in ziua respectiva, mi-a zis: „Marcele, daca in timp ce doarme mama, o deranjeaza vreo musca, n-o trezi, omoar-o!”
    (preluat de pe HN.)

    Iar celor ce nu plac nici Copacul, nici soacrele si nici bancurile, nu le recomand sa se atirne de crengile Copacului 😛

  55. Citind articolul din HN ,rezulta ca ( , ) Corlatean trebuia deja demis. Atat nesimtire si minciuna rar am vazut. De aceea si obsesia gargaristului anti stat de drept pentru a3. Sper ca Bunul Dumnezeu sa-i acorde sansa sa se angajeze la trustul lui Voiculescu din ianuarie 2015 😀
    Deja am expediat adresa catorva neamuri si prieteni de afara.Va rog sa faceti la fel.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18492967-biroul-electoral-central-ministerul-externe-putea-deschida-noi-sectii-vot-strainatate-pentru-turul-doi-dar-nu-facut.htm
    si bonus in zi de sarbatoare
    http://adevarul.ro/locale/iasi/veronica-canada-domnule-ponta-dusmanca-romaniei-scriu-povestesc-denigrez-tara-atat-eu-ceilalti-romani-1_545ce8460d133766a8a1413c/index.html

  56. Aseara mi-am „rapit” vreo 10 minute, poate putin peste, in reprize, sa-l ascult pe cel ce va primi votul de la mine.
    Am ramas uimit: Prelipceanu a scos vreo 10-15 cuvinte, iar Hurezeanu, in opinia mea, tacea avind pe fata-i de balena, un zimbet mut de uimire sincera sau jucata mai degraba.
    Klaus a vorbit cursiv, cu mici poticneli, acceptabil ca idei, dar tocmai asta mi-a dat de gindit (precizez ca ma refer doar la ceea ce am ascultat eu).
    Si, tam-nesam, am facut o paralela intre Klaus si istoria Germaniei trecuta prin filtrul meu.
    Pentru Klaus razboiul franco-prusac a fost rasturnarea lui Ceausescu; a devenit liber si a incercat sa gaseasca spatiu vital: a acumulat colonii, pardon, case. Il creditez ca a facut-o legal/la limita legii (cunosc ceva cazuri, dar nu sint in chestie).
    Prima mare bataie a inceput cind ziaristii si lumea invidioasa a inceput sa-l acuze de oarece nereguli: adoptii, atribuiri de terenuri, achizitionari de case, si nu s-a terminat bine pentru Klaus, ci cam in coada de peste.
    A urmat perioada acumularii de ura pentru razbunare: perioada de la „premier Grivco” pina la divortul de uslamism o consider, la nivelul Germaniei, perioada sceleratului care „electriza masele” in dorinta de revansa.
    Stalingradul a fost vara anului 2012.
    Acum Klaus vrea sa para ca Germania de azi.
    Votul il dau, dar nu am incredere in el.
    Si ar fi bine sa ma insel.

  57. Ce gaselnita a gasit si ne serveste Corlatean, ca sa-i imbuneze pe cei de peste hotare si sa ne prosteaasca, crede el, pe toti: facem mai multe cabine de vot.
    Ordinarul, ma scuzati, poate sa faca o cabina pentru fiecare alegator, daca sectiile sint putine, la distante mari, iar la sectii sint doar 2 stampile, votarea este la fel de ingreunata.
    Sutele de milioane date din fondul de rezerva al guvernului catre Dragnea puteau fi folosite si pentru un vot cit mai decent in strainatate.

  58. Buna dimineata,

    In Ev.Zilei n-am gasit nimic. Poate n-am cautat eu bine. Totusi daca este greu de gasit nu pot spune decat, ce multi tradatori are natia noastra. In Gandul se spune ca aseara a fost la Sibiu. Ati vazut vreunul dintre dvs. ceva, pentru ca eu nu m-am uitat prea mult la tv. si la cat m-am uitat eu, n-am vazut ceva despre vreo demonstratie la Sibiu.

    http://www.gandul.info/stiri/proteste-in-toata-tara-pentru-un-vot-corect-in-turul-doi-harta-oraselor-in-care-romanii-ies-in-strada-gandul-transmite-live-13509587

  59. Am vrut sa spun daca este greu de gasit o asemenea stire in Ev.Zilei. Am mare indignare cu tradatorii astia de nici nu mai scriu ca lumea, offf

    • Mihaela,
      un personaj ii spunea lui Moromete: „dupa facultati, vecine, dupa facultati”
      Iar Moromete, povestindu-i altcuiva, se infuriase: cum aia masii, adica dupa facultati?
      Presa noastra este la fel, dupa facultati.
      Facultati = enterese, un fel de inocenta versatila 😛
      Daca pina si postul national, TVR, este incorect si plin de magari, ce te poti astepta de la posturile private?
      Dupa facultati, monşer 😉

      • Pai de la Postul National TVR s-a dat startul la incorectitudine jurnalistica. Mai tii minte in anii 90 cum spunea TVR-ul ca nu poate transmite un miting anti FSN din Piata Victoriei, ca cica era ceata ?

