Mortii se acopera cu pamant. Vii cu hartii !

O familie din Tg.Jiu s-a deplasat la Cluj pentru a salva copilul ce urma sa se nasca cu o malformatie periculoasa dar rezolvabila chirurgical. La Cluj, la un anume medic recomandat pentru ca avea la activ alte interventii de gen, reusite.
Interventia ce ar fi trebuit sa se efectueze imediat dupa nastere, nu a mai avut loc. Medicului respectiv, angajat la Spitalul Judetean Cluj, i s-a interzis de catre managerul spitalului sa efectueze interventia.
Copilul a fost imbarcat spre a fi transportat la Bucuresti, in celalat capat al tarisoarei numita Romania.
Copilul a decedat inainte de a ajunge acolo.
Un caz trist.
Dar dincolo de evenimentul punctual dezvaluie o tara teribil de periculoasa dar adanc inradacinata in mintea romanilor.

Interdictia decisa de managerul spitalului, economist de altfel, a avut la baza documentele oragnizatorice emise de Ministerul Sanatatii si prevederile legale in materie. Cel putin asa este detaliat in explicatia oferita de respectivul decident jurnalistilor de la ZiarulDeCluj, care merita mentionate pentru ca-s extrem de interesante :

1. Domnul prof.dr. Ciuce Constantin nu are specialitatea de chirurgie pediatrica;
2. Sectia de Chirurgie I este o sectie de chirurgie pentru adulti, avand dotare ..(bla-bla-bla- enumerate respectivele chestii)… deci nu sunt indeplinite conditiile de organizare structurala prevazute in mod expres si detaliat de Ordinul Nr.914/2006 al Ministrului Sanatatii.
Totodata si sectia ATI (…) este o sectie cu paturi pentru adulti. Pentru executarea in conditii de siguranta (a) actului medical, conform legislatiei in vigoare, pentru servicii asigurate copiilor intre 0-18 ani, sectia are nevoie de paturi pentru copii dotate (….)
3. …. in Cluj-Napoca functioneaza Spitalul de Urgenta pentru copii care are o sectie de chirurgie pediatrica cu dotarea corespunzatoare si personal medical inalt calificat in care pacientii pediatrici pot fi tratati in conditii de maxima siguranta;
4. Conform Legii Nr.95/2006 si Ordinului 104/2010, in Romania actul medical se realizeaza pe baza principiului competentei profesionale si a specializarii si nu a experientei dovedite ;
5. Parintele poate solicita un anumit operator numai in sistem privat.

Depasirea competentei profesionale si a specializarii intra in incidenta art. 296 cod penal , „Abuzul in serviciu”.
…………….
In concluzie, (….) s-a stabilit ca solutia optima pentru rezolvarea cazului (….) este transferul interspitalicesc la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Marie Curie” Bucuresti, transfer cu care tatal fetitei a fost de acord.

La o observatie mai critica, reiese relativ usor ca domnul manager-economist a facut un abuz in serviciu. Mentionarea in enumerarea justificativa a interdictiei, a sectiei de chirurgie pediatrica din aceeasi urbe „dotata corespunzator si cu personal medical inalt calificat” nu „se pupa” cu decizia de a transfera rezolvarea catre spitalul Marie Curie din Bucuresti.
That’s doesn’t make any sense !!!
Mai mult decat atat, specificatia finala ca tatal copilului ar fi fost de acord cu decizia, nu prea „bate” cu motivatia de la punctul 5 si deloc cu declaratiile respectivului nefericit tata ce sustine ca a cerut in mod repetat si ferm ca fiica sa-i fie operata de medicul mentionat mai sus, asumandu-si intreaga raspundere, inclusiv intr-o cerere scrisa inegistrata la registratura spitalului.
Ar reiesi de aici mai degraba ca managerul poate fi acuzat, nu de mal-praxis ca economist fiind nu stiu sa aibe vreo (mama ce-am nimerit-o 😀 ) responsabilitate de gen sau vreun (iar …. cred ca am sanse 😉 ) juramant euclidian, ci eventual de omor din culpa. Ca orice idiot ce urca cu trotineta pe trotuar ca sa evite o pisica si face terci ceva pietoni prezenti in decor.

