Victimizarea excesiva dauneaza grav societatii

Am acceptat ca fireasca atitudinea intempestiva a celor pe care i-a luat emotia pe dinainte. E uman sa te impresioneze cadavrul unui copil aruncat pe plaja care in mod normal ar gazdui fete in bikini sub soarele vacantei. Minima empatie isi cere drepturile.
Iar asta croita pe o defocalizare privind caracterul la nivel de masa al multimii ce a ajuns in aceasta situatie, justifica pana la un punct compasiunea exprimata mai mult sau mai putin public.
Din pacate putem vorbi si de o crasa ignoranta a logicii elementare, a tiparului logic al progresului social si economic, care daca e pardonabila la nivelul omului de rand, la nivele foarte inalte de decizie politica si administrativa se poate dovedi nu doar iresponsabila, ci in unele situatii (personal consider ca foarte posibil asta sa fie una din ele) de-a dreptul criminala pentru comunitatea de care este responsabil(a).
O continuare a acestei abordari DUPA momentul zero, dupa parerea mea este de-a dreptul imbecila.
Merkel s-a trezit.
Probabil prea tarziu, probabil abia dupa ce a avut timp sa se consulte cu cei care cunosteau in mod real fenomenul si impactul lui asupra cetatenilor germani, probabil abia dupa ce a fost scuturata serios de perspectiva problemelor ce li se deschid acum.

Dsigur, daca nu ai respnsabilitati de aceasta natura poti sa refuzi sa te trezesti din somnul ratiunii si sa zamislesti monstrii inevitabili. Poti fi imbecil fara pericole majore la nivel macrosocial.

Asa cum am spus cu ceva vreme in urma, tragedia nefericitilor ce joaca acum tristul rol de refugiati, este „celalalt capat al batului”.
Este efectul modului in care ei, ca o comunitate legata, au fost (in)capabili sa-si croiasca o societate daca nu neaparat performanta, macar suportabila. Macar permisiva la minima conditie a existentei fizice. Cum ziceam nici o catastrofa divina nu s-a abatut asupra zonei, nici una din apocalipsele generos ilustrate in filme de bani multi nu i-a adus in halul asta.
Ei insisi.
Ei si tembela lor pseudo-religie.
Ei si canceroasa lor aplecare spre diabolic.
Personal cred ca este efectul habotniciei islamiste. Punct.

Este imposibil de ignorat pentru orice minte (inca) lucida faptul ca declinul culturii arabe s-a produs brusc prin efect „prapastie” din momentul in care regimurile politice au impus aceasta plaga la nivel social. O glorie efemera vreme de 5 secole, ciclu prin care au trecut bine-merci si alte popoare, bazata pe suprematia religioasa, i-a ametit. Nici acum nu sunt in stare sa inteleaga ca omenirea a trecut in alta etapa. Nu pricep ca perioada in care religia a fost purtatoarea stindardului dezvoltarii culturale si sociale dar si economice, e depasita istoric.
In vreme ce alte comunitati sociale au progresat ei au decis sa bata pasul pe loc.
Acesta este „primul capat al batului”. Capat pe care si l-au alegs liber. Cauza.
Celalalt vine automat. Efectul nu te mai intreaba daca-l vrei sau nu, asa cum nu te intreaba acceleratul de Constanta ce mama dracului cauti pe sine la orele 2 din noapte daca tu ai ales sa-ti faci acolo culcus !!!!
Ceea ce au acum este efectul a ceea ce au ales sa faca !
Asta e ceea ce au obtinut.

Deunazi citeam afirmatia ca „…doar o minoritate țăcănită și irelevantă ia în calcul o ”soluție” care presupune moartea unor oameni nevinovați, eventual prin inacțiunea autorităților. În rest, pentru societate în sine, așa ceva e de neconceput, e o oroare.
Right ! 😀 😀 😀
Inca din capul locului categorisirea denota ca Doc este inca sub imperiul primului impuls. Pentru ca „tacaneala” nu e in mintea ce incearca sa desluseasca de unde naiba vine buba ci mai degrab in imobilitatea emotionala cu potentiometrul la maxim.
Cine sunt „oamenii nevinovati” ????
Cei ce vreme de secole isi distrug vartos orice sansa de progres ?
Cei ce generatii de-a randul distrug viitorul propriilor odrasle ?
Cei care atunci cand sunt impinsi de efectul propriilor idiotenii dincolo de limita existentei fizice prefera sa riste viata intregii familii decat sa renunte la habotnicia care i-a adus aici ?
Da, sunt barbati, femei si copii.
Si o imagine ca asta sensibilizeaza.

