Minciuni comuniste care sunt crezute II. Dreptatea socială.

6GXGD00ZNu de puține ori veți auzi printre argumentele de susținere a societății comuniste ceva de tipul „Comunismul este cel care face dreptate în societate, face ca nimeni să nu aibă mai mult decât altcineva … !”.
Sau, cu alte cuvinte, „egalitarismul” înseamnă dreptate socială.

Nimic mai fals.

Noțiunea dreptății este pur și simplu distorsionată, conform intereselor celor care vor să-și însușească drepturile altora.
Se susține „corectitudinea” ajutorului dat celor ce (din diverse cauze) nu pot produce si care, din perspectiva celui ce primește, este ….”dreptate socială”. Și trebuie să recunoaștem că este o abordare extrem de parșivă.
Niciodată nu se abordează noțiunea dreptății din perspectiva celui ce produce bunul, căruia sistemul îi ia cu forța respectivul produs pentru a-l distribui altora. Ce mai este drept dacă privim din această abordare ????
Și tocmai această lipsă a perspectivei celui ce produce bunul face din societatea de tip comunist una fundamental nedreaptă.
Oamenii nu sunt identici. Știm asta deja.
Din nici un punct de vedere.
Dacă acceptăm această realitate, pe cale de minimă raționalitate logică, va trebui să acceptăm că nici comportamentul lor, nici capacitățile lor, nici acțiunile lor și nici ceea ce ei obțin în urma acestor acțiuni nu va fi la fel. Din nici un punct de vedere, nici calitativ, nici cantitativ și nici dpdv al utilității pentru societate.
În două vorbe simple, unii produc bunuri mai utile/multe/bune calitativ decât alții.
Presupunând că ai fi judecătorul suprem, în virtutea cărui concept de „dreptate” ai putea decide că o parte din ceea ce a produs cineva mai mult să fie luat și dat unuia care a produs mai puțin ????
„Dreptatea” este impersonală. Nu o poți face doar pentru una din părți.

De regulă acest aspect nu este privit NICIODATĂ de nici o persoană care susține stânga. Pentru simplul fapt că aici este un rapt imposibil de justificat logic și rațional. Este furt pe față.
Faptul că se face o lege prin care furtul este declarat „act de dreptate” nu schimbă calitatea lui morală intrinsecă. Rămâne un furt, un act de nedreptate evidentă impus prin forța legii.
Pe bună dreptate ne putem întreba cum e posibil totuși ca persoanele raționale, instruite și cu un corect simț al moralei să creadă totuși că „egalitarismul” este un act de dreptate socială ?????
Sincer nu pot răspunde la această întrebare decât prin supoziții. Una ar putea fi că sunt superficiali. Extrem de superficiali în abordare.
Este adevărat, propaganda comunistă vorbește EXCLUSIV de ceea ce DĂ oamenilor, de sume de bani care vin în contul celor ce nu au, de creșteri de salarii, de subvenții, și de o întreagă gamă de „beneficii” pe care pasă-mi-te toți membrii societății ar urma să le primească.
Dar orice om întreg la minte poate să-și pună întrebarea simplă : DE UNDE ?

Logica elementară spune că nu poți lua decât de acolo de unde este.
În speță, ca să dai celor ce au mai puțin trebuie să iei de la cei ce produc mai mult. Și dacă iei ceva din dreapta propietate a cuiva, e o nedreptate.
Vorbim adică de legalizarea unei nedreptăți elementare, ajungem la ce am spus mai sus.

Ei bine, cei ce agreează stânga, nu-și pun această întrebare. Nu că nu ar putea. Nu vor !
Refuză cu ostentație să se gândească la acest aspect. Probabil că se consideră automat beneficiari ai sistemului și din această postură nu vor să știe de unde vin banii. În cazul ăsta este o uriașă ipocrizie dublată de o uriașă iresponsabilitate socială.
Ipocrizie pentru că deși clamează „dreptatea socială” totuși prin refuzul de a afla de unde vin beneficiile dovedesc că de fapt pomana ce urmează a o primi e suficient de motivantă spre a ignora că este un bun furat.
O uriașă iresponsabilitate socială pentru că prin ignorarea conștientă a dreptății reale viciază noțiunea la nivelul întregii relații sociale, distrugând efectiv societatea gazdă. Nici o comunitate de oameni nu poate supraviețui în lipsa acceptării și respectării conceptului real al dreptății de către membrii săi.
Și nu exclud complet nici cel puțin un dram de prostie, pentru că nici unul dintre ei, dar nici măcar UNUL, nu se vede pe sine în postura celui DE LA CARE SE IA !!!!!!
Iar realitatea cumplită este că majoritatea covârșitoare vor fi în această postură 👿
Cu cât performanța economică a societății este mai slabă cu atât vor fi mai mulți cei de la care se va lua și mai puțini cei care vor beneficia de pomană. Ideea că statul ar da tuturor, chiar în cazul în care toți ar primi bani/locuințe/mâncare … de la stat, este de-a dreptul penibilă. Este evident că bunurile respective sunt de fapt … ale lor, pentru că ei le-au produs 😀 Statul nu face decât să le adune, să le „tundă” binișor spre „mai binele” celor ce administrează nebunia asta și apoi să împartă sărăcia ce rămâne la mulțimea de sclavi.
Din acest punct teoretic, evident rău, se merge ulterior din rău în mai rău.
Pentru ca la momentul în care membrii societății conștientizează tot mai acut această aiureală, acțiunile lor vor fi din ce în ce mai antiproductive.
Bătrânul meu, ce a lucrat vremi la rând pe utilaje măricele, de tip buldozer, autogreder și alte măgăoaie de gen, îmi povestea cu mulți ani în urmă cum, un tânăr din echipa lui nu făcea mai nimic toată ziulica. Dormea la umbră.
„Păi de ce să fac, măi Nea ? Ce rost are ? Sunt o grămadă care stau. Dacă eu muncesc pentru ei ce-am rezolvat ?”
Greu de combătut. Este o atitudine absolut legitimă și de bun simț : de ce să muncești dacă rodul muncii tale se duce la altcineva ??? N-are sens.
Iar această abordare amplifică vertiginos spirala antimuncii prăbușind societatea dpdv economic.

Dar se pare că nimic din ceea ce se întâmplă în societate, fie din perspectivă economică, istorică sau de oricare alta, nu poate fi înțeleasă, eventual încercată o explicație cât mai apropiată de adevăr, dacă facem abstracție de factorul ce influențează fundamental toate aceste acțiuni : psiho-sociologia umană, la nivel de individ și/sau la nivel de masă.

Pentru că dacă e să fim sinceri cu noi înșine până la capăt, vom sesiza că avem resorturi ce se declanșează subit în situații în care semenii noștri sunt în nevoie. Suntem „săritori” într-o infinitate de situații, de la moneda aruncată în cutia viorii cerșetorului din colț, până la cărat sacoșele unei domnișoare mai blonde sau împins mașina cu bateria moartă a vecinului. Acest impuls altruist există, se manifestă și are și el rostul său. Omenirea ca întreg e greu de imaginat în lipsa acestui liant.

Dar dacă reușim să privim cât de cât detașat aspectul, vom constata că acest impuls vine pe canale emoționale și că contravine flagrant ideii de dreptate despre care vorbim.
Considerăm că este bine ca toată lumea să aibă, să poată, să fie, să reușească …. să performeze… să…
Dar este și drept ?
Putem spune că pornirea cu pricina este depozitată în „amigdalian” și are un rost pentru care s-a păstrat acolo, că natura nu prea greșește.
Dar dacă privim în jur vom constata destul de repede că natura ne-a făcut destul de duri, feroci chiar, cu alte „nații” de locuitori ai planetei. Motiv pentru care specia NOASTRĂ a ajuns să fie cea care mulge vacile și mănânca porcii și nu invers.
Prin urmare există niște limite în care altruismul se justifică și zone în care dreptatea reală nu trebuie mutilată.

Aici este „călcâiul” sensibilității oamenilor onești și devreme acasă care pică atât de ușor în plasa conceptului comunist. O societate în care TOATĂ lumea să aibe, să se bucure, să fie fericită, este o societate paradisiacă, o utopie evidentă. Evitând să intrăm în domenii de specialitate ce țin cu ziceam de psihologie socială, sociologie, filosofie șamd, să ne rezumăm strict la elementul economic, extrem de palpabil pe care l-am trăit pe pielea noastră și încă nu l-am uitat (Sper) :
– fără diferențe de nivel social, nu există motivație;
– fără motivație nu există acțiune;
– fără acțiune nu există producție/performanță/succes;
– fără producție nu există bunăstare.
PENTRU NICI UN MEMBRU AL SOCIETĂȚII !

În consecință avem de ales între două realități posibile :
1. Acceptarea inegalității sociale ca regulă firească și respectarea principiilor simple ale noțiunii de „dreptate”; ceea ce ne poate duce la dezvoltare ce se reflectă în ultimă instanță pozitiv (deși inegal) asupra TUTUROR membrilor societății;
2. Impunerea egalității sociale cu efectul ei colateral de „dreptate socială” pentru aplatizarea nivelului de trai al tuturor la același palier; ceea ce ne duce SIGUR la anularea dezvoltării întregii societăți și prin urmare la scăderea nivelului de trai al TUTUROR.

În ceea ce privește „instinctul” nostru social, sentimentul de bine ce se naste când ești împreună cu ceilalți și nu împortiva lor, precum și alte aspecte în aceeași notă, toate se instalează fără efort tot într-o societate dreaptă, care respectă principiul despre care vorbim. Cred că există un mecanism de eliminare a fracturilor sociale, inclusiv de „autoreglare” a nivelului social de trai între membrii societății, dar rămâne să vorbesc despre el altă dată.

