Hangover european. Trezirea !

Marea Britanie a obtinut statutul oficial de lider european.

Rezultatul negocierilor nu lasa loc de interpretari : liderii UE au fost siliti (usor umiliti pe alocuri) sa accepte fara cracnire toate cererile premierului britanic, indiferent cat de mult le-au blamat.
Nu aveau alta alternativa. David Cameron s-a prezentat la „negocieri” cu temele facute, si fara emotii. Asa cum spuneam mai demult, a inceput sa se pregateasca pentru acest examen de ani buni. Relatiile economice cu UE, cel mai sensibil punct pentru economia insulara, au fost contrabalansate intens prin cultivarea directiilor noneuropene. Sub guvernarea lui Cameron, schimburile economice cu state nonUE au trecut de 50% pentru prima data de la finele celui de-al doilea razboi mondial. Asta cu ani in urma, din primul mandat.
Ramasi fara aceasta munitie, toate ragetele liderilor UE s-au transformat subit in mieunaturi ridicole.

In plus, conjunctura actuala provocata de aceiasi iresponsabili ce conduc actualmente destinele Europei Unite, le-a retezat orice credibilitate.
Angela este umbra politicianului de acum doi ani.

„Acum, dintr-o dată, ne confruntăm cu provocarea pe care o reprezintă refugiații care vin în Europa și suntem vulnerabili pentru că nu avem, încă, ordinea și controlul pe care ni le-am dori”, a declarat Angela Merkel, luni (11/01/2016), într-o conferință de presă la Mainz, în apropiere de Frankfurt.

In traducere foarte libera „mi-am dat seama … images7ccms-image-000035443dintr-o data (brusc, neasteptat, instantaneu, suprinzator…) ca m-am scapat, nu am lenjerie de schimb si nici unde sa fac un dus ….!!!”
Daca nu ar fi fost beata-crita de shnapsul puterii cand si-a dat drumul cu strigaturi, poate Europa Unita ar fi aratat un pic altfel si ar fi avut mai multe de spus.

Politica interna de „batista pe tambal” nu mai tine, se rostogoleste spre cel mai mic nivel de popularitate din ultimul cincinal, iar concetatenii nemultumiti de managementul crizei emigrantilor trec de 80%.

Blocul de lideri europeni aparent solid pe care se baza pana in urma cu cateva luni, s-a imprastiat ca un roi de fluturi dupa ce „invitatii de oroare” ai Angelei au explicat pe intelesul cetateanului normal nivelul de civilizatie pe care l-au carat drept bagaj din lumea de dincolo de lume. Prin semne, gesturi si actiuni, ca nu cunosteau bine limba tarii de adoptie ! 😀 😀 😀

In concluzie partenerii de negocieri ai lui Cameron nu au avut practic nici o sansa. Au acceptat tot ce li s-a pretins. La infoielile arogante si seci ale unora dintre gaunosii pitici europeni, Cameron s-a aratat mai mult decat dur. Pe alocuri n-a acceptat nici rugamintea de a pastra macar declarativ aparenta unui acord comun dupa eventuale negocieri: „Eu am spus că vreau reforme cu caracter obligatoriu din punct de vedere legal. Am obţinut acest lucru”, a declarat Cameron după summitul UE.

Mai mult.
„Acordul” la care au ajuns nu nici macar nu garanteaza ca UK ramane automat in cartile UE. Au obtinut doar acordul lui Cameron. Care va propune cetatenilor sai ramanerea in Uniune, dar care nu va inlocui decizia referendumului.
In cazul in care cetatenii britanici vor decide sa ramana, asa cum arata acum sondajele, aceasta decizie este clar conditionata de respectarea la sange a acordului de catre UE, de un respect vecin cu umilinta, inclusiv recunoasterea fortei politice a premierului britanic. Fata de care vor trebui sa se arate recunoscatori. Iar aparenta fragilitate a acestei intelegeri ii va tine pe europeni cuminti si atenti la relatia cu UK. Cu alte cuvinte, nu doar ca trebuie sa inghita … chestia asta, ci sa o faca zambind si intrecandu-se sa-i laude gustul exceptional ! 😀

Personal mi se pare ca cel mai important posibil (poate chiar probabil) efect al acestui eveniment este unul benefic pentru UE.
UK va beneficia (daca ramane) in mod clar de un statut preferential. Ok.
E in firea lucrurilor ca si alte state europene cu pretentii de inalt standard sa doreasca acelasi statut, sau macar apropiat. O vor cere chiar cetatenii respectivelor state. Drept pentru care liderii noii Europe vor fi siliti sa adopte o perspectiva si directie de evolutie socio-economica radical diferita fata de cea din ultimii ani. Unificarea prin nivelare de tip comunist, prin retezarea varfurilor, pe care au incercat sa o realizeze pana azi, a esuat. UK a rupt lanturile. A refuzat sa fie coborata la acelasi nivel cu state complet iresponsabile fata de propriul viitor.
Dorinta de nivelare va lucra de asta data in directie constructiva, ii va motiva pe cei ramasi in urma sa accelereze pe calea corecta de evolutie, sa-si miste fizicul imbuibat spre a ajunge din urma zgubiliticul ce alearga mai serios. Pentru simplu fapt ca n-au putut sa-i puna piedica !
Si este de bine. Este varianta „de dreapta” care si-a dovedit eficienta cu varf si indesat.

Nu iau in calcul minunatiile cu blocarea asistentei sociale sau cuantumul alocatiilor. Sunt conjuncturale si cu picioare scurte. Daca astea ar fi fost elementele vitale, nici nu era nevoie de atata tam-tam. Cu o inteligenta cosmetizare a legislatiei interne, o rezolvau extrem de simplu.
david-cameron-uk-leader-2015Dar asta e cu totul altceva : „Marea Britanie nu va participa niciodată la planuri pentru acordarea de asistenţă financiară unor state din zona euro. De asemenea, companiile britanice nu vor fi discriminate pentru că oricum sunt afara zonei euro”.
Cine si cum isi va mai permite acum, de la nivel macro-european, sa subventioneze iresponsabilitati nationale ?
Si cu ce ?
Lectia Greciei a fost suficienta.

