Crin Antonescu amenință că dacă … nu știu ce (motivul nu contează nici cât starea vremii de alaltăieri) nu se mai duce la ședințele din Parlamentrul român al României.
Wow !
Suntem terminați !
Domnul medic care e primar (sau primar care e medic) a găsit soluția pentru salvarea mediului : la nivel național căsăpit/vândut brazi numa’ unu și unu, la nivel local ars electricitatea „ecologic” cu 2 milioane jumate de becuri. Înainte de Crăciun va dezinfecta toți răhățeii plantați de câinii fără stăpân și de pisicile fără stăpâne din orașul fără propietar.
Pentru a deveni un artist în domeniu, un „Caragiale II”, e suficient să fii un reporter „cuminte” și să reproduci cât mai fidel trăznăile actuale și să dai cu grijă indicațiile de regie.
Problema este însă că cine naiba mai râde la spectacolul pe care l-ai putea prezenta publicului deja acrit de spectacolul REAL, 24/7 cu care e intoxicat efectiv de luni ce se numără în ani ?
Fie el cât o fi de bun, când e prea mult își pierde aroma, gustul, valoarea și savoarea.
Umorul își are o rădăcină vitală în exagerarea ușoară, în spiritul caricaturizării a unor atitudini/acțiuni care sugerează trăsături de caracter. Pe acolo se naște și satira cu tentă predominant moralizatoare altoită pe trunchiul umoristic. Cum poți caricaturiza/exagera ceva ce depășește deja propria caricaturizare ?
Au exagerat până la grotesc deja.
Te dezarmează. Cum să mai „faci mișto” de chiulăul nr. 1 al națiunii când el cu gurița lui spune la televizie că …. o să intre în grevă 🙄 🙄 🙄 🙄
Ți-a furat poanta. Ți-a anulat tot hazul ….
Cu orice ai veni după o asemenea capodoperă de replică televizată, ești fad. Slab. Inodor, insipid și incolor.
Cealaltă catastrofă umană ce își joacă rolul vieții pe sticlele televizoarelor, ba îl ia în brațe pe nefericitul de Papandreou, ba recită liniuțe și bastonașe din abecedarul politic despre sângele înaintașilor și albastrul cerului de sub drapel, de te usuca de orice idee hazoasă. Rămâi scofâlcit ca o vișină după ce s-a „vișinat” de 3 … 4 ori succesiv în „damigeana de aur” și cu tot atâta aromă ironică.
Cei pe care-i vedeam rezonând asemeni mie la opera marelui dramaturg, îl ilustrează superb pe scenă și-l înjunghie parșiv în culise.
Într-o interpetare excepțională de-a dreptul, Mircea Diaconu ilustrează aproape la perfecțiune vidul propriului șef politic actual, pe care-l urmează cu aceeași replică nemuritoare : „Nu …. înnțeleeeG !”
Pe scena vieții e specialist în comisia de suspendare a președintelui și a incompatibilităților care nu-l lasă să-și dea propriei familii ce are pe mână spre administrare. Pentru a simți fiorul artistic ce încearcă a fi transmis la valoarea pe care o merită opera, trebuie să fac abstracție totală de fariseismul actorului/actorilor (că nici Rebengiuc nu e departe) și să mă transpun într-un univers paralel, izolat de realitate, în care să-mi închipui că ei chiar cred în ceea ce pare că vor să transmită de pe scenă.
Da.
Voi, cei nesătui de bani, avere, putere și prostie, duceți putreziciunea umană dincolo de limitele universului. Înțeleg.
Mințiți cu un tupeu ce face microfoanele din studiouri să fluiere a uimire.
Înțeleg.
Furați cu o mână, cu două, cu mâinile soției, fiilor, fiicelor, nașilor și ale oricui intră în „famiglie” de nu pare să vă mai sature decât sinistrul și inevitabilul final al fiecărui muritor.
Înțeleg și asta.
Human nature.
Bine mă, dar pe nenea Iancu de ce mi-l luați ?
Viq
Copacul din pădure 