Indiferent cum am percepe cele de mai sus, noțiunea de „dreptate” trebuie totuși înțeleasă și acceptată ca atare. Ea stă la fundația INEGALITĂȚII nu a egalității !!
„DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine…”

Viq

109 responses to “Minciuni comuniste care sunt crezute II. Dreptatea socială.

  1. Buna dimineata!

    Propaganda comunista/de stanga (indiferent cum se „boteaza” ea si indiferent ce „haina” imbraca) este buna cunoscatoare a psihologiei umane (si specialistii pusi in slujba acestei propagande, sunt buni!) si se pricepe de minune sa foloseasca, sa cultive hibele noastre, defectele, inclusiv tendintele care stopeaza dezvoltarea, de la nivelul individual pana la acela al societatilor umane (si cu cat mai extins, cu atat mai bine).
    Omul este, in marea majoritate a cazurilor, putin dispus sa faca efortul de dezvoltare personala. Pt ca e greu si continuu. De aici, un intreg lant de conduite si evolutii care favorizeaza acceptarea, insusirea „temelor” propagandei de Stanga, extinderea si perfectionarea lor.

  2. o chestie mica
    mie imi ia bani statu din ce muncesc, uneori 12-13 ore pe zi cu un job ca angajat si cu un job pe pfa…imi ia un car de bani…DAR…daca nu mi-ar lua statu banii astia mi-ar fi mai bine?…Intr-o societate ideala nu ar fi nevoie de intrebarea asta, dar noi nu traim in Cetatea lui Dumnezeu.
    Nu stiu cati de dreapta se intreaba sincer cum ar fi mai bine… . E usor sa spui „da-l dracu de stat”…e insa greu sa vezi dincolo de lozinci…statul social nu impune egalitarism, impune SUPRAVIETUIRE…nimeni nu traieste regeste din banii mei…din ajutor social, din somaj, din pensie, nimeni…multi ce insa provin din familii asistate au o sansa la un viitor liber si prosper tocmai datorita ajutorului…(vezi ROMNEY)…societatea capitalista exista tocmai pentru ca statul se asigura ca toata lumea are sanse, altminteri oligarhie ereditara ar scrie pe noi!!!
    In plus, toti am studiat in sistem public, ne-am nascut in spital public, utilizam gratuit drumuri publice, paziti de politie…publica…intr-o lume ale carei standarde, de multe ori invizibile tin de domeniul public.
    Nu spune nimeni ca lenesu trebe sa traiasca ca mine, dar e vorba de un minim nivel de la care poate decide sa se ridice au ba… de la care urmasii sai se pot ridica…
    Eu, daca statu nu mi-ar lua banii, i-as dona…asta e o alta poveste…cati ar face asta?
    In plus, cati de la copac sunt privati in adevaratul sens? cati? libera initiativa nu vine din neant… vine tot din investitia statului in tine, ca individ dar si ca veriga sociala…oare se intelege asta?

    Disclaimer – E haotic textuletu meu, e duminica, abia imi beau cafeaua
    P.S. Nu aduc in discutie argumente etice si morale…desi ele au valoare ar fi nule in contextul dat
    P.P.S. Nu sunt comunist, am mai spus asta dar sunt in continuare acuzat…pt o mai usoare comparatie, sunt fan partidul democrat din sua, in plan ideologic.

  3. poate apare si comment-ul meu…candva…imi pun alarma din ora in ora 🙂

  4. bunä dimineatza,
    dragii mei, dar scumpii liberali din PNL , nu procedeazä ca cei
    de stanga???? chiar mai rabiatzi uneori.
    un lucru nu au intzeles ei, cä uslinosii nu au voie sä mecäne,
    nu au voie sä spunä, sunt ideile noastre, problemele sociale nu
    se pot confisca de o formatziune politicä si folosii ca armä.de
    manipulare.
    stanga romanescä USL in totalitate, este un carnaval de prostii,
    un amestec pervers si speculant de a deruta.
    sper din suflet ,ca romanii sä se trezeascä.
    pt. cä este greu cum spune Mih. este mai comod sä lase bätut
    de vant si cu o pläcere perversä de väicärealä, injurä.

  5. Buna ziua!
    Buna analiza in acest articol.

  6. Buna dimineata Viq!
    O tema care trebuie indelung masticata,inainte de a ingurgita.Civicule,astazi este sarbatoare,afara e cald si miroase a Florii,omenirea ,buna,rea,profitoare sau doar binevoitoare o intinde catre maial..
    Este 1 Mai,ziua celor ce muncesc….o sarbatoare comuna si pentru cei care doar primesc…

    Niciodata nu am fost de acord cu egalitarismul…O teorie lansata pe MINCIUNA…ca si teza a comunismului…O utopie de fapt,raspindita ca si cum ar fi fost vreodata infaptuita..implementata ca un idel luminos…

    daca scotocesti prin biografiile marxiste poti sa realizezi discrepanta dintre teze si realitate..Viata si traiul lui Stalin, lui Lenin desfida actiunea…

    Iar in timpul lui Ceausescu,mareata „Epoca de Aur” se rezuma la un egalitarism impus doar pentru patura de jos.Ciocoismul si snobismul,coruptia abil mascata ,minciunea si tradarea au fost menite sa serveasca sistemului ticalosit in reusita loviturii de stat din 1989.

    Nomenclatura comunista,cu institutiile ei de decizie a cultivat mentinerea elitarista a unei clase conducatoare care dispunea de conditii generoase si diferite decit masa egalizata prin oficializarea muncii obligatorii,locuintelor colective,cantinelor cu cazane uriase pentru ratii egale,accesul limitat la conditii unei vacante bazate pe aceleasi principii pentru toti.
    Elita selectata avea supradrepturi:de la procurarea in circuit inchis a alimentelor de negasit pentru clasa muncitoare, pina la folosirea de vile,case de protocol ,hoteluri de partid intr-un lux si rasfat de neinchipuit pentru ideologii de stinga.
    Am avut prilejul sa cunosc pe sotia unui ministru al gazelor si geologiei,o basarabeanca tinara,blonda,stridenta si proasta..Eram in acelasi avion intr-o cursa externa..a fost adusa de un colonel de securitate si predata personalului de bord care s-a invirtit tot timpul pe linga ea executindu-i ordinele…Si ea mi-a marturisit ca s-a sculat de dimineata si i-a venit cheful sa isi faca cumparaturi din acea destinatie finala a zborului.Ca are o vila cu piscina si ca isi face toate poftele…Ministrul se numea Folea…
    Dar avem ,un alt exemplu edificator:Puii acelor elitaristi,cei crescuti in Primaverii,cei care azi isi spun de stinga:Adrian Nastase,Petre Roman,este drept azi „liberal”,Madalin Voicu,Oana Mizil,si altii…

    Dar despre stingistii conducatori,imbogatiti spoliind pe cei pe care ii subventioneaza in numele unei ideologii generoase ce propaga egalitarismul ce s-ar mai putea spune?
    La urma urmei egalitarismul nu a existat si nici nu va exista..este doar o utopie ,vehiculata de cercuri de interese ca fiind adevar…
    Ne guverneaza MINCIUNA oficializata la rang de Adevar..

    O zi frumoasa,Wiq!
    O zi luminoasa,[prieteni!

  7. vä dores mult soare , multä dragoste de viatzä si adevär

    si dacä imi permite tzi, mai mult curaj civic.

  8. Salutare !

    Asa e !
    Asta pur si simplu mi-a scapat !

    Tuturor Florinelor, Florinilor si altor derivate cu petale,

    La Multi Ani !

    Pentru „Laleaua Neagra” cu pretentii princiare, urarea ramane valabila, sa fie
    La Multi Ani
    departe de Cotroceneni, rog frumos 😉

  9. asa este, uneori päpädiile – se cred margarete,popular se spune si altfel, ………………..porcului.
    pretentzii are orcine, mai ales cu iz de mucegai de monarhie,
    din päcate, cum spui, ” departe de cotroceni”

  10. apropo, Laleaua Neagrä un film superb frantzuzesc, cu un frumusel actor, Gerard Philipe, care a murit f. tanär, asa este viatza.
    voi cu tineretzea voasträ , poate nu il stitzi.nu e o acuzatzie.
    vä iubesc.

  11. La multi, multi ani tuturor floricelelor si floriceilor fie de stinga fie de dreapta,cu multa liniste sufleteasca si DUMNEZEU SA LE LUMINEZE DRUMUL.Cred cu tarie ca este vorba si de gena,de educatia fiecaruia din familie,cum li s-a inoculatul cultul ptr munca,depinde de fiecare ce fel de bunici,parinti au avut si cu ce s-au ocupat.BUNICUL meu dinspre tata un mare taran zidar de case si agricultor mereu ne spunea nu conteaza cit de seceta este primavara,vara datoria taranului este sa infiga in pamint ca toamna tot stringe cite ceva ptr iarna,iar tatal meu tot un taran dar cu gimnaziul facut pina in cooperativizare, renuntind la viata frumoasa s-a intors in sat ptr pamint,era un mare cititor de carti si mereu ne dadea exemplu pe ROBINSON CRUSOE, sa stii in viata sa faci de toate sa fii pregatit tot timpul ptr a supravietui,sa fiti iubiti.

