22 decembrie: stranii coincidente

Ciudata coincidenta prin care motiunea de cenzura depusa de USL, motiune intitulata pompos „Dupa 22 de ani, democratia in pericol”, sa fie discutata tocmai azi, 22 decembrie cand se implinesc exact 22 de ani de la fuga lui Nicolae Ceausescu din cladirea Comitetului Central asaltat de masele de demonstranti.
Nu stiu daca motiunea de cenzura a opozitiei va trece sau nu. Inclin sa cred ca cel mai probabil va esua dar nu acest aspect este important ci faptul ca de soarta democratiei romanesti se vaita tocmai PSD, partid al carui lider de facto este Ion Iliescu, omul care a profitat in mod direct de disparitia ultimului secretar general al PCR. 22 decembrie 1989 a fost o zi ciudata care a marcat oficial sfarsitul regimului Ceausescu si in care la adapostul confuziei care a domnit sa permita lui Ion Iliescu sa acapareze puterea politica cu complicitatea armatei si a fortelor de securitate. In dimineata zilei de 22 decembrie fortele MApN ii erau inca fidele fostului secretar general al PCR dar dupa decesul suspect al generalului Milea, si cu ajutorul generalului Stanculescu, armata „intoarce armele”. In aceeasi dimineata, la sfarsitul schimbului trei al marilor complexe industriale, secretarii de partid pe unitate incoloneaza oamenii si ii trimit catre centrul Bucurestiului. Dupa „caderea” sediul CC, a urmat asaltul televiziunii nationale cand un grup de revolutionari au anuntat fuga lui Nicolae Ceausescu.

Entuziasmul miezului zilei s-a transformat in confuzie si in teama odata cu lasarea serii. „Teroristii” a caror existenta nu a fost niciodata probata au fost folositi ptr a da legitimitate unui grup politic, formarea comitetelor de bloc, de strada ptr apararea impotriva „teroristilor”, inarmarea civililor in acelasi sens, au creat confuzie si panica in randurile populatiei. Isterizarea populatiei a fost principala cauza a victimelor post 22 decembrie iar vinovatii ptr starea de tensiune alimentata permanent de diverse personaje prin intermediul Televiziunii Nationale (zvonul otravirii apei curente, chemarea oamenilor ptr apararea televiziunii de un dusman invizibil, etc) nu au fost niciodata pedepsiti asa cum nici un singur terorist nu a fost prins niciodata. Si la adapostul intunericului si a luptelor de strada dintre armata si un inamic nevazut, Ion Iliescu si grupul sau au preluat linistiti fraiele puterii si au triat oamenii de care aveau nevoie din fosta conducere a PCR.
Este deci ironic ca PSD se pregateste sadeplanga starea democratiei romanesti cand Ion Iliescu se face vinovat nu doar de uzurparea unei miscari de revolta populara autentica dar si de pierderea a unui deceniu de progres economic prin actiunile domniei sale si ale partidului condus de el. Sigur, Ion Iliescu a profitat de faptul ca in decembrie 1989 in Romania nu exista o opozitie democrata articulata formata dintr-un grup dizident care sa se fi impus in constiinta populatiei ca alternativa politica. Marea vina a lui Ion Iliescu a fost aceea ca prin mineriada din 13-15 iunie a impus cvasiizolarea politica si economica a Romaniei pe plan european. Din punctul de vedere al lui Ion Iliescu si a grupului sau aceasta izolare a fost benefica caci a permis consolidarea puterii politice si imbogatirea oamenilor apropiati regimului. Romania a pierdut aproape 10 ani si de abia acum se afla intr-un stadiu intermediar al statului de drept iar economic este cu mult in urma altor tari est-europene. Drumul sinuos al noii Romanii a inceput in 22 decembrie 1989 si cu chiu cu vai tara a reusit sa scape din cateva hartoape politice.
Clemy