Daily Archives: martie 21, 2016

Prin urmare si-asa deci, despre banci si ipoteci !

Disputa pe tema legii „darii in plata” continua ca un serial-fluviu, scurgandu-se usor printre momentele de interes mai mult sau mai putin personal, pana la o irelevanta usor enervanta prin incapatanarea cu care continua sa se bage in seama.

Deputatul pesedist a simtit ca a prins in lat un vanat gras, cu priza la cei ce se imprumuta mai mult decat ii tin curelele si care tare s-ar mai bucura sa nu mai dea inapoi ceea ce au fost de acord sa dea cand au semnat contractele cu bancile. Indiferent insa cat de strambe ii sunt motivatiile interne, faptul ca demersul lui este in directia unei reasezari pe principii elementare de normalitate ramane un lucru bun. Nu cred ca deputatul Zamfir realizeaza asta, ca de fapt sustine un aspect normal dpdv socio-econmic desi activeaza intr-o formatiune politica cu principii complet opuse, ceea ce pana la urma e chiar nostim 😀
Pentru ca nu e nimic mai normal ca un creditor sa execute garantia pe care a pretins-o de la debitor in momentul incheierii contractului, in cazul in care respectivul nu mai vrea/poate plati datoria. Asta este si sensul termenului de „ipoteca” !

Opozitia furibunda a reprezentantilor sistemului bancar este si ea in limita normalitatii. A normalitatii in care niste animale financiare cu structura genetica de rapitor se ingalbenesc la teama ca ar fi nevoite sa mai si pape plancton in loc de guvizi sau sa pasca iarba verde in loc de bovine cu sange cald. Dar procesul asta trebuie sa se desfasoare, momentul „darii in plata” fiind doar un episod al epopeii, pentru a echilibra balanta sociala si a pastra functionalitatea in limite acceptabile.

Lucrurile ar trebui sa fie cat se poate de simple si clare.
„Cineva” (persoana fizica cu precadere- candva, comunitate de persoane fizice 6_8kv1iactionari/depunatori- cu precadere actualmente) are mai multi bani decat are nevoie.
Nu-i cheltuieste, nu-i investeste, doar ii numara !
Deci bani care stau degeaba.
Altcineva, person/organizatie cu chef de munca, cu ambitii si scopuri, vrea sa investeasca dar n-are ce !
Intre cele doua entitati are loc o intelegere, un parteneriat !
Cel cu bani devine „partener financiar” la investitia ambitiosului in schimbul unei parti din castigul pe care il va realiza respectivul. Dobanda !
C’est tout !756x1000_n55nwh
Punct.
Castiga antreprenorul, castiga si banca, adica partenerul sau financiar. Respectiv, deponentii, actionarii bancii.

Esueaza afaceristul, pierde ce a investit, inclusiv timpul din viata lui, munca 24/7 si ce bruma de bani/casa mai avea, pierde si partenerul sau financiar.
Ca d-aia-i partener !!!!!
Adevarat este, in asa situatiune, cand faci un parteneriat, casti ochii la ce si cum naiba are de gand sa faca afacerea cel ce solicita imprumutul. Ceea ce la orice banca intreaga la minte se si face. Ceri 10.000 de lire sa pui automate de cafea in zona, vi cu planul facut cat mai realist posibil. Ce automate iei, de unde, cat te costa transportul, intretinerea, materia prima, chiria pe spatii, iar pe coloana-oglinda, ce pret pui la pahar, ce trafic ai in locatiile vizate, care e profitul brut, cum il chivernisesti si ce perspective de succes poti sa ai !
Iti da cu albastru, ai verde. Primesti banu’ !
Iti da cu rosu, ai negru in fata ochiului.
In doua cuvinte simple, asta e rostul fundamental al existentei sistemului bancar !!!!!!

Iesirea in decor ar trebui sa fie un accident.
Imprumutul „pentru nevoi personale” spre exemplu, practic nu ar trebui sa existe. Ambele parti ce recurg la acest tip cred ca au o doza semnificativa de iresponsabilitate.
Din punctul de vedere al celui care cere banii orice calcul cat de sumar posibil demonstreaza negru pe alb ca e o pierdere financara masiva. Orice achizitie a oricarui bun care nu produce intr-o forma sau alta bani mai multi decat (in) lipsa lui este o paguba. Iar daca ACUM nu ai suficienti bani sa-ti permiti dracia aia, cum iti imaginezi ca ai putea avea dupa ce mai provoci si o paguba pe deasupra.
Un teveu te-ar costa acum 500 de lire cu banu’ jos. Dar tu nu-i ai.
Asa ca il cumperi prin imprumut bancar cu 700 de lire.
Stupid !!!!
Pe de alta parte, aceeasi situatie din punctul de vedere al bancherului ar trebui sa aiba aceeasi conotatie.

