Tabloul momentului

 

Preiau integral articolul lui Adrian Patrusca, pentru ca prezinta cu acuratete situatia reala in care ne aflam

 

România este poligonul unui experiment monstruos, unic în Europa

 

România a ajuns teatru de război, prinsă între două bande rivale care se bat pentru a pune stăpânire pe țară.

Una își are rădăcinile în eșaloanele doi și trei ale nomenclaturii PCR și Securității, cu ramificațiile lor din UTC, Sindicate, Gospodăria de Partid etc. Cealaltă își are obârșia la Bruxelles și în structurile politice, culturale și ideologice globaliste.

Prima a așteptat anul 1989 ca pe o izbăvire, pentru a putea în sfârșit profita nestingherit de averile, privilegiile și rețeaua de influențe pe care le aveau.

A doua a privit anul 1989 ca pe o oportunitate de lărgire a pieței de desfacere pentru mărfurile și ideile sale, într-o țară și la un popor aproape virgine.

Cea dintâi își îmbracă rapacitatea într-un naționalism de sorginte ceaușistă, cea de-a doua își etalează cu mândrie internaționalismul troțkist.

Între cele două a existat o perioadă de armistițiu formal până în jurul anului 2000: s-au tolerat, mimând cooperarea, dar nu au ezitat în momentele strategice să se lovească la țurloaie prin infiltrați, unii la cel mai înalt nivel: „Industria românească, morman de fiare vechi” este doar unul din exemple.

De la jumătatea anilor 2000, lupta a ajuns tot mai fățișă, iar Justiția a devenit arma letală preferată a celei de-a doua împotriva celei dintâi. Sub tăișul ei au căzut vinovați și nevinovați, în vreme ce mari granguri cu protecție occidentală și-au văzut liniștiți de jafuri. S-a dovedit ulterior că Oarba vedea binișor. Nu Dreptatea a fost scopul a ceea ce mobilizator a fost numită „Lupta Anti-Corupție”, ci provocarea de răni cât mai grave și în final anihilarea adversarului și ocuparea teritoriului său.

Capturarea Sabiei Justiției de către tabăra inamică a precipitat ostilitățile. A dezlănțuit bătălia finală. Vineri seara, în Piața Victoriei, a fost doar cea mai violentă încleștare de până acum. A servit la calibrarea armelor și la evaluarea forțelor inamicului în perspectiva ciocnirilor care se pregătesc.

Majoritatea românilor privesc la acest război crâncen ca la un meci Real Madrid – Barcelona: mai mult din curiozitate, fără a ține serios cu vreuna dintre părți. Pentru că nici una dintre părți nu îi reprezintă cu adevărat.

(De nimic nu se tem mai mult taberele combatante ca de o definire precisă a lor. Ca toate mișcările de stânga, fug ca dracul de tămâie de „îngrădiri” și „clasificări” și își proclamă universalitatea.)

De aceea, atragerea românilor din „zona neutră” a devenit un obiectiv de grad zero pentru ambele combatante.

Tabăra (s-o numim generic) „Bruxelles” își caută simpatizanți printre neînregimentații sătui de corupție (deși are corupții ei), intelectuali (mizând pe inepția multora dintre liderii adverși, deși are stupizii și agramații ei), tineri (punând surdină exceselor progresiste – corectitudine politică, LGBT… – pentru care românii nu au deocamdată mintea suficient de tăbăcită) etc.

Tabăra (să-i spunem generic) „PSD” își caută simpatizanți printre neînregimentații cu vederi naționaliste (dosindu-și cu grijă propriile ploconeli în fața Bruxelles-ului – voturile din Parlamentul European sau măsurile guvernului Dăncilă în favoarea agendei LGBT: rapoartele Lunacek, Estrella, Zuber, măsurile privind educația parentală sau egalitatea de „gen”, refuzul sistematic de a organiza referendumul pro-familie, primirile masive de imigranți etc), printre cei credincioși (deși ideea construirii unei Mega-Moschei la București a plecat de la un fost lider PSD) și mai ales printre pensionari, săraci sau asistați social (în ciuda opulenței multora dintre cei care combat sub flamura roșie) etc.

Tabăra „Bruxelles” nu iubește alegerile: popoarele sunt proaste și reticente la binefacerile progresului, iar votul lor este adesea imprevizibil, de aceea trebuie evitat: referendumurile de „Grexit” și „Brexit”, alegerile din Italia, Austria și chiar Germania sunt cele mai recente dovezi.

Tabăra „PSD”, dimpotrivă, simțindu-se călare cu baronii pe popor, iubește democrația. Forța sa politică se arată în toată splendoarea ei în ziua alegerilor: micii și gălețile se dovedesc întotdeauna un argument electoral puternic mobilizator, care scoală și morții din groapă.

Conștientă de inferioritatea sa, Tabăra „Bruxelles” știe că trebuie să evite alegerile cu orice preț. Prima sa venire la putere s-a produs în urma unui incendiu, nu a unui scrutin. De aceea, are nevoie de un nou „Eveniment Special” care să o propulseze din nou. Cu orice preț.

Cum nici inamicii din „PSD” nu se uită la cheltuială, știind că o pierdere a puterii le poate fi fatală, încleștarea va fi pe viață și pe moarte. La propriu. Morții și răniții de la Colectiv au demonstrat că rețeta funcționează. Emoția violentă taie pofta de democrație. De aceea spuneam că ziua de vineri a fost doar una de „calibrare”.

Nenorocirea României este că nu are nici un partid cu adevărat de dreapta, iar toate tentativele avortate de până acum (cu sprijinul dezinteresat al serviciilor) au avut mai degrabă rolul de a compromite ideea. Și aceasta în ciuda a cel puțin două evenimente recente care au dovedit uriașul bazin pe care l-ar avea o formațiune conservatoare autentică : formidabilele mobilizări, de milioane și milioane de oameni, împotriva agresiunilor Stângii, pentru Ora de Religie și Referendumul pentru Familie.

Stânga, o știm prea bine, este capabilă să distrugă o țară. Darmite două Stângi?

România este poligonul unui experiment monstruos, unic în Europa de azi: Bătălia pentru putere dintre Stânga naționalistă și Stânga internaționalistă.

Ultima oară când cele două s-au ciocnit a fost nimicită întreaga lume. De aceea, i s-a spus Al Doilea Război Mondial.

 

Adrian Pătruşcă | marţi, 14 august 2018 /  https://evz.ro/romania-este-poligonul-unui-experiment-monstruos-unic-in-europa.html?v=347635&page=1

 

Mih

 

Reclame

124 responses to “Tabloul momentului

  1. Poate parea putin exagerat articolul, dar este si indreptatit in mare parte.
    Caci nimic nu e gratuit. Vorba veche. Binele pe care ti-l face UE trebuie recompensat cumva, cuiva. Celor care conduc. Si nu conduc filantropic.
    Apoi, aceasta orbire a tinerilor si intelighentiei am mai trait-o in vremi pe care speram sa nu le mai prind.
    Justitia?
    „Curtea de Apel București a dat dreptate Inspecției Judiciare în procesul cu CSM, întrucât procurorii din Consiliu au dat dovadă de exces de putere când au respins plângerea inspectorilor. IJ a dat CSM în judecată pentru că a cenzurat constatări negative din raportul întocmit după controlul la DNA, potrivit Mediafax.”
    Ceva foarte grav, dar care nu se aude de sloganele „moarte exploatatorilor”, pardon „sa vina DNA, sa vina sa va ia!
    Auizi, procurorii din CSM au dat dovada de ” exces de putere”.
    Revenind, sa va/ne fereasca cel de sus de un nou „guvernul meu” de tehnocrati scosi din naftalina Bruxelles-ului.

  2. Ancora BLW
    Patrusca are dreptate intr-o privinta: E-urile din farfuria pusa in fata romanilor sunt otravitoare, mai ales cand sunt muiate. As fi adaugat un paragraf despre solutie: o educatie alimentara sanatoasa este cheia unei dezvoltari armonioase.
    Ro va avea un corpore sano atunci cand isi va (re)descoperi men sana:

    P.S.
    Ziua Marinei: fierul tare din care a fost facut lantul care leaga ancora trebuie utilizat acum pentru asigurarea carmei.

  3. RIP Aretha Franklin

  4. Dumnezeu s-o odihneascä !

  5. multi cäntäretzi interpreteazä soul, da ea a fost fenomenalä.

  6. In urma cu o suta de ani (ei, nu chiar atit!), cind majoritatea romanilor aflau despre tenis prin asceniunea lui Nastase si Tiriac, mai tot romanul voia sa joace tenis.
    Ceva mai tirziu, cind cu fenomenul Nadia, toata pustimea voia gimnastica.
    Azi, pe linga prostimea haterilor, gasim si asemenea dorinte (pe Instagram am gasit-o):
    „nuriinuriaaSimona esti idola mea vreau sa te cunosc joc tenis si vreau sa devin ca tine 😘 eu sunt din romania dar traiesc an spania (granada) dar nu pot sa vin puate antro zi o sa pot sa fiu ca tine 😘😘😘😘😘 „

  7. In completare, de la foști prieteni, un ucigător pamflet!
    Chapeau, Mister C !!!

    http://politeia.org.ro/editoriale/crezi-ca-scapi-flausatule-iata-ti-planul-devoalat/59048/

  8. Remember…
    21 august 1968, București, Piata Revoluției ( pe atunci Piata CC al PCR).
    Singurul miting spontan din toată perioada comunistă de susținere a conducerii țării pentru poziția față de invadarea Cehoslovaciei și sugrumarea «Primăverii de la Praga» de catre armatele țărilor Pactului de la Varșovia (cu excepția României!). Un moment de mândrie pentru popor și valul pe care l-a prins atunci Ceaușescu, devenit peste noapte băiatul bun al lagărului socialist !!!