Pe scurt, Uniunea Europeana cred ca beneficiaza de o sansa nesperata pe care se pare ca nu prea are incotro si trebuie s-o foloseasca ! 😀 😀 😀

Viq

Anunțuri

98 responses to “Hangover european. Trezirea !

  1. Pentru mine succesul lui Cameron este ceea ce asteptam: stavilirea Germaniei de a fi tavalug in Uniunea Europeana.
    Tendinta Germaniei de a fi un fel de URSS in cadrul tratatului de la Varsovia trebuie stopata; nici SUA nu au putere in NATO cum vrea Germania in UE.
    Daca e Uniune, Uniune sa fie.
    Germania vrea solidaritate, dar nu si pentru energie, spre exemplu.
    Unii sint mai egali decit altii.
    In plus, s-a dovedit ca UK reprezinta ceva, ceva ce UE nu isi permite sa piarda.

    • Buna, Victore !

      Unii vor continua sa fie mai egali decat altii, dar cred ca de asta data in sens constructiv.
      Cred ca unitatea „in diversitate” are mai multe sanse decat cu egalitarismul tamp. Competitia joaca un rol vital. Trebuie lasata sa functioneze.

      • salut, Viq,
        nu concurenta ma-nspaiminta, ci hegemonia ei 😛
        Eu nu trag sperante ca vom fi egalii nemtilor decit doar dupa sfirsitul lumii, dar nu le doresc urmasilor hegemonia germano-rusa.

        • Pare ciudat, dar eu cred ca o concurenta „interioara” ne-ar apropia mai mult de nivelul lor. Regula pare sa avantajeze pe cei situati mai in spate. Sunt mai motivati.

          Actualmente, la un sfert de secol de la rasturnarea dictaturii comuniste, unele analize arata ca distanta dintre noi si „ei” s-a marit in loc sa se micsoreze.
          In vreme ce noi am facut pasi spre directia buna, dupa criteriile noastre pasi foarte mari, ei au facut salturi. In „valoare absoluta” distanta a crescut.

          O relationare mai stransa, miscare mai usoara a produselor, a capitalului, a fortei de munca, … a ideilor…. intre noi si ei, in ambele sensuri, cred ca e in avantajul ambilor, cu precadere al nostru 😉

    • Cred ca Europa cu doua viteze a devenit inevitabila. Poate chiar cu trei: nucleul UE [vechii 6 plus], burticica moale [inclusiv est-europenii] si UK care nici macar nu va avea o directie divergenta.
      UK a intrat tarziu caci credea ca e posibila sa domini relatia. Sta sa iasa din acelasi motiv [cand ai fost imperiu e greu sa admiti ca mai exista si altii].
      Reamintesc ca De Gaulle -nu un novice in politica- s-a opus intrarii UK caci afirma imposibilitatea integrarii.
      Poate ca o perioada de Brexit i-ar prii Angliei: ar realiza cine este si cine nu.
      PS. Pot economia si bunastarea UK sa supravietuiasca in ABSENTA unui tratat de asociere cu UE, tratat care sa inlocuiasca membership ? Iar la negocierea unui astfel de tratat, Cameron, Farage, Ben Johnson sau … vor veni ca postulanti nu ca lideri.

      • – „Reamintesc ca De Gaulle -nu un novice in politica- s-a opus intrarii UK caci afirma imposibilitatea integrarii.”
        Ba, eu il creditez ca a fost cam novice in ale politicii: a practicat-o din postura de cocos galic.
        Pai, „politicianul tau” a scos Franta si din structurile NATO, pen`ca nu-i placea de SUA.
        De Anglia nu ii placea pentru in timpul razboiului nu a fost tratat ca sef de stat, cum avea pretentia, desi nu era seful statului francez. Si pentru ca sa se intoarca in Franta au murit zeci de mii de americani si englezi (plus altii), iar pentru ca „nu era novice in politica” si-a aratat recunostiinta impotrivindu-se intrarii UK in Piata Comuna.
        Pentru ca nu era un novice in politica a fost declarat persona non grata si i-a fost intrerupta vizita in Canada? trimis rapid in Franta 😛
        Prea ne extaziem la legende, amice 😛
        Daca tu vezi doar pretentiile de fost imperiu, si nu vezi pretentiile franco germane, ma cam sperii.

      • Asa pare la prima vedere, Cinic !

        Dar cred ca varianta asta era si inevitabila si singura realista. Cu mai multe viteze dar cu un limbaj comun.
        Daca se intrunesc conditiile, se poate trece treptat la un grad mai inalt de integrare. Asta presupune o apropiere a nivelelor economice ale partenerilor suficient de mare cat integrarea sa nu provoace sincope majore. Vezi cazul Greciei. Si nu numai. Cred ca si italienii au mintit cu nerusinare privind deficitul.
        Ca sa rulezi o moneda comuna intr-un spatiu comun cred ca e imperios necesar sa ai o economie relativ omogena. Nu egala, dar cat de cat compatibila. Ca Iasi vs Cluj.

        Aparent iesirea Uk din alianta europeana i-ar produce daune. Dar cred ca efectul trebuie privit in raport cu ceva.
        In cazul de fata cu UE.
        Daca britanicilor le-ar merge ceva mai prost in afara UE decat inlauntru, iesirea lor ar putea fi insa fatala Uniunii.
        Si eu cred ca ambii au de castigat de pe urma strangerii relatiilor.
        CU O CONDITIE : UE sa-si schimbe radical optica din ultimii ani.
        Dupa parerea mea, o lipsa de reactie dupa episodul grec ducea Uniunea la dizolvare cu un efect catastrofal pentru pitici. Poate chiar cu potential de a pune pacea Europei in pericol.
        „Greii” de pe continent s-au dovedit incapabili sa gestioneze corect criza. Germania a fost in fruntea masurilor pagubitoare, maimuta franceza topaia ca o capra fara sa aibe idee ce naiba se intampla, italienii si spaniolii se pregateau sa joace rolul milogului…

        Privind supravietuirea UK in lipsa unui tratat de asociere european, am mentinat ca s-au pregatit inca de acum 4-5 ani pentru asta. Cel mai probabil, da. Poate viteza ar fi scazut semnificativ, dar de supravietuit, da, ar fi reusit.

