Doua abordari pentru renasterea media

Candva, in contextul unei media jumatate lipsita de profesionalism, cealalta jumatate vadit ostila societatii romanesti si ultima jumatate dusa cu capul, imi exprimam speranta ca „Nasul TV” poate fi o raza de speranta. Un pai de care omul normal sa se poata agata cand vine peste el inundatia mizeriilor mirceabadiste sau torentele serpuitoare ale irealitatilor. Daca nu sa iasa din ele, macar cat sa respire sub nivel.
N-a fost.

Personal cred ca n-a fost nu pentru ca Radu Moraru ar fi si el din acelasi aluat otravit ca majoritatea derbedeilor din domeniu, ci pentru ca e pur si simplu un nepriceput pe anumite paliere ale afacerilor media.
S-a dovedit un bun realizator de emisiuni.
Dar un slab socio-cunoscator si, se pare, un manager-catastrofa.

Nu spun ca tampenia cu „meritocratia” l-ar fi afectat chiar intr-atat incat sa duca la situatia in care se afla astazi. Dar cu siguranta nu l-a ajutat sa-si creeze o imagine credibila si serioasa catre o audienta sanatoasa.
La momentul respectiv am pus sustinerea traznaii aleia (si) pe seama posibilelor nevoi financiare ale postului.
Nu stiu daca atunci, pe moment, l-a ajutat sau nu, dar pe termen lung l-a tras in jos. Iar cochetarea cu politica si candidaturile…. no comment.

In afacere insa, mai tot timpul a avut securea financiara deasupra capului.
„...cea mai cumplita perioada a vietii mele de “mogul” rupt in fund se incheia joi, pe 17 decembrie, data planificata de mult timp pentru a lipsi doua zile din tara sa ma vad cu niste prieteni buni. In acesti ultimi 3 ani am fost cel mai mare “cersetor” de ajutor din partea tuturor rudelor si prietenilor mei. Noroc ca sint multi si buni toti cei care au sprijinit NASUL TV, alaturi de “nebunii frumosi” ai inceputurilor, romanii de pretutindeni care au cumparat actiuni si multi rideau de ei!”
Ar urma sa primeasca o linie de creditare care sa-i dea forta financiara necesara sa reziste pe piata media.
Acum se confrunta (iar) cu un blocaj financiar din care spera sa iasa tot cu ajutorul „romanilor”.
Pe mine personal m-a pierdut ca simpatizant, dar probabil ca mai sunt oameni gata sa-i sara in ajutor.
Sincer ii urez sa reziste si sa dovedeasca ca e in stare sa construiasca ceva solid, desi personal acum am indoieli.

Ceea ce mi se pare ca observ este ca in paralel cu chinul lui Radu, ceea ce Tibi Lovin a realizat arata cumva altfel.
Portalul „ReporterVirtual” posibil sa aibe o audienta cel putin comparabila cu a televiziunii lui Radu, dar cu alte parghii si mai ales cu alt trend.
De la un graunte-blog de freelancer, a prins cheag si se umfla. Creste, se diversifica, ia amploare si prinde tot mai mult.

Sunt aici doua aspecte.

1. Abordarea afacerii.
Tibi Lovin a pornit de nicaieri.
Ca atunci cand ti-a ars casa si tot ce ai e propria persoana si ce contine ea. In spatiul dintre urechi inclusiv.
Pornesti de aici si incepi sa construiesti. Cu rabdare, cu tenacitate, mananci paine cu pesmet multa vreme inainte de a trece la paine cu franzela.
Cand si daca gasesti alti idealisti dispusi sa rontaie o vreme coltucul uscat fara marmelada ademenitoare a minciunii si dezinformarii, poti sa incepi sa-ti faci o echipa.
Asa se fac multe afaceri de succes. Pentru simplul fapt ca cresterea afacerii este simbiotica cu construirea sau consolidarea propriei personalitati.
Nu gandesti dominant la bani ci la satisfactia succesului muncii tale. Faci cea ce-ti place. Banii, de regula, vin dupa aceea.
Tibi a pornit cu cvasi-gratuitati oferite de net. Nici acum nu cred ca are foarte mari investitii/cheltuieli.

