Cine n-are bătrâni, să-i cumpere! Cine are prea mulți…

Cică de mult, tot în Orientul magic, erau două cetăți vecine care se războiau între ele cu sorți schimbători de izbândă de atâta amar de vreme, că și uitaseră motivul vrajbei. Se luptau cu asemenea îndârjire pentru ceva petrecut cu mult timp în urmă încât asta devenise scopul existenței lor. Au trecut anii, zecile de ani și secolele și ardoarea cu care se înfruntau nu scădea. Nu se stie cum se rotiră vremurile și se legară treburile, dar într-una din cele două cetăți vrăjmașe, în Sfatul acelei cetăți, cel care hotăra și conducea viața locuitorilor săi, ajunseră într-un rând precumpănitori tinerii războinici, hotărâți să încheie odată pentru totdeauna vrajba cu vecinii lor. Și asta, printr-o sforțare din toate puterile locuitorilor săi, de la cel cu barba sură pân’la cel cu țâța-n gură, care să-i îngenunche pe vrăjmașii vecini.

Cei cu mintea mai coaptă și mai bogați în ani, atât din mulțimea oamenilor de rând, cât și dintre puținii rămași în Sfatul Cetății, pricepură că ăsta era, cel mult, un vis frumos atâta vreme cât și vecinii lor erau la fel de puternici ca ei și la fel de hotărâți. Încercară mult și din greu să-i aducă cu picioarele pe pământ pe vijelioșii adepți ai războiului total, fără alt rezultat decât acela că o bună parte đin ura împotriva vecinilor, se răsfrânse și asupra lor. Nu trecu multă vreme și tinerii înfierbântați din Sfatul Cetății hotărâră, sub pedeapsa cu moartea pentru cei neascultători, ca toți bătrânii să fie scoși din cetate și părăsiți în niste peșteri pustii unde să se stingă de foame.

…pentru că erau lipsiți de puteri să mai lupte, mâncau din proviziile cetății de pomană și, mai mult, îi cicăleau pe cei tineri și-i băteau la cap pentru aventura periculoasă în care voiau să se lanseze.

Cum, necum, porunca fu îndeplinită și Cetatea curățată de babalîcii cicălitori! Numai un singur tânăr, chiar din Sfatul Cetății, nu avu inima împietrită să-și trimită la moarte pe părintele său și-l ascunse într-o pivniță pregătită din timp. Acolo îi aducea apă și hrană, acolo îi aducea vești despre ce se mai petrecea afară. Și veștile nu erau deloc bune! Aflând de hotărârea tinerilor războinici, Sfatul celeilalte cetăți hotărâ să le ia înnaite și înceapă ei războiul, cât timp pregătirile acelora nu erau terminate. Trimiseră dară solie la Sfatul tinerilor cu cererea ca să li se restituie un obiect sacru și de mare însemnătate: frânghia de nisip, împrumutată străbunilor lor pe vremea când s-au luptat cu duhurile Deșertului și pe care, după ce au folosit-o, n-au mai dat-o îndărăt! Altminteri să se pregătească de luptă!!!

Tinerii năuci din Sfat nu știau ce să facă: de război nu erau gata, răscoliseră fără nici un folos trezoreria și tainițele Cetății în căutarea obiectului cerut iar pe cine să întrebe despre frânghia împrumutată, nu mai aveau, căci își lăsaseră ciolanele în Peșterile blestemate. Văzând-și fiul cel iubitor atât de supărat, bătrânul vru să afle care este cauza. După ce ascultă totul, el îl sfătui pe feciorul său: «Trimiteți solie la vecini și spuneți-le că urma frânghiei de nisip s-a pierdut odată cu ultimul bătrân, dar că voi, în dorința de a trăi în pace cu ei, vă angajați să tocmiți cei mai pricepuți meșteri de pe lume să făurească altă frânghie de nisip și cei mai buni magi care să-i dea puteri la fel de miraculoase ca ale celei din vechime. Singurul lucru pe care îl cereți este să vă dea cu împrumut capătul de frânghie rămas la ei, ca să servească drept model pentru noua frânghie.»

