Minciuni comuniste care sunt crezute II. Dreptatea socială.

Nu de puține ori veți auzi printre argumentele de susținere a societății comuniste ceva de tipul „Comunismul este cel care face dreptate în societate, face ca nimeni să nu aibă mai mult decât altcineva … !”.
Sau, cu alte cuvinte, „egalitarismul” înseamnă dreptate socială.

Nimic mai fals.

Noțiunea dreptății este pur și simplu distorsionată, conform intereselor celor care vor să-și însușească drepturile altora.
Se susține „corectitudinea” ajutorului dat celor ce (din diverse cauze) nu pot produce si care, din perspectiva celui ce primește, este ….”dreptate socială”. Și trebuie să recunoaștem că este o abordare extrem de parșivă.
Niciodată nu se abordează noțiunea dreptății din perspectiva celui ce produce bunul, căruia sistemul îi ia cu forța respectivul produs pentru a-l distribui altora. Ce mai este drept dacă privim din această abordare ????
Și tocmai această lipsă a perspectivei celui ce produce bunul face din societatea de tip comunist una fundamental nedreaptă.
Oamenii nu sunt identici. Știm asta deja.
Din nici un punct de vedere.
Dacă acceptăm această realitate, pe cale de minimă raționalitate logică, va trebui să acceptăm că nici comportamentul lor, nici capacitățile lor, nici acțiunile lor și nici ceea ce ei obțin în urma acestor acțiuni nu va fi la fel. Din nici un punct de vedere, nici calitativ, nici cantitativ și nici dpdv al utilității pentru societate.
În două vorbe simple, unii produc bunuri mai utile/multe/bune calitativ decât alții.
Presupunând că ai fi judecătorul suprem, în virtutea cărui concept de „dreptate” ai putea decide că o parte din ceea ce a produs cineva mai mult să fie luat și dat unuia care a produs mai puțin ????
„Dreptatea” este impersonală. Nu o poți face doar pentru una din părți.

De regulă acest aspect nu este privit NICIODATĂ de nici o persoană care susține stânga. Pentru simplul fapt că aici este un rapt imposibil de justificat logic și rațional. Este furt pe față.
Faptul că se face o lege prin care furtul este declarat „act de dreptate” nu schimbă calitatea lui morală intrinsecă. Rămâne un furt, un act de nedreptate evidentă impus prin forța legii.
Pe bună dreptate ne putem întreba cum e posibil totuși ca persoanele raționale, instruite și cu un corect simț al moralei să creadă totuși că „egalitarismul” este un act de dreptate socială ?????
Sincer nu pot răspunde la această întrebare decât prin supoziții. Una ar putea fi că sunt superficiali. Extrem de superficiali în abordare.
Este adevărat, propaganda comunistă vorbește EXCLUSIV de ceea ce DĂ oamenilor, de sume de bani care vin în contul celor ce nu au, de creșteri de salarii, de subvenții, și de o întreagă gamă de „beneficii” pe care pasă-mi-te toți membrii societății ar urma să le primească.
Dar orice om întreg la minte poate să-și pună întrebarea simplă : DE UNDE ?

Logica elementară spune că nu poți lua decât de acolo de unde este.
În speță, ca să dai celor ce au mai puțin trebuie să iei de la cei ce produc mai mult. Și dacă iei ceva din dreapta propietate a cuiva, e o nedreptate.
Vorbim adică de legalizarea unei nedreptăți elementare, ajungem la ce am spus mai sus.

Ei bine, cei ce agreează stânga, nu-și pun această întrebare. Nu că nu ar putea. Nu vor !
Refuză cu ostentație să se gândească la acest aspect. Probabil că se consideră automat beneficiari ai sistemului și din această postură nu vor să știe de unde vin banii. În cazul ăsta este o uriașă ipocrizie dublată de o uriașă iresponsabilitate socială.
Ipocrizie pentru că deși clamează „dreptatea socială” totuși prin refuzul de a afla de unde vin beneficiile dovedesc că de fapt pomana ce urmează a o primi e suficient de motivantă spre a ignora că este un bun furat.
O uriașă iresponsabilitate socială pentru că prin ignorarea conștientă a dreptății reale viciază noțiunea la nivelul întregii relații sociale, distrugând efectiv societatea gazdă. Nici o comunitate de oameni nu poate supraviețui în lipsa acceptării și respectării conceptului real al dreptății de către membrii săi.
Și nu exclud complet nici cel puțin un dram de prostie, pentru că nici unul dintre ei, dar nici măcar UNUL, nu se vede pe sine în postura celui DE LA CARE SE IA !!!!!!
Iar realitatea cumplită este că majoritatea covârșitoare vor fi în această postură 👿
Cu cât performanța economică a societății este mai slabă cu atât vor fi mai mulți cei de la care se va lua și mai puțini cei care vor beneficia de pomană. Ideea că statul ar da tuturor, chiar în cazul în care toți ar primi bani/locuințe/mâncare … de la stat, este de-a dreptul penibilă. Este evident că bunurile respective sunt de fapt … ale lor, pentru că ei le-au produs 😀 Statul nu face decât să le adune, să le „tundă” binișor spre „mai binele” celor ce administrează nebunia asta și apoi să împartă sărăcia ce rămâne la mulțimea de sclavi.
Din acest punct teoretic, evident rău, se merge ulterior din rău în mai rău.
Pentru ca la momentul în care membrii societății conștientizează tot mai acut această aiureală, acțiunile lor vor fi din ce în ce mai antiproductive.
Bătrânul meu, ce a lucrat vremi la rând pe utilaje măricele, de tip buldozer, autogreder și alte măgăoaie de gen, îmi povestea cu mulți ani în urmă cum, un tânăr din echipa lui nu făcea mai nimic toată ziulica. Dormea la umbră.
„Păi de ce să fac, măi Nea ? Ce rost are ? Sunt o grămadă care stau. Dacă eu muncesc pentru ei ce-am rezolvat ?”
Greu de combătut. Este o atitudine absolut legitimă și de bun simț : de ce să muncești dacă rodul muncii tale se duce la altcineva ??? N-are sens.
Iar această abordare amplifică vertiginos spirala antimuncii prăbușind societatea dpdv economic.