        Ar putea UE sa supraviatuiasca fara reformele la care este fortata acum de UK ?
        Cel mai probabil nu.
        Pentru ca de fapt despre asta vorbim : reformarea UE. Nu despre cdaca UE ar fi performat fara UK.
        Reforma este vitala, in sensul in care se sugereaza acum. Presupunerea ca ar fi facut reforma asta, renuntand la parteneriatul cu UK este un nonsens.
        Tocmai asta e conditia (im)pusa de Cameron.

        • viq. In termeni SIMPLISTI: avem nevoie de mai multa sau mai putina integrare? Depinde: de la Londra se vede CAT MAI PUTINA, de la Berlin mai multa. De la pezevenghii din Bucuresti se cere DELOC [cum sa vina aia cu onfiscare extinsa?], presed. Cehiei tot deloc, etc Fiecare dupa cum evalueaza ce pedepse ar primi pt luat razna si ce avantaje vor avea facand altfel. [accept argumentul tau ca nu stim ce e razna si ce nu e].
          Dar cu mai putina UE nu cumva era Tsipras acum mai dezmatat decat coreeanul? Ar fi strans chingile Renzi in Italia? Ar fi lasat-o mai moale cu impozitarea „imperialistilor” alde Hollande? Macar s-ar fi discutat de uniuni civile la Roma, Bucuresti?
          Daca la un ipotetic set de 10 reguli fiecare poate opt-out mai avem reguli? Daca unii au TVA, altii au o alta taxa, altii au reguli bancare pe care altii le resping ai un continent mai functional?
          Ca alde Cameron uraste birocratia de la Bxl e normal: el ar vrea ca birocratii care fac reguli sa stea la Londra. Ca alde Cameron uraste euro iar e normal: nu poate cu masuri ale Bancii Angliei sa schimbe cursul de schimb fata de USD [cum a facut SOros un miliard? jucand contra incapatanarii Angliei vis-a-vis de pound].
          Ca sa fiu iar simplist si parafrazandu-l pe marele conservator britanic W.Churchill: o fi birocratia UE plina de defecte dar …. Eu cred ca acceptarea principilui opt-out e o eroare.
          PS. Recenta directiva cu drepturile nevinovatilor NU SE APLICA la UK si Danemarca. [efectul opt-out].

      • Cinic,

        referitor la supravietuirea UK daca iese,
        … azi vad niste cifre probabil mai ine documentate :
        „…analistul HSBC David Bloom. Acesta a calculat miscarea lirei fata de dolarul american in cazul a patru scenarii, concluzionand ca un Brexit ar putea insemna o depreciere a lirei sterline in fata monedei americane de pana la 20%, in vreme ce o ramanere in UE ar putea aduce o intarire a poundului de pana la 10%. Opiniile sunt impartasite nu doar de HSBC ci si de cei de la Goldman Sachs.”
        http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20816830-cei-200-000-romani-care-lucreaza-trimit-mai-putini-lei-tara-din-cauza-devalorizarii-lirei-sterline-cade-moneda-marii-britanii-cat-mai-putea-dura-deprecierea.htm?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+hotnews%2Fyvoq+%28Hotnews.ro%29

        Deci un -20 vs +10 !

        • e unpic mai complicat:
          scaderea poundului creste exporturile, scumpeste importurile, scade turismul englezilor in exterior. Atentie la piata petrolullui cre enumai pe USD
          cresterea pondului – exact pe dos.
          Unii -functie de efecte- vor fi pro alti contra.
          Parca Uniunea Industriasilor Britanic e contra Brexit , Scotia etc
          In anii 70 Japonia si-a plasat fabrici Nissan, Toyota etc sia cumparat masiv in UK ca sa scape de taxele europene.
          Brexit fara acord de asociere e de rau. Va exista un acord in lunile imediate dupa Brexit? Habar n-am, dar Catalonia a fost avertizata ca un acord nu se incheie in cateva zile.
          Daca UE vrea sa pedepseasca Brexit pot fi momente urate [inclusiv vize].
          Din afara eu cred ca e un joc Cameron contra alde Farage si Ben Johnson contra Cameron, unde cacealmaua politica testeaza cojones fiecarei parti.

  2. Salut Victor,
    Acest comentariu poate fi inglobat fara nici o modificare in articolul de fond al Viqului.

  3. stai linistit, nici nemtzii nu-si doresc asta.

    • eu nu vorbesc de nemti, ci de conducatorii lor, care au cam luat-o pe ulei 😉
      Bine, recunosc: ei sint indreptatiti sa faca ce cred ca ar fi bine, e tara lor, dar sintem intr-o Uniune si nu imi suride hegemonia franco-germana.
      Care, istoric, este anti UK. Si oricind dispusi sa faca pactul cu Diavolul de la rasarit de noi.

  4. Buna analiza dar eu ma intreb daca , acest episod chiar reprezinta o sansa pentru UE. Tu ai,asa cum repeti, o viziune constructiva, dar ce anume iti garanteaza ca asa va fi ? La ora actuala UE e ca o haita de catei cu botul in pamant care nici macar nu maraie la buldogul britanic.Pe undeva, asa le trebuie, da-i drac ,caci liderii europeni au adus-o in aceasta postura.Pe de alta parte acesta e tabloul ,viziunea pe care au avut-o parintii fondatori ai Uninunii? Asa trebuia sa arate ea ,acesta sa fie tabloul final? Mie mi se pare ca nu acesta este spiritul fondator si nici cel ce transpare din tratatele uniunii.Unde este faimoasa solidaritate europena ,in masurile privind alocatiile si asistenta (nu stiu de unde ai tu siguranta ca sunt,,conjuncturale ” si cu ,,picioare scurte” ,eu presimt ca vor fi batute in cuie.),in refuzul de a ajuta alte state membre aflate intr-o situatie dificila (conjunctural, cum spui tu ) Chiar tu ai subliniat ca promisiunile lui Cameron nu tin loc de rezultatul referendumului ,imprevizibil la aceasta ora.Chiar azi am citit ca popularul primar al Londrei s-a pronuntat pentru iesirea din UE .Daca GB iese, ce va impiedeca alte state sa procedeze la fel? Sigur, state ca Romania (slabe economic si cu frontiera langa rusi) nu-si vor dori asa ceva, dar altele ? Mie mi se pare ca s-a deschis cutia Pandorei si inca nu stim in favoarea cui va fi : a Marii Britanii, A Rusiei, A SUA ,dar sigur nu in favoarea statelor membre vulnerabile din randul carora, din nefericire, facem parte.Scuze ca nu pot marsa categoric pe ,,constructivism” ,as vrea sa ai tu dreptate ,sper sa o ai, dar imi pari mult prea optimist.

