Tag Archives: comunişti

Drumul spre Iad e frumos pavat. Marketing !

Venezuela ofera gratis inca o lectie mondiala la disciplina „Disciplina sociala”.
Istoria ultimilor decenii venezuelene este de manual. Cuprinde in forma concentrata toata dementa egalitarist-comunista ce a malignizat si o buna bucata de Europa, in care ne-am inregimentat si noi ca oile, in a doua jumatate a secolului trecut.
Este atat de mult de vorbit si observat despre tragedia de acolo ca singura maniera de bun-simt mi se pare abordarea punctuala, cu privire la un aspect concret din bogatul buchet de nenorociri pe care amaratii aia si l-au facut singuri cadou.
Aspectul ar ilustra destul de bine categoria traditionala a „minciunilor comuniste care sunt crezute”.

Multe decenii la rand ni s-a bagat in creier, cu barosul propagandei cretinoide a jigodiilor din media aservita regimului pe care l-am acceptat umil prin benevola noastra autoanulare ca fiinte umane, pironul „rautatii” capitaliste. Ideea, idioata dar usor de acceptat, ca duritatea competitiei ce se manifesta fara restrictii in societatea cu economie libera bazata pe performanta personala, este efectiv inumana.
Criminala.
DIABOLICA.
Ca acest tip de societate duce la un soi de canibalism si la autodistrugerea speciei. O societate formata din oameni carora nu doar ca nu le pasa de semenii lor, ci care sunt formati, educational si intelectual, sa-si asupreasca semenii, sa-i exploateze, sa-i minta, sa-i fure, sa-i oblige prin forta la o obedienta inumana si primitiva. Drept ilustrare erau generos popularizate manifestatiile de strada impotriva politicilor economice ale unor guverne sau impotriva legilor unor parlamente. Evident „din tarile capitaliste”.
Condimentate cu „homeless” infasurati in ziare ce dormeau pe stirile de ieri.
Fara nici o indoiala, un iad in care chiar nu ti-ai dori sa-ti chinui zilele.

Prin contrast, societatea socialista asigura linistea si pacea sociala, comunismul urmand sa definitiveze armonia deplina intre toti membrii societatii, o viata bogata si fericita.
Cruda realitate anula doar doua elemente : bogatia si fericirea.
Ca o ciorba de perisoare din care lipsesc doar doua ingrediente : perisoarele si ciorba.

Venezuela este actualmente una din cele mai periculoase locuri/societati de pe glob. „Local rights groups say Venezuela’s murder rate is higher than the official statistics, with one monitoring organization putting it at 90 per 100,000 people in 2015.

De fapt criminalitatea de acolo este depasita doar de cea din Honduras, care depaseste 90 de omucideri la suta de mii de (inca) locuitori.
Prin contrast, in UK oficialii se ingrijoreaza pentru statistica de 10 crime la milionul de locuitori si se lupta pentru reducerea criminalitatii … online.
„Cybercrime”.
Estimarile spun ca ar fi peste 2 milioane de utilizatori de internet cu computatoarele infectate de virusi informatici.
Ceea ce nu e frumos ! 🙄

Puse una langa celalalta, cele doua societati arata ca doua lumi diferite. Doua stadii diferite de dezvoltare socio-umana.

Personal trag concluzia ca progresul economic angreneaza dupa sine „Sile-n vagon” si progresul social. Odata cu eliminarea stressului privind baza piramidei lui Maslow si grija bucatii de paine, automat te situezi pe un palier mai ridicat. Pe alte coordonate sociale. Cu o radical diferita abordare a relatiilor interumane, net superioara comportamentului de grota. Poti sa spui „Buna ziua” si „scuzati deranjul” fara sa te doara gura, pentru ca acest tip de comportament social face deja parte din fiinta ta.

Poate concluzia mea nu este cea mai autorizata, ca nu-s soci-olog. Dar imi permit s-o fac atata vreme cat autorizatii respectivi in limba romana sunt extrem de ocupati cu numararea presedintilor si vicepresedintilor partidelor politice de acum o luna in urma.
Calcul care probabil conteaza enorm pentru urmatoarea decada ce sta gata sa cada.
In cada !