Auzind spusele solilor, cei din Sfatul Cetăți vecine își ziseră: «Ne-am grăbit, nu este timpul de război! Încă mai este pe acolo, neștiut, un bătrân…»

*

Salt în timp, peste mai bine de două milenii și mai spre soare-apune, într-o parte de lume care se cheamă EstEuropa și într-o țară unde povestea de mai sus e scrisă parcă răsturnat, ca într-o oglindă rău vrăjită. Tinerii viteji, cum fac aripi, se și împrăștie în cele patru zări, fără nici un interes pentru trebile cetății ajunse pe mâna unor șarlatani cu aere de meșteri mari prin ajutorul celor mulți buimaci, doritori de pere mălăiețe…

…care, nefiind tineri, sunt bătrâni. Și mulți… Încovoiați de ani, de boli, de tot felul de nevoi și lipsuri. Care cresc, ca găurile într-o haină veche pentru că nu prea mai este cine să croiască alta.

Copiii?! Prea cruzi, abia se descurcă cu buchiile amețite și alea de niste dascăli de doi bani…

Tinerii?! S-au duuus… Poate ăi de alt neam, flămânzii care, cu cățel, cu purcel, bat la poarta Europei, unii sperând la mai bine, alții hotărâți să ne aducă cuvântul păcii celui slăvit de cinci ori pe zi pe covoraș, cu fundul sus, altminteri – șișu’ la gâți și boamba la grămadă! Apoi nici ăia nu prea se omoară cu munca…

Sau poate hărnicuții mărunței, gălbiorii meșteri ai lumii cu ochii pieziși, da’ sunt cam departe și până ajung ei aici, om fi toți cu „Salaam”-ul în gură…

Bătrânii?! Ași, ei cu neputințele, cu ochii după popă, doctor și poștaș… Odată la patru ani, se strâng și mai trag un șut la gioale viitorului pentru un kil de mălai și o găleată de plastic!

Deci?

Cine n-are bătrâni, să-i cumpere! Cine are, să-i cinstească! Dar cine are prea mulți?!

P.S. Azi, cu chiu, cu vai, pe brânci și pe genunche, a început școala!

Dragi școleri: «Pana la următoarea vacanța, pune-ți mâna pe carte, fiți cuminți și nu fumați in budă!» este spusa unui parlamentar PSD de Maramu’, om cu patru facultăți 🙂

Anunțuri

72 responses to “Cine n-are bătrâni, să-i cumpere! Cine are prea mulți…

  1. Sa nu-l nedreptatim pe pesedist si sa dam citatul mai extins:
    ” „Nici mie nu mi-a fost draga scoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face. Pune-ti mana pe carte! Nu fumati in buda””
    Adica, sa va placa scoala, sa nu ajungeti ca mine, politician pesedist 😛
    Apropo de virsta aia inaintata care, se zice, aduce intelepciune: Plesu a renuntat sa mai scrie saptaminal in foia care min, pardon, in Adevarul, spunind ca se apropie de 70 de ani si altele ii vor fi prioritatile.
    Adevarat grait-a cine a grait: cu virsta vine si intelepciunea, dom` Plesu.
    Treceti in rindul „stirbilor”.
    NB,
    n-a mai trait destul geniul carpatin, ca asta voia, sa scoata batrinii din Cetate si sa-i mute la tara 😛

  2. Sa nu-l nedreptatim pe pesedist si sa dam citatul mai extins:
    ” „Nici mie nu mi-a fost draga scoala, ca la majoritatea dintre voi. Da nu am avut ce face. Pune-ti mana pe carte! Nu fumati in buda””

    Adica, sa va placa scoala, sa nu ajungeti ca mine, politician pesedist 😛
    Apropo de virsta aia inaintata care, se zice, aduce intelepciune: Plesu a renuntat sa mai scrie saptaminal in foia care min, pardon, in Adevarul, spunind ca se apropie de 70 de ani si altele ii vor fi prioritatile.
    Adevarat grait-a cine a grait: cu virsta vine si intelepciunea, dom` Plesu.
    Treceti in rindul „stirbilor”.
    NB,
    n-a mai trait destul geniul carpatin, ca asta voia, sa scoata batrinii din Cetate si sa-i mute la tara 😛

  3. si-o fi dat seama d-l Plesu, cä a deraiat de multe ori ?
    din päcate, s-a lingusit pe langä „multzi „