Radu s-a infipt in televizia clasica. Acolo unde se misca sume cu multe zerouri. De regula precedate de oarece cifre. Acolo unde contractele de publicitate ar fi adus (ar fi trebuit sa aduca…) succesul clasic, contabilizat concret, in trotinete stralucitoare si costume de inalta clasa. Televizia clasica, pentru ca la momentul 2011 parca, atunci cand a pornit ideea, acesta era mijlocul cel mai rapid de a obtine audienta in Romania.
Acum insa suntem la un pas de eliminarea aproape brusca a pragului ce separa televiziunea clasica de device-urile portabile. Deja consumatorii de pe portabile depasesc rapid numarul celor lipiti de canapeaua din sofragerie. Si fenomenul e in crestere rapida.

Diferenta de viziune ?!
De perspectiva ?!
De abordare ?!

2. Credibilitatea.
Spuneam cu putina vreme in urma ca dupa etapa contactului consumatorului cu hiperinflatia de informatie, non-informatie si anti-informatie ce se revarsa pe net, orice om cu neuronul acasa va trece la cea absolut necesara : selectarea pe criterii de credibilitate.
Increderea joaca aici un rol vital.
Iar pana in momentul asta RV s-a mentinut in top.
Radului in schimb i-a alunecat piciorul ici-colo, pe subiecte absolut idioate. Poate fortat de necesarul impus al tehnicii de platou, cheltuielilor de deplasare…samd. Practic al unor probleme ce cumva rezulta din diferentele de abrdare de la primul punct. Nu stiu si nici nu prea ma intereseaza.
Ceea ce stiu e ca ii privesc pozitiile circumspect de la povestea aia. Mai mult chiar, daca timpul nu-mi permite (si nu prea) nici nu mai trec pe acolo.

Implozia caracatitei antenelor incalcite in propriile tentacule, poate parea o speranta a renasterii jurnalismului in Romania.
Numai ca aceasta transformare coincide cu o alta, mult mai importanta, ce creste pe… si se sprijina pe … pilonul netului ca ciuperca. Si este foarte usor de sesizat fenomenul.
Daca fiecare dintre noi ar analiza cat din timpul afectat media si-l petrece pe clasic-tv si cat pe net, apoi ar evalua grupa de varsta in care se incadreaza si ar privi la volumul celor care nu au atins numarul respectiv de ani si care se indreapta in masa catre jucariile portabile, ar fi usor de observat.
Ca sa nu mai spun ca si AXN o sa „merge” foarte simplu pe orice tableta modesta, cu un „Chromecast” spre exemplu, asa ca o sa poti sa vezi orice vrei, oricand si oriunde.

Suntem martorii activi ai acestui proces, constructori si beneficiari.
Interesant !

Viq

Anunțuri

61 responses to “Doua abordari pentru renasterea media

  1. „Democratizarea” presei este preludiul instalarii democratiei participative: mass media devine participativa, cu (doar putin timp) inaintea politicii. Multumita lui Gates si Jobs, genitorii accesibilitatii comunicatiei de la om la om….”de la persoana la persoana, P2P – putem sa-i zicem (ca plagiatul e la moda si sunt propuneri sa fie iertat, gedeseii invocand exceptii de constitutionalitate in cazul unora dintre perceptele biblice). Comunicatia a ajuns sa sfideze atat distanta cat si amplificarea selectiva. O voce si o ureche la inde-mana fiecaruia (se observa, avem aproape un om complet), Lovin a inteles repede. Cele mai exclusiviste „cluburi” ale oamenilor, istoriceste vorbind – politicienii si formatorii de opinie din presa, dau acum de greu: aparitia in arena a adevaratei competitii, vocea vulgului care isi face impetuos intrarea pe scena. Establishmentul este pus in pericol in Romania mai mult decat in alte parti ale lumii, pentru ca aici contraselectia a fost regula de baza a ultimilor 25 de ani , atat in politica cat si in presa si TV clasice. In politica, im(p)unitatea parlamentara a adus cu precadere infractorii de varf, in timp ce resursofagia presei/TV clasice a asigurat dependenta acestora de puterea infractorilor (intre timp, organizati). Un sistem ticalosit, cum zicea un conducator al vremii, ajuns in functia suprema printr-o inexplicabila feblete a acestui sistem ticalosit (sa-l numim GIOP, profitand din nou de clementa acordata plagiatorilor).
    Cele doua scene – politica si presa/TV se deschid acum simultan, desi aglomerarea de pe cea dde a doua arena este azi mai pregnant.
    Nu este intamplator ca niciunul dintre cei doi corifei au comunicatiilor amintiti mai sus nu a imbratisat politica. De fapt, gresesc: amandoi au imbratisat-o. Pana la sufocarea politicienilor. La fel au procedat si cu gurnalistii din presa/TV.
    P.S. Apple a luat decizia sa nu mai vanda in Rusia, din cauza cursului rublei. Legile economiei de piata si efectul asupra democratiei. Un lucru al naturii este intotdeauna bine facut. Cumetria originala este tot pe bani, marea dezamagire a lui Bunibasha.