Aspectul care mi-a atras atentia insa este altul.
Anume combinatia ucigasa dintre obedienta fata de autoritate (in speta fata de competenta data de documente ce atesta studii, ordine, dispozitii, reguli, structuri administrative…) si catastrofele umane care ajung sa posede asemenea documente si, in virtutea lor, posturi de decizie in baza carora iau hotarari, concept structuri, emit ordine si dispozitii.

Negarea „experientei dovedite” de catre o diploma, oricare ar fi ea, este in sine o aberatie.
Inferioritatea ei in fata unei diplome emisa in invatamantul romanesc actual este catastrofica.
Ati auzit de chirurgi, cu toate calificarile in regula, care vin la interventie pe partea gresita a pacientului pentru ca nu au idee unde e apendicul ?
Eu da.
Asta e calificarea actuala atestata de documente.
Chiar credeti ca sportul plagiaturii se limiteaza doar la varful guvernarii ?
De fapt petecul de hartie respectiv este nimic alt decat transmiterea informatiei privind „experienta dovedita” de respectivul individ in urma studiului si practicii anterioare. Experienta ce are drept rezultat calitatea actului ulterior, acumularea abilitatilor necesare si a capacitatii profesionale.

Pruncul pierdut si parintii sai sunt victimele imposturii pe extrem de multe paliere, pana la cele mai inalte nivele ale societatii romanesti. Impostura cu care romanii s-au declarat de acord.
Ca doar nu e mare chestie !!!
Ba e !
Nu stiu cu cine a votat Danut Sendroiu, tatal fetitei ce nu a apucat sa-l cunoasca macar, dar majoritatea locuitorilor Romaniei au decis in decembrie 2012 ca un plagiator poate conduce destinul societatii.
Ceea ce e gresit.
Putea fi copilul lui Purly, al lui Billa, nepotul Lodei sau al meu, daca as mai fi fost acolo.
Probabil in ceea ce ma priveste, cel mai probabil viitorul nu-mi ofera (din fericire) aceasta posibilitate. Cred ca nici pentru Purly.
Nu stiu daca e valabil si pentru ceilalti 😉
Dimpreuna cu restul comunitatii ce inca ia, in majoritate, decizii iresponsabile.

Ma intreb daca managerul-economist Şuşcă ar merita interventia unui trecator ce ar putea sa-i salveze viata in urma unui accident auto spre exemplu.
Daca trecatorul respectiv nu are cunostinte de specialitate, cum o sa-i puna capul la loc ?
Daca i-l pune invers ?
Daca are o zgarietura pe frunte si asta il strange de gat sa nu piarda sange ?
Pana vine ambulanta cu personal calificat, Şuşcă se economiseste de tot.
Dar daca e gata sa se inece, poti sa te duci sa-l tragi afara de parul chel daca nu ai atestat de salvamar ?
Nope !!!! 🙄
Se ineaca, dar o face perfect legal !!!

Viq

Anunțuri

29 responses to “Mortii se acopera cu pamant. Vii cu hartii !

  1. Viii (cu 3 de i)

    • Aproape corect.
      Multam.

      Ar fi fost si mai corect daca m-ai fi corectat cu
      „Viii (cu 3 i)”
      Ca nu zici „Am venit de la piata cu 3 de sacose!” 😀

      Nimeni nu e perfect.

  2. Salut!

    In general, sunt destul de reticenta la subiecte de acest gen comentate in presa. Din multe motive. Unul important este ca informatiile care ne parvin sunt adesea partinitoare si/sau susceptibile de a ignora elemente esentiale pt o judecata cat mai conforma cu realitatea, cu ce e adevarat si ce nu. Asta nu inseamna insa nici de departe ca tarele din sistem care duc (nu rare ori) la un deznodamant tragic, nu sunt reale. Din pacate, reforma nu a fost dorita nici de politicieni, nici de cei cu un cuvant greu, cu influenta, din si in interiorul sistemului medical, ca si de multi medici carora le convin lucrurile asa cum sunt 😦

    Din cazul de la Cluj, retin cateva aspecte (nelegate de managerul economist – deciziile, din cate am citit in unele ziare, nu au fost luate strict de manager ci de o echipa formata in primul rand de medici din mai multe specialitati – obstetrica, neonatologie, chirurgi etc)

