Monthly Archives: decembrie 2014

La Multi Ani 2015 !

2014 s-a incheiat, dragilor !
S-a, farsit, s-a terminat, s-a dus !

La ora bilantului se pot nota atat victorii cat si frangeri.
In sfarsit putem fi uniti toti romanii in suflet, simtire si ne-, ca tuturor evenimentele ne-au lasat cate un gust.
Ca piratul s-a debarcat de pe nava „Barcuta” sau ca DNA-ul are ADN bun, pot fi simultan si deopotriva realizari si nerealizari din perspective diferite 😉 !
Dar daca nu ne apucam sa stabilim exact pentru cine e una si pentru cine cealalta, putem trage impreuna o betie buna de revelion 😀 😀 😀
Dupa aia…. mai vedem ! 🙄

Si poate in anul care incepe maine reusim sa discutam mai mult despre noi si ceea ce cu adevarat ne afecteaza si doar colateral, din aceasta perspectiva, despre politica si derbedeii ce o compun.
Poate sa reusim sa coordonam mai fructuos relatia logicii cu emotionalul si sa radem mai ades de prostie.
De a noastra inclusiv.

Minutele (se) trec !

Sarbatori fericite tuturor si un an bun, sanatos si imbelsugat.

Petrecere frumoasa de Revelion !
Ca sa inceapa bine, am pus vorbe pentru voi unui fragment din spectacolul lui Joe Rogan.
Enjoy !

Viq

Reclame

Revoluție furată

Revoluţie furată?!

Atâţia ani s-a rulat asemenea exprimare tip slogan cu care s-a bătut apa în piuă până când s-a uzat de tot. Am fi uitat-o dacă n-ar fi scos-o la iveală un personaj care nu se lasă neam trecut în cărțile de istorie…
Cum se poate fura o revoluţie? Ca pe o valiză arătoasă pe care, dacă o scapi o clipă din ochi, ţi-o şi umflă cineva? Ca pe caseta de bijuterii de care te jefuieşte un tâlhar intrat în casă în miez de noapte? Sau ca pe o mireasă în seara nunții pe care trebuie s-o răscumperi din belșug cu lichiduri bine «gradate»?!
Să ne punem un pic mintea la treabă și să vedem ce a fost sau n-a fost

În general, termenul de revoluţie într-un domeniu oarecare presupune trecerea spre un nivel nou, superior, care să elimine potentialul de dizarmonie acumulat în funcţionarea respectivului domeniu când acest potenţial se apropie de „pragul de blocare”. Cam simplista imaginea, dar pentru discutia noastră merge…

În viaţa socială, scena pe care evoluează cele mai imprevizibile entităţi, fiinţele umane, apropierea pragului de blocare ar trebui supravegheată și semnalată de o instanţă supraumană.
De ce nu o pot face oamenii? Simplu, pentru că, fiind ei însişi elemente ale sistemului de grad superior numit societate umană, nu au posibilitatea de a dirija mersul acestui sistem spre un ţel stabilit conştient chiar de ei. Această utopie, prezentă în gândirea omului din momentul când a devenit conştient de poziţia sa de „rotiţă” a marelui angrenaj social, a primit recent o „palma răsunătoare” – eşecul comunismului în care se construieşte conştient, după legi ştiinţifice, societatea fără clase şi contradicţii a viitorului.
Frustrantă imagine a puterilor noastre, nu!?
Ce ne mai rămâne nouă oamenilor de făcut altceva decât optimizarea propriilor noastre acţiuni pe criteriul efortului minim/consumului minim de resurse, optimizare care, pentru majoritatea acţiunilor umane, asemănătoare sau repetate se relizează prin adoptarea unor stereotipuri de comportament, stereotipuri care presupun stagnare, stagnare care e sursa majoră de dizarmonie, dizarmonie care ne aduce tot mai aproape fatidicul „prag…”

Ajunsi în faţa acestei situaţii, oamenii se diferenţiază după atitudinea lor.