  2. reclama gratuita maestre viq ! da’ la actiunile tale e de nteles

    • viermii nu au ce cäuta la copac.

    • …ei si tu, @ghita, nu te pripi la concluzii, pripeala si adevarul nu fac casa buna…Eu vad tema de azi ca pe o simpla evaluare generala a doua tipuri de comunicare. De fapt, despre comunicarea care se transforma in presa. Tu, probabil, vrei sa excomunici a priori RV, care, cred eu, este insa folosit aici doar ca un exemplu (intre sute altele) al presei online, presa P2P. Cred si eu ca excomunicarea, paste mai curand mass media clasice, dintr-o cauza simpla: astazi acestea sunt pline de sineguristi, ceea ce nu este (si nici nu poate deveni vreodata) cazul P2P. Gurnalistii din presa/TV „clasice” sunt echivalentul sinecuristilor din politica „clasica”. Din acest motiv simplu, destinele sineguristilor si gurnalistilor sunt ingemanate: doua forme de parazitare in interiorul sistemului (ala, nu mai repet care…). Vulgul, insa, este prin definitie in afara sistemului asta, de aia au si castigat ultimele batalii politice candidatii perceputi ca fiind anti-sistem. Mai mult, viitorul merge chiar mai departe decat cer Sturzu/Macovei/Masca: online da nastere partidului cu un singur membru, nu cu 3! (…doar Ponta va fi exceptat, el va fi singurul care va avea dreptul la doua partide, pentru ca se dedubleaza in mod natural. In acest domeniu, este chiar un exemplu dicent de lucru bine facut).

      • judex, „)
        Asta e realitatea”Gurnalistii din presa/TV “clasice” sunt echivalentul sinecuristilor din politica “clasica”. Din acest motiv simplu, destinele sineguristilor si gurnalistilor sunt ingemanate: doua forme de parazitare in interiorul sistemului ”
        Se ingemaneaza pofta de bani cu influenta activa din zona politica.Exemple clasice:Felix si S.Ghita.

  3. Despre presa: de un timp am prostul obicei de a sufla si in iaurt 😉
    Dar mi s-a intimplat sa nu fie suficienta nici aceasta precautie: nu m-am uitat la termenul de garantie 😛
    Fara un motriv anume, de gustibus, prefer chefirul, dar si aici au inceput sa modifice retetele, functie de gustul producatorului.
    La tema:
    – nu l-am prea urmarit pe Nasul Moraru, deci nema dezamagire (de fapt, in putinele minute cind l-am urmarit, nu mi-a placut). E normal, oratoria nu ma poate cuceri, ramin sclavul cuvintului scris;
    – de Tiberiu Lovin am citit putin, sau asa imi amintesc, dar mi-a placut (de un timp nu mai auzisem de el, din vina mea poate).

  4. Pacat de Nasul.
    Partea proasta este ca nimeni nu vrea sa inteleaga ca pe o piata saturata de cotcodacei este imposibil sa reusesti cu un produs similar chiar daca cotcodaceii tai sunt mai buni decit ai lor.
    Probabil ca va reusi cel ce va face altfel de jurnalism.
    Ideea asta de nezdruncinat in presa romaneasca ca ajunge sa aduni 5 oameni in jurul unei mese si sa dezbati orice subiect posibil de la cartofi prajiti la cultura de Cucuteni este atractiva se dovedeste falimentara.
    De ani buni televiziunile de stiri se invirt in cel mai bun caz in jurul a 2,5 puncte de rating si telespectatorii atrasi de birfa televizata se muta de la un post la altul functie de orientarea politica a postului respectiv.
    Nu mai este piata pentru asa ceva.
    Incercati fratilor si alt gen de televiziune de stiri daca doriti sa reusiti.
    O sa mi spuneti ca varianta asta de emisiune are succes prin alte parti.
    Asa o fi dar uitati va cite formate de succes sunt raportate la numarul total de potentiali telespectatori .
    Sigur ca o televiziune locala poate rezista si cu 10 000 de telespectatori dar asta se intimpla in comunitati bogate de pe alte meleaguri in care micii intreprinzatori au suficenti bani sa si permita reclame la gogosi.
    La noi atita timp cit majoritatea televiziunilor de stiri s au infratit cu tele shopingul ca sa mai iasa un banut este clar ca treaba nu merge.