  12. Mih

    „Omul este, in marea majoritate a cazurilor, putin dispus sa faca efortul de dezvoltare personala. Pt ca e greu si continuu…”

    Asa pare dintr-o anume perspectiva si in anumite momente.
    Si este o explicatie la indemana pentru multe ciudatenii ce ni se par pe dos.
    Si totusi caracterizeaza doar o majoritate in cel mai bun caz.
    Cred ca daca vrem sa intelegem procesul si eventual sa banuim si niste solutii posibile ne-ar ajuta mult sa intelegem „minoritatea” care face altfel.

    Daca ne luminam cumva de ce Nick, Ravalette, Bethany, Hoyt si multi altii fac ce fac, am putea extrapola si cum/cand ar putea face si ceilalti efortul asta de dezvoltare personala. Si atunci….. gata ! 😀 😀 😀
    Ne dam singuri premiul „nobil” pentru istetime electro-statica si purcedem la treaba 😀 😀

    Pentru sambata viitoare il pregatesc pe Blaine 😀

  13. tayss,
    asa este corect, educatzia muncii si primii pasi conteazä f. mult,
    cred cä inainte era ceva sänätos si de bun simtz sä stii sä faci
    ceva.eu eram f. miratä cand am crescut, sä aud, unchii, au invätzat ,mecanica,läcätuseria,brutäria,etcsi apoi multzi au mers mai departe, era metoda nemtzilor de as asigura copii in caz de……….
    in parte s-a dovedit salvatoare,dupä ce comunistii le-au confiscat averile,si au fost räu persecutatzi.au reusit cumva sä supravietuiascä.
    desigur cu romanii s-a intamplat la fel.
    o zi bunä si frumoasele tale sfaturi, inpärtäsestele si tinerilor.

  14. Dorian

    Analiza e mult spus.
    O analiza e o chestie un pic mai serioasa, ar presupune o documentare mai profunda, o mai stricta structurare a ideilor si exemplificari cu date sociologice concrete, studii, statistici samd.
    Adicatele un volum de munca serios aplecat pe problema si care ar trebui sa se justifice cumva. Adicatele publicat, difuzat …samd. Inclusiv cu banutii aferenti.
    Prin urmare nu m-am aventurat sa ma duc la nivelul ala.
    Desi dupa ce nazdravanii am vazut nu doar publicate ci si luate in serios inclusiv la televiziuni de oameni care aveam impresia ca-s cat de cat destupati, nu mai pare a fi mare lucru 😀 :D:D

    Ia-le mai degrab drept niste reflectii duminicale asupra unor obsesii sociale ce revin cu o incapatanare enervanta, desi sunt pline de penibil la cea mai superficiala observare.
    Eu le zic „minciuni care sunt crezute”.

    Si nu incetez sa ma intreb de ce inca sunt crezute !!!

  15. dece sunt crezute??
    O MINCIUNÄ REPETATÄ………………………………………..
    apoi sä nu uitäm si cine sunt majoritatea care o cred,
    dar sunt si multzi care nu o cred, dar se complac.

  16. Mark

    „La urma urmei egalitarismul nu a existat si nici nu va exista..este doar o utopie ,vehiculata de cercuri de interese ca fiind adevar…”

    Excelent exprimat conceptul.
    Asta e un adevar evident foarte greu de inghitit.
    Cea mai „egalitarista” societate posibila va avea „mai-egalii” ei in structura celor ce masoara „egalitatea”.
    In ultima instanta este o uriasa pacaleala ideologica a unor mari rechini pentru bancurile de plevusca.

    O zi frumoasa,Wiq !
    Pam-Pam ! 😀 😀 😀
    Ti-a venit randul 😀 😀 😀

  17. Viq,

    „Si nu incetez sa ma intreb de ce inca sunt crezute !!!”

    Pt ca sunt repetate si ras-repetate (de generatii), pt ca li se spune „adevar”, pt ca sunt ambalate in „aveti dreptul”, eludand „aveti datoria”, pt ca „gadila” orgoliu, lenea, invidia, sau canta pe coarda vulnerabila a necazului, nevoilor, saraciei, fara sa aduca solutii practice si corecte (cum sa le aduca, din moment ce sunt generatoare de saracie, nevoi, necazuri?), ci aratand cu degetul „vinovatii” (dusmanul de clasa), stimuland revolte, pt ca „da” si chipurile „nu cere” pt ca teroarea e disimulata in „ocrotire” si uciderea libertatii, in „eliberare” etc…

  18. Purly

    ‘Neata !

    In linii mari,cel putin pe tema asta nu avem perspective foarte divergente.
    Doar putin, cat sa ne contram, asa de dragul controversei 😀 😀 😀

    „E usor sa spui “da-l dracu de stat”…e insa greu sa vezi dincolo de lozinci…statul social nu impune egalitarism, impune SUPRAVIETUIRE…”

    Din capul locului Purly nu sunt de acord cu folosirea sintagmei de „stat social”.
    De ce „social” ????
    Statul trebuie sa fie stat si atat. nici social, nici jucator, nici dirijor, nici mamos sau procustian.

    Daca ai observat, langa pozitia antiegalitarista asez permanent, cu incapatanare, modele de comportament uman care dau de gandit.
    TREBUIE sa dea de gandit !!!
    Cum ziceam este un aspect psiho-social care nu trebuie ignorat. E vital.

    „Ajutorul” dat de stat nu e ajutor. Are loc o distorsionare a notiunii exact ca si in cazul notiunii de „dreptate” despre care vorbesc azi.
    Ajutorul inseamna in esenta sprijin, participare libera la efortul cuiva.
    O componenta vitala este libertatea totala de a acorda sau nu respectivul ajutor din partea celui ce o poate face.
    Statul instituie un DREPT nu un ajutor !!!!
    Orice vine impus (prin lege eventual) nu mai are legatura cu liberul arbitru si automat nu mai intra in plaja notunii de „ajutor”.

    Si din acest moment incepe nebunia. Exact ca in situatia batranului caruia un amic mai capatuit oleaca ii trimitea regulat o suma modesta la fiecare 25 ale lunii. La un moment dat, dupa doi ani, banii au intrat cu 5 zile mai tarziu iar batranul a fost cumplit de suparat ca „banii LUI” au intarziat.
    Fa-ti timp si vizioneaza materialul lui Humphrey pe tema psihologiei beneficiarilor de „asistenta sociala” din UK. E de manual !

    Inclusiv „Supravietuirea” tine in brate toata piramida motivationala a lui Maslow.
    Un individ cu standarde foarte joase nu va fi motivat sa-si dezvolte personalitatea, skill-urile …. daca nevoile ii sunt acoperite gratis de societate.
    Ai fi surprins sa vezi ca o asemenea abordare duce la aparitia unor persoane care ani dezile in sir nu fac decat sa manance si sa doarma. Cand sunt gata sa pocneasca, acelasi stat hipergrijuliu cu viata tampitului trebuie sa darame zidurile casei cu buldozerul ca sa-l poata duce la spital sa-i lege stomacul la gura….
    Tot pe banii celor responsabili si muncitori.

    Mi-aduc aminte de un „afis de protectia muncii” din atelierul de prelucrari prin aschiere, care suna cam asa :
    „Oameni buni, aveti grija de voi !” 😀 😀 😀

    Vezi filmuletul de ieri.
    Daca Nick ar fi fost purtat PERMANET in brate de cineva, niciodata n-ar fi fost in pericol sa se inece si niciodata n-ar fi invatat sa inoate 😉

  19. Dorian

    Exact.
    Este de fapt ceea ce am trait si eu. De acolo le-am si adunat 😀 😀 😀
    Zi-i analiza, nu-i bai. M-am simtit un pic supraevaluat, asta e tot.

  20. Purly,
    Inca nu ai perceptia a ce ar trebui sa faca STATUL cu banii luati de la tine,de la mine,de la altii..
    Ar trebui sa investeasca in educatie,in sistemul sanitar,in cel de cercetare,in infrastructura,adica in proiecte nationale,spre folosul intregiii societati…

    Esti debusolat,iarta-ma pentru termen,dar nu mi se pare logic ca un om cu intiative de dreapta sa faca teorie pentru sustinerea stingii…

    Probabil ca nu ai auzit de satul cu nevazatori (cu pensii si insotitori) care vedeau mai bine decit tine
    Probabil nu ai auzit de rromii cu palate si hoti de energie electrica,neplatitori detaxe si evazionisti ,dar cu ajutoare sociale…
    Nu stii si nu ai auzit de tinerii care isi fac rost de acte pentru diverse handicapuri sa beneficieze de cantina sociala si subventii…dar care iti rid in nas,plimbindu-se cu telefonul mobil intr-o mana si tigarea in cealalta…

    AICI,la noi.in Romania nu se sustine in nici un fel ajutorarea sociala,cu argumente si cu motivatii legitime…

    Si nu admit in ruptul capului ca cei care sustin aceste categorii,ii finanteaza si le acorda bani necuveniti luind de la mine,de la tine ,de la altii nu sunt decit rechini,imbogatiti prin cai ilicite,cu averi ce nu li se poate deduce [provenienta…baroni,ciocoi,vatafi…in nici un caz cu o credinta in valoriole ideologice de stinga…

  21. Viq, exista oameni pierduti…Romania e in mare constituita din „mi-a luat apa gainile, le vreau inapoi ACUM!”…e o generatie pierduta…si educatia a dat mai departe boala…
    Toti vor, toti cer, nimeni nu face… lumea e obisnuita sa traiasca nu sa prospere… dar asta nu e vina statului social (poate ca un tratament de „munciti ma, nu va dam nimic!” ar lecui societatea… ma tem insa ca nu… e nevoie de timp si de educatie sincera – partidele de „dreapta” nu au facut nimic in privinta asta…sa explice, de exemplu: „nu ai loc de munca? Pai fa-ti afacere” pe acelasi principiu „Nu iti place clasa politica…pai candideaza”-).
    Omul se plange, ii curge prin vene sa se planga…

    La subiect: vina nu e un stat care asigura un minim, nu…asta e si in UK si in SUA (unde va deveni mult mai pregnat) …vina e a individului care se complace in a trai si atat…
    Eu revin la Weber…suntem ortodoxi…nu suntem liberi…/ suntem Miorita…nu suntem liberi…/ suntem iesiti din comunism…nu suntem liberi… 3 factori URIASI! E de vina statul social? E de vina ca primesc uni „ajutor” sau ca il primesc obligatoriu? Nu cred…chiar nu cred. Cred ca e vina unei istori injuste si a unui traditionalism pervers… .
    Revenind la o teza initiala…daca in Romania tai ajutoarele…oameni nu muncesc ci mor! Eu asta cred!

