Daily Archives: decembrie 10, 2011

Furtuna politică vine de la Bruxelles

Deciziile recentului Consiliu European de la Bruxelles au consfințit decizia statelor membre de a consolida disciplina financiară, cerința ca statele membre ale acestei noi forme a UE, și implicit a zonei euro, să își înscrie în propriile constituții o regulă de aur a unui deficit bugetar de maxim 3% din PIB, și autorizarea Curții Europene de Justiție de a supraveghea respectarea acestor angajamente merită analizate cu atenție.

Faptul că Germania a reușit să impună principiul „regulii de aur” nu este un lucru rău iar pentru România este o șansă nesperată de a-și pune ordine în finanțele publice. Ceea ce a obținut Germania a fost o primă condiție pentru ca Europa să înceapă să se desprindă de trecutul pomenilor sociale de tot soiul. Măsura vizează în primul rând tentativa de salvare a monedei unice iar disciplina financiară și „tăierea” cheltuielilor reprezintă un prim pas pe acest drum. Sigur, austeritatea bugetară singură nu poate scoate UE din recesiune, dar cel puțin asigură asanarea finanțelor publice. Ceea ce nu este puțin.

Rămân însă alte probleme cărora Consiliul nu a fost în stare să le găsească un răspuns. Două sunt în acest moment aceste necunoscute: de unde vor veni banii pentru ajutorarea țărilor cu probleme în condițiile în care Germania nici nu vrea să audă de eurobonduri, și care vor fi politicile menite să relanseze economic un continent aflat în letargie.

Marea Britanie a refuzat să accepte acest nou acord al UE pentru bunul motiv că nu este de acord cu ideea taxării tranzacțiilor financiare. O idee pe care am considerat-o întotdeauna nefericită și ca având un potențial enorm de a adânci și mai mult problemele financiare ale Europei. Cel mai vehement acuzator al premierului britanic s-a dovedit a fi Mario Monti, noul prim ministru al Italiei, acest leagăn al frugalității bugetare și a cărei cifră exactă a datoriei publice nu o cunoaște nimeni, care la adăpostul deciziilor impuse de doamna Merkel a vorbit de „autoexcluderea” Regatului Unit. Atâta curaj doar în rândurile gintei latine se putea găsi.

La București însă vestea semnării de către România a acestui nou acord a provocat o furtună în mintea și așa tulburată a lui Victor Ponta care s-a repezit cu declarații prin care s-a pronunțat împotriva modificării Constituției în sensul dorit de UE, de Germania în special. „Nu putem să modificăm Constituția cu un Parlament în care sunt trădători ca UNPR„, a precizat liderul PSD care a urmat apoi pe linia de acum cunoscută: modificarea Constituției doar după ce vor fi organizate alegeri anticipate. Și bine-nțeles a reluat și altă idee aceea a unui grup tripartit format din reprezentanți ai Guvernului, BNR și ai opoziției „pentru a discuta problemele României”. Aceasta a fost declarația dată agenției Hotnews ca apoi președintele PSD să-și schimbe părerea și să declare pentru Agerpres că ar fi de acord cu modificarea Constituției în sensul cerut de UE dar s-a arătat nemulțumit că nu au avut loc consultări pe marginea acestei probleme. „Suntem puşi în faţa unui fapt împlinit – acela de a accepta o decizie faţă de care nu au existat consultări în ţară şi dezbateri largi cu societatea civilă şi cu opoziţia„, a susținut copreședintele USL. Domnul Ponta încearcă să prostească lumea. Traian Băsescu a încercat în repetate rânduri să aibă discuții cu liderii USL dar aceștia au refuzat orice discuții și au preferat să recite mantra alegerilor anticipate.

Victor Ponta se agită pentru că începe să înțeleagă un lucru simplu: UE nu va accepta ca și alte state să o ia pe drumul Greciei și al Italiei și este în special îngrijorată de potențialul cheltuielilor populiste din partea țărilor din blocul estic. Iar pentru PSD, care și-a făcut strategie electorală din promisiunile privind majorările fără limite ale pensiilor și salariilor bugetarilor, deciziile de joi noaptea de la Bruxelles au căzut cum nu se poate mai prost. USL care a scos oamenii în stradă, care a acuzat măsurile chinuite de austeritate financiară ale guvernului Boc și care până deunăzi susținea că în Europa nu este nici un fel de criză și că problemele României sunt exclusiv creația „regimului Băsescu”, se vede în situația de a alege două soluții perdante: fie acceptă fără să crâcnească modificările cerute de Bruxelles și de președinte și rămâne astfel în imposibilitatea de a-și continua strategia electorală (și așa aflată în impas) sau se opune și riscă izolarea internațională și pune țara în pericol de a nu mai primi ajutoarele financiare europene. Este capătul unui drum pe care s-au avântat plini de inconștiență liderii opoziției care au crezut că vor putea să prostească organismele internaționale, să profite de finanțările europene, să dea drumul mai întâi promisiunilor electorale și apoi ale băierelor pungii statului fără a fi trași la răspundere de nimeni. Odată acceptată cerința UE, disciplina și autoritatea bugetară vor deveni literă de lege, PSD și PNL pierd definitiv argumentul potrivit căruia „criza” este doar o creație a incapacității actualului guvern.

Mărinimos, președintele Băsescu a anunțat că va convoca partidele pentru discuții informale asupra celor petrecute joi noaptea la Bruxelles. Sunt curioasă dacă Victor Ponta și Crin Antonescu vor onora cu prezența aceste consultări.
Decizia de la Bruxelles este și confirmarea unui lucru pe care îl scriu de mai multă vreme, și anume că România va avea de luat decizii grele și dureroase și că va trebui să le ia în cunoștință de cauză. Presa românească descoperea ieri atât posibilitatea ca moneda euro să se prăbușească (și înclin să cred că această perspectivă a rămas la fel de probabilă) cât și faptul că în Europa se conturează un nou pol de putere, Germania. Mass media autohtonă se face vinovată de a fi dezinformat în permanență populația și de a fi lăsat doi lideri de partid a căror capacitate de înțelegere a evenimentelor internaționale este limitată să creeze o imagine distorsionată a problemelor reale cu care se confruntă țara.

Clemy

PS: și în timp ce Victor Ponta urla împotriva deciziilor Consiliului European, un alt lider al PSD, Liviu Dragnea, filozofa pe marginea importanței consultării electoratului. Citez: „O să organizăm un gen de acţiune prin care probabil că o să chestionăm românii în legătură cu candidaţii pe care noi vrem să-i susţinem atunci când vor fi alegeri (…) Nu pot da detalii acum fiindcă nici noi nu avem acum foarte clar în minte„.

Atâta adâncime de gândire rar mi-a fost dat să citesc și această afirmație poate să stea strălucit în panteonul expresiilor de genul Ion Bobu „Am fost un dobitoc”. Mai mult, îndrăznesc să propun ca acest gen de afirmație politică să fie de acum înainte pus sub eticheta „Sunt prost și sunt mândru de asta„. Cine ar fi crezut că bietul Mircea Geoană o să înceapă să fie perceput ca un adevărat Ceahlău al coerenței politice a opoziției.