  4. cum iti asterni, asa dormi, e vorba
    dar sa reusesti sa nu lasi pe altul sa astearna si pentru nevolnicul de tine, asta e mai greu de intalnit …
    proști … mulți … si fuduli! no country for such old men
    pe de o parte
    pe de alta … vorbeam ieri cu un evreu mai in varsta, bun prieten si onorabil om – imi spunea:
    ce vrei sa ceri unei lumi in care, cu numai cateva zeci de ani in urma, s-a putut intampla ce s-a intamplat?
    si avea dreptate, totul este roz in comparatie cu … sa fac referire tot la un film … Schindler’s List… din care si eu, neevreu, tot nu pot vedea mai mult de 20 minute fara sa turbez

  5. Apropo de scoala. Daca aveti rabdare sa cititi, poetul este o profesoara…Ce sa astepti de la astfel de dascali

    https://aronafter65.wordpress.com/2017/09/11/diminetile-unui-poet-cu-minte-critica-literara/

  6. LA NOI INCEPE SCOALA AZI .

    • Nu avem Justitie functionala, pentru asta propunerea PMP.
      Justitia functioneaza incalcind Constitutia.
      Ca atare se cere punerea in acord a deciziilor CCR. Sau vreai sa rastorni si tu CCR-ul? au mai incercat unii in 2012 😛

    • Dai dovada de cecitate dottorala, gen „Genunche” 😛

      • @Bill face opozitie la opozitie. Incetul cu incetul, adevaratA3 lui culoare iese la iveala. Obsesia anti-Basescu este piatra unghiulara a A3 si HN, liantul care i-a unit pe Ponta cu Pora&Tapalaga, pe Schulz cu Dragnea, pe Antonescu cu Tariceanu, pe Patriciu cu Voiculescu, pe Firea cu Macovei, pe Malina cu Claudiu Craciun, pe Plesoianu cu @Bill.

    • Esti un habarnist ranchiunos si cu trombonul conectat gresit:

  7. io am inteles din articol egzact ce a zis si domnu viq in concluzie.
    ca trebe sa avem grija de batranei si de persoanele in varsta avansata.
    deci, de azi inainte o sa citesc cu mare atentie tot ce ne zice unchiul meu nea victor,
    si promit ca nu o sa ma mai iau de el, cu conditia sa nu mai pomeneasca de … de ala, stie el…

    • Ce-ar fi sa faci legatura cu parintii si bunicii tai?Sau ai avut „norocul” sa se curete de tineri si ai ramas tu, vesnicul utecist 😀 tinar si ferice 😉

      • ma victore
        sa faci tu carcei toata noaptea ca nu ai fost utecist ?
        ,si nici membru de partid ?
        ca numa cine era raufacator sau handicapat total nu era membru…
        tu nu ai cum sa te incadrezi in astea doo categorii…
        acu, pe de alta parte, varsta nu e o problema, nu noi ne hotaram data nasterii.
        poate doar cealalta data…
        problema e ca….
        uite, e deja septembrie si acush acush vine iar revelionu si iar o sa ne socotim varsta mai adaugand un an…
        dar tre sa gandesti pozitiv, caci devenim mai batrani deci mai intelepti…
        cand bem o bere ?

        • apropo de bunicii mei
          de unul stiu, ca mi-a povestit
          a fost in al doilea macel mondial pan la cotu donului, apoi, cand se razgandisereu romanii, pana dupa budapesta.
          de celelant nu stiu prea multe, se duse cand eram io prea mic, de inima se duse.
          stiu doar ca se lupta cu comunistii , dupa razbel, care voiau colectivizarea,
          sa ii ia vaca din batatura, terenul de la camp, chestii dastea.
          dar nu am amanunte.
          deci, cand oi mai veni cu masina
          ai curaj sa bei o bere cu mine ?
          platesc eu, nu-ti fa problemuri.
          ca daca vin cu avionu, nu opresc, ca n-ai airport acolo la lugoj.

          • Ma vad nevoit sa te refuz. Miine am intilnire cu un „neamt” 😛
            La Lugoj a fost „airport” cind nici soim nu erai.
            L-au desfiintat ai tai si s-a facut hipodrom, pe care l-au lasat sa moara.

