Alaltaieri, cineva care are o mica afacere in Romania si printre ai carei angajati se afla o persoana cu doi copii prinsi in catastrofa de la „Colectiv”, imi povestea plina cu un amestec de furie si obida cum au apucat-o toti dracii cand a incercat sa dea o mana de ajutor. Si-ar permite s-o faca, iar angajata era distrusa psihic.
S-a dus pur si simplu la spitalul unde erau internati respectivii si a vorbit cu cineva din personalul medical ce-i ingrijea. Voia doar sa stie cum poate ajuta. Daca poate aduce ceva care sa insemne ceva. Cu jumatate de gura persoana i-a spus : „… medicamente…. medicamente ne trebuie, dar mai bine vorbiti cu d-na X, dansa este sefa de tura, stie tot ce e nevoie…”.
D-na X insa i-a retezat-o scurt :
„- Va rog frumos sa plecati ! Nu avem nevoie de nimic. Primim de la minister tot ce ne trebuie. Va rugam sa parasiti sectia. Va rog !!!„
Nu e vorba de o persoana aici. Nici mai mult sau mai putin importanta intr-o functie de mai mare sau mai mica responsabilitate.
Vorbim de o mentalitate.
Pana cand nu scapam de cancerul asta care ne-a putrezit pe interior, nu vom putea sta in pozitie bipeda. Nu meritam.
Obedienta mostenita din perioada terorii comuniste ne-a transformat in rumegatoare acefale, ce balega apasat si mugesc monocotiledonat.
Nu mai suntem oameni !!!!!!
Am cetit gandurile parintelui ce lei de-a 60-a victime despre care vorbeam zilele trecute.
“Dragul nostru Alex, baiatul nostru cuminte, destept si frumos,
Cum e Raiul azi, cum se vede lumea asta de acolo, Alex? Vezi dezbaterile? Ti-au aratat Acolo cum ti-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pamant? Sa-ti spunem si cum le-am vazut noi, de aici …
Ai supravietuit incendiului. Ai iesit in picioare din Colectiv. Medical vorbind, ai ajuns la spital ”constient, cooperant, orientat temporo-spatial si asupra propriei persoane, fara deficite motorii la nivelul membrelor superioare sau membrelor inferioare, in respiratie spontana in aer atmosferic, stabil hemodinamic. ” Ai avut langa tine medici care au luptat sa te ajute, unii care nu sunt azi pe la televiziuni si nici medaliati, ci plang si ei, neputinciosi ca si noi, dupa tine…..”
Nu-mi permit sa reiau aici intreaga misiva, dar cetiti-o !
Nu poate ramane asa !
Nu se poate ca viata in Romania sa continue ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Populatia asta trebuie sa se trezeasca, absurdul a ramas demult in urma. Am depasit limite la care nici un om civilizat nu poate inchide ochii.
Chiar nu mai e nici o deosebire intre traitorii de la poalele Carpatilor si cei din vagaunile afgane ?
Chiar ne batem joc de viata copiilor nostri cu atata nepasare si cinism crud ?
Schimbarea societatii asteia trebuie sa inceapa odata. Iar daca amorteala lălâie de pana acum ne-a incleiat mintile intr-atat incat nu mai putem gandi si deosebi binele de rau, poate macar durerea fizica si strigatul mut al mortilor nevinovati sa ne miste din groapa asta de mâl.
Sa nu se mai minta. Sa nu se mai dea spaga. Sa nu se mai promoveze incompetenta. Sa nu se mai….
Si daca o sa „se mai” ?
Vom fi urmariti de noi insine si blestemati sa ne sinucidem ca natie.
Ceea ce deja am inceput sa facem fara sa ne dam seama.
Viq
Copacul din pădure 