Femeia cu copilul in brate, fata cu chipul stralucind de bucuria ca e inca in viata si cu oarece speranta de mai bine, celalt copil ostenit de drum ….
V-ati uitat cu atentie si la chipul barbatului ?

Din cumplitul episod „camionul mortii” multi au retinut ca 71 de suflete inghesuite intr-un camion frigorific, 5 persoane pe metrul patrat, cu usile legate cu sarma pe dinafara, au agonizat infiorator zgariind disperat cu unghiile captuseala termoizolanta pe interior. Au murit in chinuri greu de imaginat pentru o minte normala la cap. Infiorator de real.
Dupa emotie, poate indraznesti sa privesti si faptul ca din cele 71 de victime, 8 erau femei si 4 copii. 58 barbati !!!!
Sesizeaza cineva proportiile ?
Pentru ca incepe sa conteze !
Se poate usor presupune ca in atrocitatile din caminul lor, majoritatea barbatilor au fost si sunt cumva implicati in conflicte. Multi au murit deja. Altii sunt pe metereze.
Mai mult decat atat, in cazuri de acest gen, primii pe lista salvarii sunt femeile si copiii.

E cel putin interesanta si opinia unui angajat al Ministerului Emigratiei olandez :
”Experiența mă ajută să observ ceva nou la valul format în proportie covârșitoare din musulmani. Observăm o hotărâre de fier pentru a merge mai departe, în pofida legii – acesta nu este comportamentul tipic al unor refugiați. Refugiații sunt de regulă traumatizați, formează grupuri eterogene, au modalități specifice de comunicare verbală și nonverbala. Actualul val este mai degrabă uniform: cel mai mare grup este cel al bărbaților tineri. Plutește un aer de omogenitate, care contrastează cu originea etnică diferită. Comportamentul tinerilor cu care am luat contact, cuvintele pe care le folosesc, limbajul corpului dau impresa de stăpânire de sine și superioritate. Aproape că îți ordonă. Asta nu are nimic de-a face cu comportamentul refugiaților din calea războiului sau al celor economici….
Grupurile actuale sunt hotărâte și puternice, nu disperate să-și salveze viețile – până la urmă factorul determinant pentru refugiații veritabili.Sunt hotărâți să facă acest drum pentru a li se alătura ”minorităților” deja existente in Europa. Legătura dintre ei nu este etnică, ci religioasă”. (chroniclesmagazine.org)

Are cineva idee cat de puternica este inradacinata in mintea lor ideologia cumplita care le-a distrus societatea ?
Femeile au intrari separate in propria casa iar pana in 2006 nu aveau nici macar identitate. Erau trecute undeva intr-un caiet de evidenta. Una din ele a obtinut permisiune din partea sotului sa mearga in Canada ca sa obtina permis de conducere. A luat examenul dar nu a luat permisul.
Pentru ca a refuzat sa i se faca fotografia de permis fara niqab !!!
Daca in mintea unei femei, care nu e considerata om, ideologia are asemenea dimensiuni, va dati seama ce e in mintea barbatilor ????

Cat de complicat este sa ceri azilantului/refugiatului cel mai elementar si simplu lucru : sa accepte valorile societatii in care EL DORESTE sa vina. Iar in cazul in care incalca aceasta intelegere, sa fie expulzat.
Simplu. Usor. Dar VITAL !!!!!
Pentru proprii cetateni in primul rand dar si pentru ei, inconstientii, prin ricoseu.
Pentru ca numai asa exista sansa ca EI sa se integreze in valorile si civilizatia superioara pe care o doresc, sa traiasca in viitor la standardul pe care ALTII l-au realizat, si nu invers, sa distruga caminul care le ofera adapost dimpreuna cu toti cei dinlauntru ce si l-au construit. Sa-si lase sosonii religiosi la intrare si sa se stearga bine pe picioare.
Daca asta este prea mult pentru el, de ce pentru noi nu ar avea importanta ????

Da, pot fi primiti cu bratele deschise si cu bucatele pe masa dar cerandu-le clar si ferm sa respecte ce li se ofera sau sa-si vada de drum in alta parte.
Daca calca pe bec, afara in secunda 2 !
Nu sa le facem moschee !

