Author Archives: Mih

Tabloul momentului

 

Preiau integral articolul lui Adrian Patrusca, pentru ca prezinta cu acuratete situatia reala in care ne aflam

 

România este poligonul unui experiment monstruos, unic în Europa

 

România a ajuns teatru de război, prinsă între două bande rivale care se bat pentru a pune stăpânire pe țară.

Una își are rădăcinile în eșaloanele doi și trei ale nomenclaturii PCR și Securității, cu ramificațiile lor din UTC, Sindicate, Gospodăria de Partid etc. Cealaltă își are obârșia la Bruxelles și în structurile politice, culturale și ideologice globaliste.

Prima a așteptat anul 1989 ca pe o izbăvire, pentru a putea în sfârșit profita nestingherit de averile, privilegiile și rețeaua de influențe pe care le aveau.

A doua a privit anul 1989 ca pe o oportunitate de lărgire a pieței de desfacere pentru mărfurile și ideile sale, într-o țară și la un popor aproape virgine.

Cea dintâi își îmbracă rapacitatea într-un naționalism de sorginte ceaușistă, cea de-a doua își etalează cu mândrie internaționalismul troțkist.

Între cele două a existat o perioadă de armistițiu formal până în jurul anului 2000: s-au tolerat, mimând cooperarea, dar nu au ezitat în momentele strategice să se lovească la țurloaie prin infiltrați, unii la cel mai înalt nivel: „Industria românească, morman de fiare vechi” este doar unul din exemple.

De la jumătatea anilor 2000, lupta a ajuns tot mai fățișă, iar Justiția a devenit arma letală preferată a celei de-a doua împotriva celei dintâi. Sub tăișul ei au căzut vinovați și nevinovați, în vreme ce mari granguri cu protecție occidentală și-au văzut liniștiți de jafuri. S-a dovedit ulterior că Oarba vedea binișor. Nu Dreptatea a fost scopul a ceea ce mobilizator a fost numită „Lupta Anti-Corupție”, ci provocarea de răni cât mai grave și în final anihilarea adversarului și ocuparea teritoriului său.

Capturarea Sabiei Justiției de către tabăra inamică a precipitat ostilitățile. A dezlănțuit bătălia finală. Vineri seara, în Piața Victoriei, a fost doar cea mai violentă încleștare de până acum. A servit la calibrarea armelor și la evaluarea forțelor inamicului în perspectiva ciocnirilor care se pregătesc.

Majoritatea românilor privesc la acest război crâncen ca la un meci Real Madrid – Barcelona: mai mult din curiozitate, fără a ține serios cu vreuna dintre părți. Pentru că nici una dintre părți nu îi reprezintă cu adevărat.

(De nimic nu se tem mai mult taberele combatante ca de o definire precisă a lor. Ca toate mișcările de stânga, fug ca dracul de tămâie de „îngrădiri” și „clasificări” și își proclamă universalitatea.)

De aceea, atragerea românilor din „zona neutră” a devenit un obiectiv de grad zero pentru ambele combatante.

Tabăra (s-o numim generic) „Bruxelles” își caută simpatizanți printre neînregimentații sătui de corupție (deși are corupții ei), intelectuali (mizând pe inepția multora dintre liderii adverși, deși are stupizii și agramații ei), tineri (punând surdină exceselor progresiste – corectitudine politică, LGBT… – pentru care românii nu au deocamdată mintea suficient de tăbăcită) etc.

Tabăra (să-i spunem generic) „PSD” își caută simpatizanți printre neînregimentații cu vederi naționaliste (dosindu-și cu grijă propriile ploconeli în fața Bruxelles-ului – voturile din Parlamentul European sau măsurile guvernului Dăncilă în favoarea agendei LGBT: rapoartele Lunacek, Estrella, Zuber, măsurile privind educația parentală sau egalitatea de „gen”, refuzul sistematic de a organiza referendumul pro-familie, primirile masive de imigranți etc), printre cei credincioși (deși ideea construirii unei Mega-Moschei la București a plecat de la un fost lider PSD) și mai ales printre pensionari, săraci sau asistați social (în ciuda opulenței multora dintre cei care combat sub flamura roșie) etc.

Tabăra „Bruxelles” nu iubește alegerile: popoarele sunt proaste și reticente la binefacerile progresului, iar votul lor este adesea imprevizibil, de aceea trebuie evitat: referendumurile de „Grexit” și „Brexit”, alegerile din Italia, Austria și chiar Germania sunt cele mai recente dovezi.

Tabăra „PSD”, dimpotrivă, simțindu-se călare cu baronii pe popor, iubește democrația. Forța sa politică se arată în toată splendoarea ei în ziua alegerilor: micii și gălețile se dovedesc întotdeauna un argument electoral puternic mobilizator, care scoală și morții din groapă.

Conștientă de inferioritatea sa, Tabăra „Bruxelles” știe că trebuie să evite alegerile cu orice preț. Prima sa venire la putere s-a produs în urma unui incendiu, nu a unui scrutin. De aceea, are nevoie de un nou „Eveniment Special” care să o propulseze din nou. Cu orice preț.

Cum nici inamicii din „PSD” nu se uită la cheltuială, știind că o pierdere a puterii le poate fi fatală, încleștarea va fi pe viață și pe moarte. La propriu. Morții și răniții de la Colectiv au demonstrat că rețeta funcționează. Emoția violentă taie pofta de democrație. De aceea spuneam că ziua de vineri a fost doar una de „calibrare”.

Nenorocirea României este că nu are nici un partid cu adevărat de dreapta, iar toate tentativele avortate de până acum (cu sprijinul dezinteresat al serviciilor) au avut mai degrabă rolul de a compromite ideea. Și aceasta în ciuda a cel puțin două evenimente recente care au dovedit uriașul bazin pe care l-ar avea o formațiune conservatoare autentică : formidabilele mobilizări, de milioane și milioane de oameni, împotriva agresiunilor Stângii, pentru Ora de Religie și Referendumul pentru Familie.

Stânga, o știm prea bine, este capabilă să distrugă o țară. Darmite două Stângi?

România este poligonul unui experiment monstruos, unic în Europa de azi: Bătălia pentru putere dintre Stânga naționalistă și Stânga internaționalistă.

Ultima oară când cele două s-au ciocnit a fost nimicită întreaga lume. De aceea, i s-a spus Al Doilea Război Mondial.

 

Adrian Pătruşcă | marţi, 14 august 2018 /  https://evz.ro/romania-este-poligonul-unui-experiment-monstruos-unic-in-europa.html?v=347635&page=1

 

Mih

 

Reclame

De ce conteaza Frumosul…