    (Scriam si „povesteam” cu aia mica, in acelasi timp… daca a scapat prin text vreun dada-gaga-bubu, imi pare rau 🙂 )

  22. Buna ziua!!!!…..si La mulți ani ,de Florii.

    Despre comunism ,”numai de bine” ,ca de morți. 😀

    Ideologia comunistă are ca principii fundamentale deţinerea bunurilor în comun şi eliminarea claselor sociale, considerându-se că în acest mod se poate ajunge la o împărţire justă a bogăţiei care să asigure echitatea socială. Ambele principii au fost enunţate înainte de Marx, dar ele nu s-au concretizat în forme sociale ample. În acest sens îi putem aminti pe Hesiod, Platon, modelul primelor comunităţi creştine preluat în organizarea mânăstirilor, iluminiştii.
    Platon a revenit spre sfârșitul vietii,renuntand la principiile enuntate in Republica sa si punând accent pe o Republica bazată pe proprietate si familie.
    Comunistii au folosit aceste principii ale egalitarismului ,doar pentru societate nu si pentru casta conducatoare……si au făcut din manipularea maselor o adevarata arta ,preluată azi si de occident

    In numele ideologiei comuniste si a conceptului egalitarist au fost infiintate „justificat” lagarele morții sau lagarele muncii ,cum le placeau sa spuna.
    Daca nazismul a avut parte de un celebru proces,iar cei vinovați au primit pedepse crunte si inca mai sunt urmariti in lume pentru a fi condamnati ,comunismul nu a fost judecat niciodata ,deși morții lor sunt cu mult mai mulți .
    Despre lagarele morții si distrugerea unei natii întregi ,daca sunteti curiosi

    http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil

    Arta manipularii maselor a fost desavarsita in laboratoarele KGB si GRU ,prin Tehnica MASKYROVKA….tehnica folosită cu succes de Antenele Varanului si RTV

  23. Mai multe despre Tehnica Maskyrovka puteți citi aici

    http://comunitate.ziare.com/blogs/17241/16403/tehnica-maskyrovka

  24. se pare ,mafia USL SI SECURISTUL MIZERABIL FELIX, a invätzat aceste tehnici pe danafarä.

  25. m-am amuzat copios, ,Fenechiu il iubeste pe plagiator asa mult,
    cä are un cätzel, pe care il cheamä PONTA:
    trebuie sä se simtä onorat plagiatorul mitoman???????

  26. asta este colaborare.
    MRU A INTZELES DECLARATZIA PRESEDINTELUI, asa cum trebuie, NU CA LAUDÄ, din päcate sustzinätorii lui ii fac räu lui MRU;
    tocand la presedinte.chiar mi s-a pärut de bun simtz declaratzia lui MRU, care am inpresia cä il cunoaste bine pe presedinte.
    dar au terminat lupta cu USL, acum ii ajutä la demolarea dreptei.

  27. @purly. Tu -presupun ca din gandire onesta- faci teribila confuzie intre sansa si obligatie. Sansa lui Stan Papusa nu inseamna obligatia mea de a munci pt. Stan Papusa (indiferent cat binevoieste Stan Papusa sa contribuie macara la propria sa bunastara). Sansa este eliminarea oricarei ingradiri legale pt. visul lui Stan Papusa. Politicienii de stanga fac voit confuzia in cauza, evident cand se aplica NUMAI altora. [Citat atribuit lui Maggie Thatcher -RIP-] ” socialistii vor egalitate. Asta inseamna ca unul mai destept trebuie sa taca, ca sa nu-i puna pe ceilalti in inferioritate”. PS. Istorioara profesorului scandinav care a aplicat modelul comunist la o grupa de studenti o cunosti. Rezultatul este ca toata grupa a picat examenul.

  28. @viq. Salut. Cretinismele descrise mai sus merg cat timp la granita e sarma ghimpata si oameni cu pusti. Din cei 3 mil. romani care azi sunt in diaspora (dupa 1990) cei mai multi n-au vrut sa inghita palavra comunista. Si de asta nu voteaza stanga. Vom vedea dupa 2014 daca cumva emigratia nu se accelereaza spre disperarea lui Ponta.

  29. Cinic

    Salut.
    In mare masura ai dreptate.
    Dar ma tem insa ca totusi palavrele cu pricina „prind” si dincolo de sarma ghimpata. Le vad cu ochii mei.
    De curiozitate arunca-ti un ochi pe un grafic cu „cheltuielile publice” in UK pe ultimii 10-20 de ani.
    Sau vezi materialul pe tema asta facut de Martin Durkin.
    Sau da un search pe motivele pentru care NHS le da verde sa primeasca asistenta sociala in loc sa munceasca. Inca de cand au 20 de ani pana or muri. De tot.
    Ramai mut.

    Virusul ataca pretutindeni unde are acces. Iar o societate libera nu poate ingradi accesul prin definitie. Si nici nu e formata numai din oameni intregi la cap.
    Chestia e ca aici sistemul imunitar functioneaza. Se formeaza anticorpi, se discuta pe fata, se arata problema in nudu’ gol (apropo’s de documentarele lui Humphrey sau Durkin la care fac trimitere mai sus).
    Astia nu-s Alex Jones.
    Media, cu toate bubele ei, este totusi mult mai aproape de ceea ce trebuie sa fie.
    Si au loc dezbateri reale, se iau decizii discutate iar daca ele sunt cele gresite, oamenii pricep ca au gresit. Pentru ca inainte de a le lua, taman discutara in contradictoriu si cunosc si alternativa posibila…
    E o intreaga „istorie”… 😀 😀 😀

    PS. … este a doua oara cand folosesti personul lui „Stan Papusa” ca sa exemplifici ceva.
    Am maI cunoscut o persoana (NUMAI una) in toata viata mea (de pana acum 😀 ) care folosea acelasi individ virtual in acelasi scop.

    De esti tu acela, te salut cu bucurie.
    De nu, …… ma bucur si asa.
    😀 😀 😀

  30. eu am crezut in ” unul” mai destep,pt. viitor, dar se pare cä a fost o iluzie.sper ca panä s la sfarsitul mandatului, Presedintele Bäsescu,
    sä scoatä in fatzä ,un om de dreapta, el tot incearcä, dar se pare
    fac opozitzie la el,
    plagiatorul ponta; in Bulgaria era f. fericit, cä in italia a castigat stanga,
    si cu o gurä mare il sustzine pe STANCEV; SÄ CREASCÄ INTERNATZIONALA:vai si amar de Romania.
    uslinosii o tzin numai in lozinci si promisiuni, dar opozitzia cenzureazä ce a spus presedintele.

  31. Purli

    ..vina nu e un stat care asigura un minim, nu…asta e si in UK si in SUA (unde va deveni mult mai pregnat) …vina e a individului care se complace in a trai si atat…

    Stiu ca si statul SUA e „pregnant” ca a fost violat in grup si in mod repetat in ultimii ani. Era imposibil sa nu ramana „greu”.
    Dar in ciuda enormelor datorii si blocaje (pe langa care ale noastre sunt joaca de copii) prevad ca ei o vor rezolva si inaintea noastra si mai bine decat noi.
    Chiar daca intre timp se lasa cu inca un razboi mondial.
    Au alta abordare.

    Intr-o mana ai dreptate ca vina e a individului.
    Dar ce facem cu cealalta mana ???
    Copilul vrea zahar.
    NUMAI zahar.
    Iar dupa aia ciocolata.
    Un bax. 🙄
    Ce faci tu ca parinte ?
    Ii dai, da-l dreacu’….. ca daca-l apuca diareea diabetului, el e de vina !
    Care l’a-mbracat.

    Mai mult.
    Intr-o societate democratica statul e tocmai individul.
    Asa ca … individul e de vina.
    Sau mai precis majoritatea aia care decide, a carei voce se face auzita si a carei stampila se face simtita.
    Daca noi abordam aceasta problema si ajungem la concluzia ca dulce e nasol, e un inceput. Daca vor fi mai multi care vor intelege pericolul, va fi o continuare. Iar daca am avea si o media intreaga la minte, poate ar putea fi si o finalizare. Candva.
    Nu stiu.
    Dar macar ce e in curtea noastra e datoria noastra 😉

    Stii care cred ca e diferenta dintre punctele noastre de vedere ?
    Banuiesc ca tu esti de aceeasi parere, dar crezi ca problema se poate rezolva spunand respectivilor ca nu e bine ce fac,ar trebui sa faca altfel.
    Cu teoria nu facem nimic. Cu indemnuri si povete obtii efect minim. Lasand lucrurile sa-si urmeze cursul firesc cauza-efect e si mai simplu, si mai usor si mai ales mult mai eficient.