  5. NASUL,

    este o mare dezamägire, nu cunosc treburile financiare, dar limbajul
    grobian m-a scarbit. si-a fäcut un mare räu.e vina lui.

  6. Buna seara!

    Cred ca in cazul Nasul tv, RM poate (sau ar trebui) sa-si asume partea care-i revine in insuccesul ce a urmat unei formule promitatoare la inceput (poate ca ni s-a parut, doar).. Poate daca asumarea asta ar fi venit dupa primele esecuri si RM ar fi cautat solutii profesioniste (si mai putin ranchiunoase si/sau compromitatoare, dupa caz* ar fi gasit ceva de departe mult mai bun decat tampenia aia Merito-Primo (sau cum il chema pe individul ala). O tampenie si periculoasa pe deasupra, numai buna sa impleticeasca minti naive spre cine stie ce deznodamant. Si au mai fost si altele…
    *)Mie mi-a facut impresia ca daca n-a primit sprijinul pe care il dorea, si-a „lovit” ne-finantatorii si pe de alta parte, cand i-a gasit, a fost gata de orice compromis.
    Gata (si prea mult dpmv) despre cazul RM.

    • cineva mi-a acris, acel ” primo” ,este o coastä comunistä
      mascatä, un inpostor.. se pare NASUL, stia.

    • Recunosc,fac parte si eu dintre acei „nebuni frumosi”,cum obisnuia sa spuna RM si chiar mi-am pus mari sperante in tv.lui.Tot nostalgia unor vremuri trecute,frumoase,mi-au alimentat increderea.Episodul cu meritocratul corporalist Primo m-a trezit la realitate si a intervenit intr-un moment neoportun,tocmai cand RM primise o mana de ajutor de la fanii postului.
      Si nu era cazul sa fim bombardati cu utopii socialiste desute.
      Pacat! Am ramas o admiratoare a Nicoletei Savin pentru dialogurile elevate purtate de ea cu Alex Stefanescu….si in buna masura cu Alexa si G.Cartianu pentru abordarile lor curajoase pe teme politice.
      Eu am o filosofie personala cand urmaresc un program tv. sau un produs cultural. Chiar si la un film prost gasesc ceva bun,coloana sonora,jocul unui actor etc.Asa si cu presa.Nu exclud ab initio intregul,desprind o frantura ce ma poate pune in contact cu adevarul(uneori ascuns)

    • buna mih. Cred ca „partidul facebook” a pornit deja o revolutie/revizuire in RO, numai ca politicienii INCA nu o detecteaza.
      [parca mai an, Blaga spunea ca alegerile nu se castiga pe net]
      Cand vor realiza ca „audienta” pe net are deja masa critica, atunci politicienii vor fi mai putin interesati de zoaiele de la A3 sau … sau… iar cei ca noi, aderand la partidul facebook vom -implicit- mi9csora audietan tv clasic, ceea ce va declasa spirala descendenta [mai putini bani duc la emisiuni mai putin atractive, adica o noua scadere de audienta etc]

      • Servus, cinic!

        Au devenit greu de urmarit/suportat cam toate emisiunile tv cu si despre politicieni: discutiile se transforma aproape intotdeauna in „coruri” dizarmonice pe tonalitati foarte strident-tipate.
        Cat despre net, cred ca ceva frisoane a cam inceput sa dea unora… 🙄
        (motiv pt care vor exista si reactii, se pare. VDM)

  7. Educatia (tuturor „partilor”), profesionalismul „stiristilor” si concurenta (aia normala) pot duce la un proces de selectie prin credibilitate, de care sa beneficieze (si) „consumatorul” [Cale lunga… 🙄 ] Dar „terenul” presei este unul mereu „minat” (interese, propaganda) si asta nu trebuie pierdut din vedere.
    Despre ce rol si cum l-a jucat presa noastra in ultimul sfert de veac, prea multe de spus. Si tot atatea (prea) minusuri.

