Incet dar aproape sigur, ecourile reactiei de revolta si solidaritate care a urmat imediat dupa asasinatele teroriste islamiste de la Charlie Hebdo dar si de la Hyper Cacher din Paris, vor deveni tot mai estompate, iar „surdina” o pun in cea mai mare masura aceleasi „idei” care au facut posibila aparitia si escaladarea violentelor generate de fundamentalismul islamic in tarile din vestul Europei. Si toti aceia care le sustin, promoveaza, sau macar, tolereaza de cateva decenii. Pentru ca, dincolo de ce revine islamismului, „bresele” prin care acesta a patruns in tarile europene si a ocupat „avanposturi” importante pentru tendintele lui expansionist-agresive atat de evidente si periculoase, au fost provocate din „interior”. Lideri politici, mass media, societate civila si-au adus si isi aduc „contributia” de netagaduit la manifestarile acestui flagel al sfarsitului de secol XX si inceput de secol XXl. Iar o „cale” importanta a fost si ramane si cea a ideologiilor ateist-leftiste imbratisate azi de o mare parte a populatiei occidentale, progresiste, „emancipate”, „deschise” si cu mare grija pentru „neofensarea”…invadatorilor, iubitorii de „political correctness”, „multiculturalism”, „discriminare pozitiva” si altele asemenea. Curentele anti-capitaliste, anti-occidentale, anti-americane, anti-crestine, anti-semite etc.se bucura de propaganda, sustinere si propagare intensa in mai toate tarile „batranului continent”. Ca si in US, de altfel.
ÎnLinieDreaptă
- Adrian Papahagi: Modelele tinerilor trebuie să fie cei care s-au opus comunismului, nu un profitor al regimului care a nenorocit România
- Adrian Papahagi: USR e noua stângă, legitimată de dinozaurii vechii stângi, începând cu Mihai Șora
- Un moment de aducere-aminte: Osemintele lui Ilie Lazar, cel mai tanar semnatar al actului Unirii, vor fi aduse la Bucuresti
- Cât datorează Europa azi creștinismului? – Adrian Papahagi pentru Edictum Dei (video)
- Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor: Vânzarea Telekom România către cozile de topor ale regimului Putin este de neacceptat
- «Cardinalul», un film cu multe merite artistice şi cu câteva inexactităţi istorice
GrĂdina Norei
- Calfe călătoare, ucenici zburători, meşteri rătăcitori şi licenţiaţii peste plan la hectar iulie 25, 2019 noradamian
- Vară capricioasă iulie 18, 2019 noradamian
- De unde atâția oameni de tinichea? iulie 12, 2019 noradamian
- Stephan Ludwig Roth mai 9, 2019 noradamian
Times.New.Roman
- Moșul veganilor decembrie 5, 2019
- Rezervarea premierului decembrie 5, 2019
- Dezastru pentru copii! Anul ăsta, Moşul nu ţine cont de cuminţenie, ci de testele PISA decembrie 5, 2019
- 20 de lucruri despre cât de sărac e Ludovic Orban decembrie 5, 2019
- Doi hipsteri din Vaslui au lansat primul spirt medicinal artizanal decembrie 5, 2019
- Câtă cruzime! De Moş Nicolae, copiii care n-au fost cuminţi primesc dulciuri bio decembrie 5, 2019
Reporter Virtual
- Unitatea asasinilor GRU din Europa avea baza în Alpii francezi decembrie 5, 2019 Oleg Cojocaru
- Cazul ”trăgătorului de la Berlin”: Germania expulzează doi diplomați ruși decembrie 4, 2019 Oleg Cojocaru
- Erdogan a ordonat personal doborârea avionului Su-24 în 2015, dar Kremlinul a ales să nu creadă acest lucru decembrie 4, 2019 Oleg Cojocaru
- Cazul „trăgătorului de la Berlin”: Un asasin din Rusia aflat în solda serviciilor secrete decembrie 4, 2019 Oleg Cojocaru
- FBI: Toate aplicațiile mobile rusești reprezintă ”risc de contrainformații” decembrie 3, 2019 Oleg Cojocaru
CursDeGuvernare
- ECOFIN solicită actualizarea cadrului fiscal în domeniul energiei astfel încât Europa să își poată îndeplini obiectivele climatice
- STB a garantat cu sediul și parcul auto plata eșalonată a datoriilor către ANAF
- Traian Berbeceanu va fi șeful de cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela
- Angela Roșca / 5 așteptări de la fiscalitate ale mediului de afaceri românesc