Viq

Efemeride

Cu putina vreme in urma schimbam vorbe cu alt „romanas” pe tema respectului reciproc si al elementarului bun-simt reflectat in conduita din trafic. Observatia ne-a fost provocata de faptul ca in drumul catre „plantatie” am observat impreuna de cel putin trei ori in interval mai scurt de un ceas de mana, cum echipajele de politie si ambulantele care nu erau in deplasare urgenta, poposeau cuminti la semafoare si acordau prioritatea fireasca in deplasarea diversilor muritori „de rand” ce stateau la rand. In urbele din care (pro)venim nu am avut ocazia sa vedem nicicand un echipaj de politie stand la semafor. Si luam amandoi cate o lingurita din acel sentiment de oarecare umilinta amara ce-l simti cand constati ca esti surprins de un comportament normal, de respectarea unor reguli firesti, fapt ce te loveste reflexiv in moalele mintii : „Cum de ma poate impresiona normalitatea ? Ce anomalie am (avut) intre urechi pana acum ?”

Ieri spre dupa amiaza, intr-o pauza de cafea, si-a facut loc stirea ca Mircea Albulescu a murit.
Si ma gandeam cum o intreaga generatie de mari talente romanesti a fost inglodata in mocirla delatiunii pentru succesul unui regim politic ipocrit, mincinos si prapastios pentru muritorii pe capul carora a plouat. Habar n-am daca relatia lui „Manole” cu „Secu” chiar a existat sau a fost doar o tentativa umflata artificial de slujbasii inregimentati ai regimului, dat fiind ca recrutarea varfurilor artistice cu mare priza la public era fara indoiala un succes important.
Greu de spus.

Intr-un articol semnat anonim, asa cum sta bine internetului chiar daca materialul apare sub o sigla cu minime pretentii precum „Adevarul„, cineva (deci… nu stiu cine, e un corespondent 🙂 ) face o mica lista ce mi se pare credibila :
„În situaţia informatorilor recrutaţi pe baza sentimentelor patriotice şi a convingerilor politico-ideologice, principalele interese personale ce i-au determinat să accepte o colaborare au fost:
– plăcerea (pasiunea) caracteristică a unor categorii de persoane de a se antrena în astfel de sarcini ;
– evitarea consecinţelor unor fapte prin care au încălcat anumite norme morale de conduită socială;
– evitarea compromiterii la locul de muncă, în familie sau în societate – primirea unui sprijin în vederea rezolvării unor probleme personale sau pentru a obţine avantaje de orice natură;
– pentru simpla convingere că are pe cineva care l-ar putea ajuta în caz de necesitate din teama că refuzul de a lucra cu organele de Securitate l-ar putea pune în situaţia să suporte consecine pentru anumite fapte din trecut pentru care se consideră vinovat;
– din dorinţa sinceră de reabilitare a unui trecut politic dubios”
Dupa siguranta cu care face lista „motivatiilor” ce stateau la baza recrutarii de gen, e foarte posibil ca omul sa cunoasca bine fenomenul 😉

De buna seama unele din cele de mai sus au stat si la baza ofertei facute actorului cu sprancene. Dar acum, la trasul obloanelor, e imposibil sa nu se fi intrebat macar in treacat : ar fi meritat ?

Onestitatea fata de actul artistic, fata de cariera, fata de colegi, in ultima instanta fata masa celor ce-i vizionau filmele si ii urmareau evolutia pe scena, o multime fara chip concret dar omniprezenta, a fost inevitabil atinsa si ea de umbra rece a indoielii. L-au pretuit cu adevarat romanii pe Mircea Albulescu ?
A primit numeroase distinctii si aprecieri ale performantelor sale artistice, recunoastere a calitatii si efortului sau. Ca actor.
Ca om insa, a primit ceea ce primeste fiecare roman de la semenul sau, asa cum excelent a surprins Catalin Sava  !

