Daily Archives: ianuarie 12, 2015

Upgrade religios si ideologic

Zilele trecute a fost adus de Mih un clip cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi la Al-Azhar. Cred că de la ILD.
Mie mi se pare că ce spune el acolo este mult mai important decât zeci de năzdrăvănii pe tema islamului și a recentelor evenimente. Pentru că am impresia că aici este germenele soluției la marea problemă cu care începem să ne confruntăm.
Dacă ne aducem puțin aminte, nu foarte demult ne benoclam la evenimentele fierbinți din Egipt în care Abdel, pe atunci liderul armatei egiptene, a înlăturat „Frăția Musulmană” de la putere și a reprimat violent manifestările opoziției.
Actualul președinte a început la finele anului trecut un turneu în țările europene, ajungând inclusiv la Vatican și Paris în încercarea de a atrage investitori pentru dezvoltarea economică a țării sale.
Fragmentul din discursul său care arată o concepție radical diferită, privind armonizarea religiei/ideologiei musulmane cu restul lumii, capătă o și mai mare importanță în contextul proaspetelor evenimente din Paris.
Motiv pentru care îl pun la „Gazeta de perete” de azi și revin cu două vorbe cât de curând pe temă.

Pentru că nu mai am chef să-mi iau altă bilă neagră de la YouTube (mi-au dat una pentru ca am reîncărcat clipul cu „Achmed” ca sa-i un vorbe) nu-l traduc. Pentru cei care nu-l dibuiesc pe engleza afișată, cam ce spune Abdel pe scurt :

Pentru că vorbeam puțin mai devreme despre importanța discursului religios, vreau să accentuez pe această temă că nu facem suficient cu privire la realismul acestui discurs. Problema nu a privit nicicând forma noastra de credință.
Poate ca în ideologie s-au strecurat neadevăruri și acestea ne sufocă acum.
Vorbesc de discursul religios care trebuie să concorde cu epoca în care trăim.
Ma adresez îndeosebi dascălilor religioși și clerului.
Este timpul să privim serios și cu îngrijorare situația în care ne aflăm.
Am mai vorbit despre acest lucru de câteva ori in intervențiile mele anterioare.
Repet, trebuie să privim cu responsabilitate și îngrijorare situația în care am ajuns.
Este absolut de neconceput ca ideologia pe care noi o considerăm sfânta să facă din întreaga noastră națiune o sursă de îngrijorare, de pericol, de crimă și distrugeri în lumea întreagă.
Este de neconceput unde a ajuns această ideologie, și mă refer clar nu la „religie” ci la „ideologie”, întregul cumul de texte și idei pe care le-am sanctificat de-a lungul secolelor, până la limita la care au scăpat complet de sub control.
S-a ajuns la stadiul în care aceasta ideologie a devenit ostilă întregii omeniri.
Poate gândi cineva ca 1,6 miliarde de musulmani să ucidă celelalte 7 miliarde de oameni de pe planeta doar ca ei să poată trăi cum vor ????
Așa ceva este de neconceput.
Vă spun acestea aici, la Al-Azhar, tuturor dascălilor și clericilor, fie-mi Allah martor în ziua judecății asupra adevaratelor intenții pentru care astazi va spun acestea.

Problema este că nu poți vedea aceste lucruri clar și corect când te afli blocat în interiorul acestei ideologii. Trebuie să faci un efort să ieși din ea și să privești din exterior, astfel încât să te luminezi cu adevărat.
Trebuie să vă opuneți hotarât.
Permiteți-mi să repet : trebuie să ne revoluționăm religia.

Onorabile Imam, purtați responsabilitatea în fața lui Allah. Lumea intreagă așteapta cuvintele voastre. Pentru că națiunea islamică este răvășită, distrusă, și se îndreaptă spre pieire.
Noi înșine o ducem către pierzanie.

Parerea mea mai maine si mai pe larg.

Viq

Reclame