- Permise de vânătoare acordate ilegal în Caraș Severin – prefectul și polițiști, implicați în rețea
- Florin Cîțu: România va ieși cu o emisiune de obligațiuni pe piețele externe, în prima parte a anului 2020
Contributors
- Analfabeții PISA. Șocul de care școala românească are nevoie Cristina Tunegaru
- PISA, o “enigmă” neînțeleasă și o șansă ratată… Claudiu Ivan
- Interviu cu scriitorul Pascal Bruckner. Despre ultimul său roman fantastic și despre politică, Macron, vestele galbene contributors
- Despre consiliile din subordinea Ministerului Educației și Cercetării Doi Mici si un Anc
- Pisica neagră, pisica albă, urgența și oazele Lucian Bondoc
Robert Turcescu
- (P) INOVATIA – CERINTA PREALABILA PENTRU ERA CUNOASTERII septembrie 9, 2016
De Peste Prut
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cronica Europeana
- Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european septembrie 28, 2019
- Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021 septembrie 28, 2019
- Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane septembrie 28, 2019
- Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România septembrie 28, 2019
- Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit septembrie 27, 2019
1. Puncte de sprijin
Blogroll
- Alex Rahoveanu
- Alexa Blog
- Andrei Văcaru
- Argentina Gribincea
- Barbu Mateescu
- Baricada
- Blogary
- Chibitz
- Cincinnatus
- Civiq
- Club 2020
- Contramanipulare
- Cristian Preda
- Cristian Pătrăşconiu
- Cronica Rezervistului
- Dan Badea
- Dan Hymerion Popa
- Dan Uhitto Iancu
- Daniel Darwin Funeriu
- Desydemeter
- Doc Inventatorul Stricăciunilor Politice
- Domnu' Dracu'
- Elena Udrea
- FCD
- Gabhry_el
- Gânduri Politice – Eugeni
- Grădina Norei
- Imperialiştii ÎnLinieDreaptă
- Karikatura Politikă
- La Plopul cu Portocale
- LaPunkt
- Mac Gregor
- Maria Hulber
- Mihai Polițeanu
- Mihail Neamțu
- Monica Macovei
- Morar & More
- MountThor
- Murfi – DDSR
- Nașul
- Niku Elektroniku
- OldHashu
- Politeía
- Romania Obiectiva
- SareÎnOchi
- Sever Voinescu
- Slugă la Sisif
- Sorina Matei
- Tano
- Tînărul de stînga
- Turnu de Dincolo de Glorie
- Ultima emisiune
- Viorel Padina
- Vladimir Tismăneanu
(…) Discuția despre vinile unor victime, mai ales ale unor victime recente, are în ea întotdeauna ceva nepotrivit. Astăzi ar trebui să ne gândim dacă un război civil în Europa este posibil și dacă nu cumva avem chiar de-a face cu primul său act. Formularea mea poate părea exagerată, dar sinuciderea temporizată în rate a civilizației europene ne impune să ne întrebăm: la ce ar trebui să se asimileze imigranții musulmani? Cu atât mai mult vor face referire la identitatea lor cu cât criza culturii europene va fi mai profundă. Consecințele se dovedesc șocante.
Bronislaw Wildstein – Război civil în Europa / ILD
http://inliniedreapta.net/razboi-civil-europa/
(…)Crizele omenirii au o mare calitate: scot adevărul la suprafață. Așa a fost cu criza economică izbucnită în 2008 și care încă își mai târâie coada solzoasă prin zilele noastre: a arătat cum se șubrezește capitalismul când se îndepărtează de principiile sale sănătoase și îmbracă salopeta marxistă.
La fel s-a întâmplat și cu atacurile teroriste de la Paris: au scos la iveală toate slăbiciunile Occidentului. Au pus sub o lupă monstruoasă toate greșelile trecutului recent.
Cum Occidentul își taie singur creanga de sub fund, într-o frenezie a auto-distrugerii, cum demolează fundația creștină pe care s-a înălțat pentru a pune în loc „Omul Nou”, cu creierul fasonat de șmirghelul Corectitudinii Politice, am tot scris. „Europa este o construcție creștină. Europa are o tradiție a gândirii, un fel de a gândi, o tradiție a culturii amprentate fundamental de creștinism, indiferent dacă un european este sau nu credincios, dacă este catolic, ortodox sau protestant”, avertiza Al.Paleologu. Lumea Veche și-a introdus singură otrava în vine și acum se miră că se simte prost, că are grețuri și vărsături. Și terorism pe străzi.