Unii conştientizează necesitatea unor noi stereotipuri de acţiune/modele la nivel de societate care să diminueze la minim posibilatea de dizarmonie, dar după depăşirea blocajului existent. Aceştia sunt premergătorii, realizatorii primei etape a revoluţiei, vizionari pe termen scurt care sădesc în minţile oamenilor ideea schimbării necesare. Printre ei sunt şi cei care pun la punct programul schimbării/revoluţiei.

Următorii sunt oamenii de actiune, cei care trec la spargerea efectivă a blocajului existent, cel mai des printr-un proces de un mare dinamism receptat ca violenţă socială împotriva adepţilor vechiul stereotip/model. Poate de aceea numai acest proces, mult mai vizibil şi mai evident în influenţarea destinelor umane, poartă numele de revolutie iar cei care îl înfaptuiesc, revoluţionari.

Vin apoi cei care introduc noile reguli, organizatorii noului stereotip/model, cel mai profitabil pentru ei care:
a)poate fi diferit în cea mai mare parte de cel dinainte, schimbare radicală, dar si cea mai puţin stabilă;
b)poate cuprinde şi elementele acceptabile din vechiul model, cazul reformei/schimbării cu mai putine zguduiri şi de o mai mare stabilitate sau
c)cazul în care este preluat în majoritate vechiul model, înnoiţi fiind doar profitorii, situaţie care defineşte contrarevoluţia.

Să revenim pe plaiurile noastre cu populaţia ei mioritică de la sfârşitul anilor ’80…

Necesitatea schimbării era atât de evidentă, că până şi Nicu Politicu o sesizase. Că o interpreta ca pe o trădare a “principiilor clasei muncitoare”, asta era marota lui, stimulată de dizidenţa faţă de Moscova unde Gorbaciov declanşase “The Wind of Change”. Repetatelor cereri ale lui Gorby de reformare măcar minimă a României pentru a nu o tranforma în lestul blocului communist în care se declanşaseră variantele locale ale perestroikăi moscovite, NP îi răspundea cu argumentul dreptului fiecărui partid comunist de a-şi alege singur drumul… spre prăpastie! Lângă el, grămadă de yes-meni – conducerea superioară de partid şi de stat – evolua fără nici o stridenţă.

Vreun om politic cu o gândire mai ancorată în realitate? Vise, taică…

Premergători români ai schimbării? Aiurea, nici de leac…

Vreo variantă autohtonă de program pentru schimbare? Poate la alţii!

Ici, colo câte un cârtitor cu înaltă protecţie occidentală, “dizidenţii” care să nu-l lase să se culce pe o ureche pe NicuPoliticu…

Cum, necum sistemul ceauşist trebuia înlocuit, altfel ar fi pus în pericol înţelegerile privind noua organizare a Europei. În plus, după achitarea datoriei externe a României, NicuPoliticu mai avu şi tupeul să se pună cu FMI, visându-se bancherul lumii a treia.
Avertismentele primite atât din partea vechiul, dar şi a noului stăpân îl lasă rece pe NP, desi erau înfricoşător de directe.
Gorby dixit: „Daca nu introducem urgent reforme, s-ar putea ca Anul Noul să nu ne mai găsească pe toţi. ( ultima întâlnire cu liderii comunisti, decembrie 1989)
„Dacă Ceauşescu nu introduce reforme politice la viitorul congres al comuniştilor români, eu nu-i dau mai mult de două luni.” ( Francois Mitterand în Liberation, 25 octombrie 1989 )

Congresul XIV al PCR a venit pe 25 noembrie şi a trecut la fel ca şi alte asemenea panarame.
Apoi a venit Anul nou 1990 si, într-adevăr, nu i-a mai mai găsit pe toţi…

