USL își joacă ultimele cărți

Prins între declarațiile extrem de critice ale lui Theodor Stolojan și Cristian Diaconescu la adresa încercărilor de decredibilizare a României pe plan internațional, USL a emis ieri un comunicat prin care acuza de minciună pe fostul premier și pe fostul ministru de externe și susținea că USL „nu a cerut și nu va cere niciodată sancționarea României la nivelul Uniunii Europene”. Ceea ce este o minciună sfruntată. Iată ce declara nu mai demult decât vineri la Realitatea TV doamna Rovana Plumb, europarlamentar și președintă a organizației de femei a PSD: „Împreună cu președintele Victor Ponta și Crin Antonescu, în cursul viitoarei săptămâni, vom continua să prezentam în cadrul PE, prin organizarea unei dezbateri publice, asemănarea dintre profilul Traian Băsescu și profilul Orban din Ungaria, despre derapajele democratice din România urmând ca în cadrul Parlamentului European să avem o dezbatere care să fie finalizată cu o rezoluție în ceea ce privește situația din România„. Și continuă doamna Plumb, „dacă derapajele democratice vor continua, este clar că în cadrul dezbaterilor din parlamentul European se poate invoca art. 7 din tratat, care înseamnă sancțiuni instituționale la adresa României. Nu dorim acest lucru, dar solicităm în mod expres ca acest Guvern și Traian Băsescu să plece„.

O declarație care sună a șantaj și care poate fi tradusă în felul următor: USL va continua să bată toba pe plan internațional și să ceară sancționarea României mergând până la blocarea finanțărilor europene și interzicerea dreptului de vot în Consiliul European dacă guvernul Boc și președintele Traian Băsescu nu demisionează. Îți trebuie un tupeu cu totul ieșit din comun ca să faci astfel de declarații și apoi să susții că nu ai spus niciodată așa ceva.

Și USL își îndreaptă atenția către Parlamentul European pentru că acolo este singurul loc în care poate găsi cât de cât un auditoriu pentru plângerile sale la adresa „dictaturii”. Art. 7 din tratatul european, despre care află acum probabil cei mai mulți români, spune extrem de clar că „la propunerea motivată a unei treimi din statele memebre ale Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor democratice (…) Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiează statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări”. Pentru ca statele membre, deci guvernele țărilor membre ale UE, să ceară sancționarea unui alt stat nu este necesar doar ca opoziția să se ducă cu jalba în proțap la Bruxelles, ci ca plângerile acesteia să fie confirmate de rapoartele ambasadelor respectivelor țări, și apoi ca Consiliul, la care participă șefii de stat sau de guvern să fie de acord cu astfel de măsuri și să trimită solicitarea Parlamentului European. USL, care este conștient că nu poate influența nici un guvern european să inițieze o astfel de plângere, s-ar mulțumi și cu o rezoluție în Parlamentul European sperând ca românul, prea puțin cunoscător al procedurilor UE, să creadă că decizia Parlamentului European trebuie urmată și că aceasta ar echivala cu o moțiune de cenzură la adresa actualei majorități guvernamentale și a președintelui Băsescu.

Și îmi închipui că această discuție va continua și mâine în timpul sesiunii extraordinare convocată la cererea opoziției. Nu îmi este clar ce vrea USL să obțină de la această sesiune: demisia guvernului este puțin probabilă (iar USL poate să depună o moțiune de cenzură dacă vrea ca guvernul să cadă), să-și anunțe demisia sau începutul grevei parlamentare?

Dacă USL merge înainte pe ideea demisiei în bloc a opoziției nu se va ajunge la alegeri anticipate așa cum le-a explicat propriilor colegi Adrian Năstase, care are cunoștințe juridice mult mai temeinice decât domnii Antonescu, Ponta și Șova. Iar dacă opoziția intră în grevă parlamentară activitatea Parlamentului nu este blocată ci doar ar putea exista probleme la adoptarea unor legi cu caracter organic (ceea ce este puțin probabil să se întâmple datorită lipsei de curaj a guvernului). În plus o grevă parlamentară nu delegitimează un Parlament. Doar prin alegeri poate fi schimbată componența unui legislativ. Amănunte care nu chinuie mințile liderilor opoziției.

Este însă clar că începând de mâine și până miercuri, când se va da sentința într-un alt dosar în cazul lui Adrian Năstase, opoziția va încerca să-și joace ultimele cărți pentru a provoca alegeri anticipate. Și este mai mult decât posibil ca în același timp cu strategia parlamentară, opoziția să încerce noi mișcări de stradă menite să pună presiune pe parlamentarii majorității și pe Guvern. USL înțelege foarte bine că dacă nu reușește să provoace alegeri anticipate cât mai curând posibil nu va reuși să capitalizeze puțina emoție populară creată de demonstrațiile din Piața Universității. Căci până în noiembrie, când ar urma să aibă loc alegerile, românul va avea tot timpul să uite și de episodul Arafat, și de protestele din Piața Universității, iar situația economică europeană s-ar putea complica. Pentru România urmează o săptămână politică extrem de grea.

Clemy

186 responses to “USL își joacă ultimele cărți

  1. Și uite așa , nici n-au ajuns în campania electorală oficială și-au început să mintă fără minte. Azi spun una iar mâine alta.

  2. neata,

    uslinosii – mai bine – sa se teama de voturile pe care i le va sterpeli pp-dd.

    pe cind un miting de sustinere a piratului? asa vreo 100.000 de persoane intr-un singur loc?!
    🙂

  3. Salut!
    Cred ca una dintre marile probleme ale USL este ca stanga europeana (cea la care s-a si dus Ponta cu jalba), cea cu „staif” din PE, are (poate chiar mari) rezerve in a se asocia, prin sustinerea demersurilor opozitiei din Romania, unor minciuni atat de evidente si de usor de demontat, ca acelea din declaratiile din ultimile zile ale liderilor PSD.
    Daca Antonescu este liderul tampeniilor in interiorul tarii, Ponta este acelasi lucru, dincolo de granitele tarii.

  4. bunä,

    milioane de oameni, au väzut declaratziile lui ponta si rovanei scartz,

    a doua zi, au negat. NU MAI TZINE:sunt dovezi.
    USL- O BANDÄ DE MINCINOSI SI TURNÄTORI; SECURISTI
    SI KGB-isti. manipulatori ordinari, ca sä nu se vadä
    faptele securistului Voiculescu, Vantu,Nästase;Patriciu,santajistului DD;etcPatriciu si escrocul si cancerul romaniei iILIESCU
    escroci ce trebuiesc judecatzi si condamnatzi

    fac gälägie, plätesc amäratzii sträzii, sä uite lumea de ei,

    DE CRIMINALUL ILIESCU; DE NÄSTASE SI GASCA DE SOBOLANI ROSII;
    de VÄCÄROIU; CEL CE A VANDUT FLOTA:ASTA E ADEVÄRUL

    PROSTII SI INCULTZII, URLÄ CE SUNT INVÄTZATZI:

  5. MONARHIA; NU EXISTÄ; SUNT NISTE FIGURANTZI ESCROCI SI ARIVISTI:

    RUSINE SECURISTULUI DUDÄ; UN TRANTOR , CE VORBESTE PT: UN FOST REGE; O ADUNÄTURÄ FÄRÄ PIC DE DEMNITATE SI DREPT LEGAL:

    ROMANIA ESTE REPUBLICÄ:

    NU EXISTÄ REGE; A FOST UN TREÄDÄTOR:

  6. cum sä.l schimbe pe maior, ESTE NASUL LUI DE CUNUNIE:

    FACE NISTE ARABESCURI; DAR ASTA ESTE CAUZA:

  7. Justitzia romanä o curvä ordinarä,

    este aspru , dar asta e adevärul.

    acum lipseste un judecätor, procesul nästase amanat.

    un pretext ordinar, un joc a magistratzilor coruptzi.

    ce nu exista alt judecätor sä-l inlocuiascä.