    Intre diagnosticarea malformatiei (care se face in timpul sarcinii) si data nasterii (fie ea si prematura), ar fi fost cu siguranta timp suficient (cel putin eu asa cred) ca in urma unei corecte si bune comunicari intre specialisti pe de-o parte (si e vorba de o colaborare interdisciplinara – obstetrician, neonatolog, chirurg, anestezist etc) si intre acestia si parinti pe de alta, momentul nasterii sa gaseasca gravida exact acolo unde sansele unei interventii chirurgicale post-partum de maxima urgenta sa fie cele mai mari.
    Ceva NU a functionat cum trebuie (in sensul comunicarii respective – si aici nu am de ce sa-l exclud pe dr.Ciuce) daca, cu doar o zi inainte de nastere s-a facut cererea mentionata.
    In momentul declansarii nasterii, mama ar fi trebuit sa fie ori la Cluj, cu posibilitatea efectuarii interventiei chirurgicale in sectia adecvata din Spitalul de Urgenta pentru copii, ori intr-o maternitate din Bucuresti (cu transferul rapid, in timp util la „Marie Curie”. Transferul dupa nastere de la Cluj la Bucuresti nu isi avea sensul. Iar parintii ar fi trebuit sa fie convinsi ca s-a ales cea mai buna solutie si sa stie exact care sunt sansele si riscurile la care e expus copilul lor, atat prin malformatia pe care o avea si gradul de prematuritate, cat si prin riscul operator propriu-zis.
    In privinta dr Ciuce, nu am gasit nicio informatie despre cazurile de hernie hiatala (diafragmatica) pe care le-a operat (nu pot nega ca exista, dar nici afirma)
    Dar e obligatoriu de mentionat (si inteles) ca dotarea tehnica specifica & personalul specializat pentru cazuri chirurgicale neonatale – chirurgie dar si ATI (anestezie si terapie intensiva), ingrijiri pre si post-operatorii, CONTEAZA in mod esential si absolut. Si niciodata nu se rezuma totul strict la actul chirurgical si nici strict la UN singur chirurg – cu cat cazul este mai complicat, e nevoie de o ECHIPA intreaga.
    Mai este apoi aspectul strict medical al afectiunii si factorilor care influenteaza decisiv sansele interventiei chirurgicale: un defect diafragmatic de mici dimensiuni are sanse cu mult mai bune, fata de un defect mare, cu hernierea organelor abdominale – stomac, intestin, ficat… in cutia toracica, cu afectarea importanta a dezvoltarii plamanilor si o adaptare respiratorie dupa nastere extrem de problematica – mai ales la prematuri.

    Un articol care aduce informatii pe caz (informatii pe care nu ar fi corect sa le ignoram, chiar daca „adevarul” ar fi pe undeva…la mijloc…

    http://www.ziuanews.ro/revista-presei/explicatii-din-culisele-tragicului-eveniment-care-a-dus-la-moartea-unui-copil-la-cluj-medicul-constantin-ciuce-opereaza-in-afara-legii-vezi-ce-parere-au-mai-marii-medicinei-clujene-document-251519

    PS Si trebuie sa mai adaug ceva: titlurile de presa (cele mai multe), chiar daca au dreptate in privinta birocratiei, strict in cazul nou-nascutului prematur mort la Cluj, tind sa cred si sa afirm ca…exagereaza (si spun asta inclusiv din perspectiva a aproape 30 de ani de experienta in neonatologie)

  3. In Ro nu exista nimeni care sa vrea sa faca rau. De la vladica la opinca, toata lumea vrea sa faca bine. In schimb, tare putini sunt aceia care vor sa faca suficient de mult bine incat sa mai ramana, macar o farama, si pentru cei din jur. Omul este o fiinta sociala, se spune. Mai ales cel cu „O” mare.

  4. „Dialog” cu postacii? „Intelepti”? Ce gluma! Proasta! 👿

    • Ca medic ar trebui să ai mereu spaima unui malpraxis chiar și când operezi pe …blog. Nu sunt postac. Greșești.