Puşi în faţa încăpăţînării de catâr a scorniceşteanului, Gorby obţine, pe un portavion scuturat de furtună din apele Maltei, OK-ul locatarului de la Casa Albă pentru o acţiune în forţă pe care o planifică minuţios dimpreună cu Papa Mitterand. Secretul răsuflă însă ca orice secret şi nişte vecini mici, dar cu vise mari hotărăsc „să sară pe ocazie” pentru a-şi împlini „pohta ce-au pohtit” și ei de 80 de ani, parazitând în mod supărător acţiunea celor doi mari. Până la urmă cei doi mari îi acceptă în joc ca mână de lucru pentru treburi murdare, nicidecum parte la beneficii!
Şi să te ţii treburi murdare: de la fotografii trucate de victime ucise cu bestialitate de torţionarii români (în realitate, cadavrele unor necunoscuţi, autopsiate la morgă de „bestialii” legişti ardeleni) până la pâra în Consiliul de Securitate al ONU pe motivul persecuţiilor şi crimelor sângeroase din ţara lui Dracula, de la promotion-ul unui spion propriu, popă cam iubitor de ochii dracului, în postura de oprimat pentru ideile sale religioase şi detonator al exploziei mămăligii, până la promovarea internaţională a imaginii victimei însângerate a barbariei românilor din Tg Mureş, în realitate pe invers, bietul Cofariu!

Până la urmă, bizonul carpatin se puse în mişcare şi Ceausescu dispăru de pe scenă, însoţit din nenorocire de câteva zeci de nevinovaţi, adevăraţii eroii ai acelui moment când îngenuncheaţii celor cincizeci de ani au realizat că se poate…
Bizonului nu-i venea să creadă că s-a lăsat umilit și prostit întratât!!!
…vecinul cel mic îşi terminase partitura, ar fi intrat el pe cont propriu cu satârul în tort şi a treia oară, da’ îşi aducea aminte ce păţise în ălelalte două dăţi.

Devansaţi de evenimente, pentru cei doi mari abia acum începură durerile de cap – cum facem să-i punem pe ai noştri în loc, aşa pe nepregătite şi bizonul să-i accepte.

Prima mişcare, carnavalul luptei cu teroriştii. Rezultatul: peste o mie de victime şi bizonul începe să se orienteze.
A doua mişcare, execuţia dictatorului. Rezultatul: ţapul ispăsitor odată sacrificat, ceilalţi ai lui la umbră în stand-by pentru câtva timp, până când trece zavera, teroriştii thank’s, mucles şi bye-bye.

Se încheie etapa a doua – revoluţia fără leaderi care, tot aşteptând în blockstarturi semnalul loviturii de sta(r)t, se pomeniră cu treaba făcută de explozia mămăligii.
Recuperează însă pe turnantă şi intră în linie dreaptă democraţia originală, alegeri în Duminica orbului, la vremuri noi, tot noi, băieţii de KGB cu fanaţii trimişi de occident pentru spor de imagine.
Aşa am fi îngheţat în proiect dacă:

a) Gorby nu ar fi fost «retras» la pensie după încheierea misiunii involuntare de gropar al URSS;
b) „băieţii” n-ar fi realizat că Ilici fără Gorby = zero;
c) SUA nu i-ar fi dat de lucru Bătrânei Doamne Europa cu gânduri mari în Yugoslavia, ocazie pentru Romania de a fi luată în seamă pentru prima oară ca zonă de stabilitate;
d) G Bush jr n-ar fi fost un fiu ascultător şi nu i-ar fi dat la cap lui Saadam H, ocazie cu care a descoperit Romania si facilităţile ei militare;
e) Al Qaeda nu s-ar fi apucat de treburi necurate prin Occident, determinând Europa să-şi mute zidul de apărare cât mai la est, cu promovarea personalului local aferent pentru întreţinere;
f) tot Al Qaeda nu s-ar fi specializat pe demolări di granda peste Ocean, determinând America să întarească rândurile NATO și cu efective second hand.

Acu’, dupa atâtea întorsături, să întrebăm Radio Erevan ce revoluţie și cui i s-a furat!?

OldH