Prostia comoda a comunismului

Daca esti prost si/sau lenes inseamna ca esti comunist ?
Nu neaparat.
Dar reciproca pare valabila.

Zilele trecute a fost greva la cateva companii auto de transport in comun. Linii de autobuz pe traseele londoneze.
Azi e iar.
Desigur grevele au rostul lor. E o forma (extrema) de protest organizat (sindical) in incercarea de obtinere a unui raspuns favorabil la o cerere anterioara.
Cerere care dintr-un motiv sau altul, nu a fost onorata multumitor de patronat.
Ok. Are sens.

Presupunand ca e un moment in care contractele de munca se reinoiesc (altminteri ar fi o incalcarea a lui) si negocierile dintre patron si sindicat cam esueaza.

Ce cer angajatii ??
Sunt nemultumiti pentru ca diferentele salariale sunt extrem de mari.
Mai precis, intre 17.000 si 25.000 de lire pe an.
Asta inseamna intre 1.300 si aproape 2.000 de lire pe luna, ca sa avem o oarecare imagine a „saraciei” in care se zbate stralucitorul varf al performantei economice, domnul sofer.
Ce obtine slujba dupa un curs de cateva saptamani, nu dupa facultati cu mot de master si premii nobile pentru inventarea volanului cu gaura.
Dar aici salariul este dat, macar in parte, SI de piata libera.
Daca e lipsa de personal cu o pregatire anume, cererea ridica „pretul” cu care se achizitioneaza respectivul serviciu profesional. Asa ca si 5.000 sau 10.000 de lire pe luna are sens.

Toate cuminti si la locul lor, greva merge bine, conform planificarii si injuraturilor in diverse dialecte cu „r” accentuat, ai caror reprezentanti au descoperit aici gaura de la volanul de mai sus.

Si cer, cum spuneam, nici mai mult nici mai putin decat „egalizarea salariilor” !
Sunt 18 companii de transport diferite, cu politici salariale si de personal diferite, cu manageri diferiti, cu dotare diferita, evident cu performante la fel de diferite. Si cu diferite contracte cu TFL.
Cum poti sa ceri ca salariul tau de la o companie sa fie egal cu cel al unui angajat pe o functie similara la alta companie ?
Simplu si neted asa cum le sunt circumvolutiunile.
Sa mai spun ca in imaginea lor, in masura in care poseda macar centri nervosi ce proceseaza imagini, „egalizare” inseamna sa fie toti la pragul maxim ?
Reperezentantul TFL a facut cunoscut ca ridicarea la un plafon salarial unic, cu valoarea mai mare, ar creste cheltuielile cu 100 de milioane de lire pe an. In conditiile in care deja o calatorie cu autobuzul este 1,45 lire, cererea este absolut aberanta.

„It is very simple really, we are doing exactly the same job.
„We drive up and down the roads with places that other companies are running as well and yet we are on different rates of pay.”
„We’ve literally got hundreds of rates of pay and this has got to stop.”
Idiots !!!

Prosti ?
Da.
Daca nu esti in stare sa intelegi un mecanism pseudo-economic atat de simplu, cel mai probabil esti prost facut gramada.

Lenesi ?
Da.
Daca eviti competita cu cei mai buni in bransa pentru obtinerea unui post la compania ce plateste cel mai bine, esti si nonperformant si constient de nonvaloarea ta.

Comunisti ?
Da.
Desi ei habar n-au ca ceea ce vor inseamna comunism.

Viq

Anunțuri

70 responses to “Prostia comoda a comunismului

  1. Salve,viq!
    Sincera sa fiu n-am deslusit niciodata mecanismul ce sta la baza relatiei intre sindicat si patronat,stiu insa sigur ca, cererea sindicalistilor de egalizare a salariilor din bransa la plafonul maxim este o aberatie.
    Se eludeaza din start competitia si in consecinta promovarea competentei si randamentului in munca.

    Soferii britanici n-or fi cunoscut comunismul (si alti sindicalisti)…or fi trecut totusi si pe la urechile lor spiritul egalitar odata cu venirea migratiei masive din estul Europei.Presupun.