Viq

Anunțuri

46 responses to “Victimizarea excesiva dauneaza grav societatii

  1. Nu comentez, schimbarile de atitudine a mamei Merkel sint foarte clare (as zice: ca a unuia cu nasul pe sus care a calcat in balta si crede ca nu pricepem).
    Totul, pentru mine, e aici:
    „Da, pot fi primiti cu bratele deschise si cu bucatele pe masa dar cerandu-le clar si ferm sa respecte ce li se ofera sau sa-si vada de drum in alta parte.
    Daca calca pe bec, afara in secunda 2 !
    Nu sa le facem moschee !”

  2. bunä
    nu stiu la ce vin, vor fi f. dezamägitzi cä nu au voie sä hoinäreascä cum vor, cä nu vor avea decat strictul necesar,
    cä nu se vor intzelege cu nimeni la nici o firmä färä germanä,
    se vor trezi mai repede decat credetzi. nimeni nu le cautä in coarne.

  3. dece se uitä romanii la cretinul mitoman si el ii sfideazä,
    si-a fäcut vant la Londra pt. ” afaceri” de altfel el merge
    la meci si se intanleste cu altzi tovaräsi pt. discutzii, in Ro.
    s-ar afla cine si unde. a fäcut asta des……..pe banii romanilor:

  4. Sunt de acord cu titlul postarii:VICTIMIZAREA EXCESIVA DAUNEAZA GRAV SOCIETATII”.

    De aici ar trebui sa porneasca orice discutie,nuantarile se vor impune de la sine si bineinteles argumentate.

  5. theo,servus! 🙂
    Sunt convinsa ca toti” migratorii” se vor trezi la realitate foarte curand si vor intelege ca Eldorado-ul visat nu exista,pentru a trai trebuie sa muncesti sa arati ce poti pentru a fi mai bun decat celalalt.Competitia este o regula a lumii in care vor sa traiasca ,armele si eliminarea fizica sunt exceptia si nu regula lumii occidentale.

    • Dora,.bunä!
      poate acum cu acest mormoloc, vor aprecia romanii ce au avut in
      BÄSESCU; spre rusinea lor nu au stiut sä-l aprecieze.

      • Asa e, nu cred ca Angela Merkel ar fi avut tupeul sa impună cote de refugiați României daca Basescu era președinte. Romanii o sa regrete cumplit.

      • Asa este,theo,adrian! 🙂 🙂
        Multi se vor zgaria pe ochi ca nu l-au apreciat pe Base si au lasat sa se reverse tone de zoaie de capul singurului politician care a militat pentru binele acestei tari. Greselile minore se pot ierta,daca recunoastem faptele mari.

  6. Ce afirmatii diplomatice pentru a recunoaste ca securizarea granitelor UE a fost o simpla strecuratoare:
    „Ora 16:56 Presedintele Consiliului European, Donald Tusk: Trebuie sa recapatam urgent controlul asupra frontierelor noastre externe”
    Spatiul Schengen? pentru unii deschidem usa, altora le-o trintim in nas.

    • BÄSESCU, a spus asta de mult, a stiut ce urmeazä.

      sä observe romanii, scandalagiu,obraznicul vagabondul care a jucat
      pervers – PONTA se comportä acum ca si cu BÄSESCU:
      HALLO! ROMANIA;PONTA este nemernicul care a mintzit si manipulat:

  7. Pe Eurosport 2 urmăresc meciul Hoffenheim – Borusia Dortmund din campionatul Germaniei. La intrarea echipelor în teren, jucătorii de la Hoffenheim purtau tricouri inscripţionate cu:
    ,,Refugees welcome”
    Cei de la Dortmund, nu!?
    Welcome dar închidem graniţele. Si nu cred că Germania este străină de gardul ungurilor.
    Se pune în continuare gaz pe foc!!!???

    • „19:50 Germania cere Comisiei Europene sa aprobe extinderea controalelor impuse de Berlin la granitele tarii”

    • Germania are nevoie de refugiați sa muncească mult, ieftin si bine la reconstrucția imaginii Volkswagen. Poate reușesc sa creeze un brand de țara la fel de credibil dar fără înșelătorie de data asta.