    JUSTITZIA; ISI BATE JOC DE ROMANI SI JOACÄ CU HOTZII

    SI MAFIOTZII:

  8. Reforma lui Basescu – Sentinta amanata la Nastase… super reforma, ‘tui mama ma-sii!!!

  9. USLaninoasa numai cu minciuna stie sa functioneze. Obrazul gros, cu minciuni ordinare se tine.

    De la televizor răzbate dor de sortimentele din Alimentarele lui Ceaușescu: gem de foame, crap de frig

  10. ÎCCJ așteaptă pronunțarea sentinței după revenirea useliștilor la putere.

  11. Buna dimineata !

    Clemy a surprins un aspect foarte important.
    Nu atat minciuna in sine, fapt care a intrat aproape in cotidian, cat grosolonia ei, primitivismul flagrant.
    Se depasesc limitele absurdului.
    Cum e posibil ?
    Cum am ajuns aici ?
    Si mai ales cum de oamenii nu sanctioneaza aceste nemernicii asa cum merita ?

    Inclin sa cred ca ei mizeaza pe faptul ca celor mai multi le’a scapat momentul cand au comis atacul la natiune incercand sa asmuta organismele europene impotriva noastra si acum au de gand sa toace mintile celor ce’i asculta/privesc astfel incat sa’i zapaceasca complet.
    In final sa’i scoata din tatani, sa faca din ei neoameni, plini de furie si incapabili de a rationa si sa le arate piratul drept tinta.
    Momentele/gafa care le arata adevaratele actiuni si intentii le vor trece sub tacere, le vor sterge de pe unde se mai afla..samd.

    Cred ca suntem siliti sa cautam solutii posibile.
    Sugerez celor care au TvTunner pe computator sa puna la tolba declaratiile actiunile nemernicilor antinationali. Pe masura ce ciorba sociala o sa dea in clocot vor fi tot mai multe momente importante de a fi inregistrate si aduse/readuse la cunoasterea publica ori de cate ori neaga faptele.

    Cei care nu au, le sugerez folosirea unui program simplut, cu care sa traga de pe monitor ce cred ca merita.
    Pentru asta varianta free DebutVideoCapture este suficienta.
    Materialul poate fi convertit ulterior cu WinMovieMaker sau alt convertor free.

  12. Purly
    nu-i așa că avem o problemă la ÎCCJ?
    E o problemă de chimie, concentrații, reacții, catalizatori și independența justiției. Deocamdată justiția n-a avut tupeul să-și spună cuvîntul că se temea că vor scoate-n stradă, de această dată, niște indivizi mult mai nemulțumiți și mult mai mulți așa că a amînat cum spuneam mai sus.

  13. Jigodie de justitie nemernica….
    Bataie de joc..
    tu’i mama ma’sii !!!!

  14. Viq

    orice aș spune în acest moment aș regreta așa că mai bine tac.
    O altă zi de doliu pentru țara și poporul ăsta.

  15. greva parlamentara… desi nu suficient denota macar nitel cap… nu poti conlucra cu unii care nu vor sa conlucreze cu tine… il lasi sa-si faca de cap…

  16. Să „conclucreze”? Adică demisia președintelui, a guvernului, a poporului și a femeii de servici de la chioșcul din colțul străzii ca să CE?

  17. filadel… ca sa aiba economia o sansa… femeia de servici poate sa ramana, e simpatica…

  18. „Interesul national pe primul plan”
    „Competitie in loc de confruntare”

  19. CAT DE JIGODII POT FII USL-LISTI

    AU CERUT SCRIS ” ZILE DE DEZBATERI PARLAMENTARE;23-24

    AU ANUNTZAT MAINE NU VIN; FAC GREVÄ

    ASTEA SUNT DEZBATERILE??????????????????

    S-AU SÄ VADÄ LUMEA:

  20. Salut
    Citez din antenescu: „dacă vreţi să punem capăt dezordinii sociale, aveţi două soluţii: jandarmii, sau urnele”.
    Este din ce în ce mai limpede ce vor uslinoşii: dezordine cu tot dinadinsul şi scoaterea Ro de pe calea normalităţii.

  21. si cine este dictatorul??????????????

  22. FuriousWordPressRipper

    Crin Antonescu a abordat un discurs cu accente naziste. Este foarte adevarat ca locul de pe extrema stanga este liber, dar nu ma asteptam ca liderul PNL sa cada din pat tocmai acolo. Este absolut penibil pentru liberali.

  23. FuriousWordPressRipper

    Sunt doua variante posibile. Ori l-a rugat Iliescu sa il mai lase si pe Ponta sa para inteligent, ori este disperat.

  24. FuriousWordPressRipper

    Trebuie sa recunoastem ca este o performanta notabila pentru Antonescu. Nu oricine poate fi mai idiot decat Ponta,

  25. INTRADEVÄR; CRIN; ARE UN DISCURS DE EXTREMIST:

  26. Mă întreb totuşi ce draku este în capul celor care sunt dispuşi să-i voteze pe cei doi uslinoşi şefi?
    Cît de imbecil poţi fi să nu observi ce aere marţiale adoptă caraghioşii ăştia?
    Chiar este sortit aceste ţări să ajungă la cheremul acestor descreieraţi?

  27. Eu nu pot sa ascult aberatiile astora. Imi stimuleaza instincte primitive de razboinic, concomitent cu un sentiment ingrat de neputinta : nu-i pot impusca prin ecranul tv si nici nu am pusca.
    Antonescu e un sociopat bun de internat intr-o celula de maxima siguranta.
    Prostie si delir de grandoare. CA e irecuperabil!
    Cred ca Basescu a dat cu praf de nebunele prin studiourile pe unde isi fac astia veacul.

  28. Nu cred că era necesar să-l demită pe Baconski. Doar dacă și-a cerut-o el.

  29. aurescu, ar fii cea mai bunä alegere.

  30. sunt 2 parvenitzi, needucatzi si primitivi.

    pt. ei s-a fäcut sesiune parlamentarä, si dupä ce a debitat prostrii,

    „bunul lui simtz,” la sfätuit, sä nu-i mai asculte pe ceilaltzi, a päräsit sala, plin de el razand, si s-a repezit sä dea interviuri pe holuri.

    romanii, asta e dement.

  31. Tibi
    Nimic?
    Nu se spune ca „le-a furat dracul mintile”?
    N-am auzit ca acesta sa piarda vremea punand ceva in loc.

  32. PE OLTEANU; IL IERT DE TOATE PÄCATELE

    SENZATZIONALÄ, replicä lui crin.

    „nu urna v-a adus aici, ci calculatorul”

    ASTA DA REPLICÄ

  33. Buna ziua oameni buni. Ei uite, nu aveam mari sperante de la IICJ in cazul Nastase. Asta nu este un motiv de mirare. Iar USL va continua agitatia in strada.
    @filadel, nici eu nu cred ca Baconschi trebuia demis ptr ca „i-a jignit” pe protestatari. Pe Boc il lasa nervii cand nu trebuie.

  34. FuriousWordPressRipper

    USL se pregateste sa solidarizeze cu Baconschi, dupa modelul Raed Arafat. Intr-o saptamana, Baconschi va reveni in guvern 🙂

  35. Da, Mih, aşa este: NIMIK!

  36. Iar bate cîmpii chiulangiul leneş: că de ce ne preocupăm noi că a ieşit el pe locul doi în colegiul de unde a devenit parlamentar cu ajutorul calculatorului.
    Mare nemernik lual-ar cine-l place, la el acasă, să-l ia!

  37. @fury, salut. Nu stiu daca Bachonski va reveni in guvern.
    @tibi, Crinel se agita ptr ca subiectul il doare. Deh, omul a intrat de-a busilea in Parlament. Oltean a tintit bine. Din intamplare probabil.