        Stai ca ma uit si la „rev 22” sa vad daca spun ceva.

        • Nimic nici la „22” . In schimb ne cer sa-i ajutam cu un leut acolo si pe ei. Cu profesionalismul in meserie ? Mai apoi. Cu cersitul, tot inainte.

  60. Nici astia pe Hotnews, nimic, nimic. Ce mai, este aproape cert, prea mare procentul de lichele la 100 de locuitori ai acestor meleaguri.

  61. Nu v ati plictisit de tambalaul asta?
    Eu il votez pe Iohannis pentru ca nu cred ca este mai periculos decit Ponta si chiar daca este placerea de a l vedea pe Ponta aruncat la gunoi merita sa risc.
    In rest devine plictisitor.
    Nu cred efectiv ca vre un candidat prin propriul discurs mai are forta de a aduna ceva votanti si probabil numai o stare de incrincenare contra lui Ponta provocata de cine stie ce minune poate scoate la vot mai mult de 10 milioane.
    Daca nu ies 10 am pierdut.

    In rest ma distreaza macovistii , retorica lor asemanatoare pina la identificare cu Gidea si ai lui si concursul de frumusete -Oglinda oglinjoara cine i cea mai cinstita din tara- in contraparttida cu Oglinda oglinjoara cine i cea mai fufa din tara.
    Stiu de pe acum cistigatorii celor doua concursuri dar desfasurarea concursului este palpitanta.

    • Cred ca tocmai asta se urmareste : blazare si absenteism . Nu m-am plictist @tucu2 ! Nu m-am plictisit pentru ca mi se incearca atat inteligenta ( cata este 🙂 ) . Da ,m-am plictisit ,de fapt m-am saturat al naibii de tare sa fiu mintit in fata de o gasca de politicieni parsivi ,pe care-i doare in …..spate de noi si de tara. Nu vreau sa-i las ca la costumele de victorie ce si le pregatesc de vre-o doi ani , sa le doteze cu mai multe buzunare si mai mari. De asta m-am saturat. Si de abia astept sa le dau cu votul peste bot ! Nu ca majoritatea celorlalti ar fi usi de biserica.Dar poate ca a sosit momentul sa ne facem curat in tara ! Doamne ajuta !
      Corlatean out !

    • salut,
      nici eu nu m-am plictisit si, la fel cum zice @ depemures, „macovistii” care se bat ceas de ceas, zi de zi si totul pe tastatura, asta si asteapta: retragerea din lehamite.
      „Macovist” am fost si sint si eu, dar pina la un punct (e drept, format din alte punctisoare):
      – ma deranjeaza ca MM a descoperit si a infiintat (singura) lupta impotriva coruptilor;
      – ma deranjeaza ca il acuza pe dictator de vinzarea justitiei, cind este clar ca s-a vindut pentru un post de europarlamentar (ca Preda Cristian), si apoi a facut pe iepurele pentru Iohannis; a fost prima care a sarit sa-l anunte „Klaus, iti dau ce am cistigat”;
      – ma deranjeaza ca in scrisoarea deschisa nu a pus si punctul despre ce s-a intimplat in vara lui 2012.
      Cit despre „macovisti”, e o greseala a crede ca o vor urma pe Macovei, avind antecedente cu Neamtu, MRU si PMP.
      Migratorii se numesc „inocenti versatili”.

  62. NU !
    Nu m-am plictisit. Si n-o sa ma plictisesc niciodata sa observ ce se intampla in jurul meu, sa aduc infimul meu aport la a indrepta viata mea inspre valori apropiate unei normalitati cat de cat acceptabile.
    Asta vor si mafiotii aflati azi la conducerea acestei tari, sa ne plictisim. NU VREAU SA LE FAC PE PLAC.

  63. Pfuai mama!
    Goagal …we have a problem 😀 http://www.evz.ro/partenerul-lui-marian-vanghelie-e-acuzat-de-spalre-de-bani-de-peste-57-milioane-lei.html
    si ca sa va starnesc curiozitatea „Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a fost estimat la aproximativ 57.000.000 de lei.”
    Buzunare frate ,buzunare 😀

  64. dpm, servus! 🙂

    markw a fost mai iute de clapă și a pus-o ieri la ora 20:16 😀

    • Asta-i ardeleanu ,brisca ei de treaba ! cu scuzele de rigoare.:)
      am observat oldule ,da` plecase comentariul de mult; acu daca admin considera ca trebuie eliminat ,nici o problema. Errare humanum est …..,mai „tine „?

  65. uite ce mägärie, Ponta vagabondul secu trimite comistii de control la cluj, la primärie.
    DECE NU MERGE CORPUL DE CONTROL LA CRAIOVA??
    LA FELCERUL OPÄRILÄ- ACOLO ESTE FURTUL DE MILIARDE.