  9. Nu dau usor in nevricale, da` nu poci ca sa nu zic ca nu mai sint prinţipuri nici moral.
    Ba, auzi, ar fi venit 4 killeri ca sa-l matrasesca pe bolnavul national. Iar lumea, lumea e rea, dom`le, ride de ei ca nu au reusit 😛
    NB,
    pe cit de bolnav de putere e Dragnea, pe atit de anemica e opozitia politica. Iar soţietatea ţivila e chiar de risul curcilor. Pe Contributors tot intelectualul e eseist nimicitor la adresa actualilor guvernanti. Pe care, ma scuzati, nici in cot nu ii doare.
    Nu rastorni un guvern cu o zi de proteste.
    A doua zi trebuiau sa fie in strada 300.000, apoi 500.000 si sa culmineze cu 1.000.000. Asta i-ar fi pus pe ginduri pe Dragna si GIO.
    Asa, au stiut cum sa puna capat zaverei: din prima zi au fost brutali, si pe drept si pe nedrept.
    Iar toate zgomotele cu # rezist ori Vedem si nu mai stiu cum, s-au pus pe lamentari.
    Pina la urma, niciun guvern nu vrea sa-l dai jos si raspunde. Nu se lasa. Dar nu ceda; plinsetele sint pentru copii mici.

  10. Ceva e putred rau de tot undeva:
    „Curtea de Apel din Belgrad a confirmat, miercuri, decizia Înaltei Curţi de Justiţie prin care este respinsă solicitarea de extrădare în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, informează presa sârbă.”
    La noi sau la sirbi ?

    • GHITZÄ – ESTE AFACERIST- CINE STIE CE A VÄNDUT SÄRBILOR
      SÄ SCAPE ……………….PLUS OMUL SI-O FI MUTAT SI FIRMA
      PONTA IL VIZITEAZÄ DES- EL CÄLÄTORESTE UNDE VREA

      • Theo,
        o fi fugarul Ghita afacerist (Basescu zicea chiar ca nu e prost), corect sau mai putin corect, dar se nasc multe intrebari pentru faptul ca sirbii refuza extradarea.
        Cea mai sensibila: au autoritatile romane dovezi clare, incit sirbii sa nu poata refuza? Se pare ca nu 😛
        DNA-ul fecioarei Codruta a facut destule dosare pe genunchi, incit Ghita chiar a fost absolvit in unele dosare.

      • Aksimet pare ca-i flamind.

  11. Sa fie sanatos Aksimet.
    Dar declaratia asta, a marelui om politic, extras din arhivele de la Bxl, cum ca ar trebui sa se ajunga la alegeri anticipate, sa i-o spuna mentorului sau, Klaus, nu noua.
    Cica „o majoritate politica sa fie relegitimata prin vot”.
    Din pacate, actuala majoritate prin vot e legitimata.
    Da, e vorba de Ciolos, care spune ca stinga ori dreapta sint vorbe-n vint.

  12. cät Dore-Tudorel (conduce cu partidul ) NU O SÄ FIE JUSTITZIE
    NICI LIVIOARÄ-NU O SÄ FIE CONDAMNAT- SUNT O MAFIE

    • Cind se vor trezi si „rezistentii” sa realizeze ca Justitia a devenit aceiasi mafie ca politicul, va fi cam tirziu.
      „Parchetul General anunţă, vineri, că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016 şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia. Documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei.”
      Protocol secret intre Justitie si Servicii Secrete 😛
      Dece secret? daca Justitia apara Legea?

  13. La articolul dlui Cranganu de pe Contributors „Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite?” o postare care merita ascultata/citita:
    2+2 = ? spune:
    24/08/2018 la 18:58

    Doua referințe bibliografice de adăugat la acest articol; sau, mai bine, ca prerequisites:

    1. Alternative Math | Short Film

    (cu subtitrări disponibile in vreo 20 de limbi, inclusiv română)

    2. How a Generation Lost Its Common Culture — By Patrick Deneen

  14. Ultima metoda de lupta impotriva pesedeului:
    „Nunta fiului lui Dragnea: Locul cununiei religioase a fost schimbat, din cauza protestelor anunțate”.
    Magistral.
    Si cit se poate de mizerabil.

  15. si romänii se uitä cum acest smecher mizerabil- inpreunä cu
    cimpanzeul pervers Täri- un mafiot neo-comunist ce vorbeste de
    nazism- cänd el a promovat si sustzinut toate monstruozitätzile

  16. Scrisoarea lui Neacsu de la, pardon, scrisoarea lui Giuliani a provocat un oarece tsunami sub covor (pare, in stilul cunoscut, a fi ascuns ceva acolo).
    Nu se discuta daca are si ceva dreptate, ci ca Giuliani a pactizat cu PSD-ul 😛
    La noi Justitia este Fecioara Neprihanita. Si cum zici ceva de ea, esti dusmanul. Al cui? nu se prea stie, caci nu se stie ce apara Familia # rezist.
    Da, asa-i zice o tinara de la Babadag, ce a ajuns la o concluzie: „Ei bine, astfel de generații a produs Ceaușescu și sistemul lui: oameni fricoși, lași, suspicioși, incapabili să înțeleagă miza unei revoluții, incapabili să înțeleagă ce înseamnă schimbarea sau libertatea și democrația, incapabili să accepte un sistem de valori, altul decât cel cu care erau ei obișnuiți.”
    Acum, tinerii # rezist, dupa o zi de proteste in care au incasat ceva lacrimogene si bastoane, nu gloante si crematoriul Cenusa, au abandonat, ca venise uichendul si nu se facea, ma-ntelegi! sa lipseasca de pe terase ori din statiuni.
    Ce poci ca sa mai zici? demni urmasi ai zicerii din Babadag: „oameni fricoși, lași, suspicioși, incapabili să înțeleagă miza unei revoluții, incapabili să înțeleagă ce înseamnă schimbarea sau libertatea și democrația, incapabili să accepte un sistem de valori, altul decât cel cu care erau ei obișnuiți”>
    Manusa li se potriveste 😀

  17. „Dujmanii” prind curaj:
    „Este adevărat că, pe hârtie, România face toate lucrurile potrivite pentru a pune capăt corupției, dar, după cum știm cu toții, corupția nu a fost eradicată. Ceea ce s-a întâmplat a fost că DNA-ul s-a transformat într-o putere din umbră, fiind capabilă să inducă frica chiar și în rândul cetățenilor care respectă legea, pentru că, odată ce un caz este deschis, nu este deloc sigur că se va face dreptate.

    Reformarea DNA-ului ar trebui să reprezinte o prioritate pentru guvernul dvs., dacă este vorba despre lupta împotriva corupției.”
    https://b1.ro/stiri/eveniment/un-alt-diplomat-american-trimite-o-scrisoare-critica-privind-dna-acesta-nu-este-genul-de-justitie-pe-care-romania-ar-trebui-sa-o-sprijine-238476.html

    • KIKI- O ” COLABORATOARE „CE A LUCRAT LA AMBASADÄ USA
      ERA O MARE „COTZOFANÄ” DE STÄNGA – BÄGÄREATZÄ SI
      II PLÄCEA MAI MULT GUVERNELE COMUNISTE
      KIKI -PE CINE A VIZITAT IN PUSCÄRIE? DE CINE VORBESTE ?
      EA APROBÄ CE A SPUS GIULIANII- DE UNDE STIE CÄND E PLECATÄ DE MULT- CUM MERG TREBURILE

      E INFORMATÄ SI GRESIT- IL ATACÄ PE T BÄSESCU-DECI
      CINE A FÄCUT NOTITZA CU MINCIUNI,PE CARE LE SPUNE?
      DE MIZERIILE PONTA-GHITZÄ-MAIOR-DÄNCU-COLDEA- ALE PSD
      NU AUD NIMIC- DECE E BÄSESCU DE VINÄ- CÄ A LUAT-O
      UNII RAZNA- CE ASTA E TREABA PRESEDINTELUI?????

  18. Se pare ca si cu Oprea a dat chix DNA-ul.
    Lansat ca un răsunător dosar de corupție, dosarul Gabriel Oprea – Bogdan Gigină devine prin Hotărirea ÎCCJ un dosar de accident de circulație.
    N-am nicio simpatie fata de gheneralul interesului national, dar nici fata de asemenea Justitie.