  38. Salut, Clemy
    Da. Oltean l-a pleznit bine pe ofilit. Oltean s-a lăudat că a intrat în parlament cu 51 % , alegel-ar şi pe dobitocul ăsta alţii, aşa cum l-aş alege eu. S-a umplut parlamentul de cretini, unul mai dihai decît altul.

  39. @tibi, Oltean a intrat pe drept in parlament chiar daca mie imi este profund antipatic. Acum facem strict comparatii intre el si Crin. Din punctul asta de vedere Oltean ii este superios lui Crin. In rest sunt amandoi niste dobitoci. Cu alte cuvinte suntem din nou de acord 🙂

  40. Da Clemy, suntem de acord: Olteam este un dobitoc ales în parlament în mod mai legitim, decît Crin. 🙂 Rîsu-plînsu!

  41. Iată-i și pe cei jigniți:

  42. filadel, 16:59 ,
    bine ai surprins, pentru asta trebuia demis Baconschi?
    Cate mingi i-au ridicat lui Boc la fileu maimutzoii oparitzi, Tonta si Crizela, in ultimii 2 ani, chiar si nu mai demult decat azi, in Parlament, iar Boc, saracul de el, nu poate sa aiba decat reactzii de dat in cap alor sai?
    Mi-e peste putintza sa-l inteleg.
    Daca-i obosit, poate mai bine ar fi sa plece acasa.

  43. Din pacate, ceea ce combateam convinsa de dreptatea mea si anume celebra”toti sunt la fel” incepe sa se adevereasca.
    N-ai cu cine, bre, n-ai cu cine.
    Unul e mai prost ca altul, desi se infoaie toti de bune intentii mai ceva ca paunii in calduri.

  44. Buna inserare oameni buni, 🙂

    Am observat ceva foooarteee interesant in Parlament. Crinulitza se da cu ochiade, rasete, maini puse la gura si coate respectuase (ha ha ha ha ha ha) pe langa Tariceanu ce sta foarte demn in banca – de pe pozitia lui de viitor sef al PNL.

    Ponta a revenit la discurs analizat. Ete-te la el, micul politician ! Simte oarescare apa la moara.

    Ce isi imagineaza ei? Simplu – Ponta prim ministru, Crin presedinte, Tariceanu sef la PNL, cu PSD mai vedem.
    Vrea Ponta presedinte, iute acum , ca i se pare lui ca se poate ?

    Nu, nu vrea, mai bine el la butoane in executiv si mai vedem cu ce se alege Crinut dupa o posibila, in planul lor, demiere a presedintelui, cea care oricum vine dupa si daca vor castiga in alegeri.

    In ceea ce ii priveste pe cei din opozitie – e dreptul lor sa spere – dar in orice varianta, pierd sau castiga, lui Crin nu ii vad un viitor prea bun.

    Mai am o observatie:
    Mare lipsa de politicieni abili la PDL, din pacate. Oltean, Baconschi, Radu ala, nu stiu cum Alexandru parca … cam slabut!
    Sunt buni la munca dar abilitate mai putina. Trebuie adus repede in fata Stolojan, chiar stie si ce vorbeste si cum sa o faca.

    De salutat posibila venire a lui Cristi Diaconescu, poate ar fi bun si cel de la munca …Sarbu parca. Mai putin „stilat” dar merge.

    Ce mai face Mugur Isarescu ? Cineva, ceva despre el ?

  45. Cristian, salut!
    fiindca intrebi de Mugur Isarescu,
    omul asta nu face politica, din cate stiu eu, isi vede de treaba lui la Banca Nationala. E un profesionist, fara indoiala.

  46. Deci noi il judecam pe Boc dupa gestul de azi .L-a demis pe Baconschi.Din pacate cei care ne uitam la televiziuni , sciem pe bloguri sau citim bloguri nu facem decat sa cautam parteneri care ne imartasesc in orice moment convingerile. Si e e comod pentru noi nu ? Stam in fotolii nu suntem un pericol pentru nimeni .Luminita poti sa afirmi cu convingere „toti sunt la fel „, ‘N-ai cu cine bre ” o poti face cand tu ( si eu ) ai incercat sa iesi la bataie pentru a apara principiile care de altfel sunt corecte. Daca nu facem asta nu mai avem nici o snasa. Si peste cativa ani ne vom simti la fel de bine ( daca se poate spune asta ), ca mai exista in tara asta oameni care gandesc ca noi. Si vom fi din ce in ce mai putini.Recunosc nici eu nu am iesit inca in strada. Dar tare as vrea sa ies in fata la ICCJ. De acolo porneste totul.

  47. Scuze pentru greseli. Mana mea nu tine pasul cu vreau sa spun . Pentru ca spun poate prea rar. :))

  48. luminita, 🙂 da da da
    nu face politica elementara (ca gluma – generala si liceala, aia da.
    si cred ca nici universitara nu mai practica 🙂 )
    nu a ajuns „lupta” la nivelul phdicesc al politicii

    oricum , tacerea lui nu poate insemna acum decat faptul ca situatia este sub control

  49. Doina
    Nu judecăm. Ne exprimăm o opinie cît mai personală.

    Ejectarea lui Baconski nu rezolvă nimic dar produce confuzie printre cei care știu ce a spus acesta și sînt de acord cu el.

    Nu știu dacă am mai spus asta deci mai încerc odată: Emil Boc trebuie să se concentreze pe realizarea obiectivelor din plan și nu pe pansarea unor răni imaginare pictate de opoziția lu pește prăjit. Probabil nici dacă ar da afară tot guvernul și pe Băsescu la pachet n-ar putea să-i satisfacă.

  50. dragä doina,

    problema este alta.

    securistii si mogulii, manipuleazä populatzia.usl-este vina säräciei,a furtului a justitziei corupte.

    dece nu se spune, voiculescu,patriciu,vantu,elan,nästase,voicu,etc.
    vrem jurtitzie corectä, sä fie judecatzi.
    dece se lasä manipulatzi romanii, pt. catziva lei.

    dece aceastä tzigänie, este admisä si aplaudatä,
    nu isi dau seama cä sträinii, väd niste lasi, incultzi si prost crescutzi, ce urlä la comandä

    intr-o tzarä civilizatä, nu se face saträ pe stradä.

  51. Doina,
    eu nu il judec pe Boc pentru gestul de astazi, acela de a-l da afara din guvern tocmai pe Baconschi.
    Eu l-am sprijinit pe Boc si l-am judecat din prima lui zi de mandat ca prim ministru.
    De atunci au trecut Boc 1, Boc2, Boc3, Boc4, Boc5…
    Primilor doi Boc le-am acordat prezumtia de incepatori cu bune intentii,
    urmatorului Boc3 i-am mai dat o sansa in lipsa alternativelor, celui de-al patrulea i-am mai dat un ragaz in sperantza ca se va dumiri piratul si-l va inlocui cu unul „mai tare si mai frumos”, celui de-al cincilea Boc nu voiam decat sa ii doresc iesirea onorabila din scena, dupa criza economica si ratarea obiectivelor puternice pe care il credeam in stare sa le fortzeze, in ciuda opozitiei si tocmai pentru ca i s-a oferit sansa de a avea o opozitie de tot rasul. Si aici ma refer, bineinteles, la modul in care s-a priceput sa „negocieze” politic aplicarea referendumului din 2009, reorganizarea teritoriala si votul uninominal pur.