  8. Victor,
    au murit totzi caii, au rämas numai ” martzoagele „

  9. Un asemenea chelner ar fi pe placul unora 😛
    http://www.mediafax.ro/

  10. CEVA CIUDAT , CE TREBUIE SÄ SPERIE ROMANIA:

    O CUNOSTINTZÄ A VÄZUT VASELE CE AU TRANSFERAT
    IMIGRANTZII IN MAREA NEAGRÄ:
    OMUL SPUNE , CÄ ;VASELE SUNT PRECIS INCÄRCATE SI
    DIRECTZIONATE – DIN PARTEA TURCEASCÄ LANGÄ BULGARI,
    VASELE PREA MICI-INSTABILE-PREA MULTE PERSOANE, NU
    PUTEAU TRANSFERA MAREA:
    APOI V-ATZI UITAT CE GENTZI AVEAU FEMEILE; CUM ERAU TOTZI
    INBRÄCATZI?????????
    AICI ESTE PROBABIL CEVA ………LA CARE I-AU PARTE SI TURCI
    ROMANI -politzia DELA GRANITZÄ:

    E F: GRAV !

  11. Oare ce PM ar putea sa readuca un ministru ca Funeriu in fruntea Educatiei si Cercetarii?

  12. am auzit singurul politician roman , la B1- T BÄSESCU
    POT SÄ SE TÄVÄLEASCÄ TOTZI- EL RÄMANE CEL MAI BUN

    • Nu e de mirare ca mai toti neavenitii din politica Ro s-au coalizat sa-i faca actele de expirare lui TB.
      Ca si neavenitii aferenti din mass media, de altfel (….sau de acelasi fel). Primii se tem de termenul de comparare, ultimii – sa nu le cada fata impaunatilor care i-au ins_pirat din 2014 incoace..

  13. asearä sobolanul de Palada l-a agresat pe altul, la B1,
    M Palada este un GOLAN MIZERABIL- O JOARTZÄ CA SI
    C STEFÄNESCU- PONTA.
    dar si vestitul rabiat, incorect ,mincinos a lui NICOLICEA si
    altzii ca el din ” ciuma rosie „

  14. DECE ASTFE DE NEMERNICI MINCINOSI SI TURBATZI
    TREBUIE SÄ FIE SCOSI DIN VIATZA PUBLICÄ.
    DEFINITIV !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  15. cateva secventze dela A3- transmise la alt post- unde DRAGNEA
    AMENINTZA URAT- GESTICULA-SE LÄUDA, -a produs o scarbä
    m-a ingrozit ce bine seamänä cu ceausescu si altzi comunisti sadea
    este infiorätor ce mizerie de politicieni
    Täriceanu -urangutanul bätran- un mare pevers ce a jucat cu totzi,
    a manipulat,furat,mintzit si complotat- DECE MAI ESTE IN POLITICÄ?

    • Eu cred ca vinovatul principal al degringola(nia)dei din politica de azi (nu numai din Ro) este Sir Winston, care a atras atentia asupra limitelor democratiei, limite de care profita acum demolatorii sistemului.

  16. Cineva se rasuceste in mormint, iar ceilalti tac chitic: Turambar a trecut la disputa pumn-fata lui Gotiu.
    Trebuie o lege noua: concediu medical pentru dispute la locul de munca. In enteresul Tarii 😉

    • o fi gresit ceva Bäsescu?
      hai cä poate gäsesc , dacä se strädiesc

      • Basescu si Codruta, ca iepurele si sapca: unii il acuza ca a pus-o acolo (pe capul lor), altii ca o vrea remaniata (jos de pe capul lor). Nu iese mai bine Mineriadul, cu moda lui cu basca?

