Category Archives: Nightmare

S.R. Stănescu – doi securiști într-unul: Deleanu și H15

În 2009 Raportul Oxford Analytica decreta „Presa din România, câinele de pază a mogulilor”.

O mare parte a presei a devenit un inamic public, ea nu mai este a patra putere în statul de drept. România a ajuns o țară a cartelurilor, de la cartelul farmaciștilor, medicilor, sindicaliștilor, ong-iștlor la cartelul presei.

Invitat la emisiunea „100%” realizată de Robert Turcescu la Realitatea TV (în iunie 2006 – nota noastră), Sorin Roşca Stănescu, directorul ziarului Ziua, a vorbit despre modul cum s-a autopropus pentru colaborarea cu Securitatea, cine i-a scos la lumină pentru prima oară dosarul de colaborator al Securităţii, cum a ajuns la conştiinţa că a făcut rău prin turnătoriile făcute sau cum se turna prin presă înainte de 1989.

“M-am autopropus pentru a colabora cu Securitatea prin 1973. La sfârşitul facultăţii m-am împrietenit cu un tânăr care era unul din liderii organizaţiei palestiniene din România. De la acesta am aflat că urma să pună la cale într-o altă ţară un atentat terorist. Mi s-a părut ceva grav şi m-am dus la redactorul-sef al revistei Viaţa Studenţească.

El m-a pus în contact cu un ofiţer care răspundea de presă de la Casa Scânteii. M-am întâlnit cu acela şi i-am relatat despre ce era vorba. M-a rugat dacă nu vreau să-i povestesc acelaşi lucru unui coleg de la brigada antiteroristă. M-am întâlnit cu ofiţerul de la brigada antiteroristă şi aşa mi s-a propus să colaborez şi pe viitor.

Am acceptat şi am semnat un angajament având două nume conspirative. Am avut succesiv numele de cod H15 şi Deleanu. Am primit şi bani, dar ca decont pentru deplasările făcute”, şi-a descris Sorin Rosca Stănescu începuturile colaborării sale cu Securitatea”.

”Sorin Rosca Stănescu, poreclit şi „Naşul”, este unul dintre cei mai vizibili jurnalişti români, născut pe 8 septembrie 1949 la Braşov.

A debutat ca ziarist în 70 la revista Amfiteatru fiind student în anul I al Facultății de Drept. Am început să lucrez ca ziarist pentru că muream de foame. Am lucrat numai pe investigații încă de la început.

În timpul comunismului, investigațiile jurnalistice nu puteau trata subiecte prea delicate. Roșca ne dă un exemplu de ce se putea ancheta: am făcut o anchetă în lumea prostituatelor, despre ceea ce cred acestea despre artă”. În 72 lucra deja la Viața Studențească.

A lucrat apoi la Informația Bucureștiului. În 87 s-a decis să predea carnetul de partid, dar după o serie de presiuni și-a reconsiderat gestul și a ajuns să lucreze împreuna cu Horia Tabacu la departamentul Social. Roșca Stănescu a recunoscut public faptul că a colaborat cu fosta Securitate, cel puțin în ceea ce îi privea pe studenții străini din București.

După `90 scoate Libertatea pe scheletul fostului ziar comunist Informația Bucureștiului. „Participă la munca în redactie a ziarului România Liberă, primul ziar proaspăt privatizat, și pune bazele unei secții de investigație. Are mână liberă la angajări și de aceea primește pentru prima oară porecla Nașul”.

Coordonează în `93 și o altă tentativă de apariție editorială, Ultimul Cuvânt, care se stinge la fel de repede precum a început. Participă la pornirea EVZ sub coordonarea lui Cristoiu, pentru care face angajări în parcarea din fața Casei Scânteii (erau cozi de sute de oameni care vroiau să devină ziariști) și își consolidează porecla de Nașul.