    • Ca bine le zici, @loda: frontul principal este cel dintre tarile mari (SUA, RUSIA si UK – aliate impotriva tarilor mici (din care, din nefericire, bla, bla, bleah….noi si grecii, n’asa?). Asta zici tu, ca tu le vezi aliate (in interese) pe cele trei tari mari? Mai sa fie, chiar asa!?!? Axa BLW s-a transformat, in manipularea ta, in axa WML. Ai devenit pre(a)vizi@billa.

    • Mda !

      O turma de jivine cu botul in pamant, maraind.
      Aproape de imaginea pe care o am si eu. 😀
      Poate nu maraind ci doar scancind usor.

      Nu cred ca asta e imaginea pe care au gandit-o „parintii uniunii”. Dar foarte posibil ca respectivii parinti sa fi avut o imagine idilica si usor irealista. Comunismul egalitarist, pomana si „ajutorul” idiot, au dus la sapa de lemn mari zone geografice, aplicandu-se pe state individuale. Ce argument poate impiedica un esec asemanator daca este aplicat la un conglomerat de state ?
      Nici unul.
      Ne-am fi trezit inapoi in anii ’80, dar de asta data impreuna cu grecii, italienii, spaniolii, portughezii….

      Atata vreme cat parlamentele si guvernele locale fac ce le trasneste prin bibilica cum poti vorbi de „solidaritate” ?
      Desre ce fel de solidaritate ????
      Tu iei bani de la muncitorul german ce lucreaza un numar de ore de doua ori mai mare si cu o eficienta de 5 ori mai mare, ca sa dai grecului cu mai multe zile libere pe an si varsta de pensie mai mica !!!!!
      Asta este nu doar contraproductiv, este catastrofal.

      Efectul inevitabil (si verificat in istoria socio-economica comunista) este de demobilizare graduala a tuturor componentilor Uniunii. Orientarea lor spre a beneficia de moaca primita de greci mai degraba decat de a produce mai mult. Gandeste-te ca un politician parsiv se ridica tara „X” aflata in oarece dificultate si cerea in numele poporului sa primeasca si ei sumele ce au fost aruncate in neantul elen !!!!
      Garantez ca ar fi castigat alegerile in secunda doi si ar fi reprezentat interesele respectivului popor in UE.
      Urma in mod previzibil statul „Y”, apoi… „Z”… apoi….
      E ca o cangrena pe care n-o poti opri decat amputand statele bolnave, care ar avea si ele tot dreptul sa declare UE drept inamic al cetatenilor proprii. Ca au fost efectiv furate de UE. Mai ales daca au mai si fost printre cotizanti la efortul de salvare al Greciei.
      Si de aici poti extrapola orice nebunie vrei.

      Asta e si motivul entru care am catalogat subiectele despre asistenta sociala si alocatii drept „conjuncturale” si nesemnificative.
      In raport cu ACEST element, au „picioare” scurte. Pe masura ce UE se armonizeaza, problemele de categoria asta se rezolva de la sine.
      Sunt in „Liga Mica” 😀

      Nici acum nu sunt probleme reale.
      Gandeste-te un pic.
      Presupune ca lucrezi in UK de trei ani.
      In mod absolut firesc, platesti taxe si NHS ca tot contribuabilul. Dar nu beneficiezi de efectul acestor cotizatii.
      Peste 4 ani (sau 6, sau 10, asta chiar nu are relevanta) se considera ca suma cotizatiilor tale este suficienta ca sa fi solvabil, contribuabil „pozitiv” al sistemuli.
      Ok.
      Nu apuci perioada respectiva. Pleci inapoi in tara.
      Crezi ca banii aia sunt pierduti ?
      Eu sunt de parere ca e suficient sa faci o cerere si pleci acasa cu inca cateva zeci de mii de lire „economisiti” la stat 😀 😀 😀

      Asta ca sa nu mai vorbesc de evidenta faptului ca cineva cu bune intentii nu este interesat de aceste beneficii. Nu are de ce.
      Nu dau exemple ca o sa zia Bill ca „ma dau mare” ! 😀

      • Acum am vazut si raspunsul tau si am o precizare, referitoare la ,,comunismul egalitarist”.Am mai intalnit sintagma, tocmai daca nu exact la fel si musai sa spun ca punerea in termeni de ,,=”a comunismului si egalitarismului poate fi admisa doar in sensul in care comunismul ca ideologie a deturnat sensul inital, iluminist si preluat ulterior de Revolutia Franceza, celebrul ,,liberte, egalite, fraternite”. Acea,,egalite; se referea strict la egalitate de drepturi si in fata legii,nu in sensul pe care ulterior l-a deturnat ideologia comunista de uniformizare in saracie.Este pacat ca celebrul ,,egalite” sa fie demonetizat doar pentru ca comunismul l-a utilizat potrivit scopurilor sale, la fel cum se intampla cu patriotismul.

        • Loda,
          corecta observatia.

          Da, folosesc precizarea asta tocmai pentru a ma face mai bine inteles privind aspectul concret la care ma refer.
          Egalitarismul in optica comunista.
          Din pacate comunismul a stalcit schizoid termeni, concepte, idei, in asa hal incat acum ne este destul de dificil sa ne mai intelegem chiar daca de fpt gandim extrem de apropiat.