  19. Se dau de ceasul mortii vajnicii analisti sa ne spuna ce a patit Firea de il ataca la baioneta pe Liviuţ.
    Simplu, cred eu: nu a intrat in vederile lui Dragnea pentru propunerea de candidatura pentru Cotroceni.
    Cum se va sfirsi?
    Dracu` sa-i pieptene! zice o vorba poporala 😛

  20. Din adincile reflectii ale politicianului Sica Mandolina:
    – Pregatim o motiune de cenzura putind tratative chiar cu PSD-ul 😀
    Pai, acum citeva luni a mai fost o incercare rusinoasa 😛
    – Pregătim o iniţiativă de modificare a legii CCR; Curtea nu trebuie să dea ordine preşedintelui.
    Mai Sica, Constitutia ar trebui s-o schimbi dupa chipul si asemanarea ta, caci ea spune ca deciziile CCR sint general obligatorii.
    Si trebuie acceptate si de notarul de la Cotroceni, oricare ii e numele.
    Ar fi de neimaginat un Stat democratic unde sa existe cineva care sa nu respecte deciziile CCR; bune-rele.

  21. incä o lectzie de politicä datä de T BÄSESCU
    NU-I INTZELEG PE ROMÄNI- UNDE VÄ E CAPUL ???
    T BÄSESCU – RÄMÄNE CEL MAI BUN POLITICIAN ROMÄN
    DECE NU SE ALÄTURÄ PMP- ROMÄNI TRÄZITZI-VÄ

    CÄT DE SPÄLATZI PE CREIERI- CÄTÄ MINCIUNÄ SI LÄTURI
    A ARUNCAT .a boicotat pe TB -a fost mare päcat:
    Eu nu-l cunosc- dar cät l-am urmärit de ani, este mai bun ca
    f. multzi politicieni sträini, aici ar fi apreciat- nu boicotat.

    voatzi PMP-
    SÄ INTRE CÄT MAI MULTZI IN PARLAMENTUL UE

  22. Vorbele lui Sica ne doare:
    ” Trebuie să dăm PSD-ului o mamă de bătaie la europarlamentare să îi iasă politica din cap”.

  23. EI NU VOR SÄ FACÄ O MOTZIUNE- O HAHALERÄ
    ASTA E MANDOLINÄ

  24. N-a putut Napoleon? nici Hitler?
    O pot face romanii, citeva sute si punem Anglia pe butuci:
    Un român acuzat că ar fi demolat cinci case noi din localitatea britanică Buntingford, cauzând pagube de 4 milioane de lire sterline, aparent pentru că nu ar fi fost plătit de firma de construcţii la care lucra, a pledat nevinovat la acuzaţia de distrugere cu intenţie a proprietăţii.
    https://www.thesun.co.uk/news/7005270/builder-demolishes-bungalows-pay-revenge-buntingford-oap-couple/

  25. Buna sa va fie inima, ramurele.
    Tabloul momentului vazut la scara macro pare e fi cel descries de A.Patrusca. El poate fi completat de cea ce Vasile Dancu descrie in “10 iluzii politice pentru o vara fierbinte”, fara pretentia unui tablou complet si cu obiectivitate relativa. file:///C:/Users/aurora/Desktop/10%20iluzii%20politice%20pentru%20o%20var%C4%83%20fierbinte%20_%20Sinteza.html

      • Nu te increde in pesedisti nici cind par a spune adevaruri 😛
        Intre fraze prolixe strecoara si cite un adevar trunchiat.
        Ar insemna sa-i dau credit si lui Ponta doar pen`ca e impotriva lui Dragnea.
        NB,
        haosul moral, caci nu exista moral fara prinţipuri, e creiat in mare parte si de catre „formatorii” de opinii si intelectualii care se dau invesmintati in haine de dreapta, dar sint patrunsi in toate fibrele de stingism. Sint antiamericani pe motiv ca a cistigat Trump si nu Hillary. De parca ei ar trebui sa comande americanilor, sa le dea sfaturi despre democratie.
        Cultul personalitatii li s-a mutat de la fostul geniu carpatin, la o procuroare. Ce conteaza ca a incalcat Constitutia!?

        • Nu e vorba de a ma increde in cineva, gruparea de la Cluj trimite o a doua reactie (dupa Ioan Rus) fata de cele intamplate la Bucuresti, iar asta nu inseamna ca e total falsa asa cum nu tot ce spune Ponta e fals (doar pentru ca sunt PSD-sti) dar nici nu le reabiliteaza credibilitatea zdruncinata.
          NB. Haosul moral incepe cu cel informational iar in epoca fake news-ului amalgamat cu adevaruri, creditarea totala e deja naivitate. Adevarul nu e monopolul celor pe care ii simpatizam si dorinta de adevar presupune capacitatea de a-l vedea si accepta, indiferent de unde vine el si cat de fragmentat este.

          • Vinzolelile din PSD sint normale.
            Abramburica s-a `nervat pen`ca nu a primit ministeriatul invatamintului, iar Firea nu a primit confirmarea ca e catindatul PSD la prezidentiale. Plus lupta pentru putere. Dar cit vor fi la guvernare nu il vor rasturna pe Dragnea; isi arata doar dintii de cîlţi.
            (Grupul de la Cluj – vai ce ploaie vine de la Cluj) e mai mult o legenda fara acoperire.)

  26. salve copaceni! ma bucur sa va regasesc prieteni. Mih,,inspirata postare !exceptionala analiza lhi patrusca..inca odata bine v-am regasit. emily

  27. Democratia in vreme de razboi.
    Nu cred ca revolta din PSD e doar vanzoleala semestriala, vorba lui Ponta, ea are la baza dictatura personala instituita de Dragnea si limitarea deciziei/functiilor la persoana lui+cativa vasali, acest argument ar trebui sa-l puna. teoretic, PSD-istii in balanta cu valoarea de moment a lui Dragnea.
    Daca Dragnea cade acum, PSD s-ar putea sa intre in disolutie din cauza lipsei unui lider unificator si pacificator recunoscut, evidenta fiind problema succesiunii de fiecare data cand a fost contestat.
    Dar Dragnea e pretios pentru ai lui mai ales pentru ca, deocamdata, e singurul capabil sa treaca partidul prin succesiunea de alegeri ce urmeaza, mai complicate ca oricand.
    Pe de alta parte, deloc surprinzator, Dragnea este pretios ca potential oponent pentru candidatul anti-PSD, de aceea s-ar putea sa fie crutat si impins la candidatura chiar de inamicul politic, dupa ce va fi fezandat suficient cat sa-i garanteze pierderea credibilitatii.
    Asocierea lui Dragnea cu referentumul pentru familie poate sa-I ofere legitimitatea interna,in fata partidului, in conditiile reusitei, complementar legitimitatii oferite de esecul motiunilor de cenzura initiate pe opozitie.
    Pe plan extern, asocierea cu Referendumul poate duce la consolidarea socialistilor europeni care momentan mimeaza deranjul, invingator fiind in final pragmatismul materializat prin sustinerea lui.
    De importanta asocierii cu Referendumul s-ar putea simti atrasa si Firea iar acesta sa se transforme in alegeri preliminare la nivel de PSD in vederea prezidentialelor. E important de vazut cine isi asuma asocierea care este inevitabila, rostul Referendumului constand clar in unirea celor 2 Romanii si oferirea epicului pentru campaniile ce urmeaza deoarece Centenarul s-a dovedit a nu avea potentialul povestii definitorii a natiunii, iar cel lipit poate deveni eroul naratiunii.
    Daca mai acceptam faptul ca PSD-ul, mai exact Dragnea, a inceput intentionat mai devreme intocmirea listelor pentru europarlamentare, poate chiar parlamentare, baza de negociere depaseste cu mult niste nemultumiri ministeriale ale Cocutei Andronescu si ca atare s-a dat startul sezonului de mercato cu functii politice.
    Din aceste motive cred ca revolta interna din PSD nu e decat momentul potrivit renegocierilor, Dragnea e in menghina, partidul la fel, obiectul mercato-ul exista, iar baronii pot emite cerinte contra sustinere, sub tot mai des clamata salvare a unitatii de partid.
    Astfel, democratia de partid e buna pe timp de pace dar se poate suspenda pe mai departe caci, nu-i asa, vine vreme de razboi.

    • Mie mi se pare ca involburarea din PSD arata ca politica din Ro nu se poate izola de tulburarile din UE si de….asperitatile (sa zicem) din triunghiul UE-US&UK-Ru. Si raspunde precaut si sovaitor, uneori chiar impleticit, dar asta si pentru ca terenul e mlastinos si nisipurile – miscatoare. Asta ar fi vestea buna.

      Ceea ce este ingrijorator este debalansarea scenei politice. PSD trebuie sa inteleaga ca are nevoie, pentru a supravietui, de un competitor solid si real, nu de acapararea tuturor parghiilor statului. Ar fi benefic si pentru PSD si pentru Ro. Ce ne facem, insa, ca:
      a) ALDE este un „competitor”/partener al PSD toxic pentru Ro (vezi platforma continentala, retragerea din Iraq, Kondiakov, repetent, cu seful multiginerica strecurat pe usa din dos in Parlament si, in mod ciudat, uns sef nemeritat la Senat).
      b) PNL, cred eu, mimeaza competitia (deh, doar sunt nostalGicii-Contra din USL). De la Tatarascu, prin CPT/Antonescu/Gorghiu, la trubadur.
      c) USR pare azi o trupa formata la Bollywood (…de von Munchausen).
      d) PMP-Tomac, desi singura formatiune cu picioarele pe pamant si initiative de opozitie reala (proiectul de tara ce ar lega fiecare partid de o agenda proprie devenita publica, propunerea lui Muresan ca alternativa opozitiei la PM intr-un moment in care ar fi pus PSD in defensiva, votul in doua tururi la locale) este boicotat de toata lumea, imi pare firav ca un fir de ata si nu stiu daca va supravietui.