  66. Mai copii,eu nu v am intrebat daca v ati plictisit sa dati in Ponta si in PSD.De asta nu am sa ma plictisesc nici eu mult timp de aici inainte.
    Nu eu v am intrebat daca nu v at plictisit de subiectele prezentate de presa si net , marginale dar ridicate la rangul de dezastru national.Iohannis nu accepta confruntarea la cele 4 televiziuni.Dezbateri, luari de atitudine din partea televiziunilor, plinsete, analize analizate de analistii ,guristi trompetisti si habarnamisti.In pauze alt subiect umflat cu compresoru.De ce nu a spus Udrea votati cu Iohannis.Tipete , infierari smuls parul diin cap etc.

  67. Saptamana patimilor si a harjonelilor. Patimile lui Christos si harjonelile lui V2. Au patimit: Basescu, Udrea, Boc. S-au harjonit: ….(aproape) toti ceilalti. Si totusi, coroana de spini este cea adevarata. Singura. Umilica si Mihaita au dovedit-o. Pacat ca a trebuit s-o spun tocmai astazi. Rascrucea (dilema) veche persista: tristoii sau deveselii? Urmeaza aterizarea. Pamantul a devenit prea mic pentru cati aerieni cauta febril un loc de aterizare. TAROM-ul, o fi in stare sa-si pastreze un loc, ca e multa lume care concureaza pe pistele ramase libere. Eu raman un impatimit….calm.

  68. Stiri care nu pot fi trecute cu vederea de analistii neamului:
    – ” Cum face Basescu jocul lui Iohannis pentru turul II”;
    – „Basescu vrea dezbatere la Cotroceni”.

    (Eu am aflat ca moderator va fi blatista blonda 😛 )

    • nu ar avea curajul sä modereze UDREA; cu toate goläniile lui
      il mänancä udrea, cä este spontanä si inteligentä.
      el vrea in cuibul turnätorului cu tambelul de gadea.

  69. Numai cine e orb nu vede ca lupta cea mare se da intre dottore si doctorul care a extirpat tumoarea. Orice cartus tras in chirurg este mana diavoleasca pentru V2 (BOR, borfasi…spovedania si dasfidania). Bine spunea cineva mai sus: trebuie cam11 milioane de voturi ale romanilor pentru a contracara furtisagul de proportii galactice al GIOP. Cineva ar fi sa le aduca inca in primul tur… Inca nu e prea tarziu.

  70. COPACENI , in cele mai multe cazuri ,atunci cand vremuri grele se anunta peste tara si popor ,vin tot felul de „observatori” si „amici anonimi” care ne soptesc direct sau mai cu perdea , ca deja s-a hotarat prin marile cancelarii cine sa fie noul presedinte. Nici odata o tara democratica nu se baga in „ciorba” alteia , mai ales cand este vorba despre vot. Alegeri LIBERE ! Comunistii inteleg cam asa libertatea ” tu votezi ce vrei ,noi decidem ” !! . Acestea sunt „fumate!Ca se mai bate saua sa priceapa poporul ,da ,asta se intampla ,dar nimic mai mult. Nu plecati urechile la tot felul de cititori in stele ca deja jocurile sunt facute! La naiba cu dezinformarile !! Simt comunistii ca le fuge pamantul de sub picioare ,si incep sa loveasca in stanga si dreapta! Observati disperarea lui Ponta .Si-a trimis corpul de control si la Cluj.Nici o problema ,daca s-au furat bani de la stadion ,vinovatii sa fie judecati.Absolut toti hotii trebuie pedepsiti si prejudiciul recuperat ,nu SECRETIZAT PROCESUL DE RECUPERARE A PAGUBEI ,CUM A PROCEDAT GUVERNUL PONTA IN CAZUL ICA. RUSINE PONTA !!! Revin la indemnul de a nu pleca urechea la tot felul de imbarligatori rosii. . Simona Halep a spus , ca nu te poti lupta si sa castigi daca nici nu te prezinti pe teren.

    • @ depemures,
      corect in ceea ce spui: ” Nici odata o tara democratica nu se baga in “ciorba” alteia , mai ales cand este vorba despre vot”
      Pot da tot felul de semnale, in sensul cum spui, a „bate saua sa priceapa poporul”, asta e normal sa se intimple, dar nu iti pot aranja viitorul alte guverne democratice.
      Votul este primordial intr-o democratie, chiar daca uneori viciaza mersul mai departe. Prin furt ori timpire a alegatorilor cu latrinele si portitele tv.
      Aici e cazul sa-si dea unii examenele de doctorat.

    • Si cum Simona Halep face parte din comunitatea aromana, si din cate stiu eu, de la revolutie incoace aromanii au votat numai cu dreapta, ca d’aia i-a amenintat mafiotul Mazore cum ca or sa aiba oarece suferinta aromanimea si afacerile lor in judetul Constanta. Ca stie el ca toti aromanii sunt „dreptaci” ca de la ei, aromanii, se-ntrupa legionalismul.

  71. DPM & Mark,

    Poezeaua nu este lipsita de inspiratie, dar cam sare calul. Si dpdv al limbajului si dpdv al tipului de actiune la care indeamna.
    Mi s-a parut deplasata si am pus-o pe bordura.

    Sorry !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s