    • Salut, all!
      Dora,

      Ar mai fi o varianta de acces: Canalul Manecii are o latime minima de vreo 30 km – loc ideal, pe unde spiritul egalitarist poate sa ajunga cu pluta, sau chiar inot, din Franta, unde si egalitarismul si grevele au o lunga istorie si foarte bogata si rodnica experienta. 😀

  2. On topic-ul precedent (nimic, dar absolut nimic surprinzator; e adevarat ca armistitiul intra in vigoare in 15 febr. dar isi mai face cineva iluzii?)

    „Pacea” din Ucraina: 11 morți, după încheierea acordului de la Minsk
    http://www.flux24.ro/pacea-din-ucraina-11-morti-dupa-incheierea-acordului-de-la-minsk/

  3. De ce ar fi mai cu mot recentul acord de la Minsk,daca nici cel din 2014 n-a fost respectat?

  4. Cind soacra a vazut ca e vorba de prostie, suparata ca am intirziat la (pregatit si la) masa, mi-a spus: vezi ca la Copac e o tema in care te simti ca in suc propriu, ca atit te-or facut unii de bosorog, incult si prost, incit e peste poate sa nu ai ceva de spus 😉
    Ei bine, daca-i vorba de prostie, ma raliez lui de Gaulle „vast program” 😛
    Dar daca-i vorba de lenesi si comunisti, parca-mi vine sa dau cu biciul.
    Serios vorbind: sa ceri egalizarea salariilor, minim sa ajunga maxim si acelasi la toate cele 18 companii de transport, mi se pare umor englezesc.

  5. Ok, daca am cazut de acord ca driverii englezi sunt comunisti, lenesi si prosti subiectul e cam epuizat ; despre ce mai vorbim ?
    -1.Miron Mitrea ,lider PSD condamnat la doi ani de inchisoare cu executare.
    -2.Miron Mihalache, fost vicepresedinte PDL Hunedeoara, condamnat la inchisoare pe viata pentru omor, la Dublin .

    • Inca nu s-a cazut de acord, problema e in dezbatere.
      Doar tu ai ajuns la concluzia ca sint „comunisti, lenesi si prosti” si zici ca ai epuizat subiectul.
      Dar stiu ce te doare: s-a amintit de comunisti. Daca erau catalogati doar lenesi si prosti, dadeai si tu cu stampila 😛
      Durere mare.
      Cit despre duo Miron, o sa pastrez o luna de doliu!

      • Pai ,,daca am juns la concluzia” cum drac ,,ma doare” ? 🙂 Eram sigura ca intri sa arati cum suferi tu de ,,jeniu” si ca, chiar daca sunt cu totul de acord cu postarea si comentariile tu nu esti de acord ca sunt de acord.Aferim cucoane 😛

      • salut. de ce SIGUR Udrea a stiut despre Cocos si sta la zdup [si pt.asta], iar Manuela Mitrea SIGUR nu a stiut si sta in parlamnet????
        logica de SRI sau de DNA?

        • Pt ca pe Udrea o uraste poporul 😛 😛 😛

        • Daca, asa cum vrea sa ne convinga A3, EU este Mataharova si TB este Richardsorgov, atunci Nabucco este Nea Bucov si Bucuresti este Stalingradov.

        • Ma hazardez sa raspund fara pretentia ca am gasait raspnsul corect :
          1.Poate ca Manuela nu era inca casatorita cu Miron cand s-a intamplat tarasenia?
          2.Pentru ca Manuela nu a avut painea si cutitul (puterea de decizie si de a imparti banii) pe care le-a avut Udrea ?
          3.Pentru ca nu sunt bani publici in joc ?

          • Erata :
            Am sapat putin, punctul 1 nu este valabil, Manuela Mitrea s-a casatorit in 2001, prima cercetare penala a lui Mitrea a inceput in septembrie 2007.

    • O continuare normala ar fi tipul (sau lipsa) de educatie a celor pusi in fruntea sindicatelor.
      1) Ce-i mana pe ei in lupta?
      2) Cum au castigat pozitiile conducatoare?
      3) Cum de se fac urmati de sindicalisti?