        • cä a pus-o pe post, nu inseamnä cä este vinovat TB
          cu sigurantzä unii procurori din dorintza de a se evidentzia
          s-au la „rugämintea” unora , au luat-o razna.
          nu pot räspundä decat cei ce au gresit,
          sä tot invinuesti pe TB de orce s-a intamplat in 10 ani
          inseamnä cä „ciuma rosie ” urangutanul Täri, Tonta, etc nu au
          existat–- atunci da, sä-i intrebäm unde au fost.
          eu nu pricep dece numai Coldea a plecat, dece nu si MAIOR
          DRAGNEA -S-A PLIMBAT CU MAIOR-DANCU;MAZÄRE etc
          in diferite tzäri- dece acum DRAGNEA este asa sus ?
          PONTA a fost prieten de talhärie- dece nu spune tot?
          PT: CÄ DRAC-NEA S-A ASIGURAT- S-A INFILTRAT PESTE TOT
          SI II ARE LA MANÄ: ESTE F-F-GRAV

  17. Pe Contributors o avalansa de articole (printre care si Ciolos) de lauda mai mult ori mai putin mascata la adresa lui Juncker.
    Vine insa si dusul rece:
    „Premierul olandez Mark Rutte a declarat ca se opune intrarii Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen, subliniind ca viziunea despre viitorul Uniunii Europene expusa miercuri de Jean Claude Juncker in Plenul Parlamentul European este cea a unui „romantic”, scrie Agerpres, care citeaza cotidianul britanic Express, The Guardian si Financial Times.”
    Nici austriecii nu ne vor; vor doar petrolul, padurea si alte cele 😛
    Tainul 😉

  18. Cazul Palada:
    SNSPA
    1) Scoala evita intrebarea cheie: este Palada, in vreun fel, in contact cu studentii scolii, sau nu? Ce invata studentii de la el?
    2) Face Pieleanu, alt sociolog supramediA3zat al lor, sondaje platite de A3, cu studentii scolii? Ce invata studentii de la el?
    Nu aduce asa a postfraudare a adevarului generalizata la sociologii scolii, binomul P_da&P_nu?
    De ce mai sunt acestia la SNSPA, azi?
    Se va schimba numele scolii in SNSPA3?
    USR
    Lor le prinde bine incidentul, Palada ii scoate din conul de umbra in care s-au aciuat dupa ce au irosit vireo 10% din voturile pozitive. Mai bine postura de victima decat cea de incompetent. Ei chiar nu vad ca asta nu rezolva adevarata problema: penuria de oameni de stat de talie, lipsa cronica de politicieni competenti si de incredere la varful puterii. Se nasc si in Ro oameni?

    • SNSPA? dupa cite stiu eu e fosta Kkdemie Fane Gheorgiu.
      Unde se şcoleau sprijinitorii Partidului si a Celui Mai Iubit Fiu al Popolului. Chiar si Dinescu a facut cursul scurt, de un an.
      Kkdemie pe care o absolveai fara griji daca erai atent sa nu te calce tramvaiul.
      NB,
      intrebarii tale „Se nasc si in Ro oameni?” ii raspund ca DA, dar sint lasi, n-au inteles sensul vorbele poetului:

      Lupta vietii
      de George Cosbuc

      „Copiii nu-nteleg ce vor:
      A plange-i cumintia lor.
      Dar lucrul cel mai las in lume
      E un barbat tanguitor.
      Nimic nu-i mai de ras ca plansul
      In ochii unui luptator.
      O lupta-i viata; deci te lupta
      Cu dragoste de ea, cu dor.”

    • dementul asta de PALADA- MERITÄ INCHIS.
      CE ESTE MAI PERVERS A FOST APLUDAT DE NISTE JIGODII
      CÄ A BÄTUT OAMENII LUI SOROSI:
      DEMENTUL PALADA A FOST SPONSORIZAT DE SOROSI
      acum dupä ce am väzut filmarea, brutalitatea lui Palada este
      boalä curatä- asta a fost langä alt vagabond,agresiv si vulgat
      TONTA:- ASTA ESTE TINERETUL PSD

      • SNSPA3 trebuie sa explice de ce s-a apropiat de PLDA3, nu cum se indeparteaza acum de ipochimen. Iar daca il consideri si pe Pieleanu…Si parca si Alistar e tot de-acolo, nemaivorbind de Prefraudulescu.

  19. despre ministrul pop liviu, de la scoli si universitati.
    cica a scos o culegere de gheba,
    unde elevii invata cum sa culeaga ghebe si alte ciuperci,
    ca sa poata supravietuiasca dupa terminarea scolii si luarea diplomelor de doctori.
    sa nu mai ziceti ca pesedeii nu are grija de viitorul copiilor nostrii care ne va plati mai tarziu pensiile noua, mie si lui victor.