  8. ❗ ❗ ❗
    Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat,vineri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care le permite reprezentanţilor serviciilor secrete să aibă acces la datele deţinute de furnizorii de internet şi telefonie, informează adevărul.ro.(…)
    Odata adoptata, legea ar infiinta un “Sistem National de Securitate Cibernetica”, condus de un “Consiliu Operativ de Securitate Cibernetica”(…)
    In vara lui 2014, inainte ca legea sa fie adoptata tacit de Camera Deputatilor, au aparut mai multe critici, atat la adresa formei legii, cat si a faptului ca societatea civila nu a fost in niciun fel consultata atunci cand s-a redactat actul legislativ(…)

    http://www.flux24.ro/s-a-votat-statul-politienesc-serviciile-secrete-vor-putea-urmari-fara-mandat-internetul-si-retelele-de-telefonie/

  9. ce falsä este madam Pipi, nu demult il ridica in slävi pe mitoman,
    acum o intoarce, femeia asta este o cuträ. singurul care a väzut-o
    asa cum este, a fost Presedintele

    • daca nici Impecabilul n-a bagat-o in seama, ma intreb cit de jos mai merge ca sa ajunga ceva ispravniceasa la noua curte. Sau o da pe prima ‘iubire’, aia zisul sector oengist. Ceva post de ajutor de bagator de seama global s-o gasi si pt dinsa, daca nu, si-l infiinteaza

  10. (…)Băsescu a turnat o temelie pe care se poate clădi. Chiar se poate clădi, pentru prima dată după 25 de ani, o Românie sănătoasă, normală. Dacă va avea cine o clădi. Nediplomatul Băsescu, ghiolbanul, dictatorul, a făcut tot ce-a ţinut de el ca Justiţia să funcţioneze, ca liderii din NATO şi din UE să nu-şi întoarcă faţa de la România, ca Republica Moldova să nu fie înhăţată, cu totul, de Rusia, bref, ca să avem, şi noi, românii, o şansă. Unii îi vor fi reproşat că n-a făcut mai mult. Văzînd, abia acum, enormitatea dezastrului corupţiei naţionale, dezvăluită de valul arestărilor, poate vor avea mai multă îngăduinţă. Poate vor înţelege, în sfîrşit, cu ce-a avut de luptat Băsescu. N-a reuşit să ne ducă pînă acolo unde, mulţi, ne-am fi dorit. Dar ne-a dus o bună parte din drum. Şi pentru asta merită recunoştinţa ţării lui. Inclusiv a celor care astăzi îi dau nota zero, nu zece. Dar, cum spuneam, peste zece ani, mulţi vor înţelege lucrurile altfel, cu limpezimea pe care doar trecerea timpului o aduce. Şi, cine ştie, poate vor regreta ce-au spus şi ce-au făcut. În fond, s-au văzut şi lucruri mai ciudate. Sigur, mai depinde şi de Băse, că locului n-o să stea nici de-acum încolo. N-are cum.

    Alexandru Hâncu

    http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/zece/

    • multzumesc,
      f. interesant ,aproape in toate articolele citite,
      sunt exprimate direct s-au voalat, dorintza ca
      Presedintele sä fie activ si dupä.

    • Hancu observa ca TB a reusit, daca nu sa curete compket tara de hoti, cel putin sa scape tara de cultul hotiei. Continuarea normala a proiectului sau de tara ar fi eliminarea incompetentei (si a postazeo ei patologice – prostia) din institutiile statului. O medalie pentru SOV, de la mine: pentru viziune.

    • Corecta analiza.In acelasi ton a vorbit si Cristoiu aseara la emisiunea lui Nelu Barbu/B1. I se pot ierta toate pacatele analistului.El deja regreta ca nu-l va mai avea pe Base la carma tarii.