  52. nu atzi väzut, cei 2 cretini rabiatzi, nu vor dialog,
    ei vor sä ajungä la putere.
    nu-i intereseazä romanii, nu dialog, au cerul 23-24
    pt. discutzii in parament, acum chiulangiu neamului
    crin, a intrat in transä, acest puturos infect, nu are
    grija banilor vin ei dela nasul patriciu.acum fac maine grevä

  53. boc, este un ardeleam vrednic, serios si nu o javrä
    mincinoasä, ca täntäläii USL:

    A FÄCUT BINE; EL STIE CE FACE; AM INCREDERE IN EL:
    PT: CAT A MUNCIT SI INGHITZIT DELA OPOZITZIE; MERITÄ DECORAT

    FÄRÄ EL; ROMANIA ERA MAI RÄU DECAT GRECIA:

  54. no,sara buna ,draji mei !!!. 🙂 🙂

    bun articol si buna analiza

  55. cre’ca joaca popa prostu’ei intre ei 🙂 🙂

  56. Deci, intrucat doar acum am venit de la scoala, sa recapitulam evenimentele zilei :
    -Baconski-out !
    – taxa auto-propusa spre suspendare
    -http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-11310759-care-sunt-sporurile-ilegale-pentru-care-functionarii-publici-putea-primi-amnistie-fiscala.htm
    Sper ca nu am uitat ceva…..

  57. Luminita mie personal imi place mai mult Baconschi decat Boc.Sigur daca ar fi dupa sentimente l-as vota pe Baconschi in locul lui BOC. sI Da este adevarat ca opozitia a fost de rasul-plansul. Dar ma tem ca nici COALITIA nu a fost cu mult mai breaza.Filadel Boc nu poate singur realiza obiectivele din plan. Si singur, ma tem ca nici nu stie cum . Are nevoie de echipa . Si din pacate nu cred ca o are.

  58. PT: POSTUL DE PREMIER , BOC ESTE MAI BUN; BAKONSCHI
    ESTE MAI BUN IN DIPLOMATZIE.

  59. Doina

    il are pe Base si el face mai mult decat o echipa .. 🙂 🙂

  60. Potrivit unor surse liberale citate de agentia Mediafax, Orban i-a spus lui Crin Antonescu, in cadrul reuniunii grupurilor parlametare ale PNL, ca ii pune la dispozitie demisia sa in alb si ca asteapta ca si alti colegi liberali sa faca acelasi lucru.
    Normal, pe mass media tembelizata se titreaza: Orban si-a dat demisia…
    mult tembelism a iesit zilele acestea la iveala. cand vad ca se pune botul la 10 mii de spalati pe creier din toata tara, mi-e ciuda pe faptul ca am facut parte dintre cei 1 milion de romani iesiti in 90, sa-l dam jos pe Ilici, sa schimbam Romania! cum pot da astia inapoi in fata unei maini de cretini, chiar nu pricep…

  61. @Loda – ai uitat sa grohai satisfacuta. abia asteptam sa-ti manigesti guitatul.

  62. si ai uitat ca agenturili de rating deplang tembelismul politicienilor raliati cu prostanacii din strada care alunga investitorii

    “Agenturili” de rating lovesc în interesele moguliziunilor: „Protestele din România au un impact negativ asupra ratingului”


    grohaitul unora ca tine ne-au aruncat in haos si in 90 – vad ca ati plodit urmasi demni in tembelism.

  63. Sare’n ochi :
    Pai…nu pot, ca grohai tu, de nervi ,eu nu mai incap 🙂

  64. Ce se întâmplă ?
    Chiar se destabilizează țara că nu sunt ăștia în stare să ia măsuri ?
    De 11 zile e miting spontan ?

  65. Sare”n ochi,
    😆
    exact, si io ma gandeam ca daca a zis Loda „ancora” asta inseamna ca se va da la fund pentru o vreme, din pricini de scufundeala, fireste,
    dar ea nu, si nu, Batman forever!!! 😆

  66. Sa-mi spuna si mie cineva cum se poate sa coexiste urmatoarele atitudini, fara a fi sanctionata, de catre un om cu bun simt, diferenta clara dintre ele:

    1. Deoarece a pus o eticheta inca blanda pe partidul prostilor si pe ametitii astia din piata, Baconschi este demis.

    2. Ponta vine in parlament si spune ca PSD-ul nu are nici in clin nici in maneca cu reclamatii la parlamentul european, acuzandu-l pe Boc ca e un …(nu mai retin dar un cuvant urat).. spunand asta, si ca e o manipulare pentru cere ar trebui sa-si ceara scuze.

    Aceasta dupa ce Rovana Plumb, europarlamentar si presedinta a organizatiei de femei a PSD a declarat in clar cine si ce au decis:

    “Împreună cu președintele Victor Ponta și Crin Antonescu”

    Ce sa mai inteleg, ca daca esti direct cu cei care nu stiu nici macar cum se scrie un cuvant simplu – esti penalizat, dar daca atentezi la imaginea Romaniei esti aparat; mai mult, vor fi acuzati si pusi sa-si ceara scuze cei care te acuza pe drept.

    Nimeni nu te pedepseste, toti din haita te apara, indiferent ce ai facut? Asta este corectitudine?

    IMI ADUC AMINTE INCA ODATA DE ZIDUL FACUT DE PSD in jurul propriilor primari corupti.

  67. dictatura,
    spontan, da, ce te miri? 😆 n-ai vazut ca aveau pancartele trase la xerox toti, numai ca asteptau ocazia prilejului sa le agite spontan. :mrgreen:

  68. se pare ca parlamentarii PNl isi dau demisia …of..of…ce mare branza !!!

  69. @luminita & ceilalti,

    crede careva din voi ca Boc l-a demis pe Baconschi?
    hai, nu fiti copii, mai, demiterea s-a facut de Boc cu ordin de la Basescu !
    de ce? vom vedea poate, probabil ca Baconschi a facut si alte greseli….decit greseala cu ciumpalacu.

    apropo, prin fabrici si uzine (alea care mai exista) se foloseste la greu apelarea: mai, ciumpalacule!
    🙂

    se pare ciumpalacul ca face furori …..

  70. CRIMINALUL ILESCU, iar invräjbeste lumea, dand vina numai pe bäsescu pt, tot.

    el cu satra lui kgb, a distrus tzara
    iar bäsescu vrea sä facä ceva si tot el e injurat

    acest mizerabil iliescu, este un blestem pt. romania.

  71. sincer vorbind, tziganii si mitocanii, ce fäceau urat la piatzä

    meritau mai mult. a fost o saträ tzigäneascä cu tot ingredientul,

    am auzit ; trimisä de D Diaconescu si colaboratorul voiculescu.

  72. Buna seara, buna seara.
    Vad ca Crinel merge inainte cu demisiile. Multa prostie sta in mintile unora.

  73. skorpion,
    bine, bine, dar de ce Base tine asta la secret?
    Adica noi suntem chiar asa tampiti si nu putem pricepe ratiunea unei demiteri din guvern, de aceea nu ni se spune nimic? 😯

  74. CE ESTE AMUZANT

    USL-ISTII; IL COMPÄTIMESC PE BAKONSKI-

    te pomenesti il si iubesc……..acum.

  75. @luminita,

    iti mai merge emailul?

  76. sä demisioneze, sä rämanä catzi am botezat eu.

  77. Nihtmare,poate ai dreptate. Pana acum se spunea ca Base il are pe Boc.
    S-a inversat ?

  78. clemy,
    stai sa vezi ca circul de-abia acum incepe.
    Era in grafic sa inceapa maine, pe 24, dar baietii veseli au profitat de ocazia cu Calafatul ca sa se incalzeasca un pic la neuronul stingher, maine de-abia isi vor da arama pe fatza sub stindardul „hai sa dam mana cu mana,, sa ne-o facem impreuna!” :mrgreen:

  79. skorpion,
    freilich.

  80. @luminita, eu cred ca cu cat se dau in stamba mai tare cu atata pierd. Cine ar fi crezut ca Geoana o sa devina un monument de echilibru si inteligenta dupa faza cu „Mihalea, dragostea mea”. ?

  81. clemy,
    hi, hi,hi! lui Geoana i-o fi explicat cineva la ultima lui vizita in State cum sa scape de eticheta de Prostanac punandu-se la adapost sub scutul de la Deveselu. 💡

  82. @luminita, tot ce se poate. Ce te faci insa cuceilalti?