Mihai Băcanu de la România Liberă îi propune să scoată împreună ziarul Ziua, dar din cauza unor probleme financiare ziarul Ziua este lansat pe piață cu următorul acționariat: 50% pentru omul de afaceri Dinu Patriciu, 48% pentru România Liberă și 2% pentru Nașul.

În scurt timp România Liberă își vinde acțiunile către Patriciu. Roșca și-a vândut în cele din urmă și el acțiunile, iar ziarul Ziua a fost vândut grupului Petrom Service. Roșca conduce mai multe ziare în momentul de față: Ziua, Gardianul, Averea și gestionează mai multe proiecte editoriale.
Am pornit pe nimic și în 10 ani mi-am vândut acțiunile pentru 3 milioane de Euro.”

Într-adevar, Roșca a pornit de la statutul de reporter la România Liberă, în 1990. El descrie în câteva cuvinte cum a început să facă presă în anii 90: veneau multe delațiuni, verificarea lor dura mult și era foarte greu să publici informații foarte bine verificate.”
Acum este un prosper om de afaceri care gestionează și o parte a imperiului mediatic ce s-a format la umbra sindicatului Petrom și a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Roșca este acționar sau administrator la 15 firme în România. 7 dintre ele au legătură cu presa. Este vorba de Ziua Srl, unde și-a vândut acțiunile către Petrom Service și Comac Ltd. din Cipru, dar a rămas administrator prin intermediul firmei Media Protection (activități de consultare pentru afaceri și management) pe care o deține integral. Tot prin intermediul Media Protection deține 10 procente din Best Media Press, societate care editează ziarul Gardianul, unde Nașul a devenit și administrator.

Deține acțiuni la societatea Grupul Editorilor și Difuzorilor de Presă unde este și președintele CA. Societatea aceasta operează rețeaua de vânzare a presei scrise ? Acces Press” iar în CA se găsesc nume sonore ale media din România. Mai deține procente în agenția de știri Rusia la zi”, la Ziua de Constanța” și în tipografia ESOP Omega”. Urmează 8 firme cu diverse obiecte de activitate, fără legătură cu presa: producție de alcool (Agricola Alcohol Product SA), producție de scaune (Agrochim Impex), agricultură (Agricola SA), restaurante (BO – NA Co 95), comerț cu amănuntul și cu ridicata (Ethos Med și Elada Tours), turism (Marina Club) și activități recreative (Captain Port Service). .. asta era în anul 2005.

În anul 2012 acesta a adăugat în declarația de avere că deține o societate a cărei valoare ajunge la 8 milioane de lei, arată Mediafax.

El mai deține 10.010 de metri pătrați de pădure în județul Ilfov, cumpărați în 2008, și un teren intravilan tot aici. Acesta din urmă are 13.458 de metri pătrați și a fost cumpărat în 2010.

Sorin Roșca Stănescu mai scrie în declarația de avere că a construit în Comuna Gruiu 4 corpuri de clădire. Acestea au o suprafață de 1.074 de metri pătrați și reprezintă casă de vacanță.

Pe același document au fost trecute o șalupă Malibu fabricată în 2007, un autoturism BMW Z4 din 2005 și un skijet Seadoo Bombardier fabricat în 1996.

În anul cînd apărea Raportul Oxford Comisia Media le retrăgea titlul de jurnaliști lui SR Stănescu și Bogdan Chireac pentru încălcarea codului deontologic.

Între timp au devenit formatori de opinie și analiști politici, iar mașina de dezinformare cotidianul Ziua a fost folosit  de SR Stănescu în scopuri personale, de gașcă și de partid și a beneficiat de logistica teroristului Omar Hayssam.

Diversiunea lui SR Stănescu, referitoare la implicarea președintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operațiune de trafic de armament și finanțare de organizații teroriste, a fost demontată, punct cu punct de către jurnaliștii Liviu Iolu și Mihai Munteanu  în ziarul EVZ.

Trăiască diversioniștii  !!!