  11. Un sir de intrebari normal(e) de pus…

    Anul 2015. Ce va fi? (I) / Sebastian Lazaroiu

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/anul-2015-ce-va-fi-i/

    • Lazaroiu ataca cam multe obiective,

      prea multe intrebari, prea multe posibilitati de raspuns, prea multe scenarii se pot face.
      Apoi, are unele afirmatii gresite. Exemplu:
      – ca Basescu ar fi „consacrat” numirea primului ministru de la partidul cu cei mai multi parlamentari. O fi, dar asta e prevazut si in Constitutie, deci nu a consacrat, ci a aplicat; daca nu exista partid ori alianta cu majoritate absoluta, presedintele poate numi pe cine crede ca poate forma majoritatea parlamentara. Oricarui presedinte asta ii spune carticica aia mica 😛
      Iar in urma alegerilor parlamentare de acum 2 ani, tot dupa Constitutie, de data asta obligat, l-a numit pe pisicut prim plagiator.
      NB,
      exista unii care il acuza, pina la a-i lua gitul, pe pirat ca l-a desemnat pe plagiator ca prim ministru. Dreptul lor, dar Istoria va consemna ca prin numirea asta cariera politica a pisicutului a nimerit intr-o infundatura.
      Doar facind obtii ceva 😉
      In 2,5 ani prin guvernele Ponta s-au perindat aproape 70 de ministi, inafara celor propusi si nevalidati. Asta nu e guvernare, e brambureala.

  12. Are si cui_rasatul presei romanesti un articol pe HN „Romania sub Traian Basescu. O evaluare a celor zece ani de mandat ”
    plin de acelasi venin din presa romaneasca deont_oloaga
    Dar mai toti cititorii ii cam dau palme cu piciorul spate-dos autorului.

    • Votant de Iliescu si laudator al plantatorilor de panselute. Daca avea un strop de caracter se lasa de jurnalistica. Da’ n-are, asa ca isi varsa veninul in presa si-i mai si invata pe altii meserie 👿

  13. Sara bună copaceni !!!

    Breaking News :

    Legea securităţii cibernetice a fost adoptată  în unanimitate. Serviciile secrete au acces la informaţii de internet şi telefonie

  14. Clujenii ies în stradă din nou: „Legea securităţii cibernetice reinstaurează un nou stat poliţienesc“

    Citeste mai mult: adev.ro/nguc6w

  15. Despre Nasicu’ nu vreau si nici nu am chef să scriu …fiecare are caracterul pe care-l are .

    Problema e doar a lui ….văd că se face iar apel la donatii…mai simplu este să-i dea Turcescu ,ca tot e plin de bani si are sticlă unde să-si facă emisiune .

    Eu ,unul m-am lecuit de țepe

  16. De la Iulian Urban zicere

    „Hahahaha…
    Azi la Constanta in procesul de coruptie Mircea Basescu/ Clanul Bercea Mondial, lovitura de teatru : minoritarii din clanul Bercea au anuntat ca renunta la serviciile zeului avocaturii dambovitene Pavel Abraham pentru ca „…domne’ numa prostii a facut in dosarul nostru, ne-a invatat asa de prost ca ne-a bagat la bulau…” isi motiveaza bercenii mondialo-galactici gestul lor…..”

  17. De la Iulian Urban zicere…bnuiesc ca știe ce scrie

    “Hahahaha…
    Azi la Constanta in procesul de coruptie Mircea Basescu/ Clanul Bercea Mondial, lovitura de teatru : minoritarii din clanul Bercea au anuntat ca renunta la serviciile zeului avocaturii dambovitene Pavel Abraham pentru ca “…domne’ numa prostii a facut in dosarul nostru, ne-a invatat asa de prost ca ne-a bagat la bulau…” isi motiveaza bercenii mondialo-galactici gestul lor…..”

  18. Sunt in așteptare cu ambele mailuri

  19. De la Iulian Urban zicere…bnuiesc ca știe ce scrie si e in temă 🙂

    “Hahahaha…
    Azi la Constanta in procesul de coruptie Mircea Basescu/ Clanul Bercea Mondial, lovitura de teatru : minoritarii din clanul Bercea au anuntat ca renunta la serviciile zeului avocaturii dambovitene Pavel Abraham pentru ca “…domne’ numa prostii a facut in dosarul nostru, ne-a invatat asa de prost ca ne-a bagat la bulau…” isi motiveaza bercenii mondialo-galactici gestul lor…..”

  20. Helăuuu….e cineva la bucătărie ??….

  21. Ok…thx…unul poate fi sters ,
    .sunt la fel

  22. Basescu la ultimul Summit de la Bruxelles

    cu Tusk

    • Noa…bun așe…

      Corneliu Turianu
      Ieri la 15:13 ·
      EXCLUSIV: Consilierul lui Klaus Iohannis, Andrei Muraru, ideolog al “Miliţiei spirituale”, în proces cu secretarul CNSAS Corneliu Turianu, are fratele, Alexandru Muraru, cercetat pentru furt de acte din Ministerul Justiţiei

      Cunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu

  23. Asta ,chiar ar fi bomba secolului .. 😀

    „Traian Băsescu se poate reîntoarce, după Legea partidelor, şi este, practic, fostul preşedintele PDL. Este, practic, fostul preşedinte al PDL. Iar ei au în Statutul noului PNL prevederea că foştii preşedinţi ai PNL sau PDL, dacă sunt membri, dar el, automat, când pleacă de la Cotroceni, redevine membru al vechiului PDL. Am putea să avem surpriza… Mi-ar plăcea să văd că Băsescu pune mâna şi pe noul PNL”, este declarația care poate schimba toate calcculele politice și aparține lui Octavian Bot.