      Iar mass media – cireasa de pe tortul politic. Din acelasi aluat, de la Gadea la CTP. Planul de ostilizare a diasporei (aia care au trecut de la refuzul -ieri- de a manca salam cu soia, la vocabularul -azi- de ultrasi si comportament de batausi de jandarmi) pare sa fi reusit. Nici nu stiu daca a fost al PSD sau al USR…

      In aceste conditii, tinand cont de cota de emigrare care face din Ro vicecampioana mondiala (dupa Siria), mie mi se pare ca pericolul mortal este ca participarea la urmatoarele alegeri sa fie cea mai slaba din istoria post ’89. Daca nu cumva chiar inferioara celei din 1918. Tineti minte discutia cu 14/18 milioane de la suspendarea lui TB, stampila de pe certificatul de nastere al USL? Azi, pare sa se fi implinit „profetiA3” lor: USL=Partidul Ro mica (miu e). Descentenarul.

      • RUS A STERS-O CÄND A FOST OBLIGAT DE PONTA SÄ MINTÄ
        SI LA CLUJ ESTE O CLOACÄ MIZERABILÄ
        DRAGNEA A FÄCUT HOTEL NEVESTEI, RUS A FÄCUT HOTEL
        PI BÄIETEL: ACOLO TOTZI AU AFACERI TOT PRIN INTERPUSI
        CA DRAGNEA: SI CEI DELA REALITATEA AU AFACERI PE NUMELE NEVESTELOR,COPIILOR,SOCRILOR- E O „MAFIE:”???
        CÄCÄRÄU DUPÄ CE SI-A FÄCUT SUMA-CUMPÄRAT APARTAMENT
        TRÄIESTE DIN BANII „STRÄNSI” LA BRUXELLES -CU TOATÄ FAM
        SOTIA LUI CÄCÄ-AVEA AFACERI DEMULT……DUPÄ TIMPUL LUI P.

      • Nu stiu daca e tocmai buna vestea, asperitatile dintre marile puteri se vor slefui, intotdeuna ele si-au gasit interesul comun, grija noastra, daca om mai avea vreuna, ar fi sa nu cadem intre luntri.
        Cat priveste debalansarea scenei politice, toti aplica principiul „Nu-ti deranja adversarul cand greseste”, urmand sa ne intalnim in fundul prapastiei.
        Problema diasporei cred ca e putin supralicitata, randamentul ei constand in numarul de paramentari pe care ii poate trimite in parament si care e foarte limitat, gradul de participarea la vot si de ostilizare devin mai putin relevante.

  28. Pe departe cel mai perfid si ticälos politician e Täriceanu,
    de PSD se stie nemernicia ,dar escrocul Täriceanu a fäcut
    cel mai mult räu Romäniei; DIN PÄCATE ROMÄNII SI POLITICUL
    NU -SI DA SEAMA, i-a livrat lui Dragnea „consultantzii „;ideile
    perfide cu Ungaria(unde s-a insurat si fäcut cadou Gojdu) A VÄNDUT
    SI FÄCUT AFACERI- TOATE „SUB ACOPERIREA ” ASOCIATZILOR
    MELESCANU SECU- ESTE UNUL- PRIN EL SI ALTZII-MANIPULEAZÄ;
    DRAGNEA ESTE CAMARAD DE ESCROCHERII- CU ACTE LA
    PURTÄTOR SI INTERPUSI:

  29. SÄ ADAUGE LA BULETINUL PT. REFERENDUM

    ESTE ADMIS -2 neveste
    5 neveste…………..

  30. mä bucur din tot sufletul, väd cätziva din prietenii nostrii vechi;
    ce ne onoreazä cu prezentza.
    n e „cunoastem” din 2009, (doamne ce interesantzi ani)
    POENITA- si alte pline de viatzä – bloguri,

  31. Forte proaspete si odihnite, dupa un an sabatic ceva mai lung: Cretinel si Buldogul se ofera, la fel ca Ciolos, pentru a fi alesi europarlamentari.
    Mari caractere, mare ciolanul 😛

  32. niste oportunisti;trädätori ce au tupeu de mafiotzi,
    cretinul CÄCÄRÄU dupä ce si-a luat apt. de milion dela Mägureanu
    a sters-o sä nu fie luat la intrebäri, a stat la Bruxelles si s-a
    ocupat de afacerile fam (le are sotzia dupä timpul lui Patriciu
    escrocii ästia dece ar fi acolo, ce au fäcut pt. Romänia???
    CÄCÄRÄU A DANSAT CU GELGÄU-CU PONTA CU DRAGNEA
    ESCROCUL SE VREA LIBERAL? CUM?
    HALWIG -ESTE PRIETENUL LUI – DECI …………ALT GRUP MAFIOT

  33. UNUL DIN SERPII VENINOSI AI ROMÄNIEI, ESTE TÄRICEANU

  34. Vorbe marinaresti:
    „PSD-ul este cel mai mare focar de pesta porcină africană din ţară. Şi când mă gândesc că boala nu se tratează…”

  35. CE CIRC FAC CEI DIN PSD, GUZGANUL TÄRI STÄ SI ASTEAPTÄ
    SÄ VADÄ CINE ESTE PARTENERUL
    TÄRICEANU SE LIPESTE SI DE-O BROASCÄ- DOAR LA
    CONDUCERE. MULTE INTRIGI SI MURDÄRII A FÄCUT TÄRICEANU
    CICÄ AU PROGRAM DE GUVERNARE- LA PORCI

  36. D-nei Udrea ii doresc sänätate si mult noroc !
    SÄ BUCURE DE FETITZA EI.

  37. Ati vazut macar odata o haita de maidanezi rinjind unii la altii si incercind sa se sfisie, care pe care, nu conta? Eu am vazut, iar odata incercind sa fac pe grozavul, era sa fiu sfisiat de haita ce s-a unit asupra mea.
    Asa arata scena politica de la noi, cu pesedistii pe post de comunitari.
    Partea frumoasa e cind mintile luminate, ca sa loveasca in PSD (dupa indemnul leninist „fa-te frate si cu dracul pina treci puntea”) sint in stare sa-l reabiliteze pe Ponta ori sa uite de abrambureala facuta de Abramburica in invatamint…
    NB,
    nu inteleg dece atita vinzoleala, caci urmeaza sentinta pentru Dragnea. Daca nici de data asta nu va fi cu catuse, atunci vax albina crema puca.

  38. multe nu potzi sä intzelegi; unul pune foto- dar acoperä pe Däncu
    Särbu s-u Oprea- aici e o perversiune, jucatä de aceias parteneri,
    Ponta un secu acoperit „bine instruit” si Dragnea combinator
    mafiot ce a jucat särba cu totzi,Geolgäu-Väntu;Ponta cu socrul si
    bätränii „fostei adunäri”,CU GHITZÄ CE A FINANTZAT TOT
    cu CÄCÄRÄU – FIGURANT CE SE LÄSA PLIMBAT CU ELICOPTERUL- MESE- etc cu Varanul si haita A
    de mafia lui DRAGNEA stiau totzi, dar au fost si ei la Belina;
    VÄNÄTOARE;BRAZILIA-ISRAEL-AMERICA:
    escrocul Drac-are pe multzi la mänä,PONTAse rätzoie dar nu aduce
    ceva palpabil, o incriminare clarä- i-o fi fricä?

    DE ROMÄNIA CINE SE OCUPÄ???

  39. NU O SÄ INTÄMPLE NIMIC
    DRACUL I-A AMENTNTAT PE PROFITORI

  40. A dreaqului marinar, cica Firea va isi „dezbracata” de la congresul pesedistilor 😀

  41. In sfarsit, Dragnea a devenit european cedand din suveranitate.

  42. Completare la obiectul mercato-ului, in afara pozitiilor pe diverse liste si functii, foarte importante bugetele pe 2019. Mai ales Autoritati locale si Servicii.

  43. CHIAR CREDETZI CÄ VOR CEDA???? NU
    MAFIOTZII FAC FENTE- EI MAI PLÄTESC CEVA SI ESTE OK
    ROMÄNII SUNT ASA PROSTI- S-AU MÄRIT PENSIILE.
    DAR S-AU SCUMPIT TOATE DE 3ORI MAI MULT
    NU POTZI FACE DEMOCRATZIE CU CINE SE VINDE PE 5LEI
    UN MIC SI O EXCURSIE.

  44. doamne ce nebunealä,
    in Bucuresti zeci de spectacole, bani aruncatzi aiurea,
    circulatzia este infernalä,centura cu gropi. cäini ,murdärie
    chiar asta trebuie sä facä FIEREA cu banii.?

  45. Introduce Sica cu maimuta o ploaie de motiuni simple; furtuna intr-un pahar cu apa 😛
    Toate sint respinse intr-o veselie; si chiar de nu ar fi respinse, nu au efect obligatoriu.