    E prea dur ?
    Sa-ti spun un lucru : daca ACUM ti se pare prea dur, cum crezi ca va fi dupa o bucata de vreme cand catastrofa ii va inghiti de vii ???

    Ia exemplul Greciei.
    Era „prea dur” acum 10 ani sa taie in carne vie.
    Acum 5 ani era si mai dur.
    Acum 3 ani ar fi fost de o cruzime cumplita.
    … si au ajuns in rahat pana peste cap, cu urmatoarele 3-4 generatii cu tot.
    Cum ar fi acum ????

  32. In weekendul viitor incerc sa „te scot” de prin toate cotloanele sa ai poarta deschisa macar la mine.
    Chiar e jenant 🙄

  33. Theo

    Eu il stiu foarte bine pe Philippe si sunt generatia… „Laleaua Neagra” si „Fantômas”….
    …. iar pe tv, duminica „Marine Boy” si „Wilhem Tell”…
    … si de asta ti-aduci aminte ?? … 🙄

  34. Viq, salut 🙂

    Pentru ca e jenanată lipsa unui P printre atâți comentatori valoroși veniti în ultima vreme la Copac, i-am dat liber puștiului la prostii…
    De altfel, te rugasem mai de mult să o faci tu pt că eu strălucesc mai mult prin absență in pădure și prin prezență pe câmpii agricoli.
    Deh, asta-i viața la țară, agricultura de la tastatură este încă un concept SF 😉

  35. e tarziu, saptamana viitoare sunt aici dis de dimineata cu sufletul deschis…erau vreuri faine candva, din pacate eram eu porc, stiu Old, chiar eram…

  36. @Viq, ma cert cu nevasta de multe ori…sau, nu ma cert, discutam aprins…si eu spun sa fie capitalism pur…dar asta inseamna sa dea si banca faliment si individu…sa invete sistemul sa fie corect…dar pericolul sunt extremele care apar daca permiti asta…comunismul si fascismul asa au aparut…pentru ca omul e PROST si stampila de vot nu are scoala! Think ‘bout it!

  37. Old

    E ok, batrane.

    Purly
    mai ales ca e si Pastele 😀 😀 😀

    O sa ne ofere mosu’
    Cozonac si un ou … 😀
    … Rosu 😀 😀 😀

  38. :))) „Corporations are people”

  39. Purly, salut! 🙂

    Nu e cazul să-ți pui tărână în cap!
    Apropo, ce face fetița ta ?!
    Parcă l-a schimbat un pic pe papa…
    Un upgrade, ceva?! 😀

  40. Purly

    Asta e riscul democratiei, pretene.
    Dar si marele ei atu ! 😀 😀 😀

    Intr-o societate care decide singura sa-si bage un bat in fund, sansele sa nu repete trasnaia cresc rapid fata de una care nu e lasata de tat’su „dictatoru’ elitist” sa faca operatiunea cu pricina.

    Cu cat mai devreme invata lectia, cu atat mai bine pentru viitorul ei.

  41. Sara buna ,copaceni !!!!!

    Viq

    Eu cred ,ca natia noastra n-a invatat nimic ,din trecutul ei comunist…Se pare ca multi il regreta al naibii de mult ,cind murea si capra vecinului ,iar el daca n-avea o rabla de Dacie,n-avea nici vecinul….. 😀

  42. Theo

    Mie mi-a plăcut Laleau Neagră cu Alain Delon…. 😀

  43. @old…invat de la ea…de la firea naturala a omului 🙂

  44. va salut,
    si la multi Ani celor care poarta nume de flori…
    🙂

  45. Night

    Bonsoar !
    E doar o mare doza de ipocrizie exhibata generos pe o cumplita lipsa de morala.

    Se plang ca asa rau n-au dus-o niciodata… ca „inainte era mai bine”….
    Fuck off !

    Incarca sa-i duci inapoi acum… de la tv color cu zeci de programe la 2 ore de „TeleNicu de seara”, de la parchet laminat la calorifere-frigider, de la mobile ce fac poze la lista de asteptare de 4 ani a unui post fix, de la Carrefour la rafturile cu biscuiti, de la Ness la nechezol…. de la „mizeria de autostrada” la „o duminica circuli – una nu”….. samd.

    „..inainte era mai bine..”….”comunismul e o idee buna dar prost aplicata..”…
    Desfid pe oricine indrazneste sa mai afirme asemenea tampenii.
    Nu au bani ?
    E suficient sa se abtina singuri de la toate cele de mai sus si se umplu de bani ! 🙄

    Exista o singura categorie care a dus-o cu adevarat „mai bine inainte”.
    Iar astia ar trebui sa fie in puscarie acum.
    Sunt cei care au ratat „recalificarea” in noii politruci actuali.
    Nu detaliez 👿

  46. Purly

    „Invat de la ea…”
    Bine faci 😀

    E incredibil cat de mult putem invata de la cei care inca n-au fost mutilati de ingradirile societatii.

    Acum 4 ani preluam un material :
    http://civiq.blogspot.co.uk/2009/05/flori-rosii-cu-tulpini-verzi.html

  47. EVZ: Interviu Traian Basescu

    EXCLUSIV. De ce l-a lăudat Băsescu pe Ponta

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-de-ce-l-a-laudat-basescu-pe-ponta-1035010.html

  48. Adrian Năstase: Există presiune în PSD pentru candidat propriu la prezidenţiale; PNL ar putea obţine premier

    😆 😆 😆

    Cacarel e lăsat p’afara ….ehehe

  49. de aici interpretäri si conspiratzii contra presedintelui,
    fiecare intzelege ce vrea, din päcate nu le aduce nimic bun.
    era mai bine sä se certe, atunci unii tzipau cä el provoacä cearta,
    altzii, erau fericitzi si tot nu era bine.
    iar cei din UE dädeau vina pe presedinte.
    cei care il condamnä acum, nu au fost cu el niciodatä cu adevärat.

  50. pitzigoiul ce si-a bägat ghiara in gat, se bagä in seamä singur,
    bonbo este un om stupid, chiar de plans, cat se ploconeste si face silä.

  51. Theo

    Piratul ii stie ce le poate pielea ….ii stie bine de tot …iar referitor la ce zice Turtureaua de la România Liberă ,se contrazice singur ….habar n-are de cum gândește Piratul ….într-un art. afirma ca Base preda puterea ,acum in cel scris de 2-3 zile afirma ca nu are de gând așa ceva …..analistii lui peste ,gen Turtureaua si Tapalaga au doar micile lor interese personale si-l judeca pe Pirat in funcție de ele.

    Sunt lamurit pe deplin si de Turturea si mai ales de Tapalaga.

  52. bombonel a fost sters de pe site-ul partidului.
    stiati?
    inseamna ca gașca lui ponta joaca dur contra găștii lui nastase..

  53. interesant este cum s-au „sacrificat ” , ” ce au fäcut”, etc, ca sustzinätori……………………….
    ai dreptei:cand luptzii pt. un ideal nu asteptzi reconpensä, nu intodeauna iese cum vrei, ……………………..s-au ajung ca a lui Dogaru
    vor certificate de revolutzionar.
    cate a indurat Bäsescu dela totzi, si indurä, o sä-l regretatzi amarnic
    dacä nu era el,se ducea naiba de rapä romania,se rosea de tot..

  54. Alții au murit pentru idealuri si astia așteaptă sa fie recompensati.

  55. Skorpion

    Bombonel si Pontalone sunt in aceiasi gasca … 😀
    Ce miscari fac ei pentru deruta ,aia ii alta treaba….

  56. Wow, ce emisiune facu in asta seara Banciu…
    Omul asta face toti bani si inca odata pe atit

  57. ‘Neata!
    Am citit povestea despre copilul care a mers la scoala si caruia ii placea sa deseneze, sa modeleze argila… Trist si atat de adevarat!
    Nu-i o poveste, este exact ce se intampla* adesea (nu totdeauna, dar adesea) in scoala si …acasa. Mai ales acasa, pt ca aici incepe totul.
    Omul mare stie intotdeauna ce trebuie sa invete copilul si cum…
    Omul mare stie pt ca are in dotare un tipar si deplina incredere in acel tipar.
    Cand apare copilul, omul mare stie ce are de facut: sa-l bage pe copil in tipar.Aceasta e munca omului mare cu copilul. Omul mare numeste aceasta munca „educatie”, „datorie” si chiar „iubire parinteasca”. Mai ales „iubire parinteasca”.
    Cand omului mare ii reuseste si copilul ia forma tiparului, este „bine”. Omul mare e multumit si impacat cu sine ca „si-a facut datoria”: copilul arata asa cum „trebuie”. Omul mare se considera un bun parinte, sau un bun om de scoala.
    Sunt si copii dificili care creeaza probleme, care sunt greu de bagat in tipar, copii care „dau de furca”, sau pe care chiar nu reusesti sa-i …modelezi conform tiparului.
    Indiferent de rezultat, omul mare pastreaza cu grija tiparul pt ca tiparul, in mod cert este „bun”, este „corect”…
    O sa-mi spuneti ca sunt multi oameni mari (din randurile parintilor, mai ales) care dimpotriva, dau mult prea multa libertate copilului si copilul ajunge s-o ia rasna. Eu cred ca si aceasta „mult prea multa” tot un tipar este, in cele din urma…
    Pt ca tot ce ingradeste, limiteaza dezvoltarea copilului (prin exces de restrictie, sau exces de toleranta) este un „tipar”.