Adrian Patrusca – Cuprins de un Amok sinucigaș, ce șanse mai are Occidentul?
http://www.evz.ro/cuprins-de-un-amok-sinucigas-ce-sanse-mai-are-occidentul.html
http://inliniedreapta.net/insemnare/jesuisvolnovakha/
no, noi ioropenii trebuie sa dezbatem problema, nu putem trece la actiune pina nu vedem o luminita la capatul catafalcului 😛
„Serviciile de informaţii din Europa Occidentală sunt în alertă după atacurile de la Paris şi raidul antiterorist din Belgia, în urma ameninţărilor din partea grupărilor Stat Islamic şi Al-Qaida în Yemen, existând temeri că 20 de celule latente sunt pregătite să atace în principalele ţări europene.”
Chiar si cind se inchina aratindu-ne fundul, noi trebuie sa fim rabdatori:
http://www.mediafax.ro/externe/europa-in-alerta-pe-fondul-unei-posibile-mobilizari-a-teroristilor-20-de-celule-latente-ar-fi-pregatite-sa-atace-video-13769433
Servus, victor L!
Franţa, Germania*, Belgia şi Olanda – patru dintre tarile europene cu mari comunitati islamice, cu mare „deschidere” si (excesiva) toleranta fata de
imigratia musulmana si tot „bagajul” cu care aceasta a venit din tarile de bastina, adesea mai grijulii sa nu-i „ofenseze” decat sa se asigure ca „obiceiurile” aduse de acestia „de-acasa” nu aduc prejudicii propriilor cetateni si nu devin la un moment dat chiar o amenintare (cum se si intampla).
*) Poate situatia Germaniei difera in oarecare masura: imigratia musulmana, in marea majoritate de origine turca, s-a facut masiv intr-o perioada in care Turcia era un stat laic fara tendintele de re-islamizare de azi. Cred 🙄
salve prieteni 🙂 nu stiu despre amokul sinucigas al europenilor…poate a politrucilor atinsi de boala preatolerantei din interese de grup praduitor…in ce priveste ,,razboiul civil,, nici o sansa…in realitate uniunea europeana inseamna jumatate de miliard de cetateni in proportie de 95% crestini…care eventual se pot radicaliza impotriva clasei politice corupte care s-au straduit in ultimii 25 de ani sa promoveze politici subversive impotriva moralei publice pana la nivelul alterarii valorilor fundamentale ale civilixatiei europene democratica si crestina…anul 2016 va fi un an al ,,revolutiei votului,, la nivel de continent…revolutie care poate matura ,,pasnic,, coruptia politica si stricaciunea morala…sau poate matura violent tot ce va fi perceput ,,corp strain,, din societate…maturatul violent nu este de dorit pentru ca se lasa cu praful intolerantei brute , victime colaterale si instaurarea la putere cel putin temporar a unei guvernari draconice…adica o sfanta diktatura a ,,puristilor,, care stim noi unde poate duce…numai la pace sociala si dezvoltare nu…cel mai bine ar fi sa se actioneze ferm si concertat asupra extremelor de orice fel..sa curmam raul din radacina…curat ,,chirurgical,, pana nu ajunge raul sa se intinda prea mult..gata cu ipocrizii politicianiste si coruptia in europa ori altfel ajungem si la …amok sinucigas…
sinucigasi sunt si romanii, cä-l tzin pe TONTA la guvernare,
sä ne fie cu iertare, PSD-UL a adus numai nenorociri dar si
f. multzi intrusi dubiosi, chiar f. multzi precum Haysam si altzii.
ei s-au folosit si se folosesc de ei.
cu sigurantzä sunt si oameni corectzi si buni printre musulmani.
eu am ca vecin, o fam. de turci, de 30 de ani in germania,curatä
civilizatä.
Bun gasit
Daca tot a decis sa-l omoare pe Dumnezeu mai acu’ vreo 200 si ceva de ani, sudul francez nu prea mai este din cale-afara de francez, nici vecinele nu par sa se simta chiar atit de bine. Si cred ca este doar inceputul, criza financiara continua, in varii forme. Ca de-o pilda, Elvetia.