Nu exista adevar absolut. Asta este absolut adevarat !

Cea mai teribila eroare o poti face de regula atunci cand esti sigur ca ai dreptate 😀
Asta nu inseamna ca nu ai.
Inseamna doar ca ignori faptul ca esti supus riscului asta. Iar daca esti atat de sigur poti lua decizii cu efecte majore.

Si atunci cum sti cand esti pe trotuar si cand nu ?

Ar trebui sa fie relativ simplu. Suma de informatii anterioare sa constituie puncte de reper care sa te ghideze in analiza noilor date cat mai aproape de adevar posibil.
Daca datele anterior asimilate sunt neconforme realitatii, fie cau au venit din sursa neclara sau din una ce a distorsionat intentionat realitatea si a falsificat-o, evident ca ulterior vei continua sa existi intelectual intr-o realitate paralela, intr-o lume radical diferita de cea in care are de fapt relevanta pentru existenta ta.
Iar cand apar conflictele inevitabile dintre cele doua lumi, pentru tine sunt inexplicabile logic si poti fi in cel mai bun caz, putin dezorientat.

Spre exemplu ce pot gandi ACUM cei care ani de zile au supt din biberonul lui Voiculescu ?
Nu e greu de presupus.
Putem privi efectul mental indus de statul totalitar, asistential, ce inca determina o majoritate imensa de cetateni sa-si doreasca pe mai departe obedienta tampa, dependenta existentiala sub toate formele ei fata de un sistem asupra caruia nu au controlul.
La vot nu merg sa-si decida voluntar temporarii conducatori politico-economici iar atunci cand merg nu ii analizeaza responsabil. In cazul in care reusesc sa gestioneze oarecum amanuntele astea, decid sa fie condusi de promotorii aceluiasi sistem cvasitotalitar ce urmeaza sa-i inregimenteze in turma organizata.

Capacitatea noastra ca fiinte umane de a deslusi adevarul de fals este relativ limitata.
Ceea ce nu inseamna insa ca e nula si prin urmare nici ca nu merita efortul.

Viq

Anunțuri

17 responses to “Nu exista adevar absolut. Asta este absolut adevarat !

  1. Mda.
    Insa mie mi se pare ca a omis un aspect: mentalitatea de sluga a unora, de a se inchina imediat noului stapin scuipind icoana la care se inchinasera pina atunci. Scuipind pe ea.
    Nu ii intereseaza adevarul, care, zice-se, doare 😉
    (La inceputul anilor `90 chiar se spunea ca „Adevarul” minte 😀 caci se nascuse dintr-o Scînteie. )
    Ca picanterie, si tehnocratii mint:
    „Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat în şedinţa de joi a CSM că a minţit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, deşi în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentând că declaraţiile “erau nişte bune intenţii.”
    Doar si Iadul, zice-se, e pavat cu bune intentii 😛
    http://www.mediafax.ro/social/declaratia-uluitoare-a-ministrului-justitiei-raluca-pruna-in-fata-csm-am-mintit-la-cedo-ca-am-asigurat-buget-pentru-sapte-penitenciare-video-15780817
    Aceasta ministresa cu bune intentii ni-l propune pe Licu, banuit de plagiat, ca adjunct al Procurorului General al Republicii.

    • Salut Victore,

      Nu e omis.
      E implicit.

      Daca ne invartim suficient sa ne smantanim, esenta ce rezulta pana la urma e tot caracterul.

      Fatuca de mai sus e foarte rezonabila, atribuie caracterului de buna calitate ideea de „cercetas” in ale vietii.
      De fapt dominarea comportamentului de catre una sau alta din emotiile primare, constientizarea chiar a acestei presiuni, se creeaza a la long, din copilarie si se cuantifica in trasaturi de caracter.
      Esti magar sau nu.
      Esti mincinos au ba.