          „Etica si Echitatea Socialista” cred ca era obiect de studiu in liceu.
          probabil o buna bucata de vreme va trebui sa precizam des lumina in care folosim termenii, ca ne paruim ca prostii si nu stim de ce.

    • Uite Viq (acum ma adresez direct,ca sa nu creada ca dialoghez cu dislexici ideologici) eu am un tabiet :seara, dupa cina de la ora 18 citesc ,,Adevarul’ toata ziua nu ma ating de ziar, mi-l rezerv pentru seara.Asadar, la cateva ore bune dupa ce am postat la tine, intru la ,,Adevarul” si prima oara il citesc pe Unteanu,sa vad el ce zice,ca avea cam aceeasi tema ;surpiza a fost sa regasesc aceeasi expresie ca la mine -,,cutia Pandorei” iar in rest, tonul sau se apropie ,in scepticism ,de al meu fiind mai putin optimist decat tine.No offence, oricui ii va da dreptate viitorul este stiut : optimistii traiesc mai mult 😉
      http://adevarul.ro/international/europa/sa-dea-domnul-n-am-dreptate-1_56cb01365ab6550cb81519bf/index.html

      • Ok.
        Am cetit parerile lui Unteanu.
        Interesante dar nu coincid cu optica mea in mai multe locuri.

        Cateva spicuite la prima vedere :

        1. „…Europa nu va mai arăta niciodată ca până acum: se schimbă cu o viteză vertiginoasă relaţiile de încredere şi putere între parteneri, se creează noi blocuri de alianţe şi se reformulează principii de joc.”
        Exact. Fix despre asta vorbesc si eu, cu diferenta fundmentala ca eu vad in asta un lucru bun (si am explicat de ce) in vreme ce pentru el pare inceputul sfarsitului.
        Care e neajunsul ?
        Ca se pune capat erorilor de tipul Greciei ?
        Ca nu se mai pot mulge tatele Uniunii de iresponsabili ?
        Repet, din perpsectiva mea e bine.

        2. „…problema super-delicată şi cu un enorm potenţial de explozie a modului în care pot fi trataţi pe viitor (şi, evident, refuzaţi) aşa-numiţii „migranţi economici interni“, cetăţeni europeni veniţi mai ales din ţările sărace ale estului şi din sudul brusc sărăcit,..”
        Aici Autorul gafeaza si mai mult dintr-o lipsa acuta de informatie probabil, dar si dintr-o impardonabila deductie logica.
        Despre ce tipologie de cetateni/emigranti vorbim ????
        Eu, impreuna cu toata familia muncim aici de cand am venit, fara sa fi solicitat NICIODATA nici macar un singur penny drept ajutor de la statul la care platim taxe. Inclusiv in ecartul de timp dintre slujbe, ne-am sustinut standardul dorit fara sa apelam. Singura forma in care am „recuperat” oarecum ceva a fost folosirea calitatii de contrbutor la NHS cand am avut nevoie de sistemului medical.
        Dupa criteriile mele nu ai ce cauta in alta tara daca nu esti capabil sa muncesti acolo.
        Punct.
        Practic categoria de persoane ce-l sensivbilizeaa pe Unteanu este exact cea care NU MERITA sa primeasca ajutoare nicIunde in Uniune, nu doar in „statele-burete”. Poate unele state au legislatie tip „cascaval” ce permite bani de pomana puturosilor pentru simplul fapt ca indivizii exista, chit ca nu pot munci pentru ca au matreata, dar asta nu inseamna ca e in regula.
        Inclusiv exemplul cu romanii ce au pierdut procesul este mai mult decat elocvent.
        Unteanu nu sta foarte solid la capitolul „principii”.

        3. „…apare primejdia majoră ca „pachetul Cameron“ să fie considerat o soluţie perfectă (sau, cel puţin, una eficientă şi posibil de prezentat opiniilor publice) pentru a rezolva într-un cadru unitar TOATE aspectele migraţiei, printr-o acţiune comună împotriva „turismului social“ de orice fel, cu actori trataţi la grămadă, europeni şi non-europeni.”
        WTF ???
        De unde pana unde „primejdie majora” ?
        Este un act fundamental corect.
        De ce „turismul social” ar fi ceva de dorit ????

        4. Harta-proiectie pe care o arata mi se pare absolut aiuristica.
        Germania este evaluata drept … furnizor de migranti, in conditiile in care ei au standardul de viata cunoscut, declinul demografic si nu in ultimul rand politica (tampita dupa mie) deschiderii largi a portilor pentru orice castravete cu picioare. Ce s-a intamplat in ultimile 12 luni in Germania ?
        E absurd.

        5. … si cel mai important aspect : Unteanu se focalizeaza (si o face si stramb) pe un amanunt de importanta microscopica.
        Emigratia. Fasss !
        Elementul fundamental al unei posibile functionari (benefice) a UE este de departe politica economico-sociala in raport cu statele membre. Responsabilitati, standarde, legislatie si guvernare in spiritul liberei competitii si a asumarii riscurilor….
        Miscarea de forte de productie (emigratia!) este un rezultat posibil si regulator a pietei comunitare, in nici un caz esenta functionarii armonioase a Uniunii.

        Este exact aspectul pe care eu incerc sa-l pun in lumina mai sus.

    • Citi acum o jumatate de ora, incheierea e triumfala 😉

      • victoras, de data aceasta e prea mult ! E mult prea mult sa alaturi numele meu de a lui Plesu,chiar si intr-o simpla postare.Cu toata proverbiala mea ,,modestie” ,vorba bunicii mele ,,departe griva de iepure” ;atunci cum crezi ca mi-as permite sa decid eu din ce tara vrea Plesu sa faca parte? Nu-ti spun nici din ce tara vreau eu, eu sunt prea neimportanta, Plesu (din p.m.v.) prea important.Punctum.

