Monthly Archives: februarie 2020

Onoarea pierdută a presei românești (continuare)

 

Nu e mare lucru să observi că presa (media, după denumirea actuală) are și ea niveluri de onorabilitate conforme cu veridicul mărfii livrate publicului, și el la rândul lui cu varii nivele de așteptare. Există firme care îsi respectă cu strictețe blazonul, edificat și confirmat în zeci bune de ani pe piață, sunt altele cu standarde mai elastice unde se mai strecoară ceva sare și piper pentru publicul amator de așa ceva, după cum există și trash-ul media care nu duce lipsă de clienți…

În țări normale unde libertatea cuvântului vine de mult timp la pachet cu responsabilitatea pentru cele scoase pe goarnă, găsești întregul spectru de onorabilitate prezentat schematic mai sus. Cine vrea ceva anume, are de unde alege…

În altele care abia exersează libertatea, mai ales cea de opinie, respectivul spectru de onorabilitate se prezintă «scurtat», 🙂 mai ales în partea cu credibilitatea… Deh, o avea ea minciuna picioare scurte, dar dă mai iute din ele! Adevărul e mai domol, oricum iese pân’ la urmă la iveală, ca uleiul pe suprafața apei… Că uneori nu mai prea folosește la altceva decât, poate, la învățarea de minte, asta e altă poveste.

Nici România noastră care n-a absolvit înca «primara» democrației nu iese din rând.

Partea cu onorabilitatea e subțire rău în firme de media autohtone: un post-două TV (cu pandantele lor on line) care oferă știri din actualitatea internă și externă, fără comentarii, aproape breaking-news. Vin apoi câteva platforme on line edificate la început de intelectuali cu prestigiu, dar care cu timpul se aleg – ori la stânga, ori la dreapta. Asta pentru că banii de început se împuținează și alții de unde să vină, pentru că se știe de când lumea că banu’ și intelectualul sunt ca dreptele paralele, Deci cine pune banul pentru supraviețuire, dictează muzica!

Apoi vine partea cu media ca marfă, cerută pe o piață unde bârfa este criteriul de bază. Nu contează subiectele – crize politice, conflicte internaționale, situații fierbinți, catastrofe naturale s. a., dar mai ales viața VIP-urilor și a celor care se cred așa, plătind cu intimitatea unei clipe de viată banală un efemer moment de celebritate. Totul trecut prin moara de măcinat vorbe a celor care trebuie să umple orele fiecărei zile cu «hrana» pentru zeul suprem al breslei – audiența. Adevărul în cazul asta este ceva, așa cam ca o pietricică în pilaful de orez, cu care te trezești scrâșnind printre dinți …

În fine, ultima parte, cea pentru care minciuna este ingredientul de bază, un imens bâlci al deșertăciunilor care nu-și face probleme de conștiință, este cea mai gălăgioasă, cea mai vivace, autodeclarată sus și tare gardianul adevărului absolut și fără limite! …poate doar suma plătită pentru activitatea prestată.

Deși «primară» în democrație, România n-a ratat ocazia unei contribuții originale: migrația unor personaje din media în politică, ușurată și de faptul că și una și cealaltă se bazează pe „aburirea” clientului. Începutul făcut de celebrul personaj născut pe meleagurile unde proverbialul car și-a desertat încărcătura a fost urmat de alții, mai spălăței, cu mari dorințe dar puține putirințe, exprimate pe partea de show – de la bilele arătate artistic înainte de introducerea în urnă până la arătatul cu deștu’ acuzator spre cei care sabotează munca de zi și noapte a alesei neamului prost. E drept că în ultimul timp au mai apărut și altii mai frizați, la costum cu cravată și batistă în buzunarul sacoului, da’ nu e timpul trecut șă-și dea în petec.

Să fi sesizat respectivii că drumul spre înalta societate este mai usor pornind din media unde te vede lumea toată ziua, poposind în politica unde îți umpli saci din cămările păstrătoare ale bunului public și apoi retrăgând în afaceri unde să înmulțești sau să rozi liniștit ce ai agonisit ?!

Dracu’ știe!? – vorba unui celebru de pe vremea când în România nu se mai visa la democrație  🙂 🙂 🙂