Muzica strazilor. Charlotte Campbell.

Cu scuzele de rigoare ca sunt destul de paralel cu curentul (curentii ? curentele ?) ce siroiesc pe strazile si pietele romane, profit de zilele de weekend sa aduc si alte infatisari ale strazii.
Zdranganici la colturi.
Vocalisti in piete.
Orice individ(a) destul de normal(a) sa nu-si permita mari investitii in echipament si marketing pentru a-si promova creatiile dar destul de anormal sa-si inchipuie ca respectivele creatii chiar merita sa „gadile urechile intr-un mod placut” celor ce bantuie caile cu pricina in directii ulterioare.

Londra e plina de „busker”.
Asta nu se traduce a „boschetari”, chiar daca un segment din neamul meu s-ar lafai in bratele gandului asta 😀 😀 😀
Buskin-ii sunt creatori/interpreti ce evolueaza fara tarif. Fie ilustri necunoscuti fie trupe sau interpreti de prima marime scenica, show-ul este un „casual” contact direct, cu oamenii, fara formalitati, fara pregatire anterioara, fara tam-tam, surle, trambite si artificiile stereotipe. O luare de puls in vivo.
Daca esti varf de top si fara a-ti fi recunoscuta moaca dai cateva piese la liber, pe strada, cand lumea se plimba pur si simplu, iar in jurul tau nu se formeaza un semicerc de afectati, poti sa-ti gandesti niste intrebari intime !
Daca nu esti, poti sa devii.
Cash-ul ce ti se doneaza la cutia instrumentului poate sa-ti achite binisor din bill-uri, iar daca esti contemporan cu tine insuti, pui CD-ul personal la vanzare.
Cei care au deja job contractat altundeva si o fac de drag, doneaza sumele diverselor societati de caritate, sau unde cred ei ca ajutorul lor poate fi eficient.

Poate cel mai celebru „buskin” contemporan este Ed Sheeran, baietanul despre care vorbeam tot aici la pom cu ceva vreme in urma. Roscovanul nu a urmarit/cerut/cautat firma care sa-l lanseze pe piata. Companiile l-au cautat pe el 😀
Dupa ce si-a format singur piata de clienti, a venit si prima propunere de contract : i s-au oferit … 20.000 de lire. 😉
La acel moment, venitul sau anual, complet independent de orice contract, era de jumatate de milion 😀 😀 😀

Voi a va oferi spre delectare o fatuca pe care am ascultat-o pe malul garlei, langa roata aia de bicicleta de neam prost, cat roata Carului Mare, cam acum doua saptamani. I-am saltat unul din CDuri si l-am oferit oaspetilor mei din primavara asta, urmanad sa-i folosesc muzica si ca banda sonora pentru video-materialele de pastrat spre a fi vizionate la batranete 😀 😀

Enjoy cu Charlotte Campbell si genul de galagie al strazilor londoneze.

Viq

Anunțuri

13 responses to “Muzica strazilor. Charlotte Campbell.

  1. Si tie, Viq, iti multumesc pentru melodie.
    Dar parca ai fost inteles cu judex, la terminare apare Piratul.
    😛

  2. E despre muzica/bucuria de a canta (deci partial on topic), dar nu doar despre ea…

    • Nu pot privi asa ceva!

      • Mie-mi place 😀

        Victore, e nevoie de o schimbare de paradigma in privinta situatiilor de genul celei de mai sus, care in cazul nostru ae nevoie probabil de foarte mult timp.
        Fatuca nu canta chiar rau, desi e clar ca are nevoie de ceva instruire de specialitate.
        In plus „engleza” specifica cred ca-i scade din calitatea performantei.

        Poate fi oarecum simplu.
        Pune cuiva care nu stie momentul, numai coloana sonora, fara sa stie detalii. Nu suna tocmai rau.
        Iar persoanele de genul asta tocmai asta vor : o recunoastere REALA a performantelor lor fara a se lua in calcul „amanuntele” ce i-ar avantaja in raport cu competitorii.
        Ori noi nu suntem deocamdata in pozitia sa putem face asa ceva.

        Daca privesti atent, toti, de la juriu pana la ultimul spectator sunt ofiliti emotional dar nu atat de performanta artistica in sine, cat, major, de situatia „cumplita” (!!??) in care (din punctul nostru de vedere) se afla tanara respectiva.
        Nu este nici normal nici corect (pentru cei in cauza in primul rand) sa-i evaluam ca pe niste „suboameni”.

        Stephen Hawking nu este apreciat pentru ca bataie ca un apucat in scaunelul cu roate si pentru ca vorbeste prin calculator.

        • Viq,
          sa nu intelegi cumva gresit (si e posibil nici eu sa nu pot explica).
          O admir pentru ceea ce reuseste sa faca, dar nu suport suferinta altora. Pot sa vad cum imi curge singe, dar cind il vad la altcineva, nu rezist, sufar parca. Pot sa rezist pe tacute sufe3rintei, si chiar sa zimbesc, dar nu rezist la suferinta sincera a altora.
          Deci sufar de un defect de nastere sau de educatie.
          Revista „Dilema veche” a publicat de doua ori pe coperta fotografia unui copil plingind, o suferinta sfisietoare parca. Am rupt prima pagina, am aruncat-o si apoi am putut citi revista.

          • Fi pe pace, Victore !
            Te inteleg foarte bine.
            Vorba ‘ceea : „Am fost acolo !” 😀

            Chestia e ca sentimentul de mila are potential jignitor. In principiu oamenii vor respect, nu mila.

  3. m-atzi fäcut praf,

  4. avem noi dreptul sä ne plangem de ceva? in fatza unei astfel de minuni, ?

  5. Pe strazi se cinta si alte melodii:
    „Ministrul turc pentru Familie, escortat de politia olandeza pana la granita cu Germania / Premierul turc promite represalii „de cel mai dur tip” ”
    Ce pretentii pe turcaleti: sa foloseasca teritoriul european pentru a aduce, ienicerii si spahii, omagii sultanului Erdogan.
    O altfel de cucerire a Europei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s