      • …iar tu, @Loda, ai putea aduce niste exemple din istorie despre nocivitatea teoriilor egalitariste. Dar nu imi vine sa cred ca stii…

        • Nu stiu mai, parca tu nu stii ca nu stiu, mi-ai spus-o de atatea ori ,asa ca …ai liber la dizertatii 😉

          • @Loda, de ce nu profiti de ocazia asta ca sa dovedesti ca gresesc in provinta ta? Ar fi un argument ca as putea sa gresesc si in (toate celel-) alte ocazii: TB, flota, KBr, EU, Vosganian, Crin, Tariceanu, Patriciu,…Nu te da batuta!

          • Lasa judex, traieste tu cu ideea ca ma judeci corect, nu ma deranjeaza !Sunt foarte selectiva cu cei de a caror parere chiar imi pasa.

  6. Ieri-alaltaieri cind Guzganian a plins cu lacrimi de crocodil (ochi, intunecati, lacrimosi 😛 ), trocul a fost clar intre pesedisti si liberali: noi votam contra, voi imptriva.
    „Curtea de Conturi a scos la iveala mai multe nereguli petrecute in 2013 la Ministerul Economiei, multe dintre ele constand in plati facute fara baza legala.Trebuie precizat ca in 2013, pana la mijlocul lunii octombrie, ministru al economiei a fost Varujan Vosganian, cel care tocmai a fost scapat de senatori de urmarirea penala in cazul „Romgaz-Interagro””
    Dovexzi noi pentru timpitii de parlamentari.

  7. aici a fost mana turnätorului trädätor -TÄRI ,CEL CU INIMÄ ZGLOBIE.

  8. Cred ca lenesii-prosti sunt mai nocivi ca prostii-lenesi. Primii ii pot influenta pe cei din a doua categorie, ba si pe cei nu foarte prosti si/sau nu foarte lenesi sa ingroase randurile celor ce vor egalitarism (la valoarea maxima). in plus, se mai adauga o „calitate” umana: lacomia. Sora cu invidia.
    NB „cercetatorii” din „laboratoarele” propagandei comuniste au fost si sunt buni cunoscatori in ale psihologiei.

  9. Catalin Prisecariu

    Vosganian nu este doar un milog jalnic care aruncă cu acatiste în senatori ca să nu se ducă în fața procurorilor. Nu, e mult mai grav decît atît: conform documentelor interne ale Ambasadei americane de la București, Vosganian este un politician pro Moscova cu arme și bagaje (…)

    http://prisacariu.ro/2015/02/13/ambasada-sua-vosganian-omul-moscovei/

  10. de altfel nu este singur, Täriceanu,Stroie si altzii sunt rusofili

  11. Cre`ca si Boc a dat in mintea piratului:
    „Emil Boc: Elena Udrea este un om puternic, sunt convins ca isi va demonstra nevinovatia”.
    Sa accepte acoperitii din DNA ca au dat-o chix cu dosarele?
    Daca i-au lucrat colegii un dosar fals chiar unui politist vestit, nu ma mai mir de nimic. Trebuie sa ai tupeu si ceva „spate”.

  12. eu cred cä dl. BOC, stie multe, de aia se pronuntzä:

    • @purly, ce zici? Are mai multa greutate comentariul tau sal cel al lui @theo? Sincer, care dintre voi este mai interesant, in opinia ta?

      • theo, clar. alt nivel, alt rafinament…
        iar eu nu vorbeam despre puscariabili, deci e clar ca al ei e prin insasi natura sa mai interesant.

        • Nici nu iti dai seama cita dreptate ai.
          @ theo, plecata de mult din tara, mai arunca o privire ingrijorata ( pe drept au ba) spre ce a lasat.
          Tu, balcanic suta la milion, nu ai decit zeflemeaua ca argument. Usurinta de a arunca vorbe de cocalar cu studii.

          • topica ultimei propozitii e dubioasa. nu inteleg daca am usurinta unui cocalar sau daca arunc vorbele lui. asta e o eroare semantica destul de complexa, ea schimba complet intelesul constructiei. plus ca respectiva constructie nu are predicat (pe mine ma doare-n cot de asta, sincer, dat fiind ca e vorba doar de un formalism academic. voiam doar sa atrag atentia. din punctul meu de vedere, daca penultima propozitie se termina cu virgula, aveam, daca ignoram formalismul, un haiku aproape reusit).

            despre restu, ce sa zic, nu vad sincer despre ce e vorba cu plecare si cu balcanic si cu astea.

            apoi insa, chiar nu stiu de ce am ajuns iar sa discutam din astea.
            chiar nu inteleg.