Daca ala nu are bani sa-si traiasca viata pe un standard mai inalt decat isi poate permite, cum o sa poata plati in plus pentru poftele lui ? Prin urmare iti asumi un risc nepermis de a pierde nu doar potentialul castig ci si parte din banii proprii, din  ceea ce ti ti se pare a fi o „investitie” !
Din pacate insa, suntem oameni. Si asa cum le sta bine oamenilor, facem prostii.
Asta e si ea una dintre ele.
Problema e ca prostias e plateste doar de catre o singura parte a partenerilor de intelegere. Pentru ca intelegerea se face intre un smecher si un fraier. Ceea ce muta fenomenul in aria escrocheriilor.
LouisBanca STIE farte bine ca nu-ti permiti. Dar iti face o propunere „de nerefuzat” : platesti in rate mai mici (eventual egale) pe timp indelungat. 10.000 de lei in rate de 100 de lei pe luna, timp de 25 de ani !
Fraierul vede doar ca va avea trotineta noua pentru care va plati „doar” 100 de lei pe luna.
Ceea ce de fapt inseamna 30.000 de lei !!!!!
Cu taxele ce se adauga la proaspatul bun achizitionat, cu asigurarea, cu benzina, cu intretinerea periodica si cu cea tot mai costisitoare pe masura trecerii timpului, dupa cel mult 8-9 ani dracia e o povara. Iar el mai are de platit inca de doua ori pretul real al respectivului fier-vechi. La care se adauga pretul prostiei. Care e scumpa !
Banca insa deja si-a recuperat banii cu care ti-a finantat eroarea. De la momentul ala mai departe esti sluga ce munceste ani buni sa intretina nivelul de trai, deloc modest, al celor ce te-au escrocat.

Desigur situatiile de genul asta sunt practic de neevitat. Sunt derapaje firesti ce TREBUIE sa atraga dupa sine semnale de alarma, deopotriva pentru cei patiti cat si pentru cei capabili sa invete din greselile altora.
Pana la un punct !
Daca parteneriatul ar fi fost in limitele normalitatii, atunci „falimentul personal” ar fi atras dupa sine si responzabilizarea bancilor. In lipsa lui, singurul care isi asuma riscuri este fraierul !

Aspectul in discutie de la care am pornit de fapt, „darea in plata” si stingerea datoriei cu ipoteca ce garanteaza imprumutul, este mult mai normal decat cel cu „nevoile personale”. In fapt banca evalueaza atent valoarea imobilului care trebuie sa acopere (de regula cu un factor de multiplicare suplimentar) suma imprumutului solicitat, exact in scopul de a-si proteja investitia in caz de incapacitate de plata a debitorului. Nimic mai firesc decat sa valorifice bunul ipotecat si sa recupereze suma !
Ideea ca dupa oarece perioada valoarea de piata a respectivului imobil ar putea sa fie mai mica nu sta in picioare la o minima analiza realista pentru simplul fapt ca devalorizarea va fi intotdeauna inferioara sumei pe care debitorul deja a platit-o bancii in aceeasi unitate de timp. Cu alte cuvinte intotdeauna valorificarea va fi in avantajul bancii.

Ceea ce cred ca este cel mai interesant in povestea asta, reprezinta iesirea la lumina a aberatiilor legislative in folosul bancilor. De fiecare data in folosul bancilor !!!

Este doar un episod pentru ca increngatura financiar-economica-legislativa are mai multe puncte fierbinti pe tema asta ce se cer dezamorasate.

Cel mai grav mi se pare aspectul bine atins de Daniel Oanta, unul din fanaticii sustinatori ai escrocheriilor bancare, care reitereaza sperietaorea cu care a iesit Cinteza cu ceva timp in urma : „...există riscul ca o bancă să dea faliment şi să antreneze un efect de domino şi la alte bănci din sistem. Dacă acest lucru se va întâmpla, ca o consecinţă a neînţelegerii a realităţii elementare că băncile sunt intermediari de bani şi nu de case, că vând credite şi nu termopane, legislaţia în vigoare spune că pentru protecţia deponenţilor şi dacă fondul de garantare a depozitelor bancare nu face faţă, se apelează la bugetul de stat…!!”

Aspectul este absolut aberant si majoritatea oamenilor intregi la minte i-au observat cu mai multa usurinta anomalia dincolo de ocean, poate datorita faptului ca Obama l-a aplicat in practica, decat aici in propria ograda. El nu a fost inca aplicat, dar exista. Si pentru sanatatea economico-financiara a societatii, trebuie sa fie eliminat !
O banca este un actor privat pe piata de capital, cu actionari (depunatori inclusiv) ce investesc si castiga atunci cand banca are profit si isi asuma firesc si riscul pierderilor, nu exista nici un motiv rezonabil ca falimentul unei asemenea afaceri sa fie suportat de toata masa cetatenilor. Asa cum nici falimentul buticului din colt nu e suportat de nimeni altcineva decat de cei direct implicati in respectiva afacere.

Viq