  83. Luminița, fierb. Doar ei sunt cei care au drepturi ?
    Noi cei care muncim n-avem un cuvânt de spus ?

  84. Eu vreau sa vad cum isi da Relu Fenechiu Demisia …si cei care au intrat pe loculrile 2-3-4 in Parlament pe usa din dos ,mai ales LENEVESCU

    si astept demisia lui Bombonel si a celor cu dosare la DNA ,cum isi pierd imunitatile …..

    asta vreau eu sa vad ….sidaca au singe in instalatie sa mearga pana la capat ,sau fac teatru Bulandra

  85. dictatura justitiei,
    nici pe noi nu ne impiedica nimeni sa iesim in strada la o contramanifestatie, impotriva celor care au confiscat deja protestele, putem striga si noi „Aplicati Referendumul din 2009”, de pilda.
    Eu as invoca scuza ca sunt in alta tara, voi ce scuza aveti?

  86. @nightmare, PSD nu o sa accepte ideea lui Crizel. Sa-si dea el demisia din parlament ca oricum isi ia salariul de parlamentar de pomana si a intrat in Senat desi a fost batut mar in lupta directa din colegiul sau electoral.

  87. f. bun articolu din CURENTUL,

    USL-MAI MULTÄ ISTERIE DECAT STRATEGIE

  88. asta ar trebuii sä aparä cateva pacarde, cu respectatzi referendum

    uninominal si 300 de parlamentari.

  89. da, ce scuza aveti?
    luminita, vezi ca sunt proteste si in alte tari… a fost si in Iordania deci cat timp nu stai in Burkina Fasso, sigur dai de ceva…

  90. SARA BUNA !

    Deci Boc l’a trimis acasa pe Baconschi !
    🙄
    Nu stiu a cui a fost ideea dar nu mi se pare buna.
    Probabil e justificata, fara indoiala Boc stie mai multe decat Viq, dar pica prost dupa parerea mea.
    Baconschi era vazut bine, nu a facut gafe semnificative (sau nu le’am vazut noi) si colac peste pupaza se reincalzeste supa aia cu „dinozaurii PDL” care lupta impotriva noii generatii…bla/bla/bla….

  91. demisia , se depune la parlament.

    astia sunt niste mincinosi, cand demisionezi din partid
    depui la seful partidului.

    niste figurantzi ce fac goange, asta nu e demisie.
    säftoica trädätoarea, este o mare mincinoasä.

  92. @viq, salut. La asta ma gandeam si eu. Bachonschi i-a gratulat cu epitete corecte pe golanii din galerii si Boc a sarit ca „a jignit poporul”. Daca trebuia sa plece un ministru eu cred ca Igas era mai potrivit.

  93. Clemycali , cum sa plece Igas cand jandarmii s-au miscat perfect.
    Ce ar incuraja asta ?

    Plecarea lui Baconschi este doar exemplara – pe cat voi va aparati primarii acuzati de coruptie (spre deoasebire de noi), pe cat voi ne acuzati pe noi ca mintim cu evidenta declaratie a lui Plumb in fata – cu atat noi tinem cont de orice amanunt cand vine vorba de exprimarea membrilor nostri.

    Este doar o oglinda inversa a ceea ce face USL, demiterea lui Baconschi.

  94. @Cristian, cand galeriile distrugeau centrul Bucurestiului domnul Igas era plecat in week end si jandarmii au actionat relativ dupa ureche. Macar si ptr asta si Igas trebuia demis.

  95. Clemy

    Eu nu am aceeasi parere referitor la Igas.
    In momente de genul asta, in zona politie/jandarmerie/servicii trebuie sa ai oameni de incredere si cei c e conduc acolo sa aiba ioncredere in tine. Nu le fluturi spectrul demiterii cand strada e tensionata si jogodiile alea cauta cu disperare o fisura in legatura asta..

    Pana acum nasoiul meu spune ca nu au gasit’o.
    Ciutacul Balos e purtatorul ideii(care nu are cum sa fie a liui, ca e prea prost pentru asta) de rasturnare a regimului prin tradarea unui esalod secund din serviciile secrete, care sa se repeada la ciolanul oportunitatii de a ajunge mari sefi sub noua putere, iar Ponta incearca sa’i ademeneasca pe sefii actuali.
    Daca nu ma insel prea tare, asta spune ca deocamdata nu au raspunsuri incurajatoare din zona asta de la nici unul din nivele.
    In plus miscarile piratului sugereaza ca e la curent cu strategiile si programul de lupta al slinosilor. Deci serviciile isi fac treaba.

    Mai vedem.

  96. viq,

    sau nu le’am vazut noi (despre Baconschi)…exact aici este spilul, nu le-am vazut, nu le-am cunoscut si totodata eu cred ca NU Boc l-a demis pe Baconschi…..
    sint multe lucruri care nu ajung la suprafata din varii motive….

  97. cititi si sper ca o sa va placa (nu trebuie sa va placa totul !!)

    http://www.decatorevista.ro/frate-te-iubesc/

  98. nu este adevärat, , minciunile despre igas, le-a insirat ponta.

    azi igasi a vorbit cu jurnalistii, a spus, sunt minciuni sfruntate, spuse de dl- ponta.

  99. Seara bună, copaceni! 🙂

    Cred că nu „cartonasul roșu” pentru Baconschi este așa jenant, cât cedarea în fața „revoluționarilor pe puncte”!
    T Bac a comis ceva ce aduce în memorie pe Ilicescu și „golanii” lui, tot în aceeași piață, no?!
    Și nu uitați, o fi el Boc de cioc-boc, da’ parcă nu cu prea mult timp in urmă și-a pierdut tatăl!!!

  100. @old, am toata simpatia ptr pierderea personala suferita de Emil Boc dar nu am nici un fel de intelegere ptr cedarile in fata „revolutionarilor”. Cateodata mie mi se pare ca Boc este complet depasit de evenimente.

  101. clemy,
    exact.
    L-a auzit cineva pe Igas explicand din ce ratiuni au fost lasati inca din prima zi sa manifeste la huliganiada atatia insi, fara AUTORIZATIE ?
    L-a intrebat cineva cum se justifica jena jandarmilor de a-i imprastia pe manifestantii care ocupasera Piata Universitatii fara a avea AUTORIZATIE?
    Oprescu nici nu mai trebuia intrebat.
    El, ca primar al capitalei si indrituit pentru a acorda AUTORIZATIE de protestant 😆 oricui era dispus sa-si atarne o pancarta de gat, era ocupat cu operatia de ejaculare a unui polip care amenintza sa atace nedemocratic si vituperal fundul unui fost prezidentiabil cu cucuvea.
    Ca sa nu mai spunem ca Oprescu este independent.

    Deci nu-l mai numaram si pe el. :mrgreen:

  102. Skorpi

    Ciumpalacul NU este a lui Baconski. Este o dezinformare la grămadă.
    Redau mai jos textul lui Baconski:

    “Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democraţiei de macadam au spart, incendiat, bătut şi au aruncat cu piatră cubică. Nu ştiu dacă au dus democraţia până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu. Să fi declanşat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu şi Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?

    Habar n-am. Ştiu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic
    Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.”

    Undeva am auzit că Baconski ar fi fost pe lista de remaniere deja. OK. Sînt poate de acord și cu asta dar nu mi-a plăcut modul în care a părăsit scena. Ăsta nu este un motiv. Aici mai putem discuta. 🙂

  103. Si eu zic la fel Viq
    este o detonare controlata in amanunt, in etape (cu replici) a unui altcumva mult mai periculos cutremur.

    la final vom vedea ce mai ramane din constructia lor (sper pentru cei ramasi inauntru 🙂 sa nu ii acopere molozul, nu de alta , dar nu sunt un om razbunator).

  104. filadel,
    intrutotul de acord cu textul, atit cu continutul, cit si stilistica…
    adevarul este mai complet si nu-l stim noi.
    momentul ales este poate execrabil

  105. @filadel, si citind postarea lui Bachonski vedem ca nu a spus nimic jignitor si neadevarat. Dar, era de multisor pus pe o lista curemaniabili si in emotia creata de toata „revolutia” a fost gasit tap ispasitor iar modalitatea de demitere a fost absolut oribila. Pacat.