  20. Buna de dimineata de sambata ! 😀 😀 😀
    Taman cand sa zic si eu ca e weekend, fac suplimentare 👿
    Da’ nu ne-am vazut demult, asa ca deturnez doo minute, ca n-o fi foc. 😀

    Vorbim de funie in tara spanzuratului, batrane Old ! 😀 😀 😀
    Privind inapoi cu manie, indemnul la razmerita revolutionara adresat cu tot codul postal „tinerei generatii” are si conotatii parsive. 😉
    Multa energie e la varsta subtire, multe frustrari si mare lipsa de drumuri clare pe care sa se manifeste olimpic.
    Drept pentru care respectivele energii o apuca pe poteci pe care mana omului n-a pus niciodata piciorul sau, mai trist, se rostogolesc ca billele spre directii povarnite spre buzunarul stirb al unor escroci de duzina.

    • Servus, Viq! 🙂

      Rar te vede omu’ pe la Copac…

      Din parte-mi poci dormi liniștit, nu-i nici un îndemn la răzmeriță a tinerilor împotriva bătrânilor, e doar constatarea tristă a încă unui bolovan pus în cârca românilor de nepriceperea, tâmpenia și hoția conducătorilor care ne-au amăgit cu zăhărelui în timp ce ei și-au umplut sacii într-atâta de mai trimit și p’afară…

      • Si eu pe mine ma vad rar, batrane !
        Vin rar ca am alte prioritati.
        Altminteri stilul meu nu e deloc intrusiv.
        Am fost neobisnuit de activ o vreme pentru ca perioada istorica a fost extrem de motivant impulsionata de marinarul de la Cotroceni. A fost o sansa incredibil de mare si incredibil de penibil ratata.
        A fost.
        Acum lucrurile par sa se aseze domol si parsiv peste natie ca o ninsoare cu clei de oase.
        Pe masura ce trece timpul, tentativele de revigorare sunt tot mai boante, tonusul mai flasc si perspectivele mai lipsa.

        Sa vedem cat va dura somnolenta.
        Inca astept sa se mai schimbe ceva.

        Trec pe la pom de dragul vostru 😀

    • sal`tare, Viq,
      ce faci, dom`le muncesti pe brinci sa nu se scufunde perfidul Albion 😛

      • ASA ESTE, VICTOR,
        sunt si in west puturosi, dar cine vrea sä-si pästreze postul,
        nivelul de viatzä -munceste serios

      • Salutare Victore,

        E partial vina lor.
        A astora de-mi dau tot mai multe chestii de facut in vreme ce concetatenoii los bastinosi stau la coada la ajutoare sociale.
        Si partial vina mea, ca-mi si place sa fac 😀 😀 😀

  21. Asta cu Plămadă asta e foarte tare 😀 😀 😀 😀
    Cafteala pe bune 😀 😀 😀

    Se practica si la televizia rusa.
    Cu aia semanam la comportament.

  22. Salut! 🙂
    „(…)perioada istorica a fost extrem de motivant impulsionata de marinarul de la Cotroceni. A fost o sansa incredibil de mare si incredibil de penibil ratata.
    A fost.
    Acum lucrurile par sa se aseze domol si parsiv peste natie ca o ninsoare cu clei de oase.
    Pe masura ce trece timpul, tentativele de revigorare sunt tot mai boante, tonusul mai flasc si perspectivele mai lipsa.
    (…)”.
    Cam asa-i, Viq, din pacate…
    Ratarile si cleiul ala ne insotesc in mod „traditional”, cu mult prea rare exceptii. Pe langa raul pe care ni-l fac altii si pe care il invocam pagubos de excesiv mai tot timpul, esuam pe „puterile”, pe „meritele”, pe „calitatile” noastre, dar refuzam sistematic sa vedem asta, sa acceptam ca asa stau lucrurile si pe cale de consecinta, sa schimbam ceva in bine.

