Președintele Băsescu și-a încheiat mandatul

Președintele Băsescu a semnat ieri decretele de numire a celor șase procurori propuși de premierul Ponta. Aceasta este sinteza unei zile triste în politica românească post-decembristă.

Nu m-a dezamăgit gestul președintelui. Pentru ca să fii dezamăgit trebuie mai întâi să te aștepți ca cineva să acționeze în mod diferit. Dar cum mă așteptam la acest deznodământ (confirmat de întâlnirea de acum câteva zile dintre președinte și cei șase nominalizați) nu pot spune decât că mă încearcă o mare tristețe. Știu, mi se va spune că președintele nu avea încotro, că trebuia să semneze aceste decrete pentru că altfel s-ar fi expus unei noi proceduri de suspendare și că, șeful statului, dorind să evite haosul politic și dezastrul economic al țării, s-a sacrificat și a acceptat acest târg nedemn. Dealtfel acest scenariu a și fost publicat de cotidianul România Liberă. Nu cred în acest scenariu și chiar dacă ar fi așa, ceea ce este îndoielnic, de ce nu a ieșit președintele Băsescu cu o declarație în care să explice cu subiect și predicat că a fost forțat să renunțe la propriile principii în loc să se compromită vorbind despre competența lui Teodor Nițu?

Domnia sa a mai declarat ieri că viitorul șef al Parchetului va avea sarcina să răspundă la două întrebări: cine a trimis armata în stradă, cu muniţie de război, şi cine a înarmat gărzile patriotice în decembrie 1989. Domnul Nițu nu a finalizat în viața lui un dosar. Ce anume ne garantează că va reuși să afle răspunsul, chiar și numai din perspectivă istorică, la două întrebări extrem de grele și care nu și-au găsit un răspuns coerent într-un sfert de veac? Nimeni și nimic. Răspunsul la aceste întrebări, dacă va veni cu adevărat, va ajunge la ochii populației de abia peste două-trei decenii, atunci când o parte a arhivelor se vor deschide și când unii din participanții la evenimentele din 1989, în special Ion Iliescu, se vor regăsi în rândurile strămoșilor.

În politică a existat dintotdeauna o luptă între realism și idealism. Dar chiar și pentru fondatorii realismului politic a existat o limită peste care nu se poate trece. Începând de ieri, de la semnarea decretelor și la lăsarea lui Victor Ponta să reprezinte România la viitorul Consiliu European, președintele Băsescu și-a încheiat practic mandatul. Pactul de coabitare cu USL, pe care l-am salutat la vremea semnării lui ca pe o măsură prudentă, s-a dovedit o capcană nu pentru Victor Ponta ci chiar pentru președintele Băsescu. Cel care a trebuit să cedeze, să calce în picioare principiile care l-au făcut să câștige două mandate prezidențiale (independența justiției, lupta împotriva corupției, statul de drept) este Traian Băsescu. USL îi va permite de acum încolo acestuia doar să facă băi de mulțime, să participe la diverse serbări folclorice și să înmâneze decorații. Din președintele jucător Traian Băsescu a devenit un președinte ornamental, fără nici un fel de impact real asupra vieții politice interne.

Clemy