    *) Citind povestea cu floarea rosie si tulpina verde, mi-am amintit de juniorii mei, amandoi mari „desenatori” in prima copilarie. Am si acum intr-un dosar oameni, nori, case, pomi, masini, avioane…
    Cand juniorul 2 era in cl.l, la desen avea de facut siruri, siruri de modele „stilizate” pe patratele. Oribil mi s-a parut sa lipesti pe coala de desen o foaie din caietul de matematica, pe care copilul sa insire „flori”, „case”, „animale” etc. stilizate, repetate identic…Culoare era doar conturul facut cu creionul colorat. Poate ca s-a vrut un exercitiu de „disciplinizare”, de „concentrare”, naiba stie. Dar a fost singurul lucru facut la orele de desen.
    Un exemplu de adevarata „uniforma” pe care, intrati in scoala, indiferent cum sunt imbracati, copiii ajung sa o „poarte”.

    • @Mih
      Am intrebat de curiozitate pe unde am fost prin lume de ce in scoli se poarta uniforme?
      Raspunsurile au fost cam de genul acesta ,,uniforma purtata de elev pe strada este o mandrie pentru el ca invata in acea scoala si altii mi-au spus ca uniformele purtate de elevi reduc inhibitiile dintre elevi.
      Am intrebat ce ne facem daca o familie nu are posibilitatea de achizitiona o uniforma si mi s-a raspuns ca exista o comisie de intr-ajutor in scoala.
      Referitor la disciplina am primit raspunsuri evazive ce mi-a dat de inteles ca depinde mult de contributia finaciara a parintilor si de atitudinea lor fata de copil.

  58. @dorian65

    In anii ’90, pe la inceput, se discuta mult despre uniforme si era un mare „entuziasm” impotriva lor. [Si eu cred ca uniforma poate fi purtata cu mandrie cand indica faptul ca esti elevul unei scoli foarte bine cotata (dupa criterii ok). A existat si la noi traditia asta (si a culorilor liceului…Cismigiu & Co).] Dar s-a consumat timp si energie pt vestmant, trecandu-se cu vederea „uniforma” si „uniformizarea” formarii elevilor, mult mai ponosita, urata si stramb croita…

    • @Mih
      Crezi oare ca numai stilisti de renume sunt priceputi sa faca o emblema a uni liceu ?Fiecare liceu daca ar propune o initiativa din partea elevilor ce emblema sa aive liceul lor si ar selectat-o pe cea mai reusita,ce ar fi?
      Acea emblema sa fie brodata pe buzunarul hainei sau sarafanului din partea dreapta fara celebrul numar matricol pe care il purtam noi in timpurile apuse.
      Cum sa arate uniforma ?Tot la alegerea elevilor ramane prin organizarea unui concurs .
      Cu ocazia asta le pune la treaba si creativitatea si asta nu costa bani.
      Ramane partea cu materialul si croitul care costa dar si aici se pot reduce preturile daca se vrea.

  59. Dorian,

    Eu chiar nu vorbeam despre uniforma=haina, ci despre cum se formeaza copilul in scoala, despre „uniformizarea”, plafonarea mentalului sau, care este cu mult mai periculoasa…

  60. Rezum: nu discutiile despre uniforma erau/sunt importante, ci despre REFORMA in educatie.
    Asta pe locul doi, dupa problema bunei, corectei, iubitoarei educatii din familie, pe care o consider ESENTIALA.

  61. In Japonia insemnul vizibil al calitatii scolii,dar si al celui care o poarta este uniforma…Afli imediat daca elevul sau studentul este merituos si invata intr-un centru de elita doar privindu-i uniforma…
    INSA,la japonez uniforma este moderna,are culoare si incinta ochiul.Uneori singura deosebire intre o uniforma sau alta poate fi doar cravata sau culoarea,sapca sau ghiozdanul…
    Evident ca elevii poarta cu placere aceste embleme…

  62. @Mih
    Imi cer scuze daca am inteles gresit.

  63. Nimic mai fals. În primul rând proprietatea privată nu există, așa ca nimeni nu deține nimic dar are totul. Dacă soarta a fost nedreaptă cu un om, comunismul va fi drept și va repara această greșeală. De ce este vina prostului că s-a născut prost? Ce vină are un om că genele sale corespund unor caractere umanitare inferioare ce reduc productivitatea? Atât timp cât toți muncesc (fiecare muncește cât poate, din plăcere), toți trăiesc. Egal. Aberațiile voastre generate de preluarea gândirii de către instinct prind la populație deoarece vin în folosul atitudinilor de tip „bă ce șmecher îs eu”. Comunismul reprezintă stadiul final al evoluției societății, capabil să atingă cele mai înalte culmi are progresului. Reprezintă rodul gândirii perfecte, la care omenirea va ajunge atunci când va conștientiza că nu suntem decât niște creaturi infime pe o planetă, într-un univers imens, cu o importanță ce tinde spre 0 și a căror bogăție este cunoașterea, împletită cu dreptatea. Nu există zei, sau alte creaturi imaginare. De asemenea, nu știu cum puteți gândi atât de greșit. Cu ce este mai presus copilul unui rege față de cel al unui cioban? Doar pentru că s-a născut într-o familie de regi? Idem și în cazul democrației și al capitalismului. Gândiți înainte de a scrie!

  64. Kele Daspev

    Si tu esti in stadiul final…creatura infima!

    • Așa-i că n-ai încercat să procesezi comentariul? L-ai citit, ai rămas cu impresia „ăăăă, nu-i bun, eu am fost învățat altfel”. Apoi ai dat un răspuns, pe care n-are rost să-l comentăm.

  65. Kele Daspev,

    Te inseli: „eu am fost invatat” ca e asa cum spui tu. Am „procesat” si …imi sustin comentariul precedent. Sunt de acord, insa, ca alte comentarii sunt fara rost. :mrgreen:

    • Ironie ieftină. Îți știu frustrarea și ura pe care o ai față de comunism, de aceea aș vrea să-ți explic de ce comunismul este corect. Nu vorbim despre cel denaturat de ființa umana, adică de oameni ce au acționat împotriva proprii ideologii, punându-și interesul lor deasupra interesului societății. Ai îndurat foame, frig și alte condiții grele? Așa era perioada atunci, decât supuși mai bine morți. Mai bine flămânzi decât datori. Daca ai întrebari sau ții neaparat să mă contrazici, sună-mă la 0740836500. Îți explic de ce și unde greșești, cu cea mai mare plăcere.

  66. Kele Daspez

    mulțam pentru comentariu – ironia apreciată. 😆 😆 😆

  67. Kele

    Las-o așa cum căzu mai sus. A fost foarte bine. Onorabil chiar.

  68. Kele Daspev
    „cu ce este mai presus copilul unui rege fata de cel al unui cioban?
    Simplu:Diferenta de mentalitate,de studii,de educatie,de norme..
    De la cer l;a pamint
    Unii cresc ciobani din tata in fiu,altii se nasc si mor regi..
    O neintelegere ideologica si doctrina dogmatica.

    • De ce nu folositi un nume real?

      Da? Este vina copilului ca s-a nascut intr-o familie de ciobani si ca nu-si va putea valorifica capacitatea intelectuala? De ce sa o duca mai bine copilul de rege, pentru ca a avut norocul de a se naste intr-o familie de regi? Iti dai seama ce ineptii spui? Solutia generala este luarea copiilor de la parinti odata ce au fost nascuti si dusi in grija statului, de unde fiecare va merge sa lucreze in domeniul in care „se pricepe”.

  69. Mark
    îți urez mult succes. 😆 112 dacă intervin brobleme.

  70. @Kele Daspev
    Am ramas pur si simplu mut la ce am citit in postarile dumneavoastra.
    Sunteti toba de ideologie marxista dar dupa cum istoria a dovedit-o treaba aceea nu prea a mers.
    Din ce motive nu a mers ?Simplu pentru ca nu mai exista creatie si creatia dispare din lipsa de competitie.La start ,adica la nastere, suntem egali dar pe parcurs ne diferentiem.
    Eu sunt un zgarcit al dracului si nu prea imi place sa impart ce am muncit cu altii inafara de familia mea care si aia ,in ideologia mea,este compusa din mine,sotie si copii mei.Copii dupa ce se casatoresc sunt alta familie care trebuie sa lupte pentru existenta lor.
    NU si iarasi NU din trasta lui babacu li s-a dat educatie au intemeiat o familie chiar daca au o diploma universitara in buzunar trebuie sa munceasca oriunde pentru ca-sa traiasca.
    Chestia ca la fiecare dupa necesitati este o UTOPIE.

  71. Pingback: Dreptatea socială, una din minciunile dictaturii comuniste

  72. Nu stiu o boaba din ce a scris Marx, dar daca coincide cu ce am scris eu, este corect. Idealurile acestea „nu au mers” pentru ca nu aveau „roti”, ca sa zic asa. Trebuie sa existe oameni pentru care societatea este totul, iar propria persoana este nimic in lipsa societatii. Nu era creatie? Nu cred. Ideologia insasi indeamna la progres, la inventii, la creatie. Daca nu exista, inseamna ca idealurile erau aplicate gresit, denaturate de latura umana a liderilor, dupa cum spuneam si mai sus.
    Daca la nastere suntem luati de stat, adica de societate, si crescuti in spiritul dreptatii, nu se poate sa ne diferentiem. Doar in sensul ca unul munceste in agricultura, altul in cercetare. Cred ca intelegi.
    Fiecare munceste, fiecare are. Nu trebuie sa dati ceva cuiva ce poate munci dar nu vrea.
    Comunismul nu este o carte, comunismul este insasi intruchiparea dreptatii absolute, asa ca ideologia scrisa e doar pentru cei ce nu pot deduce binele de rau, deci au nevoie de ajutor.

