Daily Archives: ianuarie 19, 2015

Pahar de seara pentru romantism si modernitate

Cafeaua lui Mih din dimineata asta mi-a nascut o intrebare : cat de romantici mai suntem ?
Romantismul mai e cool ?
Un barbat cu dusul facut, imbracat cu pantalonii pana la curea si cu o floare in mana, e un barbat romantic, placut femeilor, sau e gay ?
Sau amandoua ?

O fatuca cu rochia mai lunga decat bikini si careia nu i se vede miscarea feselor tatuate pe perioada deplasarii e decenta, eleganta, sau e o baba tanara ?
Sau amandoua ?

Poate totul sta in dorinta noastra de a placea celor din jur. Fara ca pretul sa conteze.
Doar impresia noastra ca propriile criterii ar fi si ale celor din jur.

Sunt cool daca am tatuat un craniu cu oase pe umarul stang si unul cu dinti pe dreptul.
Sunt cool daca am cravata la Porche decapotabil si diploma de cocalar „basca-cum-laudae”.
Sunt cool daca contrazic ceea ce majoritatea accepta.
Sunt cool daca ….
Poate !

Sau poate poti fi „cool” doar daca cei din jur te vad asa. Iar pentru asta sunt valabile criteriile LOR, nu ale tale.
Si cum … „cate bordeie – atatea obiceie !” 😀 😀 😀 nu vei fi „cool” decat pentru un numar limitat de persoane, indiferent ce ai face.

Poti cauta criterii la care rezoneaza un grup cat mai mare de persoane a caror aplicare sa-ti aduca un feedback consistent. Dar in ce masura mai esti „tu” ?
Sau poate sa nu te intereseze asta si sa faci doar ce-ti trece prin bila, indiferent de ce au ceilalti in bilele lor. Dar in ce masura mai esti „ei” ?

Poate a fi tu insuti selecteaza automat din multimea celor din jur pe cei carora le place ce/cine esti.
Si asta ar fi bine.
Poate a fi tu insuti in sfera respectivelor valori ale majoritatii poate fi un lucru si mai bun.

Poate asta inseamna de fapt sa ne acceptam miicimea infima in toata maretia ei !
Nu stiu !
Nu m-am mai gandit demult la aspectul asta din cauza de Ponta sau Islam !

Va propun pentru paharul din seara asta romantismul in viziunea unuia dintre preferatii mei, Ed Sherran.

Viq

Reclame

O cafea…romantica – „Annabel Lee”

By Edgar Allan Poe – January 19, 1809 – October 7, 1849

It was many and many a year ago,
In a kingdom by the sea,
That a maiden there lived whom you may know
By the name of Annabel Lee;
And this maiden she lived with no other thought
Than to love and be loved by me.

I was a child and she was a child,
In this kingdom by the sea;
But we loved with a love that was more than love –
I and my Annabel Lee;
With a love that the winged seraphs of heaven
Coveted her and me.
And this was the reason that, long ago,
In this kingdom by the sea,
A wind blew out of a cloud, chilling
My beautiful Annabel Lee;
So that her highborn kinsman came
And bore her away from me,
To shut her up in a sepulcher
In this kingdom by the sea.
The angels, not half so happy in heaven,
Went envying her and me
Yes! that was the reason
(as all men know, In this kingdom by the sea)
That the wind came out of the cloud by night,
Chilling and killing my Annabel Lee.

But our love was stronger by far than the love
Of those who were older than we
Of many far wiser than we
And neither the angels in heaven above,
Nor the demons down under the sea,
Can ever dissever my soul from the soul
Of the beautiful Annabel Lee.
For the moon never beams without bringing me dreams
Of the beautiful Annabel Lee;
And the stars never rise but I feel the bright eyes
Of the beautiful Annabel Lee;
And so, all the night-tide, I lie down by the side
Of my darling, my darling, my life and my bride,
In the sepulcher there by the sea,
In her tomb by the sounding sea.