Nightmare

Diversioniștii din presă și averile lor

Anormalitatea, minciuna mediatică, inducerea în eroare, dezinformarea și manipularea  sunt evenimente ce produc efecte, uneori majore asupra societății, țării și poporului de români.

Din 1989 și pînă în zilele noastre România este captivă într-o strînsoare fără precedent dată de activități mediatice prefabricate pentru a modela realitatea în  favoarea unui grup restrîns de interese, a unui segment minoritar format din cei care au controlat Puterea prin ițe nevăzute, strîns legați între ei, în timpul regimului ceaușist (nomenclatură, securitate) și  care și-a creat rețele de presă și sisteme de televiziune cu scopul vădit de a-și promova acțiunile, deseori ilicite, aducătoare de venituri murdare și ilegale, de tip mafiot,  sistem ce are la bază corupția extinsă, uneori externalizată, interpartinică, jaful instituționalizat..

O liotă de jurnaliști, analiști, postaci, vuvuzele și tonomate a luat ființă după 1989 sub atenta îndrumare a unor vechi securiști implantați în puncte cheie ale economiei și ale unor centre de comandă instituțional-administrativă, școliți în practici subterane murdare, sub acoperire.


CREZUL   JURNALISTULUI

Cred în profesia de jurnalist

Cred că ziarul făcut pentru masele largi de oameni este un act de încredere publică; cred că toți cei care au legătură cu el sunt, în cel mai înalt grad al responsabilității lor, garanți ai încrederii publice, că acceptarea unui serviciu mai mic decât serviciul public este o trădare a acestei încrederi.

Cred că o gândire limpede și o formulare clară, acuratețea și onestitatea sunt fundamentale pentru jurnalismul de calitate.

Cred că un ziarist ar trebui să scrie numai despre ce știe, în adâncul inimii sale că este adevărat.

Cred că cenzurarea știrilor, pentru orice alt motiv cu excepția bunăstării societății, este de neiertat.

Cred că nimeni nu ar trebui să scrie ca ziarist ceea ce nu ar spune ca om. Că trebuie să eviți să mituiești pe cineva tot atât de mult cât să te lași mituit de alții; că nu poți să scapi de răspunderea individuală sub motiv că ai primit instrucțiuni sau dividende de la alții.

Cred că publicitatea, știrile și editorialele ar trebui să servească, în aceeași măsură, interesele cititorilor; că aceeași cantitate de adevăr util și de imparțialitate ar trebui să se regăsească în toate; că testul suprem pentru jurnalismul de calitate este gradul în care servești publicul.

Cred că jurnalismul care reușește cel mai bine – și cel mai bun merită succesul – se teme de Dumnezeu și respectă omul; este în totalitate independent, neclintit în fața opiniilor îndârjite sau în fața lăcomiei de putere, constructiv, tolerant, dar niciodată nepăsător, ponderat, răbdător, întotdeauna respectuos față de cititori, dar în același timp curajos. Nedreptatea îl revoltă, favoritismele și zgomotul mulțimilor nu îl influențează; el caută să dea fiecăruia o șansă, o șansă egală atâta timp cât legile, traiul decent și recunoașterea solidarității umane îl ajută; este profund patriot, promovând în mod sincer înțelegerea internațională și consolidând frăția între state; este un jurnalism al umanismului lumii de azi și pentru lumea de azi.

Walter Williams, Decanul Școlii de Jurnalistică, Universitatea din Missouri (1908-1935)

Cîți jurnaliști corespund acestui crez ???

C.T. POPESCU

Popescu Cristian, născut la 1 octombrie 1956, în Bucureşti, fiul lui Tudor şi Victoria, inginer, divorţat (pentru a patra oară), domiciliat în str. Feroviarilor nr. 52, Bucureşti.