      Uneori obisnuinta de a minti se impleteste admirabil cu prostia, ca in cazul prunei de mai sus.
      Sa declari franc si public ca din pozitia de reprezentant al unui stat cu aproape 20 de milioane de cetateni ai indus in eroare foruri internationale, ca ai mintit cu buna stiinta la un asemenea nivel depaseste orice grila de evaluare pentru un om zdravan la devla.
      De ce mai e acolo ?
      De ce nimeni nu se sesizeaza
      De ce nu e demarata instantaneu o ancheta guvernamentala, evaluate si imputate daunele cauzate Romaniei de un asemenea grad de iresponsabilitate ?

      Fara sa exagerez, am in areal persoane in functii modeste de conducere cu o cultura a responsabilitatii net superioara.

      • Viq,
        salut.
        De acord, voiam si eu sa-mi fac o intrare, caci dna ministru ma uluieste cu iesirile ei; numai a ministru al Justitiei nu pare.

        • Doamna vegetala mai comunica ceva implicit prin ce si cum zice : ca nu-i e jena sau teama s-o comita.
          Nici minciuna profesionala nici recunoasterea publica.
          Pentru ca nimic nu se intampla.
          Intreaga societate, intregul sistem e in cunostinta de cauza. Toti practica sportul asta.

          Dimpotriva.
          Daca ar ascunde ceea ce toti stiu ca se intampla, risca sa devina ridicola.
          Precum o calugarita in uniforma de lucru intinsa pe plaja intre Mamaia si Tataia..

  2. Iar isi baga coada…..
    …. brunetul cu lada :

    http://www.b1.ro/stiri/politica/sondaj-care-este-diferenta-dintre-psd-si-pnl-la-parlamentare-unde-se-situeaza-celelalte-partide-164504.html

    Nici nu-mi pun problema daca procentele alea au sau nu legatura cu realitatea ci strict ce urmareste si cum vrea sa manipuleze 😉

    • Sondajele si-au pierdut demult credibilitatea.
      S-ar putea sa fie si lipsa de profesionalism, ca nu poti sa spui ca Nicxusor: in Bucuresti ai facut sondajul pe 100 de alegatori si asta iti spune ca USR este al doilea dupa PSD.
      Cu 100 (o suta) de repondenti e sondaj credibil?
      Majoritatea sondajelor, pe linga lipsa de profesionalism, sint manipulatoare. Ordinare.
      Caci daca 40% vor vota PSD si 31% PNL ne meritam soarta. Si trebuie sa le multumim gurnalistilor si „inocentilor versatili” cu diploma care au participat masiv la un asemenea vot.

  3. Salut! 🙂

    Viq, chiar daca initial am avut oarece retinere [nu intotdeauna m-au, sa zic asa, entuziasmat „TED”-urile], am reusit azi sa vad filmuletul si recunosc, mi s-a parut interesant. Si mi-a placut Multumesc! 🙂
    Sa fii „cercetas” > „soldat”, pe termen lung [si poate, cu exceptia unor situatii mai speciale si limitate in timp] este un beneficiu personal mai mare & mai necesar.
    NB – Este si mai dificil sa fii „cercetas” pentru ca necesita EFORT personal. D-aia sunt mai multi „soldati”…
    Omul [ca majoritate] nu prea e dispus sa faca asemenea eforturi, preferand „lenea”, chit ca se-ntreaba pe urma de ce nu-i merge bine si gaseste orice alta explicatie si/sau orice alt vinovat, mai putin pe sine in relatie cu propria-i lene].

    • Buna Mih,

      Personal vad in TED o platforma excelenta de popularizare stiintifica. O conectare intelectuala cu frontierele cunoasterii la nivel de masa.
      Poate cea mai reusita materializare a avantajelor internetului pe palier educational.

      Asta nu are coloratura politica. Nu e de stanga-dreapta asa cum nici democratia nu e sau faptul ca toti avem patru membre cu degete la capetele lor. Ca unii au o slabiciune preferentiala ciudata pentru unghia de la „ala micu” nu se repercuteaza asupra schemei de baza.
      Si David Cameron e pe TED.