        • nicicind nu e prea mult.
          Intotdeauna mai e loc pentru o bere 😛
          (Din tara lui „punct” 😉 )
          Da, Plesu este extraordinar, dar numai daca i se face pe plac, altfel reactioneaza cum prea des observa: „bombăne”.

          – ” Noi vorbim surescitat şi cu glas mare despre lucruri care, în restul lumii, sunt ori subînţelese, ori marginale, ori lăsate în seama tabloidelor.”
          Pai, „noi”, avem un sfert de secol de incercare a democratiei, pe cind „restul lumii” o slefuieste de secole sau de 60-70 de ani.
          Apoi, dl Plesu,
          – „Despre justiţie, despre procedurile şi deciziile ei, se discută, la noi, ca despre fotbal.”
          Si, evident, dl Plesu evita sa vorbeasca despre „banalul act administrativ”. Sau nu m-am prins eu si ala e „fotbalul”?

    • tu, @ Loda si Plesu din care tara faceti parte? aia eseistica?

    • I se cam ia omului painea de la gura, desi se oferise mai demult sa sondeze romanismul:
      http://m.mediafax.ro/externe/rogozin-da-domnilor-romani-va-vom-explica-cine-sunteti-si-ce-credem-despre-voi-12617871
      Oricum, ideea imi pare un plagiat dupa Brucan.

  5. Al doilea comentariu mincat de Aksimet: unul pentru @ theo si al doile pentru @ cinic.
    Poate le gaseste cineva la „gunoi” 😛

  6. ce mi se pare interesant este ca desi UK e mama tuturor parlamentelor, nici nu i-a trecut prin cap lui Cameron sa dea mai multe puteri Parlamentului European ca o contrabalansare a birocratiei UE

  7. Vremi demult duse. Ma intilnesc cu un amic. Trist, se vedea clar, in ciuda incercarilor de a miji cite un zimbet la glumele noastre. Auzisem ceva, ca ar fi perspective de divort. Incerc sa-l „imbarbatez”…
    – Las-o dreq, nu e vorba ca divortez, mi-a luat caietul de insemnari si a zis ca merge cu el la militie. Nu stiu unde l-a asuns, ca nu il gasesc, si daca il duce, draqul e al meu.
    (Pina la urma nu l-a dus, dar au divortat.)
    Ce citesc azi, dar pe invers:
    „Un turc a depus plangere impotriva sotiei sale pentru ca il insulta pe Erdogan cand il vedea la televizor”.
    😛

  8. Vom avea o noua agentie de stiri
    http://www.news.ro/
    desprinsa din Mediavax.

  9. Excelenta analiza….s-a terminat cu socialismul german.

    Noroc că Ficusul idiot n-a apucat să schimbe direcția României ,râmănem pe axa Londra – Washington ,deja incluși in noul centru de putere …

    • nu a putut schimba, a fost bätutä in cuie 10 ani de Bäsescu.
      crezi cä mormolocul intzelege ceva,ieri a fost ” stupidus ”
      se läfäie in pozitzia lui de sef, ca-car-lache il conduce-

  10. Poate frivolitatile vor trece de Aksimet 😛
    Aveam o colega, pocaita, cum se zice pe la noi. Rosea la orice gluma spusa de colegi si se dadea fata mare. S-a casatorit, iar dupa 5-6 luni a nascut.
    „Banditii” de colegi nu au iertat-o cu rautati de genul „te-ai rugat Domnului sa nasti mai repede”?
    Asa si Alinuta:
    „Alina Gorghiu a anuntat ca va fi mama: Co-presedintele PNL va naste un baietel la sfarsitul lunii mai”

  11. mormolocul este o nulitate, ce vorbeste nu are nici o substantzä,
    a citit ca un cretin, una este o micä schitzä ,dar sä citesti…………….

  12. Buna dimineta !
    Eu intodeauna am fost confuz la politicile tarilor balcanice.
    Noi ii vrem pe ei daca ni se da dar nu ii dorim pentru ca noi stim ce este mai bine pentru noi.(Ro.,BG.,H.,Grecia.)Asta nu prea tine.
    Cum a spus si VIQ ei se pregateau de 4-5 ani deci scoatem din contex migrantii non UE cu toate ca ei au adancit criza actuala.

  13. Salut! 🙂

    Nu pot sa-mi dau cu parerea pe subiect pentru ca ar fi una mai degraba ignoranta – este o situatie prea complicata, despre care detin prea putine informatii (sau care se bat cap in cap) pentru a pretinde ca o inteleg, cat de cat. In urma cu un an, doi, poate chiar doar cateva luni, mi-ar fi fost mai usor. Dar acum au intervenit atatea rasturnari, atatea evolutii bizare, incat sunt inca „ametita”. Multe din ce stiam (sau credeam ca stiu) apar azi in cu totul alta lumina, sau s-au modificat radical intre timp si in viteza. Ce mi-as dori – ca UK sa ramana in UE si asta sa reprezinte cu adevarat o sansa de (re)construire pt UE (intru stoparea ambitiilor hegemonice ale Germaniei si „avantului” socialist vest-european & putinism) si (re)intarire a conservatorismului in UK [unde (re)intarire = abandonarea derapajelor spre stanga pe care le-a facut inclusiv guvernul Cameron]

    Pentru cine vrea sa citeasca/auda/vada (cam ce a rezumat Viq, mai pe larg)

    http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/eureferendum/12167851/eu-referendum-david-cameron-faces-mps-after-boris-johnson-backs-brexit-live.html

  14. Ce fraier, piratul, in loc sa se bucure, sa mai dea si el un sut admiratorului de genunchi risca o cratita-n cap de la Oana 😉
    Traian Băsescu
    36 mins ·

    Doamnă Oana Stancu,
    Să implici în disputa cu Dan Tapalagă pe fiica acestuia, un minor în vîrstă de 10 ani, este josnic şi descalificant pentru cel care face aşa ceva.
    Trebuie să recunosc însă că o astfel de atitudine este pe măsura standardelor profesionale ale celor care vă autointitulaţi a fi jurnalişti la Antena 3.