  46. Na, ca nu terminai bine de scris, ca altcineva, mai cu doxa, are ceva nemultumiri:
    „„​Auuud? PNL şi-a anunțat poziția clară pe referendum? Dar pe legea cu gazele României? Dar pe educație? Sănătate, ceva? Am auzit că în schimb fac şedințe de partid în biserici după ce s-au săturat să-şi bage cuțitele în spate unii altora. PNL a devenit partidul-moluscă – un enorm sistem digestiv- care nu are coloană vertebrală pe niciun subiect, şi ai cărui membri „grei” se retrag, strategic, în confortabila cochilie a Parlamentul European.”
    Auzi, „partid molusca” 😀

  47. Dur, dur rau domnul fara Bac:
    „Şi „selecția” pentru PE va fi o lungă jmekereală politică, singurul care are a face cu PE în ecuație fiind Mureşan. Unde e nervul de pe vremurile bune ale PLD şi PDL? Unde e cutezanța organizațiilor de tineret de pe vremuri, care în precampanie nu lăsau o casă nevizitată? Unde sunt dezbaterile de idei ale profesorului Stoica şi oamenii valoroşi din alte domenii? În loc, tineri bosumflați – inculți misecuvinişti experți în aranjamente- care insultă generații întregi, nişte fonfi pe post de „ideologi” care se screm sa împace pesedismul lor comportamental cu teoriile conservatoare sau liberale, comunicatori cu idei sterpe şi realizări profesionale zero”, a scris Funeriu pe Facebook.”

  48. Am si dovada ca marinelul ma citeste 😛
    „Moţiune de cenzură, acum!
    „Opoziţia” continuă să mimeze opoziţia la PSD-ALDE.
    Moţiune simplă pentru Carmen Dan, efect constituţional zero.
    Moţiune simplă împotriva ucigaşului de porci Daea, efect constituţional zero.
    Opoziţia a început procedura de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor pentru a-l putea demite pe Liviu Dragnea,rezultatul va fi zero.
    Uite aşa ne prefacem a fi în opoziţie când de fapt cea mai mare problemă a ţării este Guvernul Dăncilă.
    Singura acţiune corectă şi necesară a opoziţiei este o moţiune de cenzură împotriva guvernului.
    Altfel, totul este o farsă a unor lideri politici gen Ludovic Orban si Dan Barna.
    Sau poate după revenirea în partid a usl-istului Crin Antonescu PNL-ul a devenit nostalgic şi trăieşte din amintiri… Ce vremuri…”

  49. singurul care a format un partid cu suflet a fost TB
    el a adus la cuvernare liberalii si a fäcut cel mai sufletist
    partid PDL-OAMENII TRÄIAU ACELE POLITICI-A FOST FRUMOS
    DIN PÄCATE -ROMÄNII NU STIU SÄ APRECIEZE
    TEMBELUL BÄTRÄN T. A DUS ROMÄNIA LA PRÄPASTIE-FÄRÄ
    BOC SI TB-era ROMÄNIA MAI RÄU DECÄT GRECIA
    ESCROCUl TÄRICEANU A INPÄRTIT ROMÄNIA CU PSD
    O FACE SI ASTÄZI- CU TUPEU NEMERNICUL TRÄDÄTOR

  50. Orice initiativa politica, ori de alta natura, ne imparte in doo tabere de talibani care nu se mai preocupa de argumente, ci la moda este aruncatul invectivelor, a minciunilor, a dezinformarilor… scopul scuza mijloacele.
    Mey, da` contemporan cu noi mai fu cel ce scorni sintagma „pentru contra” 😀
    Pare ca nimic nu ne mai place; e la ordinea zilei sa denigrezi Romania si pe romani. Esti in trend si pari cult. „Uitind” ce a spus un cretan: „toti romanii sint corupti; eu sint roman”.

  51. Romänii nu sunt mai räi ca alte natzii, poate „UNII” nu au avut norocul sä fie mai educatzi,- acei needucatzi pot fii manipulatzi .
    sigur sunt si f. multzi oportunisti mizerabili- care au beneficiat de
    scoli si educatzie inaltä, dar mizeria escrocheria din ei ,nu-i lasä
    sä procedeze corect.un exemplu este TÄRICEANU- omul care se
    da liberal, dar a jucat cu mafiotzii -zisi afaceristi- cu Iliescu-cu
    tot PSD-UL- de altfel el nici nu poate exista färä PSD-isti-
    färä combinatziile rusesti-consultantzi israeleni- etc.
    cum poate da cineva un vot unui astfel de escroc ?
    combinat cu Patriciu-Vantu-SRS-KONYAKOV-Orban-unde s-a si insurat,
    lucreazä f. ascuns, escroc cu experientzä
    a avut mäna bägatä si in afacerie DUDA-Margareta-averile,donatzii
    „casä regalä” CARE NU EXISTÄ CONSTITUTZIONAL:EL LA
    INTRETZINUT PE DUDA LA ACADEMIA MILITARÄ -si multe altele

  52. Buna seara, ramurele!
    Ca vorbim de tabloul momentului, am un sentiment pe care nu l-am avut niciodata la vreun scrutin sau plebiscit trait live dupa `89.
    De fiecare data au existat optiuni (chiar aparent), de fiecare data s-a dorit persuadarea electoratului, de fiecare data masura reusitei a fost data de rezultat, dar dozarea efortului a pastrat o anumita proportionalitate cu sansa sau miza chiar daca impresia artistica a fost de “pe viata si pe moarte”. Acum am impresia ca, desi rezultatul este cvasi cunoscut iar miza e declarata nerelevanta si fara consecinte majore, pedala e apasata dincolo de blana, ca si cum nu rezultatul Referendumului intereseaza ci se testeaza cu totul altceva care tine cu adevarat de “pe viata si pe moarte”.
    Nu imi vine in minte o analogie mai buna pentru ce vreau sa spun decat cea a vaccinului prin care diversi virusi se dozeaza in organism pentru producerea anticorpilor si obtinerea raspunsului imun. Dar acum, inocularea nu se multumeste cu raspunsul imun, trecandu-se la supradozare si testand potentialul de colaps si proximitatea acestuia. Un fel de calibrare a virusilor peste limita de la care preiau controlul asupra organismului fara ca acesta sa intre, pe moment, in colaps. Un echilibru metastabil care nu numai ca necesita monitorizare permanenta dar care, in orice moment, poate produce mutatii genetice. Fundamentale si, probabil, ireversibile.
    Si sentimentul il am indiferent incotro privesc.

  53. SI TÄRI LA RÄNDUL LUI IL INTRETZINE PE MELE- SECU.
    GINERELE IMRE A FÄCUT MULTE SERVICII LUI TÄRI-FFFmulte
    -leg#turi masonice, afaceri cu ungurii, acolo au un cuib si bani,
    acolo s-a insurat, etc

  54. Referendumul poate aduce niste clarificari 😀
    – Marie, votam pentru ca familia sa fie intre un barbat si o femeie?
    _Pai cum altcumva, Ioane?
    – Atunci ce cauta maica-ta in familia noastra?

  55. …..
    Am fost ieri în excursie cu diriga.
    Ne-a pus sa dormim băiat cu fată ca sa nu facem vreo prostie.
    (Jurnal 04-09-2018)

  56. Nesuferiti au ba, au si umor unii”
    Senatorul PSD, Claudiu Manda, a declarat, sâmbătă, că a votat la referendum pentru că nu vrea să își pună problema, la nuntă, dacă va fi socru mare sau socru mic.
    😀

  57. Despre un referendum picat ca o găleată de var de pe o schelă aiurea exact pe Tabloul momentului 😉

    Sunt un om obisnuit: familist in varsta de 67 de ani cu doi copii mari, plecati de mult din cuib. Mai multe “experiente” inainte de casatorie, niciuna dupa. Nu-mi lipseste din dosar nici dragostea oarba de tinerete, neimplinita evident. N-am fost un macho, dar nici un stramb. Poate un pic cam plinut, atat cat trebuie pentru aparenta de soliditate si seriozitate care de câteva ori au fost luate drept altceva, inutil căci nu mi-a placut niciodata sa fiu vanatul, doar vânătorul!
    Premiul meu – sotia, cu care am trecut pana acum prin greu si bine in acelasi pas. Cu ea si numai cu ea am experimentat totul in materie de sex in cuplu.
    Pe scurt, ma vad facand parte din miezul stabil, inima tare, cea care ofera, in ciuda tuturor modelor, continuitate prin timp umanitatii, fara sa ma consider un ales. Asa a fost sa fie…
    Scuze pentru introducerea cam lunga, necesara sa stiti cine vorbeste despre implicațiile unui referendum picat ca firul de păr în supă, ca să legifereze normalul 🙂

    Pentru mine, homo este o deviatie, o abatere de la normalul naturii.
    Insotita si de inteligenta, este insa o adevarata nefericire, de presiunea careia fiecare incearca scaparea in felul lui. Poate de aceea marii homo ai omenirii, Shakespeare, Michelangelo, Ceaikovski & comp si-au ambalat atat de minunat nefericirea de a fi altfel decat ceilalti in intrebarea cu mii de raspunsuri despre destinul omului care tasneste din produsele lor artistice.
    Cand vezi in tine animalul, te intrebi unde s-a ascuns zeul, daca mai este loc si pentru stropul din lumina care ne leaga de divinitate?! Si daca ai sufocat acel bob de lumina, care ti-e soarta ta acum, inger cazut, manjit de tina?!
    Este impresionant strigatul lor, al marilor homo, mai ales atunci cand nu-i stii motivul…

    Ceilalti, obisnuitii, o trateaza la nivelul lor: unii o ascund, altii cer acceptarea ca normali, ultimii adopta sfidarea, insotita de genul de manifestari “gay festival” pentru a dovedi ca nu le pasa, nu au regrete pentru ce au pierdut.
    Aiurea, cum ar putea fi asa cand stii ca esti capat de linie, ca dupa tine nu mai vine nimeni, ca ti-ai ales iesirea definitiva din scena doar pentru o clipa de placere vinovata ?!