  106. Cristian, 😆

  107. e greu si incorect sä-l tocäm pe boc,ce presiune si ce greu a luptat
    pt, fiecare lege, pt. fiecare institutzie.

    eu am tot respectul, altul in aceastä perioadä de crizä, nu se descurca.

  108. @skorpion, si atunci, care a fost motivul demiterii? Daca am cazut de acord asupra faptului ca ceea ce a scris Bachonski nu continea nici un fel de jignire la adresa poporului protestatar si ca momentul si metoda aleasa a fost execrabila? Mie nu mi se pare deloc in regula intreaga afacere.

  109. Emil Boc!

    Eu te susțin în continuare, fratele meu, dar termină odată cu pomenile pentru (și-acum citez din Baconski) mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.

  110. In fine. Pauza mea se apropie de sfarsit. Ma duc catre clase. Ne citim mai tarzior.

  111. @filadel, absolut exact. Asta a fost „marea jignire” adresata poporului. Jalnic mod de a incerca sa obtii bunavointa urmasilor ideologici ai lui Dej si Ana Pauker.

  112. @clemy,

    + altele….
    dar momentul ales este execrabil, ma repet.

  113. Buna seara,

    Sunt de acord cu Skorpy. Boc nu l-a demis pe Baconski de capul lui. Mai cred asa cum am spus-o mereu, nu e de gluma. Opozitia are de partea ei toata mass-media din Romania. PDL-ul din punct de vedere al mass-media din Romania, zici ca e opozitia din anii 2000-2004.

  114. skorpion,
    ceea ce spui tu, cu „adevarul pe care nu-l stim noi” si bla, bla, bla… ce inseamna asta?
    Chiar trebuie sa justificam gafele unora prin teoria conspiratiei?
    iar lipsa de transparentza a masurilor luate de responsabilii statului roman trebuie sa o luam drept o securizare a informatiilor, ceva sperios si secret, de devoalat eventual peste 100 de ani?
    Eu cred ca de fapt suntem lasatzi orbetzi cu buna stiintza.
    Sub masca bunelor lor intentzii noua ni se da cu flit.
    Si asta tocmai pentru ca numai „huliganii” ies la protest, iar noi, ca oameni de buna credintza, suntem cunoscutzi de catre ei ca ne refulam umorile numai pe net, asteptand episodul urmator dintr-un serial „Tanar si vesnic nelinistit” in care ni s-a rezervat rolul figurantului.

  115. Mihaela, Skorpi

    Atenție! Sîntem de aceeași părere dar pare că discutăm în contradictoriu. 😆

  116. Luminita, a fi sau nu conspiratie. Dar daca e , si eu cred ca e – suna interesant.

    Eu imi tot adaptez interpretarile evenimentelor in largul context al presupunerii ca TOT CE VEDEM este o detonare controlata in amanunt.

    Sunt curios daca va fi Cristi Diaconescu ministru de externe.
    Iar demisiile liberalilor vom vedea cum vor fi incadrate in planul general.

    Ce am vazut pana acum este ca Jandarmeria dar si serviciile secrete au mutat fara eroare.
    Chiar stau sa ma intreb daca mutarile opozitiei au fost prevazute in amanunt(adica au fost usor predictibili) sau au fost luate in calcul multe alte variante.

    Oare cat de bine (pe cate mutari inainte) s-a studiat acest joc de sah politic si social?

  117. hi hi hi hi … cum o fi atmosfera inauntru in „centrul de comanda”

    ne-or citi si pe noi ? 🙂

  118. Crin Antonescu nu ar trebui să mai poată intra decît ca vizitator în parlament. De asemenea NU ar trebui să mai aibă nici o funcție publică în această țară. Istericul plm.

  119. Am vazut duminca o reclama pe PRO-TV unde se spunea „cuvantul este arma mortala” . Asa este.
    Posesorii armei mortale-cuvantul, platiti cu ciosvarte din imensele averi ale celor imbogatiti peste masura din nerusinata spoliere a acestei tari, spoliere la care am asistat pasiv cu totii, s-au dovedit a le fi slugi foarte credincioase.
    Ale cui sunt principalele posturi de stiri, inclusiv B1, principalele jurnale din Romania ? Ale celor mai bogati oameni din aceasta tara. Atunci cand n-au putu s-o faca direct au facut-o prin intermediari. Capetele luminate din Societatea Civila au tacut malc.
    Din pacate
    – cand opozitia de azi este tratata in mass-media de la noi, asa cum a fost tratata cand era la putere (vezi PSD-ul lui Nastase si PNL-ul lui Tariceanu) si anume, vizibilitate maxima- mereu pozitiva, niciodata negativa ;
    – cand i se trec cu vederea toate derapajele, asa cum s-au trecut cu vederea ultimele declaratiile iresponsabile ale lui Ponta si madamei Plumb, necatadicsand nicio televiziune sa le redea declaratiile 24 din 24 de ore, din momentul in care au fost facute ;
    – cand nu se explica nicaieri ca acest guvern asa nevolnic cum a fost, a reusit sa micsoreze deficitul bugetar si a trecut, intr-adevar pe o minima crestere economica, dar a trecut si ca n-ar fi tocmai intelept sa-l dam jos cand mai sunt cateva luni pana la alegerile la termen, ca asa vrea opozitia;
    – cand nu se spune pe vreun televizor, ca nu e normal sa cada un guvern doar ca vor, 4-5000 de romani, care ies in strada in toata tara;
    – cand se incurajeaza demisia in bloc a USL, asa cum l-am vazut pe Turcescu, fosta sluga a lui Vantu plantata in B1 (unde ca pe vremea cand era la irealitatea, cheama doar unul de la PDL, cand Guvernul este format din 3 partide iar pe tel. intervine singurul udemerist contra, Frunda) cum ca demisia in bloc ar fi un gest simbolic si puterea va trebui sa tina seama de de acest gest, atunci jocul s-a incheiat . Sper din toata fiinta mea, sa n-am dreptate.S

    Romanii au avut o sansa odata cu venirea aliantei DA la putere si a lui Traian Basescu, presedinte. Am ratat-o cu totii.
    Cei care ne-au jefuit de 20 de ani incoace isi freaca mainile de bucurie. Au invins toata Romania. Si pe cea iubitoare de USL si pe cea neiubitoare de USL. Cu armele sofisticate pe care le-au avut nici n-a fost asa de greu.

  120. filadel,
    ce sa ne mai miram?
    Toti au vorbit ca sa fie auziti pe televizor.
    Ei intre ei isi cunosc discursurile pe de rost.
    Si noi lor.
    Asta e culmea ironiei- noi stim ca ne sfideaza, ei stiu ca nu-i luam in serios.
    Si totusi spectacolul continua.
    Si dinspre ei, si dinspre noi. 😯

  121. Mihaela,
    excelent ai redat spectacolul.
    Mi se parea atat de evident si mie incat nu mi se mai parea necesar sa o spun.
    Da, de la celebra „Cu televizorul ati mintit poporul”, care-si avea rostul atunci, la inceput de „90, s-au insinuat in mentalul telespectatorului intr-atat incat au reusit sa-i infranga liberul arbitru si neuronul de veghe din lanul de secara, ca sa zic asa.
    Astia merita dispretul vesnic si sutul in fund cat mai curand.
    Astia, adica mogulii massmedia.
    Altfel vom trai intr-o rezervatie zoologica in care de cateva ori pe an vom fi fugariti ca mistretii lui Tiriac in bataia pustii.