          • ei chiar nu intelegi; eu iti acord mai mult credit.

  13. Elena Udrea, viitorul preşedinte al României?

    Acest text poate fi luat în serios sau poate fi citit ca o ficţiune. În oricare dintre variante, el nu încearcă să convingă de nimic altceva decât că trebuie să gândim, adică să refuzăm întrebările şi răspunsurile fabricate de alţii şi livrate de-a gata, şi să ne confruntăm cu propriile nelămuriri pentru a găsi propriile lămuriri.

    Punerea în pagina publică a procedurilor în cazul Elenei Udrea (marea buluceală a cererilor adresate parlamentului, întorcându-se pe dos chiar ordinea procedurală: arestare-urmărire penală, nu, cum e firesc, urmărire penală-arestare) nu numai că provoacă, ba chiar cerşeşte, urlă după interpretări şi scenarii. 

    Nici la începuturile sale, DNA-ul nu a acţionat atât de neîndemânatic şi amatoriceşte; nici la cei mai periculoşi interlopi, sau la parlamentari/miniştri cu „active” şi „pasive” grele, de sute de milioane, nu au rămas parlamentarii fără suflare, alergând să se adune duminica; nici un discurs de preşedinte nu a fost atât de încălecat de evenimente cu mare impact mediatic cum a fost discursul de luni al preşedintelui Iohannis (bun prilej pentru PSD de a-l pune în umbră pe „neamţ”); şi nicicând nu a fost atât de vrednic 

    Monitorul Oficial în a tipări voturile parlamentului aproape înainte de a fi date, sau în limbaj modern, în timp real. Pe de altă parte, chiar dacă acuzaţiile împotriva Elenei Udrea (EU) sunt destul de variate, ele nu sunt nici dintre cele mai spectaculoase, nici foarte solide, în măsura în care se susţin, din câte ne spun comunicatele şi referatul DNA, pe declaraţiile altor inculpaţi. Şi, ca să încheiem, în mod sigur EU nu are nici profilul şi nici palmaresul criminalului public numărul unu, aşa cum au lăsat impresia acţiunile coroborate ale instituţiilor statului mai sus menţionate.

    http://www.evz.ro/elena-udrea-viitorul-presedinte-al-romaniei.html

  14. „Omagiu” primei Doamne,
    semnat cui_rasatul presei mioritice pe HN 😉

  15. Primele rezultate ale acordului de la Minsk 2015:
    „Bilanţul confruntărilor armate care au continuat vineri în estul Ucrainei este de cel puţin 25 de morţi, anunţă surse locale, citate de Kyiv Post.”

  16. p.s. despre articol…

    din pacate asta ne paste. intre libertate si o falsa solidaritate omu alege intotdeauna acea falsa solidaritate. ea ofera avantaje imediate.

    cam la asta se rezuma tot. intre a munci mult + a fi foarte liber si a trandavi + a ceda din libertate, ghici ce castiga… .

    • problema e ca intreg sistemul european e cladit pe feudalism, pe educatie feudala, pe statul care are grija de noi, pe o notiune de dreptate ancorata in perceperea veniturilor ca pe un cadou si nu o reflectie a munci tale si a puterii celui ce te plateste. de ce castiga el mai mult ca mine se traduce prin de ce primeste el un cadou mai mare.

      ceea ce ne poate duca cu gandul ca munca in sine nu valoreaza nimic in capu astora.
      si nu-s romani…

  17. off topic: sri-ul are filiale si in alte state> http://www.hotnews.ro/stiri-international-19372267-presedinta-argentinei-cristina-kirchner-acuzata-ingradirea-justitiei.htm

    nu inteleg ce au astia cu femeile puternice si corecte?!