    Părerea mea pe scurt despre pozitia ortodoxiei fata de homo.
    Cartea sfanta a crestinismului, Biblia, are o pozitie transanta fata de sexul homo – nenatural deci pacat.

    Crestinismul apusean, mai mult ritual si tot mai putin sacru, cu Biblia contestata si reinterpretata de-a lungul secolelor, vine pe linia pragmatica “daca o fac multi, ar fi prea multi pacatosi” care ar putea schimba tabara, asa ca “let’s drop it”.
    Crestinismul oriental, ortodox, mai spiritualizat si retras oarecum in afara timpului, nu a parasit mesajul biblic.
    Pe valul reintoarcerii la valorile crestine dupa ratacirea ateist-comunista, mesajul biblic capata forță, cu toate ca lucrul interzis are si el atractia sa. Cum deviatiile sexuale sunt favorizate de hedonismul societatilor belsugului, evident ca in rasaritul pauper, abia iesit din catastrofa comunista numai de hedonism nu poate fi vorba! Deci vânt din pupa pentru învățăturile Cărții sfinte…
    Ei, si daca ne declaram crestini, cu frica de Dumnezeu, apoi sa fim mereu, nu numai pana la usa camerei de “tzomping”!

    Deci, concetăteanul meu homo, ia aminte!
    Daca ai optat pentru o placere nenaturala, e alegerea ta. Nu ma obliga sa te onorez pentru asta, socotindu-te om intreg, strop de lumina din lumina divina, cu aceleasi drepturi si datorii fata de viitorul omenirii.
    Este gresala ta, du-ti in tacere crucea!
    Ai pus pe aceeasi balanta placerea ta cu datoria transmisa de inaintasii tai?!
    Te priveste! Dar nu ma obliga sa te urmez in ratacirea ta!!!
    Caci s-ar putea, ca un reflex de aparare al speciei umane, destui normali ca mine să o ia pe arătură, gandidu-se la tine ca la o alta specie, concurenta pe Pamantul asta, tot mai stramt!
    Si atunci sa vezi tu festival…

    • Old,
      o stringere de mina.
      Progresistii nostri iti vor spune ca asemenea crez e anti ioropean 😛

      • Servus, tizule! 🙂

        …am asa o durere și jenă tocma’n zona iubită de progreșisti 😉

      • victor ,
        nu sunt de acord cu tine, in Europa sunt f.f.multzi oameni
        cäsätoritzi acum 55 (in ro.) – cazul nostru, dar sunt si
        multi altzii-„aici”- IAR FERUCTE TOT LA FEL- POATE NU SUNT
        EXPUSI- POATE IN Ro: -fac „EXCENTRICII-HOMOXEXUALII-BI
        ETC PREA MULT TAMTAM- PRESA JOACÄ CU EI(sunt si ei)
        POLITICIENII FOLOSESC CÄT POT ASTFEL DE SUBIECTE,
        SINCER E O FERICIRE- CÄ ASTFEL DE ” NECAZURI”-NU
        SE INTÄMPLÄ CU COPII TÄI:
        MEDICINA SPUNE A FI DEFECT GENETIC; -DAR SUNT MULTI
        COPII ATRASI IN PERVERSIUNI FÄRÄ SÄ FIE …..
        CRIMINAL
        PROGRESISTI -SE CRED EI

    • Buna dimineata, Old!
      E bine ca oamenii nu se lasa timorati de presiunea actuala a celor care flutura presiuni viitoare si spun ceea ce gandesc.
      PS. Ieri am scris, dar ceva nu i-a placut Cerberului.

      • Bună dimineața, light! 🙂

        Am găsit ceva de la tine în colții Cerberului din data 04 oct, ora 1844 și i-am dat drumul…
        De ieri nimic, nimicuța!

  58. Dupa cum se prezinta situatiunea probabil ca nu se va intruni cvorumul.

  59. Dragnea e vinovat- a vrut sä arate ce poate…………….
    la fel si Täriceanu-5 neveste, Dragnea cu povestea lui DE FAM
    si amanta mai tänärä ca nora, etc
    BANI ARUNCATZI – MULTZI COPII NU AU O MÄNCARE CALDÄ
    SCOLI INSALUBRE; WC-IN CURTE;- BÄTRÄNI UITATZI -DE LUME
    etc- cäte milioane au aruncat degeaba, a fost o probä,o prostie
    s-au consultanrtzi sträini ce nu cunosc psihologia romänilor?

  60. A castigat USR-ul acest referendum?
    Citesc pe la influencerii mercenari, cei cu cota gonflata de boicot si care au facut din referendum camp de teste balistce, ca USR e castigatorul referendumului ce sta a se incheia, indiferent de rezultatul matematic . Binenteles, afirmatia e pentru urechile sefimii useriste. Naivii pot crede ce li se susura-n urechi ca intreg boicotul e opera USR via influenceri, iar la viitoarele alegeri acestia vor sparge zidul sonic de 30%, cu conditia consolidarii tandemului. Aceiasi gonflati sustin ca partidele n-au nicio treaba cu boicotul (deci meritul e exclusiv al lor), ele voteaza in parlament si de acolo incolo – auguri !, nu mai au niciun rol pe lumea referendumului, uitand ce spuneau cu alte ocazii ca partidele misca electoratul si ca fara ele, in Romania, eventul electoral ar fi dintr-o singura cifra.
    In politica reala insa, dupa calmarea subita a Europei pe tema referendumului si a socialistilor europeni pe tema Dragnea, lumea va intelege ca boicotul gros a fost al partidelor si mai putin al USR iar ultimii au fost idiotii utili ai primilor. Nu cred in teoria participarii la blat, pentru asta trebuie ca evolutiv sa fi depasit muie-smul politic, dar daca totusi a fost blat, acesta a cuprins doar partidele trecute la seniorat.
    Sa vedem leziunile suferite de Dragnea, caci el a fost motivul principal de boicot. Sa zicem, ca influencerii, ca PSD-ul n-a boicotat. Dar nici n-a miscat vreun deget pentru mobilizare, nici in fiefurile amicilor nici ale inamicilor lui Dragnea din partid. Dovada: Teleormanul. Alta dovada, acuzele aduse lui Carmen Dan (garantat Dragnea) si ministerului condus de ea in calitate de organizator ca ar fi facut campanie pentru boicot. Deci partidul n-a prognozat pierderi prin esecul referendumului.
    Atitudinea: lume relaxata, indemnuri de hai sa haidem, un Dragnea fara stresul numaratorii. Daca voia sa treaca nu-stiu-ce chestie in Constitutie cu totul alta ar fi trebuit sa fie atitudinea.
    Apoi, risca Dragnea sa piarda ceva odata cu referendumul? Sefia partidului? A Camerei Deputatilor? Nu. Competitia pentru candidatura la prezientiale? Daca s-ar fi lipit Firea de Referendum, poate dar nu s-a lipit. Nimeni nu s-a lipit de campanie. Si atunci, care a fost castigul net al USR prin boicot vis-à-vis de Dragnea? In fapt, o altfel de M__E si atat.
    Acum, intrebare: boicotarzii de ieri/azi vor ingrosa randurile USR, spre himera de 30% doar pentru un bobarnac ipotetic dat lui Dragnea? Nu cred, desi aparent sunt marii castigatori, de acum inainte ei vor cara in spinare 2 tare grele de tot: vor fi identificati cu lgbt+istii si pe de alta parte vor fi considerati groparii ideii de consultare populara prin referendum.
    EI, NU PSD! Bonus, groparii familiei stiti-voi-care.
    Bine, veti zice, dar au pe teava referendumul fara penali. Parerea mea e ca acolo va si ramane, pe de-o parte actiunea s-a vrut de la bun inceput una de imagine, de reclama fara publicitate si fara finalitate legislativa. Pe de alta, sa indemni la vot dupa indemul la boicot la acelasi tip de scrutin inseamna sorici pe obraz. Daca mai adaugam agresivitatea si intoleranta boicotarzilor pe timpul referendumului pentru familie care a actionat in multe situatii pe psihologie inversa, cred ca tandea peste mandea USR e cam in acelasi loc dpdv electoral .

    Si atunci, nu cumva mercenarii nostrii au inventat o lupta, pierduta inainte de a incepe, in care sa-si poata demonstra valoarea de piata si cuantificarea ei prin retelele de socalizare in seria de alegeri care urmeaza? O calibrare sa se stie in ce plaja se poate conta? Mai ceva vreme, un sociolog spunea ca se poate incepe conceperea si vanzarea strategiilor la tipla pentru campaniile electorale ce vin.
    Se pare ca razboi n-a fost doar o noua M__E care a umplut vazduhul de pene, facebook-ul de laturi si taraba de influenceri.

