Vorbeam deunăzi despre capacitatea de a investi ceea ce avem (inteligența, forța de muncă, timp …) spre a obține beneficii multiplicate în viitor.
Apropo’s, pentru cei ce nu au putut viziona clipul TED cu JoachimDePosada postat la „Nu lasam pe maine ce putem manca azi„, pot merge AICI, la sursă și viziona cu subtitrarea aferentă. Revin asupra acestui material pentru că și pe el se sprijină înțelegerea mai ușoară a ce încerc să spun în cele ce urmează.
Omul secolului al XXI-lea știe, sau ar trebui să știe, că efortul de a urma cursurile unei școli, timpul în care studiază, este un timp și efort investit.
Timpul ce trece privind la televizor bolboroselile manelistice ale GoGuta Vijelie sau cele ale Dragoteascai, e timp pierdut. Asemeni efortul de a arunca pietre-n capul jandarmilor, dat fiind ca nu s-a observat pana acum, istoriceste vorbind, vre-o corespondenta direct proportionala dintre numarul si nivelul cucuielor pe de o parte si cresterea nivelului de trai pe de foarte alta parte.
Este nevoie de intelegerea acestui aspect simplu pentru ca mie mi se pare fundametal.
De observat un aspect foarte interesant.
Putem schita in linii mari ca cei capabili sa-si gestioneze emotiile si privesc cu incredere pe termen lung, au inclinatii spre un sistem social de tip capitalist in care aceste capacitati sa se materializeze in beneficii personale crescute in raport cu semenii lor. In schimb cei ce nu se pot abtine de la a consuma totul pe loc mai degraba spre un sistem de tip comunism in care sa primeasca la fel ca si ceilalti care sunt mai „economicosi”.
Mai clar.
Tu ai o prijitura si eu una.
Eu o mananc, tu o investesti sa faci doua.
Dupa ce ai facut doua, imi dai mie una ca legea spune sa avem toti la fel 😀
Pam-Pam !
Ceea ce e de retinut este ca raportul nativ este de 2:1 in favoarea celor ce NU au rabdare sa investeasca, conform materialelor vizionate.
Cu alte cuvinte, deocamdata, vom avea de doua ori mai multi personi cu inclinatii native pro-comunise fata de cei cu apetenta pentru libera competitie.
Democratic, cei care-s 66% din intreg pot impune legi, precum si egalitariste.
Iar acestea sunt clar si dovedit antieconomice.
Avand drept rezultat saracirea intregii comunitati.
Ceva pare sa fie stramb in legile naturale 🙄
SAU…… sistemul a functionat bine pana la un moment dat, pana la un nivel la care evolutia formei de viata din varful lantului trofic devine capabila sa gestioneze lucrurile in alt mod.
Este o directie colaterala ideii de azi, pe care poate vom merge cu alta ocazie. Sau nu.
Deci conditie „sile-n vagon”…
…revenon a nos moutons !
Poate ca pentru ca o societate sa poata performa economic actualmente sa avem doar doua variante :
1. Dictatura elitelor.
Si aici intra mai toate formele inclusiv cautarea aproape disperata a „masculului Alfa”, „liderului providential” samd. .
..cu varianta „AlbaCaDalba” – partid de personi „arhanghelici” (inspirata vorba a Dorei 😀 ) Este o solutie.
Ba se pare ca este cea la care „inima” (vorba lui Filadel) ne da ghes a adera.
Problema este ca ea nu pare sa poata convietui armonios cu conceptul democratic.
Din punctul meu de vedere conceptul democratic presupune o legatura cauzala de la elector catre reprezentant, in timp ce in viziunea de mai sus atitudinea electoratului are doar rol de feedback. Pentru ca actul decizional sa poata fi exercitat insa de la popor catre grupul de management iar actiunile acestui grup sa fie raspuns la increderea acordata si nu invers, se impune o atitudine radical schimbata la nivel de mase. O responsabilizare radical crescuta si o implicare pe masura.
De buna sama asta nu se poate face peste noapte (si asta „este un proces”, dar nu penal 😀 ) si presupune, cel putin in ceea ce ne priveste pe noi, esticii europeni, un efort considerabil si foarte multa perseverenta.
2. Subordonarea elitelor intereselor de masa. Respectiv democratie fara cosmetizari.
Numai ca, pentru ca acest lucru sa aiba efect favorabil, se impune schimbarea raportului dintre cei ce vor egalitarism si cei ce accepta diferenta de nivel de trai in raport cu performanta.
Respectiv corectarea inclinatiilor native prin cele dobandite.
E ceea ce societatea de tip capitalist a lasat sa se petreaca in randul membrilor sai.
Se pare ca pana acum prima varianta, respectiv a liderului providential (de la „mielul” rastignit pe cruce, la „omul de aur” al afacerilor moderne) a functionat. Sefi de trib, voievozi, regi, imparati, presedinti. Oameni providentiali care „au tras” turma dupa ei.
Din pacate in societatea moderna s-a sedimentat ideea unei conduceri de forma pseudo-democratica, in care clasa politica insarcinata cu deciziile majore privind mersul societatii a ajuns sa fie considerata un fel de „tabu”, un grup de privilegiati ce au „mandat” sa faca orice precum si dreptul natural sa nu aduca actiunile sale la cunostinta celor pe care ii reprezinta. „Prostimea” nu trebuie sa stie tot ce se face „la nivel inalt”. Pentru ca evident, n-ar intelege.
Numai ca fara a avea acces la un nivel superior de cunoastere (aici nu in sens metafizic, ci extrem de aplicat) nici sansele de a intelege vreodata sunt nule.
Logica simpla spune ca daca stii exista doua posibilitati : sa intelegi sau sa nu intelegi.
Daca nu stii, ai una singura.
Mai mult decat atat, capacitatea de a intelege se naste si creste tocmai prin cunoastere si actiune.
Istoriceste vorbind, cred ca pana acum capacitatea societatii de a se auto-administra a fost extrem de limitata. Tocmai pentru ca maselor larg accesul la informatie era aproape inexistent. Dar nu inteligenta/capacitatea de a intelege mersul evenimentelor a fost factorul lipsa ci faptul ca tehnologia nu permitea mai mult.
Aparitia mijloacelor de informare in masa, presa, radioul, televiziunea, au fost un pas important dar se pare ca e insuficient. Si-au atins limitele.
Pentru simplul fapt ca ele nu fac legatura intre oameni ci doar transmit informatia. Informatie care acolo curge unidirectional. Iar aceasta caracteristica le da posibilitatea sa fie folosite drept parghii de manipulare creand doar impresia de cunoastere.
Mijloacele tehnice actuale sunt pe cale sa schimbe lumea din acest punct de vedere.
Internetul de pana acum a fost un prim pas. Deja retelele de socializare se intind pe o tot mai mare gama de aplicatii, sisteme si mijloace. Tot mai multi utilizatori nu mai au nevoie de computer si de Internet Explorer. Le e suficient iPhone si Android.
Intrebarea e daca aceasta deschidere fara precedent va duce la o responsabilizare mai mare a cetatenilor privind functionarea societatii sau, dimpotriva, va aluneca intr-o anarhie totala cu efecte dintre cele mai nefaste.
Accesul fiecarui cetatean la informatie si decizie va face societatea mai functionala sau va crea un haos ?
Suntem dispusi sa ne asumam aceasta responsabilitate sau preferam sa o „delegam” mai departe altora despre care avem impresia la un moment dat ca-s mai destepti, mai cinstiti, mai muncitori, mai puternici ?
Viq
Copacul din pădure 