Când a venit la „Adevărul”, în ianuarie 1990, mult timp după ce zgâlţâiala din decembrie se terminase, Popescu Cristian a dormit nopţi la rând pe câteva mese de la secţia „scrisori”, aflată la mezanin. La vreo săptămână, binefăcătorul său (pe care avea să-l trădeze în scurt timp), Darie Novăceanu, director al ziarului „Adevărul”, a făcut uz de influenţa lui la Petre Roman şi la primarul abia numit al Bucureştiului, spre a-i da lui Popescu un apartament în cartierul „Aviaţiei”.

Liniştit dinspre partea casei, Popescu şi-a luat un pseudonim, Cristian Tudor Popescu (CTP), şi a început să scrie la comanda lui Darie, în funcţie de interesele FSN-ului şi ale lui Petre Roman. Dar de ce nu avea casă? Simplu. Fiindcă fusese dat afară şi din locuinţă şi de la serviciu de către foştii săi colegi la Revoluţie din cauza comportamentului abuziv pe care şi-l permitea în calitate de „nepot” al lui Iulian Vlad, şeful Securităţii ceauşiste. Iar pseudonimul şi l-a luat spre a nu fi recunoscut de ei.

Popescu Cristian, pe numele său real, a lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica”, unitate controlată strict de Securitate, personal de Iulian Vlad, cu sediul în str. Caransebeş nr. 1 (aproape de Piaţa Chibrit) şi cu punctul de lucru unde era angajat Popescu în str. Coralilor nr. 4 (în Dămăroaia). Revoluţia l-a prins lucrând în directa subordonare a lui Adrian Vlad – fiul lui Iulian Vlad – care era directorul Centrului de Calcul Seismic de la „Geofizica”. De altfel, o vreme, CTP l-a angajat şi pe Adrian Vlad la „Adevărul”.

Darie Novăceanu şi-a făcut din Popescu omul bun la toate, punându-l să semneze toate mizeriile pe care el, în calitate de director, nu şi le permitea (în favoarea mineriadelor, împotriva lui Coposu etc.). Pe de altă parte, Novăceanu a încercat să-şi treacă „Adevărul” pe numele lui printr-o privatizare frauduloasă, luându-l tovarăş la parte pe, aţi ghicit, C.T. Popescu. Numai că redacţia a prins de veste şi l-a dat afară pe Darie Novăceanu. Popescu a rămas, şi încă pe funcţie, pentru că avea în această mârşăvie nedusă la capăt un mare merit: el l-a trădat pe Darie Novăceanu, în timpul şedinţei de „demascare” fulminantă.
CTP a rămas liniştit în redacţie ca redactor-şef adjunct, cu un salariu bunicel, dar nu prea mare până în ianuarie 1996. Atunci, după demisia altui adjunct, Dumitru Tinu s-a autonumit director, iar pe CTP l-a făcut redactor-şef, primul său sfetnic. Din acel moment, cei doi au început marile lor afaceri necinstite, avându-l ca mentor şi susţinător pe Fahti Taher. Arabul i-a ajutat pe cei doi să-şi facă vile la Breaza, iar pe Tinu să-şi construiască mai multe vile şi în Bucureşti. C.T. Popescu şi-a făcut şi un credit preferenţial la BCR, ilegal, pe care în scurt timp a fost nevoit să-l returneze înainte de termen, fiindcă povestea răsuflase în presă. Tot atunci şi-a vândut şi vila de la Breaza. Tunul vieţii, Popescu l-a dat tot pe mâna lui Taher, în decembrie 2002, când arabul i-a dat bani lui Tinu, 1,5 milioane de dolari (prin intermediul lui Hrebenciuc), ca să cumpere acţiunile ziarului „Adevărul” de la ceilalţi colegi ai lui şi să le strângă într-o singură mână – pe moment a lui Tinu. Toţi redactorii şi foştii redactori ai lui Tinu au fost păcăliţi cu câte un dolar, doi pe acţiune (în total 720.000 de acţiuni), dar lui CTP, Tinu i-a dat 625.000 de dolari! De ce? Fiindcă CTP a fost cel care i-a îndemnat pe ceilalţi să vândă, nespunând însă ce sumă fabuloasă a luat el!