    • Nu cred ca se poate vorbi de castigatori printre alergatorii din arena, ci doar de perdanti:
      1) USR a preluat tricoul galben de la Remus Cernea. Cu pietrele de moara aferente.
      2) Sprintul BOR a fost tardiv.
      3) PutereA3 de convingere a pseudopresei se erodeaza rapid.

      In schimb, eu cred ca rezultatul cel mai important, azi, este pozitiv: incercarea de a semana ura in Ro dat gres. Divide et impera pare ca s-a invechit, desi sunt convins ca pescuitorii in ape tulburi vor incerca sa amplifice macar tensiunile dintre cei din tara si diaspora, aducand ca argument apetitul diferit pentru vot in acest caz.

      • Buna dimineata
        Sa contabilizam, asadar, ziua 1 primele ore:
        1. Europa si socialisti ei s-au calmat, e de bine!
        2. Dragnea deschide seria infrangerilor cu o amanare de o luna a procesului care nici n-a inceput, victorie!
        3. “E Victoria comunitatii LGBT, care nu stia ca are atat de multi sustinatori” (Dragos Bucurenci,bisexual asumat, la Rares Bogdan.Ura!
        4. Consecinta la pct.3 Urmeaza alegeri interne la USR pentru candidatii la europarlamentare, in lumina noii doctrine de partid,in afara de cote de gen ar trebui fie si alte criterii de selectie, intrebare: ajunge sa sustina LGBT sau trebuie mai mult de atat ?Vorba lui Judex, Forza echipa in galben!

  61. USR-ul? un Gica Contrra 😛
    NB,
    se dovedeste ca PSD-ul si-a pierdut din abilitatile de furt si fraudare?

    • O, nu! Le are in ADN dar a jucat la cacialma, licitatie trucata, oferta pe produsul care nu-i ntereseaza.
      Daca USR cade in capcana mercenarilor si cumpara aer impachetat insemna ca e mai infantil politic decat ne-am fi imaginat.Da` ma rog, powerpoint-istii stiu sa fraiereasca, chiar si intre ei.

  62. USR -NU ESTE CLAR CE NATURÄ AU- EI NU CÄSTIGÄ NIMIC
    PSD -A FÄCUT PREA MULTE PIRUIETE; AU SCHIMBAT; AU HOTÄR’ÄT CU ALDE CE SI CUM VOR:
    SE PARE ROMÄNII NU VOR:-NU AU INTELES – POATE AROGANTA
    LUI DRAGNNEA -A SCÄRBIT SI PE AI LUI

  63. USR- O ADUNÄTURÄ FÄRÄ” GEN”- SI CONTRASTE IZBITOARE

  64. Pe Contributors se jubileaza: am infrint 😛

    • Oare?
      Capcane prost puse sau amatorism de mercenar in vazul lumii?
      1. Teama inoculata ca eventuala trecere a referendumului sa nu fie asumata de Dragnea ca o victorie de palmares rasunatoare, mai exact, votantii sa fie asumati in integrum de Dragnea a avut efect de boomerang si a condus la asumarea boicotarzilor de catre LGBT+. “E Victoria comunitatii LGBT, care nu stia ca are atat de multi sustinatori”
      2. Teama de furt la urne. Tema principala a boicotului infirmata prin boicotul marilor partide asadar, camioanele .pregatite pentru transportul probelor la CCR retur la garaj.
      3. Demersul si retorica urii. Lansata de biocotarzi in speranta ripostei sustinatorilor CpF, care n–a intarziat. Pentru pct.2 si 3, ilustrarea “Pentru mine, unul, nu aveti cum sa mai insemnati ceva, orice, din moment ce sinteti atat de teribil de cretini incat legitimati prin prezenta voastra un demers al urii complet inutil si construit pentru furaciune la urne”. Daca pe timpul campaniei pentru referendum insultarea a functionat din plin, dupa aceea, au aparut nuantarile “Nu asta a fost discursul …, mesajul principal a fost pozitiv, pro familie, nu negativ, anti gay. …. au venit pentru familia asa cum a creat-o dumnezeu, e o afirmare a identității mai degrabă decat o negare a celorlalți”.
      4. Prima constatarea de etapa dupa referendum „La ieșit în stradă i-am bătut ☑ La stat acasă i-am bătut ☑.” A doua costatare, 3,7 mil. de voturi e un mizilic.
      5. Atunci, de unde nevoia de a nuanta pe tema agresivitatii? Din constatarea ca iesitul in starada si statul acasa n-ajunge, continuarea logica ar fi „Ce facem la vot?”
      E, aici, cele 3,7 mil. de voturi devin brusc 3,7 mil. de votanti pe care USR si i-a ostilizat instantaneu. Nuantarea de mai sus, care continua cu “sa nu lasam referendumul sa ne dizivizeze” sau “Dumnezeu ne iubeste pe toti in mod egal” nu e decat un damage control, limitarea pierderilor si incercare de recuperare electorat din cei 3,7 votanti, imbecili pana azi dimineata.
      6. Maurul si-a facut treaba, “gata, mă retrag …. după victoria …. împotriva oastei creștine”

      • Operatiunea Ariel.
        Afirmatia “E Victoria comunitatii LGBT, care nu stia ca are atat de multi sustinatori” e devastatoare. Au priceput si mercenarii,in sfarsit. Asa ca incepe procesul de translatare a victoriei LGBT catre altii.
        And gold goes to: „. Liviu Dragnea, prin susținerea referendumului și alipirea temei familiei tradiționale de imaginea sa, a făcut mai multe pentru cauza LGBTQ decât orice om politic din istoria României. Milioane de oameni din afara comunității respective privesc acum altfel un subiect care, până acum câțiva ani, n-ar fi fost în dubiu.”

        • Nenea consultantu, vezi si aici putin:
          Din comunicatul MozaiQ
          “Bătălia pentru comunitatea LGBT nu se oprește aici…..
          Prin urmare, solicităm statului modificarea codului civil pentru a simplifica procesul de modificare a actelor de stare civilă, solicităm programe inclusive din partea Ministerului Educației, Ministerul Sănătății trebuie să adopte planul național HIV/SIDA cu proiecte de prevenție bugetate.
          Mulțumiri
          La final nu avem cum să nu mulțumim organizațiilor, voluntarilor, oamenilor de bine, a membrilor și delegaților USR și tuturor aliaților comunității LGBT care au făcut victoria de astăzi posibilă. “
          Asa l-ati facut si pe Basescu paratraznet pentru toate neghiobiile altora.

          • Aiureli, @light…Eu inclun sa cred ca absentii care au adus PSDA3LDE la putere sunt cam aceiasi care au lipsit si din sectiile de votare ieri si alaltaieri. Pe scurt, nu ideologia ii uneste pe absenti, ci lenea.
            P.S. Daca PieleaNU&PalaDA ar sti sa faca si un sondaj serios, am afla cati dintre lenesi sunt stirbi (muieti-s posmagii…) si am avea si dovada.

    • Azi, contribunii si contribulatiile lor suna mai dogit decat clasicul (de curand, vest-itul candidat) Mazarsifazar.

  65. fiecare interpreteazä cum vrea si ii convine,
    un proverb german spune „fiecare atrage adevärul de partea lui ”
    dar färä sä-si de-a seama” sleiosul Stefänescu” a spus in declaratzie
    chiar la inceput- „dece ne-au fäcut nouä PSD-una ca asta „-
    apoi a fäcut si interpretat alfel-SI-A DAT DE GOL INTENTZIA PSD ?!?!

  66. LIBERALII SUNT O TURMÄ DEZORIENTATÄ CU GRUPÄRI DE INTERESE- VÄD CÄ DEJA S-A EVIDENTZIAT UN-
    in frunte cu Gheorghiu si trädätoarea Säftoaica; NU MÄ MIRÄ
    G. il vroia pe Täriceanu acum cätva timp, Säftoaica a stat pe la usile
    lui TÄRÄ, s-a intänlit cu Imre – „pt. afaceri „

  67. In urma victoriei de ieri, comunitatea LGBT vizează un upgrade serios la capitolul PR: pe lângă stindardul existent, cur-cubeul, cică ar fi nevoie și de un imn. Prin târg au apărut ofertele, mai vechi sau mai noi. Iată una:

    « Haide duru, duru, duru
    Nu e pi…ă cum e kuru!
    Si încă dinga, simba, bimba,
    Nu-i nici p..ă cum e limba!

    🙂 😉 🙂

      • Servus @ judex!

        E o glumă groasă întradevăr, cu parfum de haz de necaz pentru ratarea ocaziei de clarificare a unei teme grave, moșteniire cu bucluc de la decedatul Iorgovan – familia e una și sexul nonhetero e altceva!
        Prima este unica responsabilă de viitorul omenirii, a doua variantă e o modă, mai mult sau mai putin acceptată de-a lungul istoriei și practicată de indivizi mai liberi de inhibițiile induse de morală ori religie.
        In momentul de față unii vor să împace capra cu varza,astfel ca prima să îmbrace și sarmaua iar a doua să dea și lapte!
        Or asta este peste fire 🙂

        • @old, sa nu cadem in capcana: adevarata miza a referendumului a fost raspandirea dihoniei. Moment depasit. Gresesc cei care Contribuie azi la alimentarea resentimentelor, oferindu-i lui musltiginerica rolul de tenor in interpretarea ariei reconcilierii.