  122. Ca au gresit PDL-istii ? Neindoielnic. Dar nu pot sa ma fac va nu vad ca guvernarea lor a fost foarte grea. Nu mi-ar pasa deloc daca n-ar mai fi la putere, daca ar fi o alta varianta cat de cat onorabila si cu sorti de izbanda. Numai ca nu e. De aceea se si grabesc leprele astea si sustinatorii lor cu alegerile.. Ca sa nu apara.
    Cand ma gadesc ce sta sa vina peste noi, in lipsa unei alternative viabila, ma ia cu mare spaima.

  123. Da, Lumi, vezi sa nu. Deocamdata sutul in fund l-am luat noi.

  124. mda… o luat-o pe aratura toata treaba… ca e bine, ca nu e … nu ma pronunt…
    faptul ca puterea nu vrea reformarea parlamentului e insa dureros… atat referendumul (cu care personal nu sunt de acord, dar nu eu decid ci poporul) cat si faptul ca nu vor sa isi dea demisia si sa se supuna votului popular….vot care doar el poate oferi o schimbare si un aer proaspat atat de necesar, e trist… nici nu mai are importanta ca arbitrul, presedintele, tace, de parca ar fi implicat direct… deja tacerea asta profund anti-constitutionala si partinitoare e atat de trista incat nu mai merita discutata (doar atat: presedintele trebuie sa dreaga treaba… asta e o atributie constitutionala, fie termina cu legislativul asta, fie cu executivul, alta e lasitate cat timp el nu e si nu trebuie sa fie, direct implicat ci doar sa ofere o solutie…si repede daca e sa ne luam dupa agentiile de rating)…
    usl is joaca cartea, da… daca is dau demisia au un plus pe care puterea nu il mai poate recupere niciodata… daca nu o fac, ceea ce sincer cred, tind sa devina penibili…

  125. oricum, si spune asta un anti-pdl-ist, trebuie o lolutie… repede… si aici intervine Basescu…

  126. *solutie nu lolutie ….desi lolutie suna corect :)))

  127. noua republica… hmmm…hmmm…???????????????????

  128. Mihaela
    poa să vorbească ciumpalacu (în parenteză Crin Ochi de pește mort Antonescu) cît vrea (poate să-și lase și mustacă ca Hitler) dar dacă din cauza vorbelor lui iresponsabile crește euro și io nu-mi mai pot plăti rata la bancă îl pizdui de nu se vede. N-a văzut moaca lui demonstrație împotriva opoziției cum i-oi opune io. Bastard nenorocit!!!

  129. Si da, jurnalistii si redactorii tv ar fi putut sa schimbe lucrurile in bine, ar fi putut sa scrie si sa faca emisiuni despre cum justitia amana verdictele in cazurile de coruptie, despre cum politististii sunt mana in mana cu mafia drogurilor sau a traficantilor de carne vie,
    despre cum se distribuie fondurile europene si banii de la buget…..
    Presarii insa au ales sa manance din troaca porcilor, in loc sa puna presiune pe institutiile statului, in folosul catateanului.
    Nu le gasesc nici o scuza, nu au actionat cu pistolul la tampla, ei au ales sa fie lasi si obedientzi, cei mai multi dintre ei.

  130. @filadel… asta e buba… economia… si nu e doar crin cum nu e doar basexcu…oricat fiecare dintre noi si-ar dori asta acum, partinitori fiind… asta cred, daca tot e vorba de dialog…

  131. picam ca prostii…iar… de asta ma tem… noi nu avem institutia lobby-ului pe fata… ce se face in termeni coorporatisti pe sub mana te-ai mira… uf…

  132. si riscul cel mai mare, al naibii de mare… dan diaconescu, prm, noua dreapta, cine stie ce comunisti si alte baliverne… in situatii din astea toti nebunii castiga… doar nebunii castiga

  133. cred ca am fost suficint de neutru si serios daca nu chair sever, pentru ca sincer… ma tem nitel…

  134. filadel,
    vrei sa-i spui tu lui Purligaru ca s-a inchis sezonul la pupat singur in fund ?
    Asta ca sa fiu totusi politicoasa o spun.

  135. @luminita… mersi fain… bravo… de aiai dau oamenii cu pietre… is riscuri mai mari aci decat orgolii personala… asta cred… e vorba de timp, oricare ar fi solutia… dar daca nu ma fac inteles,… am plecat… sarut mana…

  136. Lumi
    Au ales sa fie obedienti ? Nu ! Au ales sa fie slugi din cauza de mici privilegii, pe langa cele ai stapanilor lor, mizilicuri.
    Nu vad nicio diferenta intre ei si activistii de partid de pe vremea lui Ceasca, Absolut niciuna. Si aia se vindeau pentru cateva privilegii in plus.

  137. @Mihaela… acelasi lucru se spune si despre voi… din fericire suntem toti oameni… dar e bine, ne uitam la tv, ascultam de unu si de altu si ne certam… si la asta se ajunge…

  138. desi cearta e parte in democratie, ce naiba…

  139. p.s. tineti minte ca niciodata nu v-am acuzat de partizanat nejustificat ideologic… atat!

  140. Filadel, nici nu banuiesti, cat as vrea sa te cred. Nu prea pot.

    Pentru ei lucreaza tot ce e lider de opinie in tara asta. Sunt inconstienti cu totii. La unii banul, la altii ura…… le-a luat ultima farama de ratiune.
    Repet, nu e de gluma. Din tot sufletul imi doresc sa nu am dreptate.

  141. Purly

    vezi?! De-aia nu sînt nici eu nici tu prim ministru. Am fi prea duri. Ne-am băga picioarele prea adînc în cururile astea cică rupte de foame, mai nou monarhiste, etc. Am fi fost probabil răsturnați de „mișcarea” populară. N-am fi fost nici unul dintre noi în stare să le explicăm că protestul lor este cel care-i va pune la pămînt. 😦

  142. desi, fil, e mai complexa treaba si stii ca asta cred… dar e bine oricum… ma bag la nani… vorbim main… din Franta 🙂

  143. *maine nu main

  144. Purly
    pe bune. Avem vederi foarte asemănătoare despre cum am putea ieși din marasmul economic (cu deosebiri neesențiale) dar nu ne-ar folosi la nimic în fața unui zid care strigă numai jos și niciun sus.

  145. Filadel,
    Daca o sa-ti creasca eur0, o sa strangi din dinti si o sa achiti ratele, pentru ca n-ai sa ai ce sa faci.

    In timpul asta vinovatii de serviciu, ca de obicei „Basescu si camarila”
    Lumea, ce va face lumea nervoasa, va vota USL, intr-o mare frenezie.

  146. Filadel, la ratele mele la bancă mă gândesc și eu. Atunci să mă vedeți pe baricade.

  147. de aia trebuie vorbit…eu sincer ma gandesc sa intru in joc, cumva, mai devreme sau mai tarziu… indiferent ce se intampa, acest blog va fi sprijin… stii si asta… 🙂 divergentele iti arata goluile tale dar in special elementele pozitive ce leaga oamenii de buna credinta… somn usor…

  148. Mihaela
    uite încă unul ca și mine (DJ-ul). O să vadă atunci cr(et)inul ce n-a văzut Parisul (apropos de Purly care e mare jmeker european 😉 ).

  149. Ies si eu ca mai am de pus la punct una alta,

    Noapte buna, copaceni

  150. @mihaela,
    stai calma, lumea nu va vota cu usl-ul, ci va vota cu pp-dd-ul
    :mrgreen:

  151. Purly

    după toți oamenii pe care-i cunosc pe acest blog tu mi-ești cel mai simpatic. Nu glumesc. Spre deosebire de alții ai creer. 🙂

    Ești capabil să-ți recunoști limitele? Ești de-al nostru.

    Recunoști cînd o iei pe tarla? Idem.

    Ești încăpățînat? Ești normal. Toți sîntem niște încăpățînați aici. Nu putem accepta pîlnia de turnat în creeri, peria de frecat neuroni.

    Belești ochii în loc de altceva? Ești valabil.