    • Părerea mea e ca Traian Basescu, fost președinte al României si om de stat remarcabil, nu ar trebui sa se implice coțofanic in dispute aburind de balcanism cu o țață oarecare ce se pretinde, împotriva dovezilor clare din ultimii multi ani, jurnalist. Poate maine-poimâine il dojenește si pe Marica ca se caută la biluțe pe stadion, mai știi?

      • gresit ,ca bärbat om de onoare cu fam. este oportun
        si chiar de salutat. aici s-a ajuns prea departe, este vorba de copii.

      • si dece, daca i-ar placea fotbalul, nu ar avea dreptul sa se exprime despre Marica? o vedeta facuta de ziaristii in lipsa de vedete.
        Ce este atit de oripilant pentru tine ca Basescu se implica uman? si nu uita, se implica de partea cuiva care l-a umplut de zoaie.
        Nu toata lumea poate discuta la nivel academic, filozofie de catedra, ideologii searbede de alergareti pe dreapta.
        Probabil ca tie iti place Oana Stancu, si nu esti de condamnat, dar ce ai zice ca intr-o disputa cu cineva, preopinentul sa-ti reproseze ca ai un copil retardat?
        Pentru ca, ceea ce se intimpla la Haznaua 3, este urmarea unei atitudini pe care o propui; „sa nu ne bagam, ca se implica Klaus von Grivco.
        Ultima lui declaratie, ca va fi activ la numirea virfurilor in Justitie, ca se va implica, vad ca nu oripileaza pe nimeni.
        Nici chiar pe @ adrian 😛

        • Nu am zis ca Basescu nu are dreptul si nici Oana Stancu nu imi place. In plus, sunt si de acord cu observatiile lui Basescu. Doar ca, pentru ca am vazut cum se comporta in spațiul public si alți foști șefi de stat in situații similare, mi-am format părerea pe care am enunțat-o mai sus. Tu ai tot dreptul sa ai o alta părere si te felicit pentru ea. Totodata, te asigur ca Basescu se va comporta si in continuare exact asa cum vrea el, indiferent de părerea mea sau chiar si a ta. Si bine face. Balcanii e mari si complect diverși.

    • Parerea mea este ca scrisoarea Oanei Stancu are doua efecte importante:
      1) pana si cei mai fideli suporteri ai A3 vor fi scarbiti de josnicia demersului (mai toti au nepoti). E echivalentul dislaicului pentru KWBr.
      2) coagularea diverselor curente din mass media si intelectualitate impotriva Raului cel Mare. Vom vedea in jurul cui mai tarziu, dar cred ca incepand de azi vor rasari ca ciupercile fete si voci care sa mentina degringolada care dezbina fortele antiGIOP.
      Desi cu fundul in doua luntre diferite, OSZ si AcZ vaslesc in aceeasi directie.

      • salut. Eu il vad si ca testul final pt CNA. Poate aparea si decisiva coalitie contra CNA care sa duca la demiterea in corpore.
        Iarasi FB va avea un rol important ca sa-i faca pe politicieni sa vada ce consecinte risca daca nu revizuiesc CNA

  15. ANTENA 3; ESTE CEL MAI JOSNIC POST DE TV,
    dar nu singurul, il urmeatä ROMANIA TV si chiar REALITATEA „lor”

  16. (…) Traian Basescu, fost președinte al României si om de stat remarcabil, nu ar trebui sa se implice coțofanic in dispute aburind de balcanism cu o țață oarecare (…) (@adrian la 16:29)

    Pe unii nu-i duce capul mai mult, altii o fac premeditat.
    Evident, Traian Basescu nu s-a bagat in dispute cu o tata (oarecare, sau nu). Ca multi altii, cetateni cu drept la opinie, si-a exprimat-o pe a sa, pe pagina proprie de fb. Ce spune Basescu (si ce au spus astazi multi altii), nu tine de vreun „balcanism” ci de o reactie normala de repulsie fata de un gest mizerabil si de reflexul sanatos de a sanctiona manifestarile abjecte care inunda spatiul public.

  17. ESCROACA RESPECTIVÄ, se foloseste de toate mijloacele ,
    scenaritele lacrimogene, la procesul cu Turcescu pe care la pierdut
    a inceput sä tzipe si plangä in instantzä,asta este specialitatea casei

    scoala securistä a lui voiculescu

  18. Salutare tuturor!
    Vai dar cum e posibil asa ceva dupa ce ai fost in State si ai ”discutat la nivel inalt”.
    U.S. Embassy Bucharesti: ”Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român.”

  19. Dupa Raspopit, si Ciuvica o incaseaza:
    ”Urmare solicitării dumneavoastră înregistrată la Agenția Națională de Integritate cu nr. 2766/15.02.2016 vă comunicăm că Agenția Națională de Integritate a transmis, într-un punct de vedere oficial, doamnei magistrat Camelia Bogdan, faptul că deținerea simultană a calității de magistrat și a celei de formator (lector) în cadrul Proiectului având tematica „Aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune și prevenirea actelor de corupție în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene” nu este de natură să genereze o situație de incompatibilitate”.

  20. Un comentariu „pescuit” pe fb: „Aș vrea să-i zic Oanei Stancu, care întreabă un copil de 10 ani despre ”fabricile distruse” după căderea comunismului, că întrebarea nu este pusă cui trebuie.
    N-ați vrea să-l întrebați pe patronul dumneavoastră Dan Voiculescu ce s-a întâmplat cu fabricile românești după 1989? V-ar spune mult mai multe lucruri. N-ați vrea să-l întrebați pe Ion Iliescu? Dar pe Adrian Năstase?
    Îi serviți pe oamenii care au girat sau au practicat distrugerea economiei românești după 1989 prin spolierea acesteia și transferarea banilor în străinătate. Aceiași oameni care astăzi îi întreabă pe copii născuți în 2005-2006 unde sunt acele fabrici și uzine, pe care ei le-au distrus, și din banii obținuți au înființat Latrine TV. O faceți cu cinism. Și cu tupeu.”
    (DN)