    • Cand apar postari cu IP unic si n (in care n= 2/3/4/5/6/7…) @nickname-uri (practica nepermisa de altfel pe acest blog), „diagnosticul” prezumptiv de „postac” are justificare. Coroborat si cu continutul & „stilul” comentariilor, am suficiente motive sa-l consider cel putin foarte plauzibil, dpmv. Si asta-mi ajunge sa ignor sau sa resping un „dialog” steril. Si…cam atat.

  5. Daca va intereseaza subiectul, macar in masura in care vreti sa va faceti o idee despre cat de complicat si complex este subiectul, amanunte despre hernia congenitala de diafragm (rata de mortalitate intre 40 si 60%, aprox.)

    http://www.cdhgenetics.com/congential-diaphragmatic-hernia.cfm#treated

  6. Ziua bună la lume bună! 🙂

    Pentru cazul adus în discuție am de povestit o întâmplare, cu oarece parfum anecdotic…
    În Afganistan unde trupele române își faceau mâna alături de americani, o misiune comună de patrulare este prinsă în ambuscadă. Unul din vehicolele din convoi este imobilizat, comandantul convoiului organizează formația de apărare și cere la bază intervenția „service-ului de front”. I se răspunde că și convoiul de intervenție este prins sub foc la întoarcere la bază și va trebui să reziste prin forțe proprii cel puțin o jumătate de oră până când se ridică în aer două elicoptere…
    Unul din românașii noștrii îi cere permisiunea comandantului de convoi să se uite la mașină, poate o face să se miște. După aprobare, mai cu sculele din trusă, mai cu un niste paști și dumnezei la adresa fierului care se încăpățâna să nu plece, pune în mișcare vehicolul. Pleacă convoiul după ce le trage câteva cartoafe încinse și le face poze din spate afganilor, ajunge cu bine la bază și comandantul patrulei dă raportul, subliniind intervenția românului.
    La raportul de seară, comandantul bazei îl felicită pe român și-l anunță că va fi propus la o distincție militară.
    …pe care o primește după câteva zile, simultan cu o factură de la compartimentul de suport tehnic al batalionului care acoperea costul înlăturării intervenției neautorizate asupra vehicolului de luptă în timpul ambuscadei 🙂

    Diferență de mentalitate și organizare, cu avantaje și dezavantaje: unde nu e domeniul tău, nu te bagi!
    …și dacă dă „subiectul” colțu’ ?!
    …?!?!

  7. Fratilor, semnalez un comportament revoltator acolo unde chiar aveam sperante!!!
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20284573-pmp-constanta-delimiteaza-totalite-afirmatiile-elenei-udrea-referitoare-absenta-lui-mazare-din-fruntea-primariei-pmp-cosntanta-fost-facute-calitate-turista.htm
    Vai de capul PMP-ului si al lui Palaz. Sunt zero fara Udrea ma mir ca-si mai permit sa faca si ei naz legat de declaratiile Elenei Udrea. A spus un adevar, da? De ce se teme Palaz, ca Udrea spune lucrurilor pe nume si ei se ascund dupa cires? Mazare a animat si a facut din Mamaia cea mai cautata statiune, de ce sa nu fie spus adevarul pe fata? Acum totul e urat si neingrijit. De ce nu a facut PMP curatenie animatie, atragerea turistilor daca tot se delimiteaza de ce a spus Udrea? Pt ca sunt NIMENI fara ea.

  8. Urmaream emisiunea lui Orcan. De ce-mi plac mai mult turcii si „tatarul” Basescu (chiar si Andronescu) decat Cautis: pentru ca omul asta are mintea mai scurta decat picioarele minciunii proprii. Eu nu l-as primi in studio decat daca-si pune si pantaloni scurti. Spielhosen.

  9. Caldura mare:
    „Ponta, sigur te-ai operat la picior şi nu la cap?”
    https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu?fref=nf

  10. bunä,

    este interesat, BOR- NU ARE NICI O ” DURERE”

    MARI ESCROCI; SE LAUDÄ CU ORTODOXIA SI ATAT:

  11. UNDE SUNT MARII ORTODOXI AI TZÄRII????????????????
    NERUSINATZII:

  12. printre altele, TONTA s-a demascat ; a avut contact cu Mihalache,
    M, este un spion la curtea mormolocului. dar oricum sä vadä si
    Johannis ce obraznic este plagiatorul, un mizerabil vagabond:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s