  18. Tocmai am prins 3-4 minute din sfirsitul unei emisiuni pe Realitatea.
    Trei oameni de arta, Buduca, Carmazan si Urian analizau gestul blondei cu degetul la nas; semnificatia gestului. Caruia, ca oameni ai fictiunii, i-au dat tot felul de sensuri, care mai de care mai savante.
    Nu e vorba-n vint: un nebun arunca o piatra-n apa, si o droaie de oameni vor sa-i numere cercurile si apoi s-o scoata 😛

  19. Problema imunităţii parlamentare e aplicată greşit de DNA. Trebuie informat parlamentul că începe urmărirea penală pentru o faptă ce nu intră sub protectia imunității şi să aplice legea. Instanța va stabili dacă s-a procedat corect şi va judeca cazul. Ea hotărăște dacă este o vină, natura ei şi dacă procurorul a încălcat legea imunității. E aşa simplu de rezolvat.

  20. salut 🙂 la tema …pardalnica de corectidune politica bla-bla-gita de media politic angajata a indus in economic prin angajati sindicalizati idei egalitariste care omoara economia libera bazata pe eficienta si competitie…promotorii propagandei egalitariste stiu sa foloseasca cele mai corosive ,,calitati,, umane ura invidia lenea lasitatea prostia si nationalismul revansard….de la marx lenin stalin hitler ..din pacate nu invatam nimic din trecut…asa cum churchil si chamberlaine nu au stiut sa vada corect pericolul hitler-stalin nici merkel holande cameron nu sunt in stare sa nu repete greseala inaintasilor si o vor repeta cu putin…… in alta ordine de idei …nu va repeziti sa priviti superficial situatia interna…e.udrea a spart oglinda falsa ca sa putem privi adevarul in fata…dar noua ne este frica sa privim adevarul in fata …securitatea kgb-ista din 89 incoace nu a lasat puterea niciodata din mana …toate marile averi construite din furaciune de catre acestia prin ,,miliardarii de carton,, ca interpusi sunt miza care conteaza acum…salvarea si transferul banilor din conturi ascunse de diversi afaceristi de stat trebuie sa nu poata fi smulse din ghearele hotilor ci sa ramana la ,,mostenitorii securitatii ceausisto-iliesciene…sri-srl..noua garda sacrifica vechea garda prin procese mai mult sau mai putin fabricate…johanis – pnl-psd este meniul obligatoriu si imaginea tot falsa pentru ca ne incapatinam sa privim chiar si prin cioburile oglinzii false…nu ma intereseaza cat spectacol si procese indoielnice se deruleaza pe ecran ci RECUPERAREA averilor nationale incapute in conturi secrete si proprietati ale firmelor acoperite…sute de miliarde de usd/euro…aici este bunastarea lor si saracia noastra…afara cu acoperitii securisti din viata publica si mai ales institutionala…altfel raminem vulnerabili sclavi

  21. PS. a iesit un comentariu cam lung sorry…pe scurt ca sa intelegem mai bine….asistam la arestari de mari bogatani posesori de miliarde ni se spune in media acoperita arestari cu tam-tam prejudicii de milioane cu judecati cu pareri si cand ajung la judecator ni se spune in presa independenta ca ce sa vezi domne acestia sunt de fapt …miliardari faliti deci nu putem decat sa-i punem sa stea cativa ani la puscarie si gata…recuperari ..ioc ..

  22. PPS..politruci manevrati de securisti care trebuie sa ,,plateasca,, numai cu cativa ani de puscarie iar furaciunea de miliarde din avutul public si puterea in stat sa ramina sfeterisit in custodia securistilor anti ceausisti cica si mai nou antibasisti….asta este adevarul dincolo de oglinda sparta ca sa putem vedea ce se ascunde dincolo de isteria jos ,,regimul basescu,,…vor continua propaganda mincinoasa ,,jos basescu,, in incercarea de a ne baga pe gat meniul obligatoriu kwj-pnl dodolotz ca unica alternativa la ponta psd…la vremuri noi tot noi…pulifricilor nu aveti incotro ma veti vota pe mine neamtul grifco…asta era mesajul lenei din campanie a johanismului consensual…trebuie sa ne trezim o data pana cand nu vom fi din nou (Romania) moneda de schimb pe masa de pocker a marilor gangsteri mondiali globalisti de asta data…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s