  73. Kele

    Salut !
    Nu stiam despre comentariile tale. Ocupat cu plantatia 😀
    Dar ar fi trebuit. Mea culpa.

    Daca ne apucam sa vorbim la modul general ne pierdem. Tarlaua problematicii e uriasa.

    Motiv pentru care incerc de regula sa abordez cate un aspect, pe rand, ca la coada la lapte 😀

    Aici era vorba despre „dreptate”.

    Si intreaga explicatie pe care am incercat-o se sprijina pe cateva idei fundamentale.

    1. Nu suntem egali.
    Nu ne nastem egali, nu evoluam in mod egal, nu perfomam in mod egal. Din nici un punct de vedere.
    Din perspectiva mea este un adevar asupra caruia nu pot fi dubii.

    Daca aici ai parere contrara, va trebui sa aduci niste argumente serioase. Singura parerea ta sau dorinta nu sunt suficiente.
    Pentru ca din comentariul contradictoriu este greu de desprins un raspuns limpede
    Daca la nastere suntem luati de stat, adica de societate, si crescuti in spiritul dreptatii, nu se poate sa ne diferentiem. Doar in sensul ca unul munceste in agricultura, altul in cercetare. Cred ca intelegi.
    Fiecare munceste, fiecare are. Nu trebuie sa dati ceva cuiva ce poate munci dar nu vrea.

    Ori-Ori !!!

    2. Notiunea, conceptul fundamental al dreptatii.
    Fiecare are (trebuie sa aiba-intr-o societate civilizata) dreptul sa performeze in societate.
    In conformitate cu ideea de la punctul 1, pentru ca cerinta „dreptatii” sa fie indeplinita, recompensele fiecaruia trebuie sa respecte regula unei directe proportionalitati in raport cu perfomanta.

    Pentru ca, de asemenea, din comentarii nu rezulta limpede ce intelegeti prin notiunea „dreptatii”.

    „…Dacă soarta a fost nedreaptă cu un om, comunismul va fi drept și va repara această greșeală.

    Daca oamenii sunt egali atunci conform conceptului de dreptate, perfomantele sunt egale si recompensele la fel.
    Daca oamenii NU sunt egali (ce reiese cumva din fraza demai sus) atunci performantele sunt inegale iar recompensele egale sunt nedrepte.

  74. In primul rând, să explic propriile comentarii:
    Tu la nastere ai fost luat si crescut de stat? Am fost cu totii crescuti de stat? Nu. Deci conditia nu se indeplineste. Cum conditia nu este valabila si nu avem o societate doar de muncitori, cei ce nu muncesc nu primesc nimic. Unde e contradictia? In prim caz ma refer la o societate comunista, ideala, in al doilea caz ma refer la realitate. Nu e absolut nicio contradictie.

    Acum sa explic de ce recompensele nu trebuie sa fie proportionale cu performanta:
    Nimeni nu a ales cum sa se nasca. Nu toti suntem capabili de aceeasi performanta, dar asta nu inseamna ca nu dam tot ceea ce e mai bun din noi. Acest efort este depus in cantitate egala de toate persoanele. Cercetatorii muncesc si inventeaza, agricultorii produc hrana. Ambii traiesc lafel. Aici raspund greu, daca tot nu intelegi contacteaza-ma. Ai telefonul mai sus.

  75. Daspev

    Deci :
    1. „…Nu toti suntem capabili de aceeasi performanta..”
    Putem spune ca plecam de la o baza rationala comuna.
    Deci unctul1 din comentariul meu precedent ramane valabil pentru amandoi.
    Nu suntem egali, nu putem avea performante egale.

    2. „….asta nu inseamna ca nu dam tot ceea ce e mai bun din noi… Acest efort este depus in cantitate egala de toate persoanele.”
    Si aici pot fi cel putin partial de acord. Chiar cand oamenii dau tot ce pot din ei, tot nu performeaza in mod egal.

    Aplicand conceptul de dreptate pe care-l citez din nou :
    “DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine…”

    Rezulta logic ca recompensele trebuie sa fie diferite pentru performante diferite.

    Cred ca divergenta apare din perspectiva asta :
    „.. Acest efort este depus in cantitate egala de toate persoanele…”
    … idee in virtutea careia tu sugerezi ca nu rezultatul muncii trebuie sa fie criteriul de evaluare a perfromantei ci volumul efortului depus.

    Te contrazic.

    Sa construiesti o casa inseamna un efort.
    Sa o demolezi caramida cu caramida, este tot un efort.

    Sa construiesti un seif pentru depunerile clientilor bancii este un efort.
    Sa faci tunel pe dedesupt, sa-l spargi sio sa furi tot, este tot un efort. Poate ceva mai mare.

    Cei ce au carat sclavii cu corabiile din Lumea Noua si-au riscat vietile pe mare iar Hitler a avut numeroase nopti nedormite……

    Si pot continua cu exemple din toate domeniile, din toate timpurile, si civilizatiile.
    Nici nu e nevoie de atatea exemple. Unul singur daca e real, atunci teoria nu se potriveste cu realitatea. Deci e gresita.
    TEORIA, nu realitatea.
    Nu conteaza cate ore pe zi se antreneaza fiecare dintre concurenti, se recompenseaza cine iese primul la fuga finala !

    Drept urmare recompensa se poate da corect EXCLUSIV pe baza criteriului performantei atinse nu a volumului de munca depus.

    PS. Nu ma ocup cu discutii telefonice. Sorry.

  76. Kele

    Lăsa-ne cu Meritocratia tip Michael Faust ….suntem satui de un „meritocrat” de p-acilea din Romanica noastra…..
    Nu esti primul care enunta ideile astea de extrema stanga.

    )))))))))))

    http://www.rondetafelbeleid.nl/meritocratiei

    Esti vre-un membru ratacit p-acilea???…..,ehehehehee

  77. Michael Faust Illuminatus gradul al optulea,membru al unei celule de comunicare Illuminati

    http://www.smashwords.com/profile/view/pythagoras01

  78. Recompensa se primeste doar pe baza cantitatii de munca depuse. Desigur, se ia in calcul scopul muncii. Orice scop negativ inseamna infractiune. Daca eu vreau sa demolez o cladire, depinde pentru ce o demolez. Daca o demolez in folosul societatii, se pune munca, daca o demolez intr-un scop negativ, e munca negativa, asta se pedepseste cu ducerea in lagar. Un om poate munci doar atat timp cat nu face o infractiune. In rest, munca respectiva se considera furt. Dreptate? Daca X s-a nascut cu o conformatie slaba, el nu poate munci decat 3 ore pe zi, sa zicem. Y are o conformatie atletica, el poate munci 5 ore pe zi. Dupa cum tot spun si nu intelegeti, nu este vina lui X ca este dezavantajat genetic. Asta e dreptate? Sa fie unul mai bun decat altul doar pentru ca asa vrea norocul? Se poate numi dreptate? In niciun caz. Dreptate e atunci cand lui Y i se cuvine lafel de mult precum i se cuvine lui X, aia e dreptate. Intelege ca pentru Y e ca si cum ar munci 3 ore, deoarece el poate. Stii cum e asta? Daca ai o pisica si un caine. De exemplu, pisica muta obiectul 5 cm cu un efort X. Cainele muta obiectul 10 cm, cu acelasi efort X, pentru ca el o face mai usor.

    • @Kele Daspev
      Ce am inteles eu de la tine ca trebuie sa ignoram selectia naturala referitor la munca fizica si ca statul este ca si Dumnezeu in afacerea asta.
      Guvernul este contabilul cel ce administreaza banii contribuabilului si ii imparte spre diferite servicii ale statului.(cam asa ar trebuii sa fie dar…asta este alt subiect)
      Al slab fizic sa puna tartacuta la treaba si sa fie puternic in alte domenii daca Dumnezeu nu l-a inzestrat cu prea multa masa musculara ca de nu va fi platit cat a muncit nu cat s-a spetit el sa faca treaba aia .La tine suna ca pilda aceea din Biblie cu lucratorii la vie vin pe rand si la urma sunt platiti la fel.

  79. Night

    Ma indoiesc ca Daspev are vre-o legatura cu gogomanii aia.
    De fapt amicul este EXACT tipul de om caruia ma adresez in articol.

    Intoxicat de o propaganda teribila din cauza careia a pierdut legatura cu realitatea si s-a dezobisnuit sa foloseasca filtrul propriei minti si propria judecata.
    Este extrem de usor de lovit.
    Dar personal cred ca nu este cel care ar merita asta cel mai mult.

    Daca observi, el vede „statul” drept forta divina, exterioara individului.
    Cu o putere supranaturala chiar.
    O noua religie.

  80. Viq

    In România exista Partidul Meritocratic….nu poți sa intri la ei pe site,decât daca ai cont ,iar cont nu poți sa-ți faci decât daca te recomanda un membru ….deci ,sunt foarte atenți la „infiltrati”

    😆 😆 😆

    Daca , te uiti ce enunta băiatul asta,Kele si citești linkurile postate de mine ,o sa vezi ca-s la fel…..statul in tot si in toate

  81. bunä,
    chiar nu stiu ce cautä soparla rosie la copacul nostru,
    astia cautä sä murdäreascä tot ce ating.