Dar se pare că nimic din ceea ce se întâmplă în societate, fie din perspectivă economică, istorică sau de oricare alta, nu poate fi înțeleasă, eventual încercată o explicație cât mai apropiată de adevăr, dacă facem abstracție de factorul ce influențează fundamental toate aceste acțiuni : psiho-sociologia umană, la nivel de individ și/sau la nivel de masă.

Pentru că dacă e să fim sinceri cu noi înșine până la capăt, vom sesiza că avem resorturi ce se declanșează subit în situații în care semenii noștri sunt în nevoie. Suntem „săritori” într-o infinitate de situații, de la moneda aruncată în cutia viorii cerșetorului din colț, până la cărat sacoșele unei domnișoare mai blonde sau împins mașina cu bateria moartă a vecinului. Acest impuls altruist există, se manifestă și are și el rostul său. Omenirea ca întreg e greu de imaginat în lipsa acestui liant.

Dar dacă reușim să privim cât de cât detașat aspectul, vom constata că acest impuls vine pe canale emoționale și că contravine flagrant ideii de dreptate despre care vorbim.
Considerăm că este bine ca toată lumea să aibă, să poată, să fie, să reușească …. să performeze… să…
Dar este și drept ?
Putem spune că pornirea cu pricina este depozitată în „amigdalian” și are un rost pentru care s-a păstrat acolo, că natura nu prea greșește.
Dar dacă privim în jur vom constata destul de repede că natura ne-a făcut destul de duri, feroci chiar, cu alte „nații” de locuitori ai planetei. Motiv pentru care specia NOASTRĂ a ajuns să fie cea care mulge vacile și mănânca porcii și nu invers.
Prin urmare există niște limite în care altruismul se justifică și zone în care dreptatea reală nu trebuie mutilată.

Aici este „călcâiul” sensibilității oamenilor onești și devreme acasă care pică atât de ușor în plasa conceptului comunist. O societate în care TOATĂ lumea să aibe, să se bucure, să fie fericită, este o societate paradisiacă, o utopie evidentă. Evitând să intrăm în domenii de specialitate ce țin cu ziceam de psihologie socială, sociologie, filosofie șamd, să ne rezumăm strict la elementul economic, extrem de palpabil pe care l-am trăit pe pielea noastră și încă nu l-am uitat (Sper) :
– fără diferențe de nivel social, nu există motivație;
– fără motivație nu există acțiune;
– fără acțiune nu există producție/performanță/succes;
– fără producție nu există bunăstare.
PENTRU NICI UN MEMBRU AL SOCIETĂȚII !

În consecință avem de ales între două realități posibile :
1. Acceptarea inegalității sociale ca regulă firească și respectarea principiilor simple ale noțiunii de „dreptate”; ceea ce ne poate duce la dezvoltare ce se reflectă în ultimă instanță pozitiv (deși inegal) asupra TUTUROR membrilor societății;
2. Impunerea egalității sociale cu efectul ei colateral de „dreptate socială” pentru aplatizarea nivelului de trai al tuturor la același palier; ceea ce ne duce SIGUR la anularea dezvoltării întregii societăți și prin urmare la scăderea nivelului de trai al TUTUROR.

În ceea ce privește „instinctul” nostru social, sentimentul de bine ce se naste când ești împreună cu ceilalți și nu împortiva lor, precum și alte aspecte în aceeași notă, toate se instalează fără efort tot într-o societate dreaptă, care respectă principiul despre care vorbim. Cred că există un mecanism de eliminare a fracturilor sociale, inclusiv de „autoreglare” a nivelului social de trai între membrii societății, dar rămâne să vorbesc despre el altă dată.

Indiferent cum am percepe cele de mai sus, noțiunea de „dreptate” trebuie totuși înțeleasă și acceptată ca atare. Ea stă la fundația INEGALITĂȚII nu a egalității !!
„DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine…”

Viq