În București trebuie să pleci tot timpul cu o oră înainte dacă ai întâlnire. ……
…. e un calvar să cauți parcare în București. Calvar e și traficul, coloana se târâie lent, semafoarele durează parcă și mai mult atunci cînd e atât de cald. Ridic geamul, deschid clima. Renunț aproape imediat, aerul vine foarte cald, e setat din iarnă pe 22 de grade, n-o să se răcească pînă ajung.
Deschid din nou geamul. Am ajuns la intersecția de la Romană, colț cu George Enescu. Semaforul e din nou roșu. Mulți pietoni, foarte mulți, traversează grăbit. Tot timpul e multă lume aici la Romană. Oamenii sunt la mânecă scurtă, copacii au înverzit, parcă a venit vara, e din nou grăbită încălzirea globală. Se face galben. Verde.
Un bătrân înalt traversează foarte greu, de-abia merge. A rămas ultimul pe trecere. Instantaneu, claxoane. Multe, un cor cacofonic. Un tânăr din dreptul meu, mai tânăr ca mine, pe banda 1, înjură lung și apăsă claxonul cu fața tumefiată. Se aud și alte sudălmi. Bătrânul se întoarce, nedumerit, cu o expresie deznădăjduită pe chip. E Mircea Albulescu. De-abia merge. Mașina din fața mea demarează în trombă, foarte aproape de el, șoferul țipă ceva neinteligibil, coloana se pune în mișcare, actorul e pe trotuar, dar încă se mai aud claxoane, cei din spate se grăbesc. Mi se face rușine. Și eu claxonez uneori mașina din față la semafor. Șofer de București. Mitică.
Azi dimineața primul lucru care îmi apare în feed e videoclipul cu smerenia, al lui Dan Teodorescu. Foarte șeruit și comentat. Mă gîndesc la formatorii de opinie care apar în el. Imediat, cineva de la TVR postează că a murit Mircea Albulescu. Mă gîndesc la întîmplarea de ieri, de pe trecerea de pietoni de la Romană. Oare și creștinii ăia au aflat smerenia în spații mici, de lemn ?

media_135756550277183600N-am idee daca romanul mai e preocupat de o asa chestie precum smerenia, dar despre resentimente si dispret probabil ca da. Cat de stransa si in ce maniera a existat „colaborarea” actorului cu securitatea este destul de vag. Decizia CNSAS a fost de non-colaborare. Dar numele de cod a existat, date informative in care este mentionat, de asemenea, ceea ce il pozitioneaza, … ma rog… il pozitiona, intr-o postura ambigua de semivictima a sistemului. Autor mai degraba conjunctural a unor declaratii vadit ridicole de genul : „Strălucita expunere a tovarăşului nostru Nicolae Ceauşescu ne mobilizează să realizăm opere de o înaltă ţinută artistică” („Antologia ruşinii după Virgil Ierunca” Humanitas). La vremurile respective aparitia unor asemenea insiruiri de vorbe era o banalitate precum aprinderea stopului la trecerea de pietoni sau venirea orei 6 dupa ce 5 isi epuiza minutele din dotare.
E evident insa ca dispretul cotidian manifest surprins mai sus de Catalin Sava nu are/nu a avut ca obiect omul-actorMirceaAlbulescu. Are drept obiect omul-individDeLangaMine. O scarba nationala fata de noi insine, o lipsa de consideratie si respect elementar fata de insasi notiunea de om, semn trist al unei trepte inferioare de dezvoltare sociala.

Asta exista inca. Si exista probabil si continua tentativa a unor subdezvoltati civic de a manji mai departe ce se poate manji, in scopuri extrem de personale, de un infim ridicol si de o efemeritate hilar-amara.
Metodele de recrutare mentionate mai sus sunt credibile si foarte probabil sunt folosite in continuare si acum cand cetiti randurile astea, de urmasii secu, de urmasii urmasilor lor…. in recrutarea diversilor delatori si simbriasi cu obiective adaptate „luptei ideologice” contemporane.
O intalnire „la o cafea”!
…. si gustul aleia te poate urmari de-a lungul rostogolirii prin viata pana tragi cortina. Poate parfumat, dar cel mai probabil destul de amar.
Si ma intreb iar, oare chiar merita ?
Si pentru cel ce plateste cafeaua si pentru cel ce o soarbe !?!?

As risca sa zic ca nu.

Viq