      • aiureli,
        panä pot lucra imigrantzii care nu cunosc limba germanä trec ani,
        manipuläri ordinare, germanii nu se ascund, cine a gresit o sä
        pläteascä. asta sigur egal cine este.GERMANIA NU I-A CHEMAT:
        brendul de tzarä se construieste altfel, muncind serios.
        iar cand gresesti ,itzi dai demisie.
        NU, germania nu este romania unde este premier un plagiator,
        mitoman si hotz, iar romanii il tolereazä. TOLEREAZÄ!

      • Aşadar, pe làngă ,,flori şi ciocolată” merge şi un Volkswagen.
        Ne şmecherit!

  8. De la 22 cocosii galici vor sa se urce in stejar sa-i ciuguleasca frunzele; sa nu ramina fara pene 😛

  9. Nu reusim sa le smulgem penele, ne scutura ei frunzele 😛

  10. ” De asemenea, șeful statului este însoțit de soția sa, Carmen Iohannis”
    (Nici Leana n-a murit, doar s-a hodinit un pic 😛 )

  11. `oţ la `oţ fac plinge de mila:
    „12:33 Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a autosesizat in cazul Sorin Oprescu: Am inteles ca e foarte serios pus sub semnul intrebarii dreptul la sanatate”
    Sanatate la neuron 😉

    • ciorbea serveste partidului, un dobitoc oportunist.
      oprescu se mironoseste, dacä este asa bolnav,cum umbla noptzile
      pe coclauri.?

    • Eu am vazut doar doua caractere adevarate printre figurinele cersetoare de mila perindate la beci: Gica Popescu si Elena Udrea. Gica pentru ca a refuzat sa faca cerere de gratiere, Udrea pentru ca nu s-a fofilat. Mai Barbies mi se par AN sau premarul.

  12. omenirea nu a ajuns inca la stadiul la gare sa inteleaga ca religia , oricare ar fi, este o mare minciuna creata pt a ii manipula si folosi.
    sa nu credem ca crestinismul e altceva.
    nu maI e atat de violent cum a fost acum cateva sute de ani, si poate nici atat de habotnic si batut in cap ca islamismul, dar tot o mare minciuna si inselatorie e…
    cineva zicea ca rusii, cu mega moschee aia a lor, au aruncat banii pe fereastra.
    dar noi cu mega catedrala noastra ce facem?
    si cu jde miile de biserici la fiecare colt de strada?
    daca ar exista vreo tara fara religie, as fi primul care ar emigra acolo.

  13. iar cu imigratia asta ar fi simplu.
    un anunt doar.
    daca vreti sa veniti la noi, semnati o hartie , pe propia raspundere, ca respectati toate legile si normele societatii noastre, ca nu aveti nici o pretentie de-a voastra, etc, etc.
    nu o semnezi, la revedere.
    o semnezi si ai incalcat-o, la fel.
    ce o fi asa complicat?

  14. „13:36 Austria afirma ca a trimis peste 5.000 de migranti in tarile europene prin care au trecut, in special in Romania si Bulgaria”
    Corect.
    Asta sa faca si Romania si Bulgaria; dece ele ar fi condamnabile?

    • sunt f. multzi arestatzi doveditzi cäläuze, iar altzii sunt trimisi s-au vor fi trimisi acasä, si-au falsificat identitatea. chiar ii cred prosti
      pe nemtzi, au adus translatori, care imediat isi dau seama.

  15. printre altele ,credeau cä li se pune ceva hotele de lux la dispozitzie,
    mancarea de cantinä nu-i pe placul lor, vor bani in manä majoritatea

  16. Din ciclul „Basescu a scapat”:
    „Ma intreb daca nu Iohannis a facut presiuni pentru trimiterea mea in judecata”, a declarat joi premierul Victor Ponta la Romania TV. Ponta a mai spus ca presedintele Iohannis „ar trebui sa fie un pic mai echilibrat si sa ne trateze pe toti ca fiind cetateni ai Romaniei”.

    • Cu criza asta cu migrația musulmană înspre Europa, romanii totuși au mare noroc ca nu mai e Basescu președinte. Nici nu vreau sa ma gândesc, cu statul modernizat si bine pus la punct, cu ce viteza ne-ar fi invadat barbarii ăștia., de-ți plângea si cucul din buzunarul ceasului in afgana.