  152. N-am vazut comentariul asta al Luminitei

    dictatura justitiei,
    nici pe noi nu ne impiedica nimeni sa iesim in strada la o contramanifestatie, impotriva celor care au confiscat deja protestele, putem striga si noi “Aplicati Referendumul din 2009″, de pilda.
    Eu as invoca scuza ca sunt in alta tara, voi ce scuza aveti?

    Niciuna Luminita.

    Cnd am spus ca soarta m-a aruncat sa-mi duc traiul si malaiul aici, n-0m zis-o cu aer de superioritate. Am zis ca mi-a dat si mie toate caracteristicile neamului in care m-a aruncat.

  153. fratilor, dJ, filadel & altii,

    eu as iesi in strada Nu pentru ca mi-a crescut rata la banca, nu pentru ca buzunarele sint goale, nu pentru ca muncesc efectiv ca-n occident si cistig ca-n orient,

    eu as iesi numai daca este vorba de un miting care sa arate percutant racilele, ticalosiile, incompentele din sfera justitiei, in special la judecatori & csm,

    as iesi in strada pentru 300 parlamentari + parlament unicameral…

    as iesi in strada pentru terminarea definitiva a aminarilor de procese cu mii si mii de zile, care se termina cu un fis total….

    pentru buzunarul meu personal NU voi iesi niciodata!!!

  154. Noapte buna, Lumi.

  155. Gata Skorpi. Ne-ai pus la pămînt. 🙂
    Închipuie-ți, în generozitatea ta, că dacă eu cad (care țin în spate bujetari burtoși) vor cădea toți cei în lanțul care urmează de la mine. 😆

    So. Ceea ce vreau să spun nu e că eu sînt învins ci că tot lanțul se duce dracu și asta NUMAI din cauza unor VORBE aruncate la plezneală de către doi dobitoci de la useleu. E un clișeu care se repetă cam de 2 milioane de ori. Asta am vrut să spun.

    Tu poți să stai acasă. 😆

  156. Cristian

    ..…Chiar stau sa ma intreb daca mutarile opozitiei au fost prevazute in amanunt(adica au fost usor predictibili) sau au fost luate in calcul multe alte variante…

    Raspunsul meu la intrebarea asta ar fi „DA”. 😀 😀 😀
    Un profesionist cam asa face. Cunoaste in amanunt si ia in calcul si alte variante, inclusiv „Dama cu camelii” a lui Jean.

    Vad ca nici unul nu s’a gandit cu ocazia plecarii lui Baconschi ca NR are nevoie de oameni 😉
    Vedem !

    PS.
    Maine am liber. Trebuie sa dau o fuga la ambasada dar poate dupa amiaza o sa am putin timp sa te contactez pe mail. Vreau sa te intreb cateva amanunte despre proiectul de dincolo.

  157. Da, Skorpy, numai ca pe tine, pe mine, nu ne cheama nimeni. Si cand ne-a chemat pentru Monica Macovei, cati am fost ?

    Am sa-ti dau niste explicatii. Mi le-ai cerut duminica. Am venit tarziu acasa. Le-am vazut azi dimineata. Ma grabeam. De fapt cam acum trebuia sa vin acasa. M-a enervat asa tare Turcescu ca am plecat sa dau de voi.

    Ce am vrut sa spun duminica si am spus prost, de n-ai inteles nimic ?
    Ca intru in contact cu destul de multa lume si multi mi-au spus ca nu mai dau tv.pe posturi stiri pentru ca este foarte deprimanta apocalipsa ce se vede de acolo. Nu ca prietenii mei si ai tai care se uita la acele posturi.
    Am spus ca nu pun zmbetel ca nu e chiar o bucurie sa-ti pierzi prietenii de-o viata, fara sa fie vina ta. Nu stiu daca tu i-ai pierdut. Eu am pierdut cativa prieteni de familie din cauza de realegerea lui Basescu si n-a fost nicio bucurie. Nici pentru mine si imi place sa cred ca nici pentru ei.

    Iti eram datoare aceste explicatii.
    Noapte buna, Skorpy.

  158. filadel,
    faci misto de mine…
    OK!
    🙂

  159. Filadel, TU sa ai dreptate, TU si numai TU ! ! ! !

    Noapte buna, Filadel.

  160. filadel, 23:07,
    n-am prins intelesul.
    Raman cu o sechela la faza asta.
    Daca ai putea sa mai revii cu niste semne de punctuatie, eventual, ar fi bine. Ca sa nu fie mai rau. 😉

  161. @mihaela,
    te inteleg perfect,
    din cauza unor discutii interminabile la telefon si email saptamina trecuta pe tema „infamului” de Basescu (asa l-a gratulat unii din prietenii mei buni), sint in curs de a pierde doi prieteni de liceu.
    asta este!
    nu pling!

  162. @filadel,

    pentru o idee as iesi in strada, asta voiam sa spun,
    as iesi in strada pentru ca, macar, tinerilor care au preferat sa ramina in Ro, sa le mearga mai bine peste 10-20 de ani ……

    asa cum a fost mitingul pentru MMacovei mentionat de ~mihaela mai sus..

  163. Mihaela,
    noapte buna!
    si celorlati, deasemenea.

  164. Skorpi
    te-am înțeles și nu m-am îndoit de tine. Era o egzbligație pentru cei care citesc acest blog și vor să înțeleagă.

    Cu ieșitul în stradă nu e o problemă. În 2007 am fost printre cei care au pornit, de pe HotNews, mitingul proBăsescu. Bine-nțeles că am fost prezent și la Universitate și la parlament.

    Luminița
    ce n-o fo de înțeles în ce-am zîs?

  165. Ultima și-am plecat:

    Mircea Toader și Ioan Olteanu să plătească din banii lor pleștile „revoluționarilor” dinastici. Am zis.

  166. Viq
    Cand poti – te rog.

  167. @ Clemy, ai cam pierdut trendul Istoriei româneşti. Se merge acum înspre doctrină şi Carta statului regalian românesc. Numai bine,

  168. Al naibii „trend”!
    „Stat regalian” – iar ati gasit o formula care „suna ca dracu”.

  169. „regalian”, da, suna ca o duda care ragaie. :mrgreen:

  170. Resuscitarea scenariului “CAPITANUL LUPOI” (“ARMATA E CU NOI”, urmeaza sa-si resusciteze Ion Ilici Iliescu “TERORISTII CARE TRAG DIN ORICE POZITIE”)

    Ursul și vulturul cădeau în picaj de pe cea mai înaltă creastă. Pe la jumătatea înălțimii, vulturul îl intreabă: “Ursule, tu știi să zbori”? “Nu”. „Cool, man”!!

  171. bunä dimineatzä.,
    AM VÄZUT FILMULETZUL, CU ACEL TANÄR TRÄDÄTOR; DIN ARMATÄ:

    DAR DESIGUR IN ADEVÄRUL; ESTE SCRIS JUMATE DE ADEVÄR: TANÄRUL A SPUS CLAR:

    AM FOST INSTIGAT SÄ STRIG CONTRA PRESEDINTELUI:
    asta nu scrie in adevärul.

    voiculescu-SRS, a creiat un alt calafat, ca sä aibä dece ula lumea.

    asta e opera lor.se auzea de mult cä fac ceva .

  172. regățesc este mai bine?
    🙂

  173. skorpion,
    „racnetul carpatilor”cu filtru sau fara, la alegere. 😆

  174. @purly. Sa admitem ca peste X luni de guvernare USL situatia nu e mai buna (e cumva incredibil?, daca da, nu citi mai departe!). Ies protestatari in strada. Va demisiona Ponta, Ipo-Crin si vor fi alegeri anticipate? vor zbiera moguviziunile? Groaza mea e ca NU! NB. si ca sa demontez un alt basm USL-ist: guvernul de tehnocrati ai Italiei nu a gasit nicio solutie si sunt greve general, iar In Spania a mai crescut somajul cu 2%. La noi se vede invers!

Lasă un răspuns către dictaturajustitiei Anulează răspunsul