UE la momentul „să facem totul”

Știrea zilei vine de la Bruxelles unde, după o cină copioasă, liderii europeni au decis în principiu asupra unui pact bugetar care să vizeze disciplina euro.

Problema care a rămas de discutat o reprezintă modalitatea de aplicare a acestui pact. Pactul reia propunerile franco-germane privind echilibrul bugetar și plafonul de 3% din PIB pentru datoria internă a unui stat dar îi va reveni Comisiei Europene sarcina de a defini exact parametrii acestei „reguli de aur”. Și, bineînțeles, potrivit acestui acord de principiu, Curtea Europeană de Justiție va fi autorizată să verifice punerea în aplicare a acestor măsuri pentru fiecare stat în parte.

Ca întotdeauna diavolul se ascunde în detalii și din punctul medu de vedere atât moneda unică cât și UE în ansamblul ei se află în același punct în care se afla înainte de reuniunea dintre Nicholas Sarkozy și Angela Merkel, adică în stadiul dezbaterilor asupra „cum să facem”. Nimic concret deci. Știrea nu a fost confirmată oficial si a venit pe „surse” către mai toate organizațiile de presă europene.

Cât privește soarta monedei unice, potrivit presei franceze, Angela Merkel ar fi refuzat încă o dată emiterea de eurobonduri pentru salvarea euro. Cu alte cuvinte UE va trebui să găsească alte soluții pentru susținerea monedei unice și pentru finanțarea programelor de „salvare” a statelor înglodate în datorii. Și asta pentru că David Cameron se opune vehement impunerii unei taxe pe tranzacțiile financiare. O opoziție pe care o salut căci această taxă nu ar face decât să determine crahul burselor europene și exodul serviciilor financiare și a banilor către zone mai primitoare din America de Sud sau Australia. Firește, la ora la care scriu aceste rânduri, reuniunea nu s-a încheiat încă dar dacă discuțiile vor continua pe modelul bizantin al modalităților de aprobare a pactului financiar (căci există și ideea că această regulă să fie implementată la nivelul constituțiilor fiecărui stat în parte, ceea ce presupune un orizont de timp îndelungat și cu șanse relativ reduse de reușită) atunci vom putea spune că dineul de joi seara a fost mai degraba un parastas al monedei unice și al UE în actuala ei formulă decât o cină de lucru constructivă.

În timp ce la Bruxelles și la Marsilia liderii europeni se dădeau de ceasul morții atât pentru a demonstra cine este mai important pe plan continental: Merkel sau Van Rumpoy iar Nicholas Sarkozy făcea apeluri disperate pentru salvarea euro, la București, Ion Iliescu avea alte preocupări. Fostul președinte cerea PSD să facă zid în jurul lui Adrian Năstase indiferent de sentința ce se va da în dosarul „mătușii Tamara”. Mai mult, liderul de facto al PSD a susținut că în cazul unei condamnări, fostul premier nu ar trebui exclus din partid. Cel mai important aspect al acestei declarații vizează faptul că în interiorul social-democraților ideea că Adrian Năstase ar putea fi condamnat nu mai pare a fi o imposibilitate. Din contră. Iar ion Iliescu vrea să se asigure că în cazul în care „prințul moștenitor desemnat” al PSD va fi totuși condamnat, partidul, Victor Ponta în special, nu vor încerca să se debaraseze de acesta. Ion Iliescu știe că odată Adrian Năstase ieșit în partid nimic nu îl va împiedica pe Victor Ponta să încerce inclusiv eliminarea domniei sale din PSD. Și poate că Ion Iliescu ar fi avut oarece marjă de manevră dacă nu ar fi susținut poziția actualului președinte în momentul excluderii fără motiv a lui Mircea Geoană din PSD. Iar Victor Ponta, care probabil că și-a făcut model din ascensiunea în partid a lui Nicolae Ceaușescu, a profitat de vechile ranchiuni ale bătrânului Iliescu față de fostul ambasador la Washington pentru a scăpa de un potențial adversar. Iar în cazul în care Adrian Năstase va fi condamnat (și după condamnarea de ieri a lui Marius Petcu această perspectivă devine cât se poate de credibilă), același Victor Ponta va fi cât se poate de fericit să mai scape de un alt adversar.

Condamnarea lui Adrian Năstase într-un dosar de corupție și izolarea politică a lui Ion Iliescu va însemna trecerea la o nouă etapă în istoria PSD. Și poate și o nouă etapă în viața politică românească. Vom trăi și vom vedea.

Clemy