      • 😉
        „Cu criza asta” se observa ca unii sint in mare criza 😛
        De umor, de idei.
        Si se bazeaza ca aliata lor e incontinu gravida.
        Nu cred ca nu vrei sa gindesti, tu nu poti 😛

  17. acum incep sä inprovizeze,sä falsifice acte niste fosti securisti
    sä-l acuze cu minciuni ordinare, cu asta se ocupä A3 dar si
    haznaua securistului mafiot guitz-Romania TV:
    SPER CA PRESEDINTELE BÄSESCU SÄ-I DE-A IN JUDECATÄ:

  18. ACUM VEDETZI ROMANI;? ACEST VAGABOND PONTA; S-A
    PURTAT LA FEL SI CU PRESEDINTELE BÄSESCU.

  19. Salut prieteni! Dacă în cazul romànilor plecaţi temporar la muncă prin ţările lor, càràiau de mama focului, în cazul islamizării Europei:
    ,,Parlamentul European mai salută şi eforturile grupurilor și indivizilor din întreaga Europă care se mobilizează în număr mare pentru a saluta și a ajuta refugiații și imigranții. Astfel de acțiuni arată o adevărată aderență la valorile europene și sunt un semn de speranță pentru viitorul Europei”, spun deputații europeni.
    Tare mă tem că Europa a intrat într-un delirum vesel asemănător cu acela de la începutul primului război mondial – început la mijlocul lunii august şi–n care mai marii Europei spuneau că totul se va termina , inainte ca trandafirii să se scuture”
    şi a celui de-al doilea război mondial
    cànd Hitler era luat în deràdere de către acestia.

  20. Semne bune anul are!!!!
    http://www.evz.ro/traian-basescu-cosmarul-lui-vasile-blaga-anti-opinie.html

    Blaga e un militian paznic la vama a fost avansat de de inalt preasfintitul ion ilici iliescov ,desi era in pdl era omul psd-ului ura si gandul ca va ajunge mare l-a facut sa-l urasca pe basescu pt.ca s-a purtat frumos ,i-sa dat in guvernul lui Boc ministerul de interne ,dar aici s-a purtat ca un cioban (ca toti ceilalti de altfel),asa s-a ajuns ca militenii sa faca miting ,desi conform legii acestia nu au voie ,mai mult au ajuns la cotroceni strigand (stiti ce) blaga s-a multumit sa-si dea demisia,dar radea sufletul in el .apoi a desfiintat pdl-ul care avea 38% pentru cativa acoliti ai lui ,de frica lui basescu care infiintase pmp si ca sa nu aibe un adversar puternic a inceput uneltiri impotriva Elenei udrea !!!!de care multi se temeau in pdl gasca lui blaga a dus propaganda urata impotriva ei .liberalii se asteapta la plecari masive la basescu,ce va face blaga?va spun eu se va inscrie in psd….

    • Basescu,asa cu bune si rele,si-a dovedit LOIALITATEA FATA DE TARA.In cei 10 ani de mandat,si-a permis LUXUL de a ramane CINSTIT.Acum,de frica cresterii PMP,tremura BLAGA.Stie ca Tara este FARA OPOZITIE,PDL si PNL,fiind PESEDIZATI,pana la sange.Iar MARELE MUT,nu are nevoie de Opozitie.Se vede acum mai clar ca niciodata,de ce BASESCU era de temut…si INCA le mai da fiori reci multora.Adevarata aripa de dreapta,nu poate fi alta decat cea pe care BASESCU o imbratiseaza.Cei lucizi,pot recunoaste acest lucru.Odata cu inscrierea lui Basescu in PMP,acest partidulet va creste ,cu siguranta la acelasi nivel de credibilitate al lui BASESCU.20%.Acolo este FRICA lui BLAGA.Nu are rival BASESCU.

      • bunä,
        asta este si motivul pt. care oamenii lui Blaga il vorbesc de räu
        pe Presedintele Bäsescu, sunt mai murdari si agresivi ca PSD-ISTI
        asa se esplicä si atacul lui Silvian Ionescu-un securist hazna , ce
        il insultä pe Presedinte.
        nu-i nimic , o sä vadä dl. Blaga cand BÄSISTII ,nu le mai da
        voturile , o sä regrete amarnic .

    • Pastileeeeeeeeeeee!!!!!!

  21. cea mai mare prostie a fost dizolvarea PDL:
    UN PARTID CARE A INCEPUT DE JOS:
    CUI FOLOSESTE UNIREA CU LIBERALII;??? O FIRMÄ PLINÄ
    DE TRÄDÄTORI DE CAND EXISTÄ:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s