    In plus, vremile ce le traim sunt cu adevarat grele, iar „plamada” noastra (in care lenea, superficialitatea, „naivitatea”, lasitatea, vanitatea sunt ingrediente mult prea prezente) nu ne va ajuta sa le facem fata. Poate cel mult, pe „persoana fizica”, dar asta nu-i de-ajuns.

    • nu cred cä isi dau seama multzi, ce progrese se puteau face
      dacä il sustineau pe TB, ei l-au boicotat ,din invidie si prostie.
      vor venii generatzii care vor recunoaste ce a fäcut el bun.
      si sä tzii 10 ani o haitä, o tzarä , sä nu alunece in präpastie
      este un mare merit.

      • Unii nu-si dau seama, multi cred altceva…Asta este.
        Ce a inceput Basescu ar fi trebuit sustinut si continuat & imbunatatit. Daca aveai cu cine. Dar la atatia adversari, la asa „prieteni” si la cine a venit dupa el, nicio speranta. Grija tuturor astora a fost si este sa anuleze tot ce s-a facut in mandatele lui. Din interese meschine, din resentiment, din prostie, nici nu mai conteaza.
        ……………….
        Vad ca mardeiasii PSD sunt vioi si iau la bataie…”opozitia” 😛 (apropo, daca victima-nuntas ar mai fi fost in PMP, s-ar fi bucurat de oarece atentie din partea „amicului” [de]bill, dar cum s-a „cumintit” si azi e liberal… 😛 ).

        • cine este de vinä ?
          l-am auzit acum 2 ore pe B-chireac, cicä de vinä este Bäsescu
          cu el a inceput.- CU VOCABULAR……………
          nu spune de NICOLICEA-PONTA-ETC
          SIGUR „SECURISTUL” CE ERA UMBRA LUI PONTA-NU PUTEA
          SÄ SPUNÄ DE VAGABONDUL NATZIUNII- CÄ ERA CA EL

        • NICI EI NU STIU UNDE SI CUI APARTZIN
          O MARE DEZAMÄGIRE ESTE KLAUS J- ESTE UN OPORTUNIST
          nu-l criticä pt. cä joacä pe ascuns cu ei:

        • @Mih, motivele coalizarii partidelor, mass media si a partii celei mai mediatizate a intelectualitatii impotriva lui Basescu&PMP sunt importante. Eu cred ca sunt diverse:
          1) Partidele: o clasa politica imbatranita in rele vrea sa prezinte PNL-A USL) ca fiind opozitia adevarata. Din acest motiv mimeaza o apropiere de USR, o grupare fara viziune politica, care actioneaza haotic si nu prezinta niciun pericol mentinerii status quo-ului.
          In plus, desi in PMP sunt o multime de tineri politicieni valorosi, sunt convins ca si PMP este impanat cu cozi de topor preluate/infiltrate de formatiunile „istorice”. Dimensiunea Ro-Bas (-escu/ -arabia) a PMP este clar contrara viziunii GIOP si pasii nesovaitori ai lui TB pe directia integrarii solide si ireversibile (contrar celei formale, inselatoare si subreda) in UE/NATO sunt contrari politicii traditionale a fundului in doua luntre practicate de politicianul de pluton -submediocru, needucat, smecher si oportunist gata de agatat de orice ciot ca sa-si salveze pielea, chiar daca ciotul este ultima vasla care tine pachebotul cu restul lumii pe linia de plutire.
          Despre mass media si intelectualitate, ce sa mai vorbim…

  23. O suriora (destul de zburlita) de-a Irmei, a trecut prin Timis si vecinii nordici.

  24. Intr-o veselie nestavilita „Educatorul” national produce productiuni din capul lui 😛
    „In viata, ca si in politica, exista greseli si exista erori. Greselile se pot corecta, erorile nu”.
    Are oarece dreptate, pentru greseli te rogi Celui de Sus sa ti le ierte si promiti ca nu mai faci, pina la proxima deschidere de gura; erorile nu sint prevazute in cele sfinte 😀

  25. Inca o dovada ca e ceva putreziciune in Dania:
    „Bărbatul judecat în cazul crimei pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare fără să fie vinovat va fi eliberat condiţionat, marţi, după ce a executat cinci ani din pedeapsa de 25 de ani de închisoare, stabilită în 2012.”.
    Cum or judeca unii? cucuru, Paloma 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s