    El a menţionat că Traian Băsescu, practic, ar avea dreptul să intre în PNL, pentru că el nu a demisionat, ci l-a obligat Constituţia, când a fost ales, propus de PDL, plecând din funcţia de membru PDL, preşedinte al PDL.

    • exagereaza Bot. Si greseste: Basescu si-a dat demisia din partid.
      Speculatii copilaresti, la fel cu prelungirea mandatului cu timpul cit a fost suspendat.

  24. Are dreptate Doamna Theo!!!
    Nimic concret in ceea ce prezinta acoperitul autodescoperit Turcescu. Fiind marginalizat de presa adevarata, aduna tot felul de barfe care numai documente nu sunt deoarece DNA nu lucreaza amatoristic si le arunca pe blogul sau doar ca sa nu-l uite lumea. Nu inteleg cum voi, presa serioasa ii faceti reclama. Unde sunt dovezile concrete? NImic nu se arata ca asa s-ar fi si intamplat. Sunt insiruiri de cuvinte fara sens. Sa acuzi e usor, sa distrugi oameni la fel, sa vedem cand se intoarce roata, pentru ca si cu acest Turcescu sunt niste treburi urate care vor iesi la lumina desi, el, incearca sa intimideze pentru a amana inevitabilul. Este o rusine acest autodescoperit.

  25. Programul de tot rahatul este surclasat de amatorismul şi neprofesionalismul personalului tehnic.
    Cred că mulţi copii de grupa mică ar realiza emisiuni mai interesante.
    Cu 2 excepţii – NICOLETA SAVIN şi ALEXA, 2 extraterestre care nu ştiu cum au ajuns şi cum rezistă în mediul acela toxic.
    Ştiu, unii vor spune:
    – Dar Roxin ?
    Roxin s-a dedulcit la comentariul politic şi a dat cu piciorul în şiştarul cu laptele abia muls.
    În rest, cum am spus RAHAT, RAHAT, mult RAHAT.
    Turcescu a pâlpîit sau s-a învârtit în jurul lustrei ca un fluture de noapte şi … s-a fâsîit. Caută întruna găini care nasc pui vii, ca să nu fie lovit de bomba care a lansat-o cu o oră, două, o noapte-n urmă.
    Când ai un subiect, mori cu dinţii-n jugulara subiectului.

    Schema cu acţionariatul. Furt calificat. Am pus şi eu botul, să zic aşa. Am vrut să-l ajut pe RM pentru ce realizase până l-a îmbrâncit pe scări Tzepary. Nu merita. Şi în perioada aia dăduse dovadă de jigodism patent. Vă mai amintiţi cine a lansat cuplul de comici celebrii COLUMBOII şi serialul Viaţa şi obiceiurile populiste ale oi-boyul Beek Aly ?

    Uichend plăcut în continuare şi cine a fost şi este Băsist e binevenit mâine la Cotroceni la 12,00.

    Călătoria continuă …

    • @Viq
      Nu mă număr printre cei ce cred că faci propagandă mascată Moralului.
      Din contră, cred că simţi ce simt şi eu. Şi ceea ce multora nu ne place să recunoaaştem. Am fost învinşi, păcăliţi.

      Să ai o seară minunată Viq.

    • Mai sa fie,pim5. 🙂
      Apreciezi aceleasi luminite ce palpaie in tunelul Nasului.
      Pacat ca n-ai postat alaturi de mine. 🙂

      • E pe pagină … deci destul de aproape. Da, şi eu îl iubesc pe Alex Ştefănescu şi pe extraterestrul Ovidiu Bufnilă. Nu ştiu cum şi de ce au aterizat cei doi în vremurile noastre, sunt cu cel puţin un secol înainte.

  26. Se mai intampla asemenea salturi in timp.
    Mersi pentru raspuns! 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s