La scurt timp, în ianuarie 2003, Dumitru Tinu a murit în împrejurările deja cunoscute. C.T. Popescu a influenţat ancheta cât a putut, spre a se ajunge la concluzia unui accident. Şi tot el, se spune, a avut acces la seiful în care Tinu îşi ţinea dolarii necheltuiţi pe acţiuni, de la Taher. Imediat a preluat funcţiile lui Tinu de preşedinte CRP şi de director la „Adevărul”, fixându-şi un salariu de 10.000 de euro. Împreună cu Anna Maria Tinu l-a scos de la moştenire pe fiul natural al celui ce-l făcuse „om”, Andrei Iucinu-Tinu. Între timp, s-a pus pe făcut alţi bani, înşelând Fiscul şi pe proprii colegi, prin organizarea unor simpozioane cu diverse ministere de către „Adevărul” şi firmele lui căpuşă Tipo-Media şi Media Soft, care încasau toţi banii. Firmele aveau doar câte o cameră în spaţiul ziarului „Adevărul” la Casa Presei şi câţiva salariaţi, dar profitul lor era mai mare ca al ziarului. Popescu nu lua banii direct, ci prin câţiva interpuşi, în special pe numele amantei sale, Serinela Spătărelu, care încasa sute de mii de euro pe an, numai prin această învârteală. În plus, gaşca lui CTP iniţia mari tunuri de presă şi punea la cale şantaje de sute de mii de euro, aşa cum susţine bunăoară omul de afaceri Ioan Niculae (Tutunul Românesc).
În anul 2004, Anna Maria Tinu nu a mai suportat aceste hoţii şi l-a scos din funcţia de preşedinte al C.A. al ziarului „Adevărul”, astfel că Popescu, împreună cu ciracii săi, a înfiinţat ziarul „Gândul”, încercând să distrugă „Adevărul” – fără scupule, călcând pe cadavre – aşa cum procedase şi în cazul lui Darie Novăceanu sau în cazul fiului natural al lui Dumitru Tinu. La înfiinţarea noului cotidian, el a acoperit 35 la sută din capital, susţinând că banii îi are din acţiunile vândute lui Dumitru Tinu la „Adevărul” (suma de 650.000 de dolari, cum a declarat amanta oficială a lui Tinu, Emilia Iucinu). Între timp, C.T. Popescu îşi cumpărase şi vila din Domenii, din strada Feroviarilor, ceea ce ar face interesantă o declaraţie de avere din partea lui.

După un an de zile, „Gândul” lui Popescu a dat semne de faliment (20.000 de exemplare, nici jumătate vândute) şi, în disperare de cauză, l-a vândut lui Sârbu, mai exact firmei americano-evreieşti care deţine grupul „Pro”. Apoi, principalul lui asociat, Mircea Dinescu, s-a retras din afacere, scriind un pamflet despre arghirofilia lui C.T. Popescu. Mulţi bani, gurul Popescu a luat de la Patriciu, căruia i-a făcut mari servicii blocând anchetele împotriva lui, ca şi de la S. O. Vântu, apărând frecvent la posturile acestuia. Cu un prilej când Popescu s-a dezis de Vântu, acesta a comentat sec: „mare om, mare caracter”. Într-adevăr!

Şeful gazetarilor din România, cel ce a rămas preşedintele CRP, după ce s-a răzgândit, urmând modele mai celebre, are o avere de invidiat, în ciuda sărăciei ostentative pe care o afişează. Acum este în topul gazetarilor pricopsiţi, cot la cot cu alte „caractere” de „calibrul” lui. Rămâne de văzut cu ce se va alege. Şi nu doar în privinţa averii.

Nightmare

Surse: Centru Român pentru Jurnalism de Investigatieziare.com, Bursa, amosnews