  68. @Judex
    1. Nu sunt chiar aiureli ci activitatea influencerilor si a consultantilor pe timpul campaniei si a referendumului. Citatele le apartin, unii au citit pe aici si mi-au dat raspunsuri la ei. Ce voiam sa subliniez e talciocul. Baietii cauta stapani si au involburat tara aratand ce sunt in stare. Nu i-as minimaliza, sunt mercenari si stiu sa creeze/consolideze curente de opinii, Basescu fiind cea mai celebra victima a lor. Am incercat sa arat ce fac.
    2. Nu e aiureala faptul ca USR a fost prost sfatuit (aceiasi consultanti), au urcat pe un val pe care nu l-au creeat ei (ceea ce ar fi ok) dar de acolo au tinut-o infipta in prostie la pas cu influencerii. Dupa ce au realizat consecintele posibile au dat-o cotita, intoarsa si cu manipularea pe masa. N-am facut decat sa le arat (daca o citi cineva interesat pe aici) ca pot fi la randul lor fraieriti, serviti fiind cu ce le place sa auda pe post de realitati.
    3. Sa spun si despre absenti, majoritari sunt cei de care zici tu, comozii. Dar, dupa cum spuneam in postarile de inceput, consultantii nostrii vand gogosi USR-ului ca operatiunea boicot i-a tinut acasa si nu lenea, arogandu-si meritul nemeritat.
    4. Mai importanti decat absentii sunt insa cei prezenti, ma risc sa afirm ca astia vor fi cei mai importanti in campaniile viitoare. Retine, majoritari urbani, iesiti pentru o idee, fara nicio momeala electorala, fara interese de partid,deprinsi cu exercitiul democratic. N-ar putea spune nimeni ca nu sunt filo psdisti intre ei, dar par a fi un nucleu dur, visul oricarui partid care are cu ce sa-I tenteze. Daca nu, majoritatea raman ronini. Am mai scris despre ei.

    • @light, nici gand sa-ti pun in carca “aiurelile” cu pricina, era evident ca sunt preluari de la vuvuzele propagandistice.
      Cat despre repartizarea responsabilitatii pasilor gresiti intre partide si consultanti, problema este falsa: un partid ajuns la remorca unor consultanti nu mai reprezinta pe nimeni din electorat, deci nu are ce cauta la alegeri. Devine un vanator de voturi, definitia insasi a populismului. Vorbim in acest caz de un partid respinsabil, nu responsabil.

  69. privesc cu uimire cum dupä atätzea ani, la orce ,tot Bäsescu este de vinä,
    chiar nu-si dau seama romänii – in climatul neo-comunist, cu secu
    si ciulinii bäträni comunisti- guverne ca TÄRI-adänc in speculatzii
    mafiote cu Patriciu si altzii- ,liberal sub ” acoperire”; Ponta-un tänär
    mincinos intruchipat-tot „acoperit”– BÄSESCU A TINUT IN FRÄU
    ALTFEL ERA ROMÄNIA IN EST- CU SIGURANTZÄ

  70. Ne miscam repede:
    „Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat luni că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil.”

  71. Continuare la categoria “USR – marele castigator!”

    Ei stiu ca si-au ostilizat cei 3,5 de votanti Da si cred ca incep sa realizeze dimensiunea ostilizarii in randul boicotarzilor. Tacerea boicotarzilor, desi asumata in totalitate ca fiind meritul USR+LGBT+consultanti+influenceri e un indicator aproape imposibil de cuantificat in momentul de fata in castig/pierdere efective dpdv electoral. Asta o va arata clar prima serie de alegeri si mai cred ca primul sondaj de popularitate gen “pe cine ati vota?” va deschide seria de esecuri sociologice datorate faptului ca problematica LGBT a ajuns pana in ultimul cotlon de tara si va continua sa faca valuri. Nu toti tacutii agreeaza LGBT si momentan doar ipocrizia sau dezinteresul, sub forma tacerii, nu i-a scos a suprafata. Dar se va gasi tema care s-o faca, e doar chestiune de timp si cointeresare. Probabil, din cauza asta va apare si prima bresa, prima disociere si prima negare intre fosti asociati la boicot, interesele lor devenind divergente, unii (USR) avand interesul sa calmeze avantul celorlalti (LGBT+) care de abia au primit combustibil.
    Dar nu numai dpdv electoral este imposibil de cuantificat castigul/pierderea care cu certitudine exista, in masa asta tacuta se afla un segment consistent care nu iese la vot, ca n-are cu cine, dar iese in strada ca are impotriva cui. Si cum, statistic, suntem un popor credincios dar mofturos, este mai mult decat probabil ca multe din luminitele din Piata Victoriei sa se stinga la apeluri sustinute/initiate de USR. Si urmeaza o toamna foarte fierbinte, in care strada, daca va avea relevanta numerica, va avea multa treaba.Daca nu, nu!
    Asadar, de “castigatori” ce sunt au inceput operatiunea de recuperare. En-gros. Apelul nu se adreseaza numai celor 3,5 mil. de votanti DA ci tuturor crediciosilor care voteaza, militeaza si mitingesc, recuperarea lor fiind vitala. De aceea,” cretinii, imbecilii, trogloditii samd” dinainte de referendum au avut, de fapt “mesaj pozitiv, au aparat familia si si-au afirmat identitatea” dupa referendum iar acum “din perspectiva unui CRESTIN […] trebuie sa demonstreze dorinta de iertare […] si sa nu se astepte ca ateul sa reactionneze identic” pentru ca, nu-I asa?, “Dumnezezeu ne iubeste pe toti”.

    Mortadel !

  72. Salut! 🙂

    La multi ani, frumosi si buni, Viq!

  73. Exact ce spuneam, azi USR prin Dan Barna si-a asumat cei 80% neparticipanti la categoria boicotarzi.
    Atunci, care e diferenta intre el si PSD-ul care si-a asumat ceilalti de 20% participanti?
    NB. Tandemul Pantalaga sustine o noua manipulare anticipativa ca daca referendumul trecea, Dragnea si-ar fi asumat milioanele de participanti pentru a-si depune candidatura la prezidentiale (asta pentru ca celelalte manipulari anticipative pro boicot cu furtul la vot si schimbarea pe sest a constitutei s-au fasait).
    Revin, deci, care e diferenta dintre asumarea milioanele de alegatori de catre Barna si asumarea altor milioane de alegatori de catre Dragnea?
    Oameni noi, obiceiuri identice, difera ambalajul, respective manipularea.
    Hai ca ne-am lamurit !

  74. La multi ani si sanatate, Viq!

  75. Viq,
    daca Mih zice ca e ziua ta, ma alatur la urari; La Multi Ani cu sanatate.

  76. Viq, servus! 🙂

    La mulți ani că o știi @mihbaciu ce zice! 🙂

  77. Observati similitudini de pozitionare* fata de directiile Bruxelles-ului pe tema IDEOLOGIEI DE GEN [varf de lance a Marxismului Cultural, asta de rit „nou”, „progresist”] si la Stanga-PSD si la…Stanga-USR / MRI / DEMOS?
    Ceea ce vedem la noi in ultima vreme (destul de lunga) este, si raman la mai vechea mea parere, lupta intre Stanga veche, dornica sa ramana la putere si Stanga „noua”, care isi doreste sa acceada la putere. La Bruxelles, cei vechi, au un atu: sunt un partid mare si grupul socialistilor europeni nu cred ca vrea sa piarda atatea voturi. Astia mai „tineri” vor sa arate ca servesc mult mai bine „cauza”.

    *)
    Aici ar intra:
    – Referendumul: pseudo-sustinut de PSD (practic, un boicot mascat), boicotat (pe fata) de ceilalti
    – Parteneriatul civil: pregatit din vreme si pus pe masa a doua zi dupa Referendum de catre PSD; ceilalti isi musca degetele ca nu si-l pot asuma ei
    – proiectul de strategie nationala pentru [RE]educare parentala, un soi de dovada pentru obtinerea unui „certificat de buna purtare” din partea Bruxelles-ului, pe care si-l doresc si unii si altii.

    • Exprimarea moderna a Stangii (clasica, moderna si multiplele chipuri disimulate) este populismul. Incercand sa se ascunda, insa, au facut eroarea de a se acoperi cu o eticheta orbitoare: discursul populist. Gasirea unei solutii castigatoare de voturi printr-un discurs antipopulist este o dilema pe care Dreapta conservatoare nu a rezolvat-o inca, de unde si degringolaniada mondiala.

  78. Romanul fata in fata cu ipocritul politic [de data asta,Ciolos, dar putea fi oricine, de la orice alt partid]

  79. @Mih
    “lupta intre Stanga veche, dornica sa ramana la putere si Stanga „noua”, care isi doreste sa acceada la putere”
    Corect, cu o mica completare. Tocmai pentru ca socialistii vechi sunt consolidati, lupta nu se da pentru aceleasi voturi. Priveste cum se potenteaza vechea si noua stanga reciproc prin ocuparea intregului spectacol politic – dreapta facand doar figuratie – dar din alt punct de vedere, menajandu-se reciproc, noii consumand NUMAI resursele dreptei, ale ALDE la Bxl si ale dreptei definite doctrinar anti- PSD, la Bucuresti.
    Practic, “batranii” n-au nimic impotriva ca “noii” sa se aseze la masa cu bucate cata vreme portiile lor raman intacte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s