  82. Daspev

    Nu cred pretene.
    Mai intai precizez iar ca nu volumul efortului, nu „scopul” muncii, nu „pozitivismul” sau „negativismul” actiunii respective poate fi criteriul.
    Numai rezultatul.
    Intotdeauna rezultatul final.
    Este singurul criteriu viabil pe care se pot face evaluari.

    Accidentul care provoaca daune se pedepseste, desi lipseste vadit intentia/scopul de a face dauna respectiva.

    Si, da, dreptatea are aceasta INEVITABILA componenta, mai putin placuta din anumite puncte de vedere, de a „pedepsi” inclusiv neputinta. Este o lege naturala pe care nici un stat din lume in nici un timp istoric nu o va putea schimba. .
    Si este bine ca nu se poate schimba.
    Pentru ca aceasta componenta ne-a dus pe noi oamenii in varful lantului trofic.

    Cum spuneam in articol,
    „…dacă privim în jur vom constata destul de repede că natura ne-a făcut destul de duri, feroci chiar, cu alte “nații” de locuitori ai planetei. Motiv pentru care specia NOASTRĂ a ajuns să fie cea care mulge vacile și mănânca porcii și nu invers.”

    Este baza procesului de selectie naturala care a propulsat specia pe pozitia in care ne aflam acum.

    DIn punctul meu de vedere exista un numar neglijabil de reprezentanti ai speciei umane care sa merite cu adevarat mila si pomana semenilor.
    Se apropie de zero.

    Am incarcat pe internet sau/si tradus pentru cei interesati cateva materiale care trebuie sa dea de gandit asupra notiunii de „neputinta” sau a conceptului de „handicap”.

    Daca ai timp incearca sa vezi documentarul despre viata lui Marty Ravellette
    http://copaculdinpadure.blogspot.co.uk/2013/02/marty-ravellette-un-om-extraordinar-de.html

    sau filmuletul de scurt metraj abia tradus cu Nick Vujicic

    Fluturi de primăvară

    Trebuie sa gandim in alte coordonate decat ne-a tampit fostul regim daca vrem sa mai contam in lumea moderna.

  83. Theo

    Nu am impresia asta.
    De ce oare nu ar crede sincer in ce spune ?
    De ce nu ar fi convins ca asa cum vede el problema e cel mai bine pentru toata lumea ?
    Eu cunosc personal un numar urias de persoane din afara tastaturii care cred asta.
    Nu mi se pare deplasat.
    Ci mai degraba facand parte din majoritate 😀

    Iar faptul ca a dat din greseala peste noi nu ne face pe noi sa pierdem nimic dar pe el il poate face sa castige mult.
    Nu e nimic rau in asta. 😀

  84. de aceia o si face, sä castige.

  85. spälarea pe creer , este metoda lor.

  86. Nu am prins timpurile regimului comunist. Familia mea este si ea impotriva comunismului, duc o munca titanica sa ii dezrobesc din imparatia instinctelor animalice si sa-i aduc inapoi pe calea progresului, a comunismului. Am fost educat cu invataturi democratice, invataturi care, in timp, au inceput sa mi se para o prostie de neimaginat si intruchiparea hotiei. N-am nicio treaba cu Partidul Meritocratic, ale carui princii sunt nedrepte si contravin comunismului. Referitor la cei ce aduc argumente istorice, eu nu vorbesc de istorie, ci de ideologie. Comunismul este si in prezent inteles si aplicat prost, exemplu Coreea de Nord. Dar asta nu inseamna ca nu e perfect. Statul = Societatea. Proprietatea privata e insasi cea ce se gaseste la coada lantului trofic, ca sa zi asa. Orice animal vrea sa aibe teritoriu, de exemplu cainii ce si-l marcheaza prin urina. Omul este superior, doar el poate trai si intelege modul de organizare comunist. Tocmai datorita filtrului propriei minti am ajuns la concluzia ca milioanele de morti reprezinta un lucru constructiv. Tratamentul pentru cancer implica si moartea unor celule bune, nu doar canceroase. Asa si aici. Pentru a vindeca societatea e nevoie de sacrificiu. Traiasca comunismul!

  87. Filadel
    hahahahahhahahahahahahahaha
    kele asta este un ratacit din utopia meritocratica a lui primo..Doamne fereste-ne de mai rau…daca nu stai de vorba pe forum la Nasul,vin dupa tine…ca raia.Vorba ceea:Vrei,nu vrei bea grigore agheasma…

    Piei Satana…Cind expui pe aici tezele din aprilie al tovarasilor gospodini devin sado-masochist…

  88. Daspev

    „Traiasca comunismul !”
    😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀
    Hai ma, da-o dracu’ de treaba ! 🙄
    Faci misto !
    Eu am crezut ca vorbim mai serios oleaca 😉

    „Jos Fascismul !”…..
    „Traiasca Internationala comunista ..
    ….. si secretarul sau general…”

    Stalin … Soare de pe cer !
    Slobozit de pivnicer…
    Ce straluce efemer,
    Pe-un concept usor mizer !

    ..ca un ochi de rinocer
    impuscat de-un granicer !
    😀 😀 😀
    Ce sa spun ..
    ….. si ce sa cer ????
    😀 😀 😀

  89. Viq

    Draghe, eu zic să tragi apa…

  90. eu cred ca e o gluma…si spune asta un „marxist”…

    • La fel si anticii credeau ca fulgerul e al lui Zeus. Omul ce nu poate pricepe ori ironizeaza ori refuza sa analizeze. In lagar cu voi. Ar fi cazul sa inchei, ramaneti in decaderea voastra, unde nu o sa stati mult, oricum.

  91. Viq

    Îți pierzi timpul degeaba ….pe indoctrinatii astia nu poți sa-i convingi si nici sa le iei panza de pe creier.. 😆 😆
    E timp pierdut aiurea si degeaba …vorba lui Old …trage apa..ha ha ha

  92. Purly

    De la un punct incolo, asa pare.
    Dar te rog sa ai in vedere si varianta ca omul sa gandeasca cu adevarat in sensul asta !!

    In cazul asta iti dai seama cu ce probleme ne confruntam ??? 🙄

    Tu esti cat de cat „citit”, ai niste puncte de sprijin cu oarece logica, poti folosi niste rationamente pe baza unor informatii macar putin dincolo de propaganda aia de doi bani.
    Dar intreaba-te CATI dintre oameni sunt la nivelul asta ?
    Despre ce procent de populatie vorbim ?

    Ce este in capul celorlalti ???

    Si in cazul asta cat de greu poate sa-i fie unui sarpe cu televiziune sa faca praf o tara intreaga folosindu-se de regula fundamentala a deciziei majoritatiii democratice ???!!!

    Pe fondul asta, cand toate-s cu susu-n jos, vorba lui Mark/Night, vine tampitul ala cu „Jos democratia – Sus Meritocratia !” promovat asiduu de alta televizie … si ne ducem.. de suflet !

    In fine.
    Om vedea ! 🙄 🙄

    • @VIQ
      Pai daca toti sunt egali cine dracu ia decizia de a ma trimite in lagar?Pana si raiul sau iadul este erarhizat nici acolo nu exista egalitarism total.Nu stiu ca nu le-am vizitat inca dar cam asa am inteles din biblie.

  93. Daspev

    La revedere, draghe.
    Lasa-ne in lagarul nostru si meri pe taramul fagaduintei, unde noi nu vom avea acces in veci.
    Amin !

    Si sincere multumiri pentru cea mai inteligenta miscare de pe ziua de azi.
    Cel putin din punctul meu de vedere.

  94. Kele
    Îți multumim ,mai draga ,c-ai încercat sa ne deslusesti comunismul si beneficiile lui ….in numele comunismului si doctrinei lui s-au creat LAGARELE MORȚII ,unde au murit zeci de milioane de oameni ,mult mai multi decat au omorat nazistii,care au fost totusi judecati si unde vrei tu sa ne trimiti ….”norocul” nostru ca nu esti la putere ….sau mai stii???

    Du-te nene si spânzura-te de primul stâlp sau copac …..poți sa o faci si aici …..fii sigur ca nu plange nimeni si nici nu regreta careva.

    Buona notte!!!

  95. Lipsa rationarii se poate vedea perfect mai sus. Vai! Lagarele Mortii! Mai aveti putin si faceti pipi, comentati din instinct fara a gandi. Mi-e jena de greselile naturii.

  96. Kele

    Yep ….mare dreptate ai ….Esti o greșeală a naturii!!! ….habar n-am cum te suporti ,ideologule

    😆 😆 😆

  97. Kele

    Am recitit postarile tale ….mare lucru daca nu esti Primola ….si ala tot așa plin de el este si detinatorul adevărului suprem ,iar expresiile sunt la fel de arogante si extremiste.

    Du-te culca-te Primola…. Si nici o sansa sa mai faci tu o revolutie.

    😆 😆 😆

  98. Cea mai atroce „imagine” a „comunismului perfect”, nascuta doar dintr-o grava deviere patologica (pt ca o minte sanatoasa nu ar putea nascoci asa ceva), este a nou-nascutilor preluati toti, imedit dupa nastere (chiar si mai tarziu) de catre stat. Pe mine m-a oripilat! Repet, doar o minte bolnava poate imagina asa ceva.

    Cosmarul nebuniei care imagineaza o lume „perfecta”…
    Si s-a mai intamplat…Si nu doar in gandul unui sarman ratacit…

Lasă un comentariu