Nu am avut nici cea mai mica intentie sa ma dau pe blog, dar… traim vremuri interesante !
IAR !!!!
Chiar excesiv de interesante. Desi eu, asa cum am mai spus (si daca n-am spus-o, o repet), as fi preferat de departe sa traim vremuri normale.
Se re-confirma celebrul dicton al vestitului ganditor de idei despre care nu a auzit nimeni, ca nu exista o buba atat de mare incat sa nu fie alta mai mare decat ea ! Saptamani, luni, ba chiar ani de zile, daca privim atenti in calendar, prapaditul ala de vaccin a fost acuzat de toate relele pamantului, drept cel mai mare pericol la libertatea si la viata locuitorilor planetei.
Apoi a venit Putin. Si gata.
De o saptamana nu mai latra nimeni la vaccin.
Welcome in real world, fellas ! Daca pierdem simtul proportiilor, viata ne da cate una peste bot de vedem stele verzi.
Personal nu am nimic impotriva celor ce nu vor sa se vaccineze. Persoane foarte apropiate se numara printre ei. Dar sa consideri, ba sa te tavalesti retoric in public, c-ar fi cea mai de pe urma grozavenie, cea mai grava amenintare de la facerea lumii si inventarea omului de catre om incoace, este nepermis de exagerat.
So !
Avem acum pe masa ceea ce poate fi, cu sanse infricosator de mari, inceputul primului razboi mondial cu arme nucleare. Dat fiind ca debutul de la Hiroshima si Nagasaki a avut loc pe un teren virgin din punct de vedere nuclear, nu cred ca poate fi categorisit drept conflict de acest gen. Acum lucrurile stau altfel.
Avem un lider razboinic, in fruntea unui popor sarac, lipsit de orizont social si economic, care porneste la lupta impotriva valorilor fundamentale ale civilizatiei contemporane. Sa clarificam, daca mai este necesar, ca NU e vorba de NATO, SUA, Europa… ci de valorile fundamentale, de principiile de baza pe care mapamondul functioneaza astazi ! Pe care se bazeaza relatiile internationale de orice natura, leagaturile economice, juridice, de drept international, sub orice aspect si la orice scara. Sunt valorile fundamentale pe care umanitatea, efectiv, functioneaza. Nu doar negarea statalitatii cuiva avem aici. Ceea ce in sine e o grava agresiune ce se impune a fi intens si extrem de serios discutata. E mult mai mult.
Ne confruntam cu anularea brutala a celor mai elementare forme de civilizatie. Vorbirea articulata inclusiv. Ni se impune intoarcerea la negocierea cu bata. Cine-o are mai lunga. Sub amenintarea cu disparitia fizica.
Desigur, putem sa ne dam in analize si consideratiuni de ordin social, istoric si filosofic, in paralele privind starea actuala a poporului rus si cea a germanilor din anii ’30, cu caderea perpendiculara pe Putin si, respectiv, Hitler, drept „providentialii” momentului de criza. Putem sa incercam a identifica cauzele profunde ale recrudescentei acestei mentalitati de psihopat profesionist si a sustinerii sale in functia cu pricina. Poate sa o si intrezarim in saracia plenara rezultata in urma unei ideologii socio-economice stupide. Putem sa facem o infinitate de contorsionari intelectuale pe subiect.
Intrebarea este : MAI AVEM TIMP ?

Invazia rusa in Ucraina. 24.02.2022 08:00
Viq