  21. Nu înţeleg defel entuziasmul autorului acestui articol . Logica nici atât . Dar , sau cum fiecare pasăre pe limba ei piere … deci chiar nu-i treaba mea . Câteva observaţii însă >

    Toate aceste garanṭii obṭinute acum de Londra nu valoreazᾰ nimic dacᾰ britanicii aleg sᾰ pᾰrᾰseascᾰ UE în urma referendumului din iunie 2016.
    In caz contrar, acordul va trebui ratificat de toate parlamentele naṭionale ale UE ṣi de Parlamentul European. Preṣedintele celui din urmᾰ, Martin Schulz a indicat cᾰ rezultatul votului nu poate fi garantat, adicᾰ ar putea fi negativ.
    Schimbᾰrile obṭinute acum de Londra nu vor duce la modificarea Tratatelor UE, ci vor fi înregistrate în calitate de acord internaṭional la ONU. Ele vor fi integrate în Tratatele UE la urmᾰtoarea modificare a acestora, cândva în viitor.

    „Acum cᾰ un acord a fost gᾰsit, veṭi scrie cᾰ UE este puternicᾰ …ṣi o veṭi face cu eleganṭa ce carecterizeazᾰ articolele dumneavoastrᾰ”

    i-a încurajat pe ziariṣti preṣedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker .

    • Alele/Hans/…samd,

      Nici eu ! 😀 😀 😀
      Dar ce pretentii sa mai ai de la evenimentele contemporane ?
      Orice e posibil, cel mai improbabil fiind urmarea unei logici anterioare.

      Dupa mine modificarea birocratica este caduca. Ceea ce conteaza este ideologia, orientarea liderilor. Care cel putin pana acum a fost extrem de proasta. SI cred ca nu e greu de sesiat ca povestea asta cu Brexitul este o scuturatura foarte serioasa pe teme fundamentale. cand si cum se vor regasi noile orientari in documentele organizatorice si de functionare (DACA…) este subsidiar.

      PS
      Cu copy/paste nu faci impresie buna.
      Nici cu nickuri multiple.
      Prima arata ca tu personal nu poti gandi, a doua ca nu esti onest.
      Common sense, mate ! 😉

  22. Omul de afaceri Gruia Stoica, care controleaza GFR SA, membra a grupului Grampet, a fost condamnat, marti, la 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare, dupa ce primise in prima instanta 4 ani de inchisoare cu executare.(Curtea de Apel Ploiesti)

    Decizia de azi a Completului de la Inalta Curte este definitiva.
    Astept reactia lui Ondine.

  23. Adrian SEVERIN, condamnat cu EXECUTARE la 3 ani si 3 luni Sentinta nu e definitiva . Apelul se va judeca de catre Completul de 5 judecatori.

  24. Stil de a-ti flata eventualul rival (cu subintelesul „nu candida, ai fost cel mai bun”):
    „Orban: Vreau să câştig Primăria cu un scor de peste 40%. Băsescu, cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureştiul”.
    😛

    • asta cu Bäsescu , A FECLARAT-O ORBAN ?

    • salut Victor. Orban a comis-o in 2009 „numai curvele si betivii voteaza cu Basescu”. Ca aceste voturi sa nu-i fie contrarii acuma PERIE. Dar noi AVEM memorie [nu avem inca candidat la Capitala].
      Orban -poreclit pe net eternul loser- isi joaca [contra vointei lui?] viitorul politic. Ori se rup ehamul ori… calul.
      Daca candideaza din vointa lui, atunci Nenea Iancu are raspunsul: „tocmai eu sa ramanfara coledzi? … In caz de ceva pac la Razboiul”..

  25. Chiar nu înţeleg entuziasmul autorului acestui articol . Logica nici atât . Dar … fiecare pasăre pe limba ei piere nu ?
    Cine citeşte presa shakespeare/iană … ştie şi cunoaşte !
    Pentru rromanes , e bun articolul . aplauze

  26. Interimarul Licu (sau poate mai degraba adjunctul sau, Codrut Olaru, sau… altcineva, de unde sa stiu eu cine?) vrea ca PG sa intre in CSAT
    http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/procurorul-general-vrea-sa-faca-parte-din-csat–408164

    In 2013, ideea apare intr-un proiect al lui Codrut Olaru (candidatura CSM)

    In ianuarie 2015, propunerea venea din partea lui KWJ (la pachet cu alta nastrujnicie: CSM, ICCJ si PG sa aiba atributii legislative – un artic. de la acea vreme explica de ce chestiile astea sunt cam neconstitutionale:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19034463-poate-face-parte-procurorul-general-din-csat-dar-csm-inalta-curte-parchetul-general-pot-avea-drept-initiativa-legislativa.htm )

    Trustul Intact/A3/voiculesce/etc, zice prin gura analistului din dotare radu tudor, si-a facut deja public acordul.

  27. cum vä explicatzi,
    medelin spägarul a scäpat de cautziune si de control judiciar,
    el a mintzit ordinar. el are 5 s-au 7 copii, dar numai 2 minori
    dece justitzia face astfel de concesii???

    • Rusii sunt peste tot, cei cu bani sunt de mult in Miami,Monaco
      s-au Londra;au cumpärat insulitze in Mediteranä, etc.
      tzin minte in ´ 93 in NY, erau in cele mai scumpe magazine de
      blänuri si bijuterii. in Miami stäteau mai mult la piscinä cu bäuturi
      si ei si sotziile ,erau plin de lantzuri mari grele , ca manelistii
      cand noi veneam dela plaje erau turtä, gälägiosi . abia rupeau
      engleza restul nimic.
      propietarul barului dela piscinä era neamtz, ne spunea cä in 2 säptämani cu rusii, si-a fäcut banii pt. toatä vara, aruncä cu banii.

  28. Buna seara!
    De la 20:00, Basescu la Nasul

  29. ‘Neata !

    Mih,
    Multam, tocmai voiam sa cer niste linkuri !
    Nu l-am vazut.

  30. AM ASCULTAT UN DISCURS MIZERABIL SI DUPLICITAR ;
    CU URME DE INSINUÄRI- A LUI Mircea Aron dela CSM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s