      Semnalul tras de fatuca de mai sus este extrem de interesant.
      Pentru ca alunecarea in zona luptei exclusive in care analiza calma si rece cedeaza locul actiunilor considerate imperativ necesare pentru obtinerea victoriei este mult mai frecventa decat ne-am dori.
      In general suntem mult mai expusi comportamentului excesiv emotional deact avem impresia 😉
      Asta in ciuda eforturilor noastre de a ne pastra echilibrati si rationali.

      Cu mai multi ani in urma foloseam desenele lui Covey din „Cele 7 trepte…” ca ma fac inteles de un auditoriu care refuza initial sa creada ca este atat de usor influentat emotional in analize si decizii.

      Problema e ca cei care au interes sa se foloseasca de aceasta caracteristica umana sunt de regula imorali. De la vanzatorii din obor la profesionistii in marketing si bineinteles politicienii verosi.
      In marketing daca nu ai minime cunostinte de NLP esti „prostul satului” 😀

      In replica, daca ignoram aceasta realitate suntem victime extrem de usor de prins in plasa. Daca ai sesizat, pentru orice lider e o regula ridicol de vizibila sa creezi emotii in masa auditoriului, emotii pe care apoi sa le dezvolti pana la exacerbare pentru ca in final sa le folosesti spre a provoca actiunea LOR dorita DE TINE !
      De la Stefan Cel Mare la Donald Trump.

      Nu zic ca am putea deveni imuni la asta. Nu cred.
      Dar macar le putem face viata mai grea celor care isi castiga existenta batandu-si joc de semeni
      A nu se uita : „Lupusorul” tinerel care ne-a latrat ca oaia pana ne-a scapat din gheare s-a comportat ca un profesionist in mizerii de genul asta !

      Multi s-au pierdut de turma, conform regulilor de baza ale selectiei naturale.

      • Badici are un articol glumet/interesant pe tema creationismului modern, varianta comerciala (dar se aplica si in politica – ce alt rost au partidele in afara „vanzarii” propriilor candidati, sau in viata – in fond, fiecare isi „valorifica” competentele propunandu-le celor dimprejur, nu-i asta singura posibilitate de afirmare?)
        Un prilej de analiza a naturii naturale/artificiale a evolutiei de la postura la impostura, apoi la a-postura, pe modelul foilor de ceapa. In arta, o revenire postuma spectaculoasa a lui Maiorescu, de unde si alergatura recenta a Galinei pentru fatade de presa. S-a descoperit rimelul de realita3te.

  4. O completare la comentariul anterior.
    Mi-am amintit de avalansa de comentarii revarsata peste copaceni de „amici binevoitori”, la inceput mai cu „duhul blandetii”, apoi tot mai agresiv.
    Sub pretextul ca „ne vor binele” ne-au pus rapid eticheta de „soldati fanatici, idolatrii, prosti, spalati pe creier” etc, pentru ca ne asumasem o optiune. Argumentele noastre nu contau, ale lor…nu erau necesare, n’asa? 😛
    In fond, a fost incercarea de a castiga „soldati” de partea lor, iar mai apoi, necazul ca nu le-a mers pana la capat [pacat ca unii le-au cazut in „plasa”]. Cam asa ceva se intampla pe scara mult mai larga si [inclusiv] in mass media – urat spectacol 😦

  5. Cea mai frumoasa concluzie, clara si pe intelesul gugustiucilor: „teza asta a creiat-o tovarasul Basecu – isteria plagiatelor. Sa fim serioasi, ca doar Universitatile nu admit plagiate”.
    Nu-l cunosc pe ipochimen, dare pentru Statul nu are Institutii care sa puna punct repede plagii plagiatului, o sa ajungem sa nu mai stim de unde am plecat si ce urmarim.

  6. Traian Basescu, acum la B1

  7. cum pot sä voteze romanii,asa o traseistä mahalagioacä , precum
    Mincä

  8. Viq, sa-